Atunci când Institutul Național de Statistică (INS) anunță că rata anuală a inflației este în scădere, nu înseamnă că s-au ieftinit alimentele, ci că ele s-au scumpit în continuare, dar într-un ritm mai lent față de aceeași perioadă a anului precedent.

Rata inflației a ajuns la o cifră!, ne spun guvernanții triumfător, iar noi ar trebui să răsuflăm ușurați că, în câteva săptămâni, de la 15% aceasta a scăzut la 9,99%. E la promoție, bucurați-vă că veți putea pune pe grătar cârnatul la un preț cu doar trei bani mai mare!

Mergi în magazine și vezi că, în plin sezon legumicol, ardeiul a mai scump decât cel turcesc vândut iarna. Te miri când îți cumperi covrigul și merdeneaua de dimineață și constați că nu a trecut mai mult de o lună de când cumpărai merdeneaua cu cinci lei, iar acum trebuie să mai scoți 50 de bani din buzunar pentru aceeași bucățică de foitaj amestecat cu ceea ce ți se spune că este brânză.

Uluirea vine și din faptul că nu înțelegi de ce, în ciuda ieftinirii grâului, a făinii, a uleiului, a plafonării prețului la gaze și energie electrică, prețurile nu scad, ba chiar cresc. Și când înhați pâinea de pe raft, te lovește aceeași nedumerire. Teoretic, prețurile cresc atunci când oferta nu poate satisface cererea, iar materia primă și cheltuielile administrative îți reduc mult șansele de a obține profit din activitatea pe care o desfășori.

La nivel european, România și Ungaria sunt campionii clasamentului care include statele cu cea mai mare inflație de bază, care măsoară doar scumpirea produselor agroalimentare. Sunt singurele țări din UE unde contribuția produselor agroalimentare și a băuturilor nealcoolice a sărit pragul de 40% în inflația totală, conform Eurostat.

Respectul pentru consumator apare ca motto în toate discursurile propagandistice ale comercianților, atunci când cheamă contribuabilul la raftul cu lactate, mezeluri și promoții din propriile magazine. Dacă există atât de mult respect față de omul care calcă pragul magazinelor, acesta s-ar putea gândi că, în momente de criză inflaționistă, în care puterea sa de cumpărare scade, ar putea pune în coșul lui de cumpărături și o reducere a marjei de profit a comerciantului.

Este normal ca orice firmă să-și propună să nu înregistreze pierderi, ba chiar să ciugulească și ceva profit, pentru a-l oferi acționarilor sub formă de dividende. Totuși, parcă pentru consumator e prea mult când aude sau citește că marja de profit a majorității marilor retaileri a depășit așteptările anul trecut, într-o perioadă în care oamenii au fost expuși unor creșteri abrupte de prețuri.

Dacă firma a cheltuit mai mult cu achiziția de materii prime, energie și salarii, e de înțeles că este nevoită să vândă mai scump, la rândul ei. Impresia este că, în ciuda scumpirilor, patiseria din colț modelează un covrig mai subțire, cu gaura mai largă. Ești consumator, nu ai de unde să știi imediat dacă a avut motive întemeiate să facă acest lucru, așteptările tale inflaționiste te fac să nu-ți dai seama dacă este o scumpire întemeiată.

Dar vine anul următor în care se publică rezultatele financiare pe anul precedent ale covrigarului. De-abia atunci poate evalua consumatorul dacă respectul patiseriei pentru fidelitatea sa există sau este doar vorbă-n vânt. I-ai spus că plămădești zi de zi, cu drag, pentru el, dar impresia sa este că nu te frămânți decât pentru creșterea marjei de profit.

Multe firme raportează pentru 2022 profituri-record, cum n-au mai avut de ani buni. Profitul este ceea ce le rămâne în mână după ce și-au achitat toate taxele și cheltuielile. Nu am spațiu pentru a lua la puricat toți comercianții care au pus în cârca consumatorilor toată povara inflaționistă. (L. Anghel).