Administratie
Review & Trends 2024 – Radiografia salariilor din România, din 2023
Review & Trends 2024 – Cu o medie netă de 5.000 de lei pe lună, angajații din Capitală au cele mai mari salarii din România, în timp ce în Caraș-Severin sunt cele mai mici. Cel mai bine plătiți, în 2023, au fost IT-știi, iar cele mai mici salarii s-au înregistrat în sectorul de beauty
În 2023, România a avut peste 5,7 milioane de angajați activi. Potrivit datelor din cea de-a opta ediție a raportului anual Review & Trends, realizat de eJobs, 29,2% dintre angajați aveau un salariu cuprins între 3.001 și 4.000 de lei. 26,1% au câștigat între 4.001 și 7.000 de lei, iar 21,1% între 2.001 și 3.000. 7,8% au câștigat mai puțin de 2.000 de lei net, pe lună, 10,3% între 7.001 și 10.000 de lei, iar 5,5% peste 10.000 de lei. Aceste medii au fost extrase din cele peste 700.000 de salarii introduse de către angajați în Salario, comparatorul salarial marca eJobs.
Cel mai bine plătiți în 2023 au fost angajații din Capitală, care au înregistrat o medie netă lunară de 5.000 de lei (media include toate domeniile de activitate și toate nivelurile de experiență și pregătire profesională). Județul Timiș s-a aflat pe locul al doilea, cu 4.700 de lei net, urmat de Cluj (4.500 de lei), Ilfov, Iași, Brașov, Sibiu și Satu Mare (toate cu 4.000 de lei).
Cu o medie netă de 3.100 de lei pe lună, Caraș-Severin este județul cu cele mai mici salarii din România. Tot în aceeași listă se mai află Gorj, Ialomița și Vâlcea – toate trei cu medii înregistrate de 3.200 de lei; Vaslui (3.300 de lei), Covasna și Vrancea (3.400 de lei); Călărași, Teleorman și Mehedinți (3.500 de lei).
Indiferent de județele în care se află, angajații din IT au câștigat cel mai bine și în 2023 – 6.500 de lei pe lună. Cei din project management și cercetare / dezvoltare au avut, în medie, salarii de 6.000 de lei pe lună, cei din management 5.500 de lei, în timp ce salariul mediu din construcții / instalații a fost de 5.000 de lei pe lună. Mediile cele mai mici au fost marcate de cei care lucrează în sectorul serviciilor de înfrumusețare (3.000 de lei), au pair / babysitting / curățenie (3.000 de lei), office / back-office / secretariat (3.100 de lei), confecții (3.300 de lei) și turism (3.400 de lei).
„Salariile și felul în care au evoluat sau au stagnat a fost una dintre temele care au suscitat cele mai multe discuții în 2023, mai ales că finalul de an a venit cu un pachet de modificări fiscale care au afectat patru domenii cu volume anuale consistente de angajări: IT, construcții, industria alimentară și agricultură. De la 1 noiembrie, a fost eliminată scutirea de impozit pe venit pentru cei care lucrează în aceste domenii. Cu toate acestea, salariul mediu pe economie a crescut în 2023 la 4.692 de lei, de la 3.949, cât a fost în 2022”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.
Cele mai căutate locuri de muncă pe eJobs au fost, anul trecut, cele de șofer – pentru care media salarială este 3.800 de lei pe lună, asistent medical (4.500 de lei net), operator call – center (2.800 de lei), contabil (3.700 de lei), inginer (4.800 de lei) și economist (4.500 de lei).
„În 2023 am avut 148.000 de joburi cu salariul afișat pe eJobs. Acestea primesc, în general, cu 40% mai multe aplicări decât cele fără, asta deși doar pentru 9% dintre companii transparentizarea salariilor făcea parte din politica lor la începutul anul trecut și 34% se arătau deschise să o adopte. Este foarte probabil ca aceste procente să crească semnificativ în 2024, un an în care vom vedea mult mai mult pragmatism în piața muncii, atât din partea candidaților, cât și a angajatorilor”, punctează Bogdan Badea.
Cele mai mari salarii introduse în 2023 de angajați în Salario au fost de 42.000 de lei – salariu încasat de un CEO, 25.000 de lei (ofițer naval), 45.000 de lei (arhitect IT sau CTO). Mediile pieței pentru aceste poziții sunt, însă, de 18.000 de lei pentru un CEO (media acoperă toate judetele și domeniile, precum și toate tipurile de companii, respectiv multinaționale sau start-up-uri), 16.000 de lei pentru un ofițer naval, 15.000 de lei pentru un arhitect IT și 14.000 de lei pentru un CTO.
Despre eJobs
eJobs este cea mai de încredere platformă de locuri de muncă din România, prin care ai acces gratuit la zeci de mii de joburi verificate manual. Pe eJobs, toate companiile sunt verificate, ai anunțuri cu salarii afișate, joburi din toate domeniile și industriile, locuri de muncă remote și în străinătate. În plus, găsești o mulțime de articole și sfaturi de carieră, dar și un calculator salarial prin care poți vedea dacă ești plătit corect. Pentru recrutori și angajatori, eJobs oferă acces la o bază de peste 5 milioane de CV-uri, precum și o mulțime de soluții de recrutare eficiente. Pe lângă anunțuri de angajare și căutarea în baza de data, prin eJobs poți avea acces în plus la campanii de recrutare digitalizată sau chiar la soluții super personalizate prin agenția de recrutare Skilld. Mai mult, tot datorită eJobs, experții în resurse umane au acces la We Are HR, platforma de conținut dedicată specialiștilor în HR și managerilor.
[pdf-embedder url=”https://www.incisivdeprahova.ro/wp-content/uploads/2024/01/Review_and_Trends_2024.pdf”]
Administratie
Șofer ucrainean, cercetat după ce ar fi oferit 150 de euro unui polițist de frontieră
Un cetățean ucrainean este cercetat pentru dare de mită, după ce ar fi încercat să ofere bani unui polițist de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea. Potrivit Gărzii de Coastă, acesta ar fi urmărit să obțină permisiunea de a intra în țară cu un autocamion a cărui remorcă nu avea ITP valabil.
Neregulă depistată la controlul de frontieră
Cetățeanul ucrainean s-a prezentat pe sensul de intrare în România la volanul autocamionului. În timpul verificării documentelor, polițistul de frontieră a constatat că remorca nu deținea un certificat de inspecție tehnică periodică valabil.
Polițistul a refuzat banii și a sesizat autoritățile
Conform informațiilor transmise de Garda de Coastă, șoferul i-ar fi oferit polițistului 150 de euro pentru a-i permite să-și continue deplasarea. Agentul a refuzat suma și l-a informat că fapta poate constitui infracțiunea de dare de mită.
A fost formulat un denunț, iar parchetul competent a fost sesizat. Cercetările continuă, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale. (Sava N.).
Administratie
Patru cetățeni turci, depistați după ce ar fi trecut ilegal frontiera din Serbia în România
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cruceni au identificat patru cetățeni turci care se aflau în zona de graniță fără să-și poată justifica prezența.
Observați cu ajutorul echipamentelor de supraveghere
Potrivit informațiilor transmise de Poliția de Frontieră, agenții au observat cele patru persoane în timp ce se deplasau în apropierea frontierei cu Serbia, folosind mijloace de supraveghere pe timp de noapte.
Polițiștii au intervenit și i-au depistat la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră, pe teritoriul României.
Cercetări pentru trecerea frauduloasă a frontierei
Cei patru au fost conduși la sediul sectorului pentru verificări. În urma acestora, s-a stabilit că sunt cetățeni turci și că ar fi trecut ilegal frontiera din Serbia în România.
Polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. (Paul D.).
Administratie
Bugetele pentru urgențe și pacienții critici, suplimentate cu 230 de milioane de lei
Ministerul Sănătății alocă fonduri suplimentare programelor pentru ATI, AVC și infarct, precum și Unităților de Primiri Urgențe
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat suplimentarea bugetelor pentru domeniile considerate prioritare cu încă 230 de milioane de lei. Din această sumă, 100 de milioane de lei sunt alocate Acțiunilor Prioritare, programe care finanțează direct tratamentul pacienților critici din spitale.
Potrivit ministrului, 60 de milioane de lei din fondurile pentru Acțiunile Prioritare vor reveni unităților de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), 10 milioane de lei programului destinat pacienților cu accident vascular cerebral și 9 milioane de lei celui pentru pacienții cu infarct miocardic acut. Restul sumei va susține alte programe pentru afecțiuni grave.
Încă 130 de milioane de lei pentru Unitățile de Primiri Urgențe
Bugetele Unităților de Primiri Urgențe (UPU) vor fi suplimentate cu 130 de milioane de lei, peste cele 150 de milioane alocate cu două săptămâni înainte, a precizat Rogobete.
Ministrul a afirmat că fondurile urmăresc să asigure medicamentele și materialele sanitare necesare în UPU și în secțiile care tratează pacienți în stare critică.
Ministrul: alocările ajung la nivelul propus la începutul anului
Alexandru Rogobete a declarat că, prin noile suplimentări, finanțarea ajunge la nivelul solicitat de Ministerul Sănătății la începutul anului. El a mulțumit personalului medical și a transmis că ministerul monitorizează situația din spitale pentru a sprijini furnizarea promptă a serviciilor medicale.
-
Exclusivacum 2 zilePoliția Penitenciară, trădată la vârf: 18 luni de mandat Burcu și o încredere făcută praf
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze
-
Exclusivacum 21 de orePOLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM
-
Exclusivacum 5 zileReforma de noapte la ANP: șefii au o săptămână, oamenii o singură noapte. Burcu vrea sindicate zombie la „dialog”
-
Exclusivacum 20 de oreOPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat
-
Exclusivacum 5 zilePoliția Română, prinsă cu „tombola” în școli și cu sporurile la discount. Tribunalul bate obrazul, „Diamantul” taie factura
-
Exclusivacum 4 zileMinisterul Afacerilor Interne, SRL Feudal: Legea e secretă, șefii sunt veșnici, iar plângerile se spală „în familie”
-
Exclusivacum 21 de oreM.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă




