Connect with us

Administratie

Militarii operează cu scenarii și este normal să se întâmple așa ceva, și nu numai în România se întâmplă așa ceva

Publicat

pe

Semnalele de alarmă trase de lideri militari și politici europeni, precum și de șeful Statului Major al Apărării, în privința riscului unui război direct cu Rusia și nece­sitatea pregătirii cetățenilor, au determinat membrii conducerii politice din România să vină cu lămuriri și reacții.

Președintele României, președintele Senatului, președintele intermar al Camerei Deputaților și prim-ministrul României au ținut să accentueze că, în calitatea de membru NATO, țara noastră nu a beneficiat niciodată de garanţii de securitate mai puternice.

Toate aceste chestiuni în NATO sunt discutate permanent și, atunci când avem întâlniri la nivel înalt, luăm decizii care au impact pe o perioadă mai lungă.

Nu cred că e momentul să intrăm acum în anumite detalii despre ce zic unii, ce zic alții. Aceste lucruri se analizează și decizia se ia de noi toți împreună, nu se iau decizii așa, pe sărite, că cineva vine cu o idee. Asta e bine de știut.

NATO s-a dovedit a fi organizație solidă, foarte puternică, cea mai puternică alianță militară de când se fac alianțe militare pe Pământ, iar România nu a fost niciodată atât de bine protejată cum este acum ca parte a NATO, a declarat, săptămâna trecută, președintele României, Klaus Iohannis, la Bruxelles.

Președintele a răspuns astfel unei întrebări legate de pozițiile aliate și occidentale privind scenariul unui conflict cu Rusia și transformarea NATO pentru capacitate de luptă și economie de război.

Premierul României: România nu are niciun risc să fie angajată într-un război

 România nu a fost niciodată mai sigură şi nu are niciun risc să fie angajată într-un război, a afirmat, săptămâna trecută, prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Referindu-se la declarațiile şefului SMAp, generalul Vlad Gheorghiţă, cu privire la pregătirea populaţi­ei pentru apărare, premierul a declarat:

Ăsta este rostul şefului de Stat Major. Eu vă spun ce am spus acum câteva zile, România nu are niciun risc să fie angajată într-un război. România nu a fost niciodată mai si­gură din acest punct de vedere ca astăzi.

Faptul că facem parte din NATO e un lucru foarte important şi vedeţi ce desfăşurare de forţe şi de militari din toată Europa şi, mai ales, din SUA, sunt pe teritoriul României şi Poliţie aeriană.

Deci, haideţi să stăm liniştiţi că România nu va intra în niciun război.

Președintele Senatului: Nu putem să stăm nepăsători

Referindu-se la situația în care, în România, este nevoie de măsuri suplimentare pentru pregătirea populaţiei în caz de război, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat, săptămâna trecută, că ţara noastră nu a beneficiat niciodată de garanţii de securi­tate mai puternice decât cele din prezent.

România nu a beneficiat niciodată de garanţii de securitate mai puternice, mai consolidate decât avem astăzi. Dar, dincolo de aceste garanţii, este nevoia fiecărei ţări în parte, şi aici vorbim de ţara noastră, pentru a-şi actualiza şi a-şi ridica toate problemele şi analiza toate ipotezele astfel încât să putem să fim pregătiţi în orice situaţie.

(…) Aici este vorba de mesajul profesional. Cred că generalul Vlad a transmis un mesaj care vizează nevoia de legiferare, de regle­mentări, astfel încât să putem să avem un mecanism care să ne asigure consolidarea capabilităţilor de apărare a ţării, a declarat Nicolae Ciucă, citat de Agerpres.

În ceea ce priveşte riscurile, suntem totuşi o ţară la graniţa unui conflict, nu pu­tem să stăm nepăsători, iar în acest context trebuie să luăm toate măsurile şi vă asigur că în acest moment au fost luate toate mă­surile (…) să facem faţă oricărei provocări, a continuat președintele Senatului.

De asemenea, Nicolae Ciucă a pre­cizat că este necesară actualizarea legii privind pregătirea teritoriului pentru apă­rare, în conformitate cu situația actuală:

Există o lege pentru pregătirea teritoriului pentru astfel de situaţii. Ceea ce cred că a vrut să transmită domnul general este legat de updatarea, de actualizarea legii, astfel încât să putem să venim cu măsuri concrete, pentru că evoluţia de la anul în care a fost aprobată legea până acum este una semnificativă şi este nevoie să avem măsuri legale, concrete pentru tot ceea ce înseamnă pregătirea teritoriului şi a popu­laţiei pentru apărarea ţării.

Ministrul apărării naționale: Militarii operează cu scenarii și este normal

Scopul nostru, al Armatei, este să generăm o stare de normalitate în țară sau s-o susținem.

Din acest punct de vedere, noi ne facem datoria, pentru că scopul nostru este să nu se întâmple nimic ce ar putea implica pierderi de vieți omenești sau implicare în conflicte.

În acest moment cred că suntem într-un scenariu în care România are cele mai puternice garanții de securitate pe care le-a avut în istoria ei, a declarat ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, într-un interviu la Euronews România.

Militarii operează cu scenarii și este normal să se întâmple așa ceva, și nu numai în România se întâmplă așa ceva. Scenarii care evoluează de la cel mai prost, la un scenariu ponderat sau la unul bun. Este normal să se pună problema, a continuat ministrul.

România nu este în pericol de război, nu este în pericol să fie atacată.

Deci asta nu înseamnă că un stat ca România, un stat serios, membru al unei alianțe politico-militare impor­tantă, cea mai importantă din istoria României, nu înseamnă că nu trebuie să fie în acord și în linie cu ce se întâm­plă și în alte armate, din acest punct de vedere, a mai spus Angel Tîlvăr.

În ceea ce privește discuțiile privind serviciul militar obligatoriu, ministrul apărării naționale a precizat că acesta este exclus, cel puțin în perioada mandatului meu, exclud această posi­bilitate, deci, de la început să lămurim acest lucru, pentru că a apărut și această preocupare și această temere. Nu există la momentul acesta nicio discuție despre acest lucru.

În schimb, în ceea ce privește servi­ciul militar voluntar, în momentul de față există preocupare la nivelul MApN, pentru că vine să satisfacă nevoia de rezervă, pentru că în orice țară din lumea aceasta există și această noțiune, această preo­cupare pentru asigurarea rezervei armatei.

Președintele intermar al Camerei Deputaților: Un stat responsabil e pregătit pentru orice scenariu

Trebuie să fim responsabili în decla­raţii şi populaţia să rămână liniştită, pentru că suntem membri NATO, suntem într-o zonă în care există, e adevărat, la graniţă un conflict, dar nu există un pericol iminent în România.

Asta nu înseamnă că nu trebuie să fim pregătiţi pentru orice scenariu întotdeauna.

Un stat responsabil e pregătit pentru orice scenariu, dar nu există un pericol iminent în acest moment cu privire la un război care să implice şi România mai mult decât e implicată oricum România în ajutarea Ucrainei.

(…) Nu există ni­ciun pericol de implicare a României într-un război, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților. (Agenția Media a Armatei).

Administratie

Parcul din Florești, deschis înainte de începerea școlii pentru un traseu mai sigur al elevilor

Publicat

pe

De

Acces permis, deși amenajările nu sunt încă finalizate

Locuitorii comunei Florești pot folosi, începând de astăzi, noul parc amenajat în localitate. Decizia a fost luată înaintea începerii anului școlar, pentru ca elevii să poată ajunge la cursuri pe un traseu considerat mai sigur decât cel de-a lungul drumului intens circulat.

Primarul comunei Florești, Simona David, a anunțat că parcul este deschis publicului, chiar dacă anumite dotări urmează să fie montate în perioada următoare. Sistemul de supraveghere video și băncile din foișor sunt programate să fie instalate săptămâna viitoare.

Apel către localnici pentru protejarea spațiului verde

Edilul le-a transmis locuitorilor să manifeste responsabilitate și să contribuie la păstrarea parcului într-o stare corespunzătoare. Printre recomandări se numără depozitarea deșeurilor doar în locurile special amenajate, protejarea arborilor tineri și a florilor recent plantate, precum și evitarea accesului pe suprafețele verzi.

