Administratie
România are nevoie de iniţierea procedurilor necesare fabricării de medicamente inovative, prin implicarea universităţilor de medicină şi farmacie în domeniul cercetare/dezvoltare.
Implicarea universităţilor de medicină şi farmacie, factor esenţial în realizarea primelor medicamente inovative din România
Țara noastră nu produce, în prezent, niciun medicament inovativ, fapt care generează dificultăţi în ceea ce înseamnă modalitatea de procurare şi comercializare a acestora pe piaţa farmaceutică.În aceste condiţii, Guvernul susţinut de PNL evaluează posibilitatea dezvoltării unor noi modele economice, care să încurajeze investiţiile în capacităţi producătoare de medicamente inovative, prin elaborarea unor capacităţi de cercetare-dezvoltare performante.Una dintre variantele agreate este cointeresarea universităţilor de medicină şi farmacie în crearea acestui tip de proiecte inovative. Prezenţa instituţiilor de învăţământ universitar în concretizarea medicamentelor inovative ar avea multiple avantaje. Pe de o parte, facultăţile de medicină pot oferi expertiza de specialitate indispensabilă, iar pe de altă parte, participaţia lor va conduce la apariţia de noi oportunităţi de dezvoltare a capacităţilor academice.Este timpul ca şi ţara noastră să adere la conceptele de bune practici promovate în alte state, în care universităţile sunt implicate direct şi decizional în programe importante de cercetare-dezvoltare din industria farmaceutică. În susţinerea acestui demers, decidenţii guvernamentali sunt în plin proces de operaţionalizare a unui Fond pentru inovaţie, una dintre ţintele vizate de înfiinţarea acestuia fiind facilitarea accesului rapid la medicaţia inovativă.Din această perspectivă, autorităţile responsabile doresc să promoveze menţinerea unui echilibru stabil între nevoia de medicamente inovative şi resursele financiare, astfel încât să nu fie afectată posibilitatea de utilizare a medicamentelor generice.În prezent, pe piaţa farmaceutică autohtonă, 80% dintre medicamente, care reprezintă 20% din resursele financiare, sunt reprezentante de medicamentele generice, iar restul de 20%, cu valoare de 80%, de medicamentele inovative.În aceste condiţii, este necesară o balanţă sustenabilă şi susţinută din punct de vedere bugetar între cele două tipuri de medicamente, astfel încât pacienţii să dispună, în continuare, de posibilitatea achiziţionării medicamentelor generice, a precizat doamna deputat Maria Stoian (Grupul parlamentar al PNL)
Administratie
Șofer ucrainean, cercetat după ce ar fi oferit 150 de euro unui polițist de frontieră
Un cetățean ucrainean este cercetat pentru dare de mită, după ce ar fi încercat să ofere bani unui polițist de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea. Potrivit Gărzii de Coastă, acesta ar fi urmărit să obțină permisiunea de a intra în țară cu un autocamion a cărui remorcă nu avea ITP valabil.
Neregulă depistată la controlul de frontieră
Cetățeanul ucrainean s-a prezentat pe sensul de intrare în România la volanul autocamionului. În timpul verificării documentelor, polițistul de frontieră a constatat că remorca nu deținea un certificat de inspecție tehnică periodică valabil.
Polițistul a refuzat banii și a sesizat autoritățile
Conform informațiilor transmise de Garda de Coastă, șoferul i-ar fi oferit polițistului 150 de euro pentru a-i permite să-și continue deplasarea. Agentul a refuzat suma și l-a informat că fapta poate constitui infracțiunea de dare de mită.
A fost formulat un denunț, iar parchetul competent a fost sesizat. Cercetările continuă, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale. (Sava N.).
Administratie
Patru cetățeni turci, depistați după ce ar fi trecut ilegal frontiera din Serbia în România
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cruceni au identificat patru cetățeni turci care se aflau în zona de graniță fără să-și poată justifica prezența.
Observați cu ajutorul echipamentelor de supraveghere
Potrivit informațiilor transmise de Poliția de Frontieră, agenții au observat cele patru persoane în timp ce se deplasau în apropierea frontierei cu Serbia, folosind mijloace de supraveghere pe timp de noapte.
Polițiștii au intervenit și i-au depistat la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră, pe teritoriul României.
Cercetări pentru trecerea frauduloasă a frontierei
Cei patru au fost conduși la sediul sectorului pentru verificări. În urma acestora, s-a stabilit că sunt cetățeni turci și că ar fi trecut ilegal frontiera din Serbia în România.
Polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. (Paul D.).
Administratie
Bugetele pentru urgențe și pacienții critici, suplimentate cu 230 de milioane de lei
Ministerul Sănătății alocă fonduri suplimentare programelor pentru ATI, AVC și infarct, precum și Unităților de Primiri Urgențe
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat suplimentarea bugetelor pentru domeniile considerate prioritare cu încă 230 de milioane de lei. Din această sumă, 100 de milioane de lei sunt alocate Acțiunilor Prioritare, programe care finanțează direct tratamentul pacienților critici din spitale.
Potrivit ministrului, 60 de milioane de lei din fondurile pentru Acțiunile Prioritare vor reveni unităților de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), 10 milioane de lei programului destinat pacienților cu accident vascular cerebral și 9 milioane de lei celui pentru pacienții cu infarct miocardic acut. Restul sumei va susține alte programe pentru afecțiuni grave.
Încă 130 de milioane de lei pentru Unitățile de Primiri Urgențe
Bugetele Unităților de Primiri Urgențe (UPU) vor fi suplimentate cu 130 de milioane de lei, peste cele 150 de milioane alocate cu două săptămâni înainte, a precizat Rogobete.
Ministrul a afirmat că fondurile urmăresc să asigure medicamentele și materialele sanitare necesare în UPU și în secțiile care tratează pacienți în stare critică.
Ministrul: alocările ajung la nivelul propus la începutul anului
Alexandru Rogobete a declarat că, prin noile suplimentări, finanțarea ajunge la nivelul solicitat de Ministerul Sănătății la începutul anului. El a mulțumit personalului medical și a transmis că ministerul monitorizează situația din spitale pentru a sprijini furnizarea promptă a serviciilor medicale.
-
Exclusivacum 2 zilePoliția Penitenciară, trădată la vârf: 18 luni de mandat Burcu și o încredere făcută praf
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze
-
Exclusivacum 21 de orePOLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM
-
Exclusivacum 5 zileReforma de noapte la ANP: șefii au o săptămână, oamenii o singură noapte. Burcu vrea sindicate zombie la „dialog”
-
Exclusivacum 20 de oreOPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat
-
Exclusivacum 5 zilePoliția Română, prinsă cu „tombola” în școli și cu sporurile la discount. Tribunalul bate obrazul, „Diamantul” taie factura
-
Exclusivacum 4 zileMinisterul Afacerilor Interne, SRL Feudal: Legea e secretă, șefii sunt veșnici, iar plângerile se spală „în familie”
-
Exclusivacum 21 de oreM.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă




