Featured
Ministrul Cătălin Predoiu trebuie să rezolve putreziciunea sistemului din MAI/Sistemul este, deja, în colaps
Crima dublă din 2 Mai, cu șoferul drogat care a fost lăsat să ucidă doi studenți, a reușit să producă un adevărat cutremur în sistem. Învinovățiți pe nedrept că nu au fost în stare să împiedice crima, polițiștii din toată țara, alături de sindicate, au început să se revolte și să arate că întreg sistemul este putred și meținut așa la ordinele politicului, care parazitează, de peste 30 de ani, Ministerul Afacerilor Interne.
Politicienii și cei înfipți prin sferele de influență, care nu au avut nicio reacție de genul ”tu știi cine sunt eu” sau ”te fac să-mi aduci singur permisul înapoi”, sunt o raritate absolută. Pentru amărâții ăia de polițiști din stradă, a opri pe cineva care a încălcat regulile de circulație este un adevărat calvar, pentru că nu știu peste cine dau. Că poate e vreun procuror, vreunul din conducerea ANPC sau cine mai știe ce instituție, cineva de la Guvern, un mare șmecher pe la partid, parlamentar sau vreun cotizant la toți aceștia. Și atunci suportă consecințele. Dacă românii ar ști prin ce trec, cu adevărat, polițiștii de rând, i-ar compătimi și nu i-ar mai urî atât de tare. La noi, chestia aia cu ”nimeni nu este mai presus de lege” este o glumă proastă, chiar sinistră. Legea este făcută doar pentru oamenii obișnuiți, adică muritorii de rând, poate și de aici izvorăște indignarea oamenilor atunci când legea se aplică. Cazul crimei din 2 Mai risca și poate mai riscă încă să dispară din atenția opiniei publice, acoperit de un alt scandal. Însă polițiștii și sindicatele din MAI au decis să rupă tăcerea, atacând din toate părțile și cu toată muniția. Sistemul e putred, au spus ei la unison. ”Am avut neplăcuta supriză să constatăm că premierul Marcel Ciolacu i-a făcut vinovați de complicitate morală pe polițiști, în cazul 2 Mai, ceea ce nu este corect. Și noi am putea spune, și am avea și mai multă dreptate, că guvernanții sunt autorii morali a tuturor nenorocirilor care se întâmplă în România în ultimii ani, atât în sistemul de ordine publică, cât și în sistemul medical”