De asemenea, utilizatorii parcului sunt îndemnați să nu deterioreze băncile, foișorul sau celelalte elemente de mobilier urban.

„Felul în care arată parcul depinde de fiecare dintre noi”

În mesajul adresat comunității, primarul Simona David a subliniat că întreținerea spațiului depinde în mod direct de comportamentul celor care îl folosesc.

„Vă invit să ne bucurăm de acest parc și, în același timp, să îl protejăm. Să păstrăm curățenia, să nu distrugem vegetația și mobilierul și să avem grijă de toate dotările. Aspectul și igiena parcului sunt responsabilitatea noastră, iar modul în care îl păstrăm reflectă respectul pe care ni-l acordăm unii altora”, a transmis Simona David, primarul comunei Florești.

Edilul le-a mulțumit locuitorilor pentru înțelegere și pentru sprijinul acordat în păstrarea noului spațiu public.

Citeste in continuare

Administratie

Comunitatea din Cornu de Jos, unită în jurul unui moment de sărbătoare și credință

Publicat

pe

De

Slujbă arhierească la Parohia „Sfânta Parascheva”

Locuitorii din Cornu de Jos au participat la un moment cu o puternică încărcătură spirituală, odată cu oficierea unei slujbe la Parohia „Sfânta Parascheva”. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

La eveniment a fost prezent și Virgiliu-Daniel Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova, care s-a alăturat credincioșilor din localitate.

Lucrările bisericii, binecuvântate în prezența credincioșilor

Ceremonia a inclus sfințirea lucrărilor efectuate în ultima perioadă la lăcașul de cult. Modernizările și intervențiile realizate au fost posibile prin implicarea comunității locale, care a contribuit la protejarea și întreținerea unui important reper religios și cultural al comunei.

Prin eforturile depuse, credincioșii au demonstrat încă o dată că solidaritatea și responsabilitatea comunitară pot susține păstrarea patrimoniului spiritual al localității.

O revenire cu valoare simbolică

Prezența Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul la Cornu de Jos a avut o semnificație aparte. Ierarhul s-a aflat din nou în mijlocul comunității după o vizită similară desfășurată în 2017, când a oficiat slujba de sfințire a capelei cimitirului parohiei.

Revenirea sa a oferit evenimentului o dimensiune simbolică, întărind legătura dintre Biserică și credincioșii din Cornu.

Virgiliu-Daniel Nanu: „O comunitate devine puternică atunci când oamenii se adună în jurul valorilor comune”

Potrivit unui mesaj transmis de Consiliul Județean Prahova, președintele instituției i-a felicitat pe toți cei care s-au implicat în realizarea lucrărilor și a mulțumit ierarhului pentru participarea la eveniment.

„Astfel de momente ne arată cât de solidă poate fi o comunitate atunci când oamenii se mobilizează în jurul valorilor și convingerilor comune. Îi felicit pe toți cei care au sprijinit lucrările desfășurate la acest lăcaș de cult și îi mulțumesc Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul pentru că a fost din nou alături de credincioșii din Cornu”, a transmis Virgiliu-Daniel Nanu, citat de Consiliul Județean Prahova.

Tradiția și patrimoniul local, în atenția autorităților județene

Reprezentanții Consiliului Județean Prahova au reafirmat sprijinul instituției pentru valorile religioase, tradițiile și patrimoniul care definesc identitatea comunităților din județ. Evenimentul de la Cornu de Jos a evidențiat rolul pe care implicarea locală îl are în conservarea locurilor cu importanță spirituală și istorică.

Citeste in continuare

Administratie

Rogobete avertizează: România nu-și permite încă un exod al medicilor

Publicat

pe

De

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, avertizează că reducerea veniturilor personalului medical ar putea redeschide una dintre cele mai grave răni ale sistemului sanitar românesc: plecarea medicilor în străinătate. În opinia sa, o eventuală reformă în sănătate nu trebuie să înceapă cu tăieri salariale, ci cu măsuri care să păstreze specialiștii în țară și să îi aducă înapoi pe cei care profesează deja în spitale din Europa.

Rogobete susține că România a mai trecut prin această lecție și nu își permite să o repete. Statul investește ani întregi în formarea unui medic, dar riscă apoi să îl piardă exact în momentul în care acesta poate contribui la funcționarea sistemului public de sănătate.

Veniturile medicilor, între reformă bugetară și risc pentru pacienți

Alexandru Rogobete atrage atenția că o reducere a veniturilor medicilor nu ar fi doar o chestiune contabilă. În sănătate, spune acesta, tăierile salariale se pot transforma rapid într-o criză de personal, iar criza de personal ajunge inevitabil să fie resimțită de pacienți.

Fostul ministru invocă date privind scăderea numărului de documente profesionale solicitate de medici pentru a putea lucra în străinătate. Potrivit acestuia, în 2015 au fost înregistrate 2.269 de solicitări, în 2018 au fost eliberate 1.221 de certificate profesionale curente, iar în 2023 numărul a coborât la 822.

Pentru Rogobete, această evoluție arată că majorarea veniturilor și îmbunătățirea condițiilor din sistem au contribuit la temperarea migrației medicale.

„Reducerea veniturilor medicilor nu este doar o problemă salarială. Poate deveni foarte repede o problemă de resursă umană și, în final, o problemă pentru pacienți”, a transmis acesta.

Mesajul este limpede: dacă veniturile scad, medicii pot reîncepe să caute stabilitate, respect profesional și predictibilitate în spitalele din Germania, Franța sau alte state europene.

„Îi pregătim aici, apoi îi împingem afară”

Rogobete critică logica prin care România investește în formarea medicilor, dar nu creează suficiente motive pentru ca aceștia să rămână în țară. Fostul ministru avertizează că nu poți pregăti ani la rând un specialist, pentru ca apoi să îi reduci veniturile, să îi blochezi postul și să te miri că alege să plece.

Această observație atinge una dintre marile contradicții ale sistemului sanitar românesc: România produce medici, dar nu reușește întotdeauna să îi păstreze. Iar când aceștia pleacă, pierderea nu este doar administrativă sau financiară. Este o pierdere directă pentru spitale, pentru pacienți și pentru comunitățile în care deficitul de personal medical este deja acut.

În special în orașele mici și în zonele vulnerabile, lipsa medicilor nu este o statistică rece, ci o realitate zilnică: liste de așteptare, secții subdimensionate, gărzi greu de acoperit și pacienți trimiși la zeci sau sute de kilometri pentru consultații și tratamente.

Ce propune Alexandru Rogobete

Fostul ministru susține că viitoarele reforme din sănătate ar trebui să urmărească două obiective majore: păstrarea medicilor în România și repatrierea medicilor români care lucrează în străinătate.

Printre măsurile indicate de Rogobete se numără:

  • o salarizare adaptată responsabilității și specificului fiecărei specialități;
  • deblocarea și crearea de posturi în zonele cu deficit de personal;
  • condiții profesionale mai bune în spitale;
  • un program real pentru întoarcerea medicilor români din diaspora;
  • politici publice care să ofere predictibilitate și respect profesional.

Rogobete insistă că soluția nu este reducerea veniturilor, urmată de constatarea plecărilor, ci construirea unui sistem în care medicii să aibă motive reale să rămână.

„Avem nevoie de o politică națională prin care medicul român să aibă motive să rămână acasă, iar cel care a plecat să aibă motive să se întoarcă”, a transmis fostul ministru.

Reforma nu trebuie să devină motiv de plecare

În viziunea lui Alexandru Rogobete, reforma din sănătate nu ar trebui să fie percepută de medici ca o amenințare, ci ca o șansă de stabilizare și modernizare a sistemului. Dacă schimbările se traduc prin tăieri de venituri, blocaje administrative și lipsă de perspectivă, efectul ar putea fi exact opus celui dorit.

România riscă astfel să repete scenariul în care spitalele occidentale devin alternativa firească pentru medicii formați în țară. Iar acest lucru ar însemna nu doar pierderea unor profesioniști, ci și adâncirea problemelor din sistemul public de sănătate.

Rogobete avertizează că România nu își mai permite un nou val de migrație a medicilor. Iar dacă reforma va produce un asemenea efect, atunci nu va fi o reformă care vindecă sistemul, ci una care îi golește și mai mult secțiile.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv22 de ore ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episoadele în care am arătat cum „Inspectoratul de...

Exclusiv22 de ore ago

De la „J’Accuse…!” la „Noi n-am văzut nimic”: Afacerea Dreyfus, manualul secret al MAI-ului românesc

Un evreu alsacian, o scrisoare dubioasă și o justiție oarbă „la comandă” În 1894, Franța își dădea examenul de morală...

Exclusiv22 de ore ago

IGPR, instituția cu două oglinzi: una pentru hârtie, alta pentru instanță

Cazul semnalat de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” arată o performanță administrativă rară: aceeași instituție reușește să susțină, în documente...

Exclusiv2 zile ago

MEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” –  Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul

De la strategie națională la șmecherie organizată Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a fost vândut românilor drept „motor...

Exclusiv2 zile ago

Harta dragostei penale din Brașov: cum se fură cu sentiment și se delapidează cu sufletul la gură

În județul Brașov, după toate aparențele și după cum susțin sursele și reclamațiile, nu mai vorbim doar de afaceri dubioase,...

Exclusiv2 zile ago

TCE Ploiești – Feuda lui Nae, cu organigramă în chiloți și bețivi la butoane

În orașul în care autobuzele abia se târăsc, iar datoriile sar în aer, la TCE Ploiești nu curge motorină. Curge...

Exclusiv3 zile ago

Ministrul Darău, lovit în față cu propriul proiect –  Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”

Ministrul Ambrozie-Irineu Darău a vrut să reorganizeze MEDAT. Ministerul Justiției i-a răspuns, în esență: „Reorganizează-ți întâi temeiurile legale, apoi mai...

Exclusiv3 zile ago

„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex

Un nou “cadou” marca MAI pentru polițiștii care au îndrăznit să gândească singuri și să muncească în lumea civilizată: de...

Exclusiv3 zile ago

Industria groazei lângă casă: cum se topește sticla, nervii și legea, toate la un loc –  Fabrica de coșmar de la Blejoi: „reciclare” pe nervii și plămânii vecinilor

În comuna Blejoi, județul Prahova, nu mai e nevoie de filme horror. E suficient să locuiești lângă punctul de lucru...

Exclusiv3 zile ago

TCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)

Ploieștiul, oraș cu transport public… privat de rușine La suprafață, TCE Ploiești e „societate publică de transport”. În realitate, ultimii...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 56: Pensia nu prescrie păcatele și nu spală urmele „dispecerilor de lux”

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episodul 55, în care am prezentat traseul spectaculos...

Exclusiv4 zile ago

Triada care vrea să-și facă minister la purtător: Darău, Vișoianu, Miron și operațiunea „Jaf la MEDAT”

Ministerul Economiei sau SRL-ul Triadei? La Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) nu se mai face administrație, se face...

Exclusiv4 zile ago

Șef de IPJ cu nota 3,82 la “capacitate”. România, te iubesc… pe mute

Inspectorat de Poliție Județeană sau Școală Ajutătoare de Șefi? Concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție Județean Cluj nu a fost...

Exclusiv5 zile ago

IPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 55: Pinochio de Băicoi își taie singur nasul… la pensie

Reamintire scurtă: „Inspectoratul de Protecție al Jmecherului” De 55 de episoade tot scriem despre IPJ Prahova, transformat cu succes din...

Exclusiv5 zile ago

TCE Ploiești – „Organigrama cu chiloți” trece, oamenii cu 40 de ani vechime pleacă. AGA, cu ștampila pe teroare

„La TCE domnește Nae. Restul doar ridică mâna.”  AGA A VOTAT: SALVĂM 8 CONTROLORI, EXECUTĂM 40 DE ANI DE MUNCĂ...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv