Featured
Ministrul bulgar al apărării, Todor Tagarev, a anunţat că guvernul a aprobat planul de achiziţie a vehiculelor Stryker de la SUA pentru suma de 1,37 de miliare de dolari
„Când vor face primele plăţi, contractul a intra în vigoare. De acolo, putem vorbi despre livrări, care o să înceapă în doi ani, iar contractul se va încheia în trei”, a spus minitrul Tagarev.
La începutul acestei luni, oficialul a anunţat că reprezentanţii ţării negociază un preţ mai mic pentru cele 183 de vehicule. Guvernul SUA estimase iniţial contractul la 1,5 miliarde de dolari, însă, potrivit anunţului făcut luni, suma a scăzut la 1,37 de miliarde. Cu toate acestea, într-o declaraţie făcută pe 22 septembrie, Tagarev a evitat să precizeze numărul de vehicule care vor fi livrate armatei bulgare.
După decizia de aprobare a planului de achiziţie, va fi întocmită o propunere legislativă privind achiziţia şi costurile ei şi va fi trimisă la Adunarea Naţională. După aprobarea acesteia, va fi semnat contractul şi, ulterior, va fi ratificat de Adunarea Naţională.
Vehiculele Stryker sunt produse de General Dynamics. În urmă cu o lună, presa bulgară scria că armata bulgară plănuieşte achiziţia a 183 de astfel de vehicule, care includeau vehicule de infanterie şi de evacuare medicală.
În urmă cu două luni, Bulgaria a trimis Ucrainei în jur de 100 de transportoare. Acesta a fost primul transfer major de echipamente militare din partea Sofiei către Kiev.
Bulgaria a anunţat, acum doi ani, că doreşte să achiziţioneze vehicule de infanterie, companiile ale căror oferte le analiza fiind General Dynamics, din SUA, şi Patria, din Finlanda.
Anterior, la licitaţie au fost înscrise şi Artec, din Germania, şi Nexter, din Franţa, însă aceste două companii voiau contracte guvern-la-guvern. (A. Soare).
Sursă foto: Profimedia
Administratie
„Școala din Spital” recrutează: Ministerul Educației deschide porțile Corpului Național de Profesori pentru 2026
Administratie
Teatrul Național „I. L. Caragiale” caută un lider vizionar: Concurs de management cu reguli noi și transparență sporită
Administratie
Bugetul 2026: În linie dreaptă spre aprobare, cu promisiuni de corectitudine și relansare economică
-
Exclusivacum 4 zileAdio, polițistului Giurgiuveanu de la S.A.S, adio: De la „să invinețiți ochii!” la pensia de lux, în timp ce mascații noștri fac reclamă la… pariuri! Saga amară a agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș.
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova, cazanul diavolului: „Metoda Portocală” face pui, iar justiția joacă la teatrul absurdului!
-
Exclusivacum o ziPrahova: Cuplul toxic al puterii! Vicele, judecătoarea și Dusterul Consiliului Judetean Prahova, în regim all-inclusive pe banii noștri!
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova: Operațiunea „dosar sters” – Când justiția e manipulată, iar digitalul demască o rețea criminală în uniformă!
-
Exclusivacum 4 zileJustiția română, Ediția Specială: Prahova, scena unui Stand-Up de groază cu mafia imobiliară în rolul principal!
-
Exclusivacum o ziI.P.J. Prahova, teatrul absurdului penal: Când agresorul cere daune morale, iar groapa Prahovei e mai adâncă decât orice portofel!
-
Exclusivacum o ziMAE: Circul diplomatic al faraonilor fiscali și sirenelor cu dinți – Când nervii inlocuiesc diplomația
-
Featuredacum 3 zileScandal la MAI: Mii de absolvenți, privați ilegal de zile libere la repartizare, acuză Sindicatul Europol



