Pe măsură ce gheața se topește în Arctica, noi oportunități apar, crescând mizele apărute în jurul acestei regiuni. Meteorologii vorbesc despre „amplificarea arctică” când descriu încălzirea globală, dar același termen poate fi folosit și în privința geopoliticii Nordului. Cumva, s-a ajuns în situația ca „excepționalismul arctic”, declarat de Mihail Gorbaciov în 1987, să fie anulat, iar ca zona să rămână liberă de orice conflict și exploatare tinde spre zero de la o zi la alta.

 Cu cât schimbările climatice se accelerează și invazia Rusiei în Ucraina a spulberat vechea ordine mondială, cu atât mai repede Arctica poate deveni teatrul potențial al următorului conflict globa planetar.

Toți vor o felie din Arctica

În prezent, zona este guvernată (impropriu spus) de un Consiliu Arctic din care fac parte opt state – Canada, Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda, Islanda, SUA și Federația Rusă. Dar, de la Montreal și până-n Moscova, toți vor o bucată din regiunea arctică, unii care chiar n-au nicio legătură (directă) cu acest ținut.

De exemplu, China s-a și grăbit să se declare un stat „aproape arctic”, anunțând că are interese în regiune. Ambiția Beijingului este de a face (și) aici, în Nordul îndepărtat, un Drum al Mătăsii. Nici India nu pare indiferentă, dimpotrivă, a înființat deja o comisie care, împreună cu partenerii ruși din BRICS, explorează oportunitățile pe care le poate avea New Delhi.

Iar Rusia, al cărei teritoriu se întinde pe aproximativ 53% din țărmul Oceanului Arctic, dezvoltă cu rapiditate planuri de extindere a rutei Mării Nordului. Pasajul maritim dintre estul și vestul Oceanului Arctic este considerat de Kremlin ca fiind vital pentru evitarea sancțiunilor occidentale. În 2024, Moscova intenționează să înceapă navigația comercială „full season” (pentru tot parcursul anului) prin Oceanul Arctic, cu obiectivul declarat, atenție, de a tripla volumul de marfă transportată pe această rută!

Cum era și de așteptat, nici Occidentul nu stă degeaba și își flexează mușchii în regiune. Statele Unite au plusat prin includerea Finlandei în NATO, ducând, astfel, granițele „Aliaților” în zonă. Mai mult, nu mai departe de vara asta secretarul de Stat Anthony Blinken a anunțat că Washingtonul va deschide un consulat în orașul norvegian Tromsing. Blinken a vorbit despre necesitatea de a avea „o amprentă diplomatică” americană deasupra Cercului Arctic.

Armele, scoase și lustruite, gata de luptă

„Într-adevăr, războiul din Ucraina a torpilat ideea de excepționalism artistic. Întreaga concentrare a Europei s-a mutat acum spre construirea unei securități împotriva Federației Ruse”, crede Neil Melvin, director de securitate internațională la think-tank-ul Royal United Services Institute (RUSI).

Dar, ce avem în zonă când vorbim de forță militară?

În primul rând, avem Rusia, care, după poticnirile din Ucraina, și-a dat seama că trebuie să se bazeze din ce în ce mai mult pe forțele sale nucleare staționate în Arctica. Flota Nordică a Federației Ruse este cu adevărat impresionantă și o recunosc chiar „atlantiștii”. Cuprinde 12 submarine de atac cu propulsie nucleară, precum și zeci de nave de suprafață, inclusiv două crucișătoare de luptă cu rachete grele (propulsie nucleară).

În ultimii ani, pentru a-și consolida prezența în regiune, Rusia a redeschis vechile baze arctice din epoca Războiului Rece.

Așadar, peste tot unde privim în această zonă vedem semne tot mai clare că proiectele Moscovei în Arctica vor fi, pe viitor, mult mai multe, explicite și amenințătoare.

Tot aici operează și Marea Britanie și SUA propriile submarine de atac, așa că avem toate elementele unui potențial conflict.

Ce bogății ascunde Arctica

Sub calota glaciară din Arctica sunt bogății de nemăsurat. Se estimează, doar, că regiunea conține o cincime din rezervele de petrol și gaze nedescoperite de pe Terra, plus zăcăminte de aur, nichel și zinc.

Dar și apele internaționale (tot mai navigabile, de la an la an) din regiune sunt un punct fierbinte pe această hartă. Să nu uităm că există un proces în curs de desfășurare, condus de o comisie a Națiunilor Unite, care are în vedere drepturile de suveranitate asupra Oceanului Arctic central, disputate de Rusia, Danemarca și Canada.

De asemenea, drepturile exclusive de pescuit sunt esențiale. Pe măsură ce oceanele sudice se încălzesc, speciile de pești vor migra tot mai spre nord, determinând creșterea capturilor, estimată cu până la 20% până în 2050.

În fața acestui tablou, mulți experți în geopolitică și cu precădere în zona Arcticii susțin că arhipelagul norvegian Svalbard ar putea dovedi noua zonă de conflict. Conform unui tratat semnat în 1920, o serie de țări, inclusiv China și Rusia, au dreptul de a se angaja în activități comerciale în Svalbard. Moscova oricum desfășoară operațiuni miniere (extracție de cărbune) pe Insula Spitsbergen, iar în multe alte așezări din zonă, precum Barentsburg, de exemplu, limba rusă este predominantă.

Sunt voci care spun că în Arctica va testa Rusia, în mod real, hotărârea Occidentului (NATO) de a-și apăra interesele. În concluzie, azi, nimeni nu se mai gândește la Arctica ca la ceva sălbatic și virgin. Al cincilea cel mai mare ocean al Pământului creuzetul crizei actuale, care înseamnă o competiție între marile puteri de cucerire totală a planetei.