Administratie
Eficienţa energetică în clădiri: o oportunitate reală pentru ţară din punct de vedere economic şi al formării profesionale – Concluziile conferinţei „Standarde nZEB” – Ediţia a V-a
Am organizat cea de V-a ediţie a conferinţei ”Standarde nZEB – Soluţii inovative şi surse de energie pentru clădiri cu emisii zero (ZEB)” alături de Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic, prezidată de domnul Virgil Popescu, căruia îi mulţumesc pentru sprijin, în colaborare cu Comisia pentru politică externă, condusă de doamna Biró Rozália-Ibolya şi Comisia pentru industrii şi servicii, condusă de Bende Sandor, comunica doamna deputat Oana Marciana Ozmen (Grupul parlamentar al PNL).
Scopul conferinţei a fost acela de a aduce în prim plan experţii în domeniu şi, totodată, de a sublinia necesitatea actualizării legislaţiei din perspectiva energetică a fondului construit.Evenimentul, care a avut loc în data de 31 octombrie a.c. la Palatul Parlamentului, s-a bucurat de prezenţa reprezentanţilor Guvernului, precum Mircea Fechet – ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, László Borbély – consilier de stat în Guvernul României, coordonator al Departamentului de Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Dan Drăgan – secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, Anca Ginavar- director general, Directia Dezvoltare Teritoriala, Ministerul Dezvoltarii, Lucrărilor Publice si Administraţiei, demonstrând astfel actualitatea temei şi necesitatea coordonării politicilor publice din domeniul eficienţei energetice pentru clădiri.Intervenţiile susţinute din partea ambasadelor consolidează viziunea comună privind decarbonarea clădirilor până în 2030, respectiv ţintele pentru 2050. Excelenţa Sa Uffe A. Balslev, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Regatului Danemarcei, o ţară cu o puternică tradiţie în promovarea eficienţei energetice, a oferit o prezentare a experienţei daneze în promovarea clădirilor cu eficienţă energetică şi a standardelor riguroase. Reprezentaţii Ambasadei Germaniei, stat recunoscut pentru bunele practici şi investiţii substanţiale direcţionate pentru renovarea parcului imobiliar, au susţinut această viziune. În ciuda distanţei geografice, Republica Coreea împărtăşeşte aceleaşi valori ca noi, după cum a subliniat Excelenţa Sa Rim Kap-Soo, Ambasadorul Republicii Coreea în România, continuând colaborarea excelentă şi având aceeaşi misiune de decarbonare până în 2050.Prezenţa reprezentanţilor, dna Iuliana Leca, consilier Cabinet Primar si Lucian Dubalaru, consilier local din partea Primăriei Sector 6, Primaria Bacău reprezentat prin viceprimar, dl.Miroseanu, Consiliul Judetean Sibiu, prin director tehnic, dna Daniela Stoica, este o dovada a implicării şi angajamentului autorităţilor locale de a utiliza fondurile disponibile, în vederea renovării si eficientizării energetice a cladirilor.Conferinţa a reunit experţi din diferite domenii, inclusiv cadre universitare, organizaţii non-guvernamentale, asociaţii de profil şi reprezentanţi ai sectorului privat. Principalele concluzii ale evenimentului vizează:1. Încurajarea colaborării între sectorul public şi cel privat pentru a redefini contribuţia fiecărei părţi, având în vedere resursele financiare disponibile. Este vital ca finanţările să continue şi în perioada de garanţie a proiectelor.2. Creşterea investiţiilor pentru renovarea clădirilor, însoţită de campanii de informare şi conştientizare, pentru sprijini autorităţile locale să depăşească provocările în implementarea proiectelor.3. Necesitatea unui registru naţional al clădirilor şi a unei baze de date robuste, precum şi obligaţia ca fiecare clădire să deţină un paşaport de eficienţă energetică.4. Importanţa asigurării condiţiilor necesare pentru formarea forţei de muncă, inclusiv învăţământ dual.Prezenţă colegilor parlamentari din grupurile PNL, PSD şi UMDR, implicarea lor, atestă dimensiunea temei şi faptul că eficienţa energetică în clădiri, în tranziţia acestora către standardul ZEB, reprezintă o prioritate indiferent de culoarea politică.Eficienta energetica ramane o tema prioritara pe agenda publica, rolul meu in calitate de parlamentar este de a continua demersurile necesare pregatirii cadrului legsislativ printr-un dialog constant cu autoritatile, mediul academic si asociatiile reprezentative
Administratie
Peste 17.000 de parfumuri suspectate că sunt contrafăcute, depistate la Calafat
Polițiștii de frontieră au găsit produsele într-un camion înmatriculat în Bulgaria. Marfa, evaluată la aproximativ 4,3 milioane de lei la prețul unor produse originale, a fost ridicată pentru cercetări.
Control în parcarea de lângă podul Calafat–Vidin
O acțiune de control desfășurată de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat a dus la descoperirea a 17.274 de flacoane de parfum care purtau însemnele unor mărci cunoscute și erau susceptibile să fie contrafăcute.
Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, verificarea a avut loc în parcarea din apropierea stației de taxare a podului Calafat–Vidin, pe DN 56, pe sensul de intrare în România dinspre Bulgaria. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul planului instituțional de reducere a riscurilor la frontieră.
Parfumurile erau ascunse printre bunurile transportate
În urma analizei de risc, polițiștii au selectat pentru control un autocamion înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar în vârstă de 45 de ani. Vehiculul transporta diverse bunuri în regim de coletărie.
În compartimentul de marfă, printre celelalte produse, au fost găsiți zece paleți cu cutii de carton. În interiorul acestora se aflau flacoanele de parfum inscripționate cu numele unor mărci cunoscute.
Conform informațiilor transmise de instituție, șoferul nu a putut prezenta documente care să ateste proveniența bunurilor și nici acordul titularilor mărcilor pentru comercializarea produselor.
Bunurile au fost ridicate. Cercetările continuă
Valoarea estimată a parfumurilor este de aproximativ 4.318.000 de lei, calculată prin raportare la prețul unor produse comercializate ca fiind de marcă. Întreaga cantitate a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor.
Polițiștii de frontieră investighează cazul sub aspectul punerii în circulație a unor produse care poartă o marcă identică sau similară cu una înregistrată pentru produse identice ori similare și care poate prejudicia titularul mărcii. La încheierea cercetărilor, urmează să fie înaintate propuneri legale către unitatea de parchet.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu precizează că desfășoară permanent acțiuni, împreună cu instituțiile partenere, pentru prevenirea faptelor ilegale, protejarea frontierelor și apărarea drepturilor de proprietate intelectuală. (Sava N.).
Administratie
MAI avertizează asupra apelurilor la violență distribuite online
Ministerul Afacerilor Interne face apel la calm și le recomandă cetățenilor să verifice informațiile înainte de a le distribui, în contextul unor mesaje care ar îndemna la confruntări cu forțele de ordine.
Conturi false sau recent create, în centrul atenției
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță că pe rețelele sociale au apărut mesaje prin care cetățenii ar fi îndemnați să provoace confruntări cu forțele de ordine. Potrivit instituției, majoritatea conturilor care distribuie astfel de conținuturi sunt false sau au fost create recent, aspect pe care ministerul îl consideră un indiciu al unei acțiuni coordonate.
MAI precizează că dreptul la liberă exprimare și la protest pașnic trebuie respectat, însă violența și instigarea la violență nu reprezintă forme de exercitare a acestor drepturi. Structurile ministerului sunt mobilizate pentru siguranța cetățenilor, transmite instituția.
Apel la verificarea informațiilor
În perioadele în care au loc evenimente publice cu participare numeroasă, informațiile se răspândesc rapid, mai ales în mediul online. Ministerul avertizează că unele mesaje pot urmări să provoace panică, să amplifice tensiunile sau să incite la violență.
Pentru a limita răspândirea dezinformării, MAI le recomandă cetățenilor să verifice informațiile înainte de a le distribui, să nu redistribuie zvonuri sau mesaje alarmiste și să se informeze din surse oficiale. De asemenea, instituția îi îndeamnă să evite reacțiile impulsive la provocările online și să sesizeze autoritățile în cazul mesajelor care conțin amenințări ori apeluri la acte violente.
„Un mesaj distribuit fără verificare poate amplifica panica. Un gest responsabil poate preveni un incident”, transmite Ministerul Afacerilor Interne, îndemnând publicul să nu răspândească panică și să nu încurajeze violența. (Paul D.).
Administratie
A fugit de polițiști după ce radarul l-a surprins cu viteză peste limită
Un șofer a ignorat semnalele de oprire pe DE581, în județul Vaslui, a părăsit drumul și a continuat să fugă pe jos după ce și-a abandonat mașina. Sindicatul Europol a relatat incidentul.
A accelerat și a intrat pe un teren viran
Polițiștii rutieri din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene al IPJ Vaslui au surprins cu radarul un conducător auto care circula cu viteză peste limita legală, pe DE581.
Potrivit Sindicatului Europol, în momentul în care a observat că este vizat de control, șoferul nu a respectat semnalele regulamentare de oprire. Acesta ar fi accelerat, ar fi părăsit drumul și ar fi continuat deplasarea pe un teren viran, pe o distanță de aproximativ un kilometru.
A abandonat autoturismul și a fugit pe jos
După ce a oprit și a abandonat mașina, conducătorul auto a încercat să scape fugind pe jos. Polițiștii au pornit în urmărirea lui și l-au prins în apropierea râului Bârlad, relatează Sindicatul Europol. (Sava N.).
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova, sezon nou, aceeași mizerie. Agent rutier cu permisul suspendat trimis să păzească… la volanul autospecialei
-
Exclusivacum 4 zileComuna Drăgănești (Prahova) – paradis fiscal pentru șmecheri, iad pentru prostul care plătește (I) – DOCUMENTE
-
Exclusivacum 2 zileTribună fantomă, buget ninja și excursii exotice: cum arată „buna guvernanță” la Brebu – Prahova, văzută prin lupa Curții de Conturi
-
Exclusivacum 3 zileDirectorul din borcanul cu mercur și Generalul Gărzii de Fum – Cum s-au transformat APM Prahova și Garda de Mediu în firmă de pază pentru mafia deșeurilor
-
Exclusivacum 4 zilePolițistul Vlăduț, făcut «șoferul primarului». În realitate își făcea treaba. Restul e politică ieftină
-
Exclusivacum 4 zileParadisul fiscal și deșeurile „de lux” de la Coca‑Cola Ploiești
-
Exclusivacum 4 zileRepublica Ceptura – Prahova: canalizare pe hârtie, milionul la sertar și salariul mai mare ca la viceprimar (I) -DOCUMENTE
-
Ancheteacum 3 zileCoincidențe la Ploiești: când „doar ne uitam” devine fir roșu




