Connect with us

Actualitate

„Sorosisti români, vă ordon: Treceți Prutul!”

Publicat

pe

În urmă cu vreo doi ani mi-a devenit clar că rețeaua Soros încearcă să ocupe pozițiile de decizie în Moldova, beneficiind de alegerea Maiei Sandu ca președinte, și-am tot relatat cum în funcțiile cele mai importante din justiția și serviciile secrete moldovenești au fost numiți moldoveni care musai trebuiau să facă parte (cu acte!) din rețeaua miliardarului ungaro-evreo-american. Azi nu se mai îndoiește nimeni că țara fraților noștri de peste Prut se poate redenumi chiar așa cum am propus, respectiv „Moldova – Republica Soros”, marcându-se astfel o premieră în politica internațională.Ieri s-a consumat încă un episod din constituirea acestui nou stat, ce implică în mod direct și transparent România, respectiv numirea/votarea Ancăi Dragu, senator USR în Parlamentul de la București, în funcția de președinte al Băncii Naționale a Moldovei. Dragu a fost ministru de finanțe în Guvernul Cioloș (de fapt guvernul Coldea-Soros), e bănuită în mod întemeiat c-ar fi un ofițer acoperit al unui serviciu secret românesc, cel mai probabil SIE, și nici un analist serios nu se îndoiește că ea face parte tot din rețeaua Soros. Operațiunea de numire/votare, plus acordarea cetățeniei Moldovei și depunerea jurământului, s-au desfășurat pe durata a 24 de ore, „de azi pe mâine” cum se zice, urmată de tăcerea mormântală a analiștilor de la București și Chișinău, ceea ce indică în mod clar că avem de-a face cu o operațiune de intelligence, și nu cu una politică.Singurul ziarist ce-a avut curajul să prezinte operațiunea și implicațiile ei a fost clujeanul Liviu Alexa, care după ce-a scris articolul „Soroșiști români, vă ordon: Treceți Prutul. Planul Maia-Președintele României continuă neabătut. USR-ista Anca Dragu, noua șefă a Băncii Naționale moldovenești – Ziar de Cluj”, și obținând copia decretului de acordare a cetățeniei pe repede-înainte, a mai completat ulterior în felul următor: „Later edit: A venit și hârtiuțaaaa de acordare a cetățeniei. Dovada că a fost manevră. Dovada că Anca Dragu e ofițer superior SIE. Dovada că Gabriel Vlase, șeful SIE, a fost informat, când a fost nevoie, nu când s-a copcialit planul. Dovada că fraierul de Cătălin Drulă, șeful USR, nu știa. Dovada că simfonia e dirijată de americani. Ciolacu, ești bine?”După ce o să citiți întreaga argumentație din articolul de mai sus o să vă fie mult mai clară magnitudinea operațiunii. Despre posibilele consecințe urmează să ne lămurim prin analizele ulterioare, eu le-am întors pe toate părțile în discuțiile de ieri cu confrații Alexa, Comaroni și Romoșan. Acestea implică de la unirea României cu Moldova pe mână americano-sorosistă, la candidatura concomitentă/consecutivă a Maiei Sandu (sau Mircea Geoană sau Laura Kovesi) la prezidențialele de la noi și de la ei (reprogramate prin inițiative recente de lege ale PNL în Ro, respectiv PAS în Md, ca să poată avea loc în toamna lui 2024!), reluând astfel modelul vechi al unirii realizate sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Petru Romoșan a descifrat jocul la disperare al americanilor legat de procesul de lărgire al UE într-o analiză pentru Insitutul GOLD scrisă aseară: „Ucraina, Republica Moldova și Georgia trebuie să se integreze în UE!”, iar opinia lui legată de unirea României cu Moldova e sintetizată așa:” (…) România ar trebui să susțină această integrare a Ucrainei, a Republicii Moldova și cu o mică defazare a Georgiei, pentru că e în interesul ei. Reunificarea României cu Basarabia se va face mult mai ușor cu o Republică Moldova integrată în UE. Iar prin unirea Basarabiei cu România, Republica Moldova va deveni foarte simplu și membră NATO. Rusia nu are nici un argument să se opună. Rusia nu se poate opune integrării în UE a Ucrainei, a Republicii Moldova sau a Georgiei. Dar e sigur că se va opune până la capăt ca Ucraina să devină o membră NATO. Și ca soldați și armament NATO să staționeze în Ucraina.E unul dintre punctele principale pe care Vladimir Putin le-a repetat de curând. În afară de demilitarizare și denazificare. Dar Rusia nu poate avea aceleași pretenții cu străvechiul pământ românesc, Basarabia, pe care URSS l-a anexat fraudulos.”

Mulți m-au năpădit ieri cu mesaje de tipul că nu e corect să acuz operațiunea sorosistă, că Anca Dragu e de-a noastră și trebuie susținută, nu chestionată, că idealul Unirii e important și nu contează cum se realizează, ș.a., nu le-am răspuns în mod direct, dar o s-o fac aici. Și zic că e absolut obligatoriu să ne întrebăm în mod public cine și de ce a acceptat din partea statului român o asemenea grozăvie, realizată pe mâna unora din rețeaua Soros, despre care știm în mod sigur că sunt mandatați pentru proceduri de dezintegrare, spoliere și înavuțire. Cum adică noi jurnaliștii/analiștii/comentatorii să ne lăsăm pradă emoțiilor sau directivelor primite în mod subteran și securistic și să nu chestionăm un asemenea proces major și istoric, dar care, fușerit după cum se observă, poate deveni ultrapericulos?!

De vreo lună am tot amânat să consemnez că singura soluție electorală ce i-ar putea ajuta pe cei din PSD și PNL să rămână la putere ar fi un megaproiect de țară care, neputând fi unul de dezvoltare economică, rămâne să fie unul de dezvoltare teritorială, anume unirea cu Moldova, proiect ce-ar putea acoperi cumva marasmul politico-economic ce va fi taxat dur de către votanți pe parcursul alegerilor de anul viitor. Treaba ar merge și-n Moldova, unde a devenit clar că regimul Maiei Sandu nu mai e votabil, s-a văzut asta în mod clar la ultimele alegeri locale. De-aici apare și favorabilitatea tăcută pe care, bezmeticii noștri de politicieni, la pachet cu presa plătită, o arată la proiectul de unire de tip „RO + MD = RO”, pe care sorosistii americani, în disperare de cauză și lipsă de soluții, l-au pus spre implementare în ultimele luni, și l-au devoalat în mod public prin forțarea numirii lui Anca Dragu în funcția de președinte al BNM.

Eu sunt un unionist vechi și dovedit, ba chiar acuzat pentru asta, la fel ca și confrații din presă ce s-au exprimat pe subiect, e clar că și majoritatea românilor și o bună parte dintre moldoveni gândesc pozitiv despre Marea (re)Unire, dar tocmai din acest motiv militez în mod public și critic ca discuțiile și operațiunile dedicate să aibă loc în mod transparent și asumat, și nu drept consecință a unor proiecte ilegitime creionate pe repede înainte de către analiștii sorosisti și dovedit incompetenți ai partenerului nostru strategic, căruia prea puțin îi pasă de ce și cum vor genera în partea noastră de lume. Exemplul felului cinic și prostesc prin care au acționat în cazul Ucrainei, clamând în mod mincinos că vor să le facă bine vecinilor noștri, ar trebui să fie suficient și să poată stopa această nouă mascaradă, bine evidențiată prin remarca dureros-ironică a lui Alexa: „Sorosisti români, vă ordon: Treceți Prutul!”

Cozmin Gusa

Actualitate

Anunț finalizare implementare proiect: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII SOCIETATII PESTCONTROL BUCURESTI SRL”

Publicat

pe

De

Citeste in continuare

Actualitate

Scutul olandez pentru Europa: Destinus prezintă interceptorul Vorexon pentru eliminarea punctelor oarbe din apărarea aeriană

Publicat

pe

De

Compania olandeză Destinus a dezvăluit un nou sistem de interceptare a rachetelor, conceput special pentru a aborda vulnerabilitățile critice din arhitectura de apărare aeriană integrată a Europei. Denumit Vorexon, acest interceptor lansat de la sol promite să detecteze și să neutralizeze rapid proiectilele inamice, asigurând protecția activelor prioritare printr-o selecție inteligentă a țintelor.

Viteză de peste Mach 2 și precizie sub control uman

Aflat încă în faza de dezvoltare, sistemul Vorexon este proiectat să atingă o viteză maximă de peste Mach 2 și să aibă o rază de acțiune de peste 20 de kilometri. Tehnologia funcționează în cadrul unei rețele integrate de senzori și control al focului, utilizând radare externe pentru a identifica și clasifica proiectilele primite. După lansare, interceptorul beneficiază de corecții de curs pe traiectoria medie, până când propriul radar se blochează pe țintă pentru atacul final. Un aspect esențial subliniat de producători este faptul că decizia finală de angajare a țintei rămâne în permanență sub comanda unui operator uman.

Eficiența costurilor: O lecție învățată de pe frontul din Ucraina

Dezvoltarea Vorexon vine ca un răspuns direct la realitățile războiului modern, unde bombardamentele masive de artilerie au demonstrat că utilizarea interceptorilor scumpi pentru a opri rachete ieftine este nesustenabilă economic. În prezent, nicio arhitectură de apărare nu poate angaja fiecare proiectil fără a epuiza resursele financiare ale apărătorului. Vorexon urmărește să echilibreze acest raport de forțe, oferind o soluție scalabilă împotriva rachetelor de artilerie și a bombelor ghidate, care sunt produse în masă la costuri reduse.

Calendarul implementării și protecția infrastructurii critice

Destinus estimează că Vorexon va trece prin teste operaționale anul viitor, având ca țintă lansarea producției de masă în 2028. Sistemul este gândit să protejeze puncte strategice precum posturile de comandă, hub-urile logistice, depozitele de muniție și bateriile de apărare aeriană. Deși nu au fost anunțați clienți oficiali de lansare, compania a confirmat purtarea unor discuții cu mai multe state europene, inclusiv cu Ucraina, țară unde alte tehnologii ale firmei, precum racheta de croazieră RUTA Block 2, sunt deja utilizate în contextul conflictului actual.

Citeste in continuare

Actualitate

Thunder: Noua eră a aviației militare – Drona autonomă care devine „camaradul loial” al elicopterelor de atac

Publicat

pe

De

Sectorul tehnologiei de apărare asistă la o premieră majoră prin lansarea „Thunder”, o dronă din Grupa 5 concepută să revoluționeze modul în care sunt desfășurate operațiunile aeriene. Dezvoltată printr-un parteneriat strategic între gigantul tehnologic Anduril și producătorul de aviație Archer, noua platformă este proiectată pentru a îndeplini rolul de „loyal wingman” (camarad loial), zburând alături de elicoptere de atac precum Apache sau viitoarea flotă Cheyenne.

Simbioză tehnologică: De la taxiuri aeriene la prădători autonomi

Thunder nu este doar un proiect teoretic, ci rezultatul a trei ani de dezvoltare intensă. Această aeronavă cu rotoare basculante (tiltrotor), complet autonomă și înarmată, a fost creată pe baza lecțiilor învățate din dezvoltarea aparatului cu aripi fixe YFQ-44A „Fury”. Interesant este faptul că geneza sistemului Thunder se află în tehnologia „taxiurilor aeriene electrice” dezvoltată de Archer, demonstrând o tranziție fără precedent a inovației din sectorul comercial către cel militar, special adaptată pentru „războiul de manevră” în zonele litorale.

Forță brută și precizie chirurgicală: Un arsenal echivalent cu al unui Apache

Din punct de vedere al performanțelor, Thunder se anunță a fi un monstru al eficienței. Cu o rază de acțiune și viteză comparabile cu cele ale elicopterului Cheyenne, drona dispune de o capacitate de încărcare similară cu cea a unui Apache, dar cu avantajul de a opera la altitudini superioare. Configurația sa tactică prevede grupuri de trei până la șase drone Thunder care escortează aeronavele cu echipaj uman, oferind protecție și putere de foc suplimentară.

Arsenalul este impresionant: compartimentul principal poate găzdui până la 10 rachete Hellfire, 16 muniții de tip „air-launched effects” sau 76 de rachete. Mai mult, botul aeronavei este echipat cu sisteme specializate pentru combaterea altor drone (Counter-UAS), asigurând o bulă de protecție pentru întreaga formație de zbor.

Inteligența „Lattice”: Când algoritmii mașinilor autonome cuceresc cerul

Dincolo de blindaj și armament, adevărata putere a dronei Thunder rezidă în software. Anduril a integrat platforma Lattice, un sistem bazat pe inteligență artificială care colectează și sintetizează datele de la toți senzorii pentru a crea o imagine tactică completă. Pentru a permite zborul autonom la joasă altitudine și viteze mari, inginerii au preluat și adaptat tehnologii din industria vehiculelor autonome (self-driving cars), oferind dronei capacitatea de a evita formele de relief în timp ce reacționează instantaneu la amenințările inamice.

Orizont 2030: Standardizarea războiului de manevră pe scară largă

Thunder a fost concepută pentru a fi „atritabilă” (înlocuibilă cu costuri rezonabile), facilitând desfășurarea unor cantități mari de senzori și arme pe câmpul de luptă. Designul său modular permite dezasamblarea și transportul într-un container ISO standard de 40 de picioare, putând fi livrată rapid prin infrastructura terestră, maritimă sau aeriană. Primele teste de zbor sunt programate pentru anul viitor, software-ul fiind deja verificat pe aeronave surogat în ultimii doi ani. Dacă cererea din partea forțelor armate se menține, producția de serie va debuta în intervalul 2029-2030, marcând o schimbare radicală în modernizarea aviației de atac.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv13 ore ago

Furtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene

România, primul cobai electoral aruncat sub roțile algoritmilor În decembrie 2024, România a intrat în istoria politică mondială nu printr-o...

Exclusiv13 ore ago

O nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”

Când arestul devine risc profesional: „Diamantul” sună alarma la IPJ Sibiu Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a ajuns să facă...

Exclusiv13 ore ago

O frână de mână trasă la Palatul Victoria: instanța transformă „marea reformă a salarizării” în spectacol cu martori asistenți

Consultarea publică „la mișto” este oprită cu acte în regulă Consultarea publică pe Legea salarizării a fost suspendată de instanță,...

Exclusiv13 ore ago

Hipodromul cu iz penal: cum se dopează caii și se diluează regulamentul, sub ochii unei comisii de decor

Culise murdare la trap: regulamentul, călcat în picioare Pe hipodromul din Ploiești nu se mai aleargă doar caii, ci și...

Exclusiv2 zile ago

IPJ CONSTANȚA, MANUAL DE ABUZ INSTITUȚIONAL: NU CONTEAZĂ LEGEA, CONTEAZĂ TURNĂTORUL!

PRIORITATE ZERO LA IPJ CONSTANȚA: VÂNĂTOAREA DE „VINOVAȚI” CARE SPUN ADEVĂRUL La IPJ Constanța, urgența nu poartă uniformă, nu are...

Exclusiv2 zile ago

„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale

Adam Smith, sindicalist post-mortem: ce nu vor să audă politicienii când deschid „Avuția națiunilor” Când polițiștii și militarii cer bani,...

Exclusiv2 zile ago

TIR-istul cu „curaj” de cauciuc: beat criță, fără permis și cu tupeu cât DN 57

Așa arată inconștiența la volan: 40 de tone, alcool și zero creier AȘA CONDUCE UN ȘOFER INCONȘTIENT! – o spun...

Exclusiv2 zile ago

„Specialii” din noroi și experții din pixeli: când militarii cară nămol, vitejii de internet cară comentarii

„Unde s-au evaporat experții de serviciu?” Unde sunt acum „experții” care strigă, cu mâna pe tastatură și curajul în spatele...

Exclusiv2 zile ago

De la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX

Grădinița de cadre – sezonul XXIX: întoarcere la Blejoi, unde cadrele cresc pe tractor Serialul „Grădinița de cadre – IPJ...

Exclusiv3 zile ago

„Prescripția salvează hoția”: cum a ajuns România cimitirul dosarelor cu fonduri europene, pus la zid de CJUE

„Dragi hoți de fonduri europene, nu vă mai bazați pe calendar!” Prescripția dosarelor cu fonduri europene din România a fost...

Exclusiv3 zile ago

MAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” cere, în baza Legii 544/2001 și a Constituției, să afle cine, de ce și cum...

Exclusiv4 zile ago

Noua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii

Un proiect nou, o lege veche „ucisă din pix” La 16 iulie 2026, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale...

Exclusiv4 zile ago

Imaginile care au făcut diferența dintre „Nu am fost eu” și „Da, recunosc!”: un tractorist fuge, o cameră de bord îl prinde, poliția face restul

De la „nu am fost eu” la „da, recunosc!”: când tractorul minte, camera de bord vorbește Totul a pornit de...

Exclusiv4 zile ago

Noul proiect al legii salarizării: polițiști la tarif de chilipir, promisiuni la preț de lux

Sindicatele bat la ușă, parlamentul se preface că nu e acasă Federația Sindicatelor Democratice din România (FSDR), organizație reprezentativă la...

Exclusiv5 zile ago

IPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVIII: laptopuri la amanet, telefoane evaporate și nași la butoane

Breaking-ul mic, gunoiul mare În timp ce un „caz incredibil” face turul Facebook, realitatea inventarului la IPJ Prahova arată mult...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv