Fiecare tânăr pilot are alături de el un instructor de zbor atunci când îi cresc aripile. Acesta îi transmite elevului multe din secretele profesiei de apărător al cerului senin al României. Am găsit în Baza 95 Aeriană Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu din Bacău doi piloţi instructori care îmbină eficient dorința de a zbura cu instrucția, la care adaugă şi câteva picături de pedagogie.

Am fost alături de aviatori de multe de ori. I-am admirat în zbor, la trageri, în linia de aeronave, la hangar, în sălile de specialitate, în exerciţii naționale şi internaţionale.

Mulți piloţi îmi spuneau de instructorii pe care i-au avut şi i-au ajutat să ajungă la un grad ridicat de pregătire. Aşa că am revenit la Baza 95 Aeriană şi am dorit să aflu din secretele profesorilor zborului.

Locotenent-comandorul Alin Kasha Ianachiuc este unul dintre piloţii instructori cu experiență la Escadrila 952 Elicoptere SOCAT din Baza 95 Aeriană din Bacău. De loc din Adâncata, judeţul Suceava, are 42 ani, este căsătorit şi are un băiat de 15 ani.

În gimnaziu şi-a dorit să ajungă pădurar, dar trecând cu trenul pe lângă baza liceului militar din Câmpulung Moldovenesc, n-a mai ajuns să se înscrie la liceul silvic din localitate. A ales armata și crede că a făcut bine.

A absolvit liceul militar în 1999, iar în 2003 a terminat Academia Forţelor Aeriene. Prima repartiție a primit-o la Boteni, unde s-a brevetat în anul 2004. A plecat în concediu și apoi a fost anunțat să se întoarcă la Otopeni, fiindcă s-a desființat unitatea.

Din fericire, în schimb, am prins IAR-330 SOCAT. După modernizarea clasicelor elicoptere, am găsit în Baza 90 Transport Aerian un colectiv destul de experimentat, care a participat ulterior și la misiunea Althea în Bosnia și Herţegovina. În 2010, am fost redislocați în Bacău şi am început aventura la Escadrila 952 Elicoptere SOCAT, spune locotenent-comandorul Ianachiuc.

Kasha are peste 2.300 de ore de zbor în carieră, din care peste 2.200 pe diferite tipuri ale elicopterului IAR-330. A zburat toate variantele, clasic, modernizat, SOCAT sau LRM, cu care a participat și la misiunea din Mali, rotația a doua.

Aș putea spune că această calificare de pilot instructor cumva mă stimulează. Îmi place ceea ce fac. Simt că nu mă plictisesc niciodată și nu pot să las partea teoretică din mână. Se spune că unii învață până la o anumită vârstă, după care merg din experiență. Nu prea poți să faci chestia asta în momentul în care ești instructor, pentru că tot timpul ai parte de întrebări, trebuie să rezolvi o anumită situație sau trebuie să înveți pe cineva să-și depășească o problemă, o frică.

 Locotenent-comandor Alin Kasha Ianachiuc

A ales elicopterul, cu toate că a făcut parte din clasa de piloţi de vânătoare supersoniști. Erau în școala de aplicație și, înainte de repartiție, a venit șeful SMFA să le spună că au o zi la dispoziție să se gândească cine rămâne la supersonice, restul piloților fiind repartizați la unitățile de elicoptere.

Cam toți doreau să zboare MiG-21 LanceR, iar Kasha a avut nevoie de câteva ore ca să-şi dea seama ce drum să aleagă. Nu i-a fost uşor. Dar așa a început marea aventură, care la momentul acela părea cea mai bună opțiune pentru locotenent-comandorul Ianachiuc.

Şi-a dorit să ajungă instructor și să poată împărtăși din experiența sa celorlalți. La momentul la care şi-a propus lucrul acesta, nu știa la ce ar trebui să se aștepte sau ce ar trebui să facă, pentru că nu avea cunoștințele necesare să îşi dea seama ce va urma.

Nu oricine ajunge instructor sau comandant de echipaj. Sunt câteva lucruri în aviație care se întâmplă doar la momentul la care ai îndeplinit niște obiective.

Sunt piloți foarte buni, care nu au darul de a-și împărtăși cunoștințele viitorilor elevi și atunci trebuie să lucrezi și cu ei, să încerci să le arăți sau să le explici cum ar putea să împărtășească din experiența lor.

Sunt unii parcă făcuți pentru aceasta și ar trebui să le mulțumesc: Aurică Badea, Cristi Ciochină, Grigore Constantin, Cristian Ștefănescu și mulți alții.

Nu cred că ar trebui să dau, totuși, nume, dar sunt unii dintre oamenii care mi-au influențat foarte mult pregătirea, la fel și comandanții de echipaj de la vremea respectivă.

Eram și foarte mulți piloți. Cumva, se cerneau, pentru că dacă nu erai foarte bine pregătit, nu prea aveai prioritate la zbor. Și așa am ajuns să învățăm de la fiecare. Mi-a plăcut întotdeauna să iau de la fiecare ce e mai bun sau așa îmi place să cred, afirmă Ianachiuc.

Un pilot, pentru a fi calificat, are nevoie de mai multe forme de pregătire. Una dintre ele este cea teoretică, după care se trece la cea practică. Pe lângă acestea, mai sunt și alte lucruri, documente, îmbunătățirea locurilor unde muncesc etc.

Una peste alta, are parte de multe satisfacții, mai ales când cei pe care i-a pregătit îndeplinesc misiuni cu mare grad de dificultate, naționale şi internaţionale. În suflet i-au rămas și cele executate de el.

Anul trecut am avut una dintre cele mai lungi misiuni executate vreodată cu IAR-330. E frumos și cumva mulțumirea sufletească ține loc de multe lucruri pe care nu aș vrea să le reamintesc aici, pentru că vezi oameni pe care i-ai crescut, cu care ai lucrat și pe care te poți baza.

Vorbim aceeași limbă și probabil că asta este principala noastră mulțumire, a instructorilor. Să vedem că oamenii se descurcă mai departe singuri și nu mai au nevoie, neapărat, ca tot timpul să stea cineva cu gura pe ei, explică el.

Căpitan-comandorul Marian Vieru este locțiitor comandant escadrilă. Visul de a zbura îl are din copilărie. A aflat cum poate deveni pilot şi a urmat Colegiul Naţional Militar Dimitrie Cantemir de la Breaza, apoi Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă din Brașov, pe care a absolvit-o în 2003.

Ca instructor, orice zbor are specificul lui. Cel mai greu cu un elev este să-i dai încredere că la un moment dat va reuși să execute toate misiunile despre care le-a citit în regulamente. Îmi doresc să ne dislocăm măcar pentru misiuni de antrenament undeva într-o țară care să ne ofere și o altă mentalitate. Să facem schimb de metode, de pregătire, de întrebuințare în luptă cu alți elicopteriști din NATO.

Căpitan-comandor Marian Vieru

A absolvit Şcoala de Aplicație la Boboc în 2004, după care a făcut parte din Baza 95 Aeriană, cu o întrerupere de doi ani cât a studiat la Universitatea Națională de Apărare.

A zburat doar elicopterul IAR-330, în diferite variante, și are peste 1.700 de ore de zbor la activ. Este instructor calificat şi i-au trecut prin mână mulți tineri.

În liceul militar mă gândeam că dacă nu voi reuși să trec probele la piloţi, drumul meu ar fi fost spre medicină. Am ajuns pilot. Îmi spuneam că în calitate de medic, poate aș fi reușit să însănătoșesc oameni, dar ca instructor cred că am izbândit să desfac aripile unor piloți care nu aveau încredere în ei, a spus căpitan-comandorul Marian Vieru.

Cea mai mare mândrie a sa a fost când un elev, care i-a trecut prin mâini, a ajuns în Spania în zbor cu elicopterul, la un exercițiu internațional și a primit calificativul de excepțional. A fost o mare împlinire ca om.

Căpitan-comandorul Marian Vieru consideră că instrucția începe de acasă, cu un program riguros de odihnă, de masă, apoi se ajunge la muncă unde urmează pregătirea teoretică, apoi zborul și se termină cu un debriefing, care de obicei întristează elevul, dar îl ambiționează în același timp.  (L. Irimia).