Administratie
Etapa finală a competiției Cel mai bun dintre cei buni, pentru maiștri militari, subofițeri și soldați/gradați profesioniști a Statului Major al Forțelor Aeriene.
În fiecare toamnă, în cadrul competiţiei ce are tradiţii de peste zece ani, Forţele Aeriene române își desemnează cei mai buni maiştri militari, subofiţeri şi soldaţi/gradaţi profesionişti.
Concursul Cel mai bun dintre cei buni are ca scop indentificarea valorii profesionale și promovarea celor mai pregătiți militari din corpurile de personal menționate anterior.
Ei trebuie să fie capabili să conducă, să instruiască și să motiveze personalul din subordine pentru îndeplinirea cu competență și la cele mai înalte standarde a sarcinilor și misiunilor încredințate. Gazde excelente, la fel ca în ultimii ani, au fost militarii Şcolii de Instruire pentru Apărare Antiaeriană de la Capu Midia.
Membrii comisiei de examinare – formată din maiștri militari și subofițeri de comandă din Forțele Aeriene române, dar și din cei doi câștigători ai competiției din anul 2022 – au fost alături de toți candidații, au demonstrat imparțialitate și au ridicat valoarea și importanța acestei competiții.

Prin acest concurs s-a urmărit performanța profesională a participanților, calitățile și punctele tari care pot fi valorificate în procesul de instruire și al menținerii ordinii și disciplinei militare.
De asemenea, au fost evaluate contribuția personală la păstrarea, conservarea, îmbogățirea și protejarea patrimoniului militar, precum și transmiterea tradițiilor militare.
Un alt punct atins a fost perfecționarea deprinderilor subofițerilor/maiștrilor militari de comandă în planificarea, organizarea și conducerea activităților militarilor din aria lor de responsabilitate.
Militarii au fost verificați la cunoașterea legilor, regulamentelor militare și de specialitate, la deprinderile individuale de bază, la instrucția tragerii cu armamentul de infanterie, la educație fizică militară.

Participanții au fost evaluați și la cunoașterea limbii engleze cu ajutorul profesorilor de la Centrul Principal de Învățare a Limbilor Străine din cadrul Academiei Navale Mircea cel Bătrân din Constanța.
De asemenea, competitorii au avut de trecut probe de identificare și recunoaștere vizuală a unor tipuri de aeronave și tehnică militară, de comunicare și prezentarea în fața comisiei de evaluare. Concurenții au dat dovadă de o foarte bună pregătire, au reprezentat cu cinste unitățile de unde provin și au dorit să câștige.
Probă cu probă au adunat puncte, iar, la sfârșit, diferențele de punctaj au fost mici. Cei 27 de concurenți au demonstrat, pe parcursul concursului, profesionalism, valoare, echilibru și progres.
Trebuie remarcat curajul şi efortul singurei femei militar participante, sergent Andreea Anghelaş de la Şcoala de Instruire pentru Apărare Antiaeriană de la Capu Midia ce a ocupat un onorant loc IV la grupa subofiţeri.

La sfârșitul concursului, militarii au vizitat Muzeului Marinei Române, unde au aflat multe informații ce le-au îmbunătățit cunoștintele despre istoria militară a românilor.
Încă o dată, dacă mai era nevoie, competiția a reliefat importanța liderului militar ce urmărește permanent dezvoltarea profesională și atingerea standardelor de leadership, prin responsabilitate, integritate, devotament, viziune și, poate cele mai importante, spirit de echipă și camaraderie.
Locul I și titlul de Maistrul militar al anului 2023 a fost câștigat de maistrul militar clasa a III-a Răzvan-Ștefan Burlacu din Baza 95 Aeriană de la Bacău. Locul al II-lea a revenit maistrului militar clasa a III-a Florin Săraru de la Baza Aeriană Boboc/Şcoala de Instruire Interarme a Forţelor Aeriene. Poziția a III-a a fost ocupată de maistrul militar clasa a III-a Bogdan Ciobanu din Baza 86 Aeriană de la Borcea.
La grupa subofițerilor, locul I și titlul de Subofițerul anului 2023 a fost adjudecat de plutonierul-adjutant principal Virgil Nistor din Baza 95 Aeriană. Poziția a doua a podiumului a revenit plutonierului Cătălin-Alioșa Ionescu din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, iar pe locul al III-lea a urcat sergentul-major Robert Olaru din Baza Aeriană din Boboc/Şcoala de Instruire Interarme a Forţelor Aeriene.

La grupa soldaților și gradaților profesioniști, locul I și titlul de Soldatul anului 2023 a fost câștigat de caporalul clasa a II-a Laurenţiu Pîrlia din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni. Locul al II-lea a revenit caporalului clasa a III-a Alexandru Lică de la Baza 71 Aeriană, iar poziția a III-a a fost ocupată de caporalul clasa a II-a Ionuț Tămașu din Grupul 2 Cercetare și Supraveghere prin Radiolocație și Avertizare Timpurie al Brigăzii 76 Cercetare, Supraveghere şi Recunoaştere.
Cu toții avem nevoie, în anumite momente ale vieții, de o încurajare care să ne determine să ne autodepășim, să fim mai buni, să devenim adevărate modele pentru cei din jur. Prin acest concurs căutăm liderii de mâine, cei ce vor duce mai departe spiritul de luptător și tradițiile militare ale Forțelor Aeriene române.
Au fost zile de reală competiție, sub umbrela un fair-play adevărat. A fost o întrecere adevărată și am beneficiat de tot sprijinul comandanților în desfășurarea etapelor competiției. Pas cu pas creștem în valoare și ne dorim să fim cât mai buni în tot ceea ce facem, fie instrucție, disciplină militară sau carieră.
Sunt provocări multe și trebuie să fim oricând gata de misiune, a declarat subofițerul de comandă al Statului Major al Forțelor Aeriene, plutonier-major Ionuț Enache. (L. Irimia; Foto: Anca Medrea).
Administratie
Salariile polițiștilor sub asediul secretomaniei: SPR Diamantul cheamă Ministerul Afacerilor Interne în instanță pentru declasificarea veniturilor
Sindicatul Polițiștilor Republicani „Diamantul” a lansat o ofensivă juridică fără precedent împotriva Ministerului Afacerilor Interne. Miza procesului este eliminarea caracterului „secret” al normelor de calcul salarial, o practică despre care sindicaliștii afirmă că încalcă drepturile fundamentale și directivele europene recent intrate în vigoare.
Într-un demers menit să aducă transparență într-un sistem marcat de clasificări controversate, SPR „Diamantul” a acționat în judecată Ministerul Afacerilor Interne (MAI) la Curtea de Apel București. Obiectivul central este declasificarea Ordinului MAI nr. S/7/2018, actul normativ care stabilește modul concret de calcul al salariilor polițiștilor, dar care este menținut sub regim de secret de stat. Potrivit sursei citate, reprezentanții sindicatului consideră inacceptabil ca, într-un stat de drept, modul de aplicare a legii salarizării să fie ascuns chiar de către beneficiarii acestor drepturi.
Strategia de „reverse engineering” pentru a demasca secretul artificial din MAI
Sindicatul a inițiat o campanie de mobilizare a membrilor săi, solicitându-le acestora să își ceară oficial dosarele de salarizare. Conform SPR „Diamantul”, documentele individuale de plată nu pot fi secretizate față de titular. Strategia sindicală este ingenioasă: prin colectarea a sute de dosare de salarizare de la polițiști cu grade și funcții diferite, organizația intenționează să realizeze o „inginerie inversă” a programului informatic MAISAL. Acest demers ar urma să demonstreze în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție că așa-zisul „secret” este o barieră birocratică nejustificată, din moment ce datele circulă liber către angajați sub formă de documente individuale nesecurizate.
Directiva europeană a transparenței salariale devine arma principală a polițiștilor
Argumentele juridice ale sindicatului se sprijină pe un fundament legislativ solid, incluzând Constituția României și Regulamentul GDPR. Totuși, elementul de noutate care ar putea înclina balanța este Directiva (UE) 2023/970 a Parlamentului European. Termenul de transpunere a acestei directive, care consacră dreptul lucrătorului de a primi informații detaliate privind remunerarea, s-a împlinit la 7 iunie 2026. „Ei au avut 8 ani să justifice secretul și n-au putut nici măcar o dată”, subliniază reprezentanții SPR „Diamantul”, punctând faptul că legislația europeană obligă acum instituțiile statului la o deschidere totală în fața angajatului.
Apel către subofițeri și ofițeri pentru a-și revendica dosarul personal de salarizare
Sindicaliștii îi îndeamnă pe toți angajații MAI să depună cereri către structurile de resurse umane și financiar-contabile pentru a obține dispozițiile de numire și actele de acordare a sporurilor, inclusiv a majorărilor recente prevăzute de OUG 26/2024. Sursa citată precizează că un singur polițist a reușit deja să obțină 83 de pagini de acte administrative referitoare la propriul salariu, toate fiind predate fără nicio mențiune de clasificare. Aceste răspunsuri, odată colectate de sindicat, vor fi folosite ca probe la Curtea de Apel pentru a dărâma apărarea ministerului, care susține în continuare necesitatea menținerii secretului asupra mecanismului de salarizare.
Prin această acțiune, SPR „Diamantul” urmărește nu doar o corecție salarială, ci o reformă structurală a modului în care Ministerul Afacerilor Interne se raportează la transparența administrativă și la respectarea dreptului la informație al propriilor angajați. (Sava N.).
Administratie
Revolta sindicaliștilor din Poliția de Frontieră: Europol boicotează Consiliul Consultativ și acuză conducerea de lipsă de transparență
Ruptură totală între reprezentanții polițiștilor și conducerea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Sindicatul Europol anunță că refuză să mai participe la ședințe pe care le consideră „exerciții de imagine”, lansând critici dure la adresa chestorului Stoica.
Dialogul social de la nivelul Poliției de Frontieră Române a ajuns într-un punct critic. Printr-o adresă oficială transmisă pe 22 iulie 2026, Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol a informat conducerea instituției că nu va desemna niciun reprezentant pentru ședința Consiliului Consultativ. Potrivit sursei citate, decizia nu este una conjuncturală, ci reprezintă un protest direct față de un mod de lucru în care consultarea cu sindicatele a devenit o simplă formalitate administrativă, lipsită de orice impact real asupra deciziilor luate.
Dialog social transformat într-un simulacru de consultare
Reprezentanții Europol susțin că formatul actual al întâlnirilor este unul golit de conținut. Sindicatul acuză faptul că solicitările și punctele de vedere transmise anterior nu primesc răspunsuri motivate, iar deciziile cu impact direct asupra personalului sunt comunicate sindicatelor ca un „fapt împlinit”. Conform comunicatului emis de organizație, informațiile puse la dispoziție de instituție sunt adesea insuficiente pentru a permite o poziționare responsabilă, transformând prezența liderilor sindicali în sală într-o simplă metodă de a legitima tacit decizii luate deja în „spatele ușilor închise”.
Sindicatul Europol refuză să valideze decizii luate fără transparență
Poziția sindicatului este una fermă: participarea la aceste ședințe ar echivala cu acceptarea unui proces decizional netransparent. „Sindicatul Europol nu participă la exerciții de imagine și nu validează, prin simpla prezență, decizii luate fără o consultare prealabilă reală”, precizează organizația în documentul citat. Sindicaliștii subliniază că vor reveni la masa negocierilor doar în momentul în care conducerea instituției va demonstra, prin fapte, o schimbare de atitudine, oferind răspunsuri punctuale și acces real la informațiile necesare pentru apărarea drepturilor membrilor lor.
Acuzații dure de lipsă de asumare la adresa chestorului Stoica
Criticile sindicaliștilor s-au îndreptat direct către Inspectorul General, chestorul Stoica, a cărui conduită este descrisă în termeni extrem de incisivi. Reprezentanții Europol susțin că managementul actual se caracterizează printr-o „permanentă fugă de răspundere” și o lipsă totală de asumare în fața problemelor ridicate de angajați. Printr-o notă ironică, aceștia au punctat că, dacă s-ar acorda medalii pentru evitarea responsabilității, conducerea instituției ar fi multiplu premiată, subliniind astfel prăpastia dintre interesele angajaților și viziunea administrativă actuală a Poliției de Frontieră.
Până la o schimbare reală a mecanismelor de consultare, Sindicatul Europol își menține decizia de boicot, lăsând deschisă calea dialogului doar în condiții de transparență și respect reciproc față de statutul polițistului. (Paul D.).
Administratie
Posturi deblocate la Spitalul Marie Curie: Cseke Attila avertizează că sistemul sanitar are nevoie de soluții generale, nu doar punctuale
Ministerul Sănătății a aprobat scoaterea la concurs a 22 de posturi de asistenți medicali pentru unitatea pediatrică de elită din Capitală. Deși măsura este vitală, ministrul interimar subliniază că deficitul cronic de personal rămâne o provocare majoră pentru spitalele din întreaga țară.
Sistemul sanitar românesc primește o gură de oxigen prin deblocarea a 22 de posturi de asistenți medicali destinate Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie”. Decizia vine ca un răspuns urgent la solicitările uneia dintre cele mai solicitate unități de pediatrie din România. Cu toate acestea, oficialii din Sănătate avertizează că acest pas, deși necesar, reprezintă doar rezolvarea unei crize locale într-un ocean de nevoi neacoperite la nivel național.
O victorie necesară pentru pediatria de urgență din România
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a salutat aprobarea demersului, evidențiind importanța strategică a spitalului bucureștean. „Aprobarea celor 22 de posturi pentru Spitalul «M.S. Curie» era absolut necesară și mă bucur că acest demers a fost aprobat. Este unul dintre cele mai importante spitale pediatrice din România”, a declarat oficialul. Potrivit sursei citate, noile angajări vor contribui la fluidizarea actului medical într-o instituție care gestionează cazuri complexe din toată țara.
Dincolo de cazurile punctuale: Criza de personal care sufocă sistemul sanitar
În ciuda veștii bune pentru Spitalul „M.S. Curie”, realitatea din teren rămâne sumbră pentru restul unităților medicale. Cseke Attila a atras atenția că succesul acestei deblocări nu trebuie să creeze falsa impresie că problemele resursei umane din sănătate au fost eliminate. În multe spitale din provincie, deficitul de personal se traduce prin timpi de așteptare epuizanți pentru pacienți și o presiune psihică și fizică uriașă asupra medicilor și asistenților care sunt nevoiți să acopere multiple posturi vacante.
Angajamentul Ministerului Sănătății pentru deblocarea generală a posturilor
Perspectiva unor „ture imposibile” și a lipsei cronice de personal medical rămâne o amenințare la adresa calității îngrijirii pacienților. Ministrul a reafirmat că instituția pe care o conduce nu va abandona restul spitalelor care se confruntă cu aceleași dificultăți. „Ministerul Sănătății nu renunță la demersurile pentru deblocarea posturilor vacante din sistemul sanitar. Pacienții din România au nevoie de personal medical suficient în toate spitalele, nu doar în câteva unități”, a concluzionat Cseke Attila.
Mesajul autorităților este clar: sănătatea românilor depinde de un sistem care funcționează coerent pe tot teritoriul țării, asigurând condiții demne de muncă pentru cadrele medicale și acces rapid la tratament pentru cetățeni.
-
Exclusivacum o ziMascații închid lumina la Giurgiu: „Mandatul” lui Fulga, evacuat cu escortă morală
-
Exclusivacum 4 zileDe la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX
-
Exclusivacum 2 zileHipodromul cu iz penal: cum se dopează caii și se diluează regulamentul, sub ochii unei comisii de decor
-
Exclusivacum o ziREPUBLICA PARALELĂ A ȘTAMPLEI „STRICT SECRET”. Cum a fost răpită piața 5G de CSAT, pusă la adăpost de Justiție și împachetată în „interes național”
-
Exclusivacum 4 zileMAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor
-
Exclusivacum 2 zileO nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”
-
Exclusivacum 2 zileFurtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene
-
Exclusivacum o ziO nouă eră în salarizarea polițiștilor: DGF apasă pe Maisal, finanțiștii din teritoriu numără taste, nu bani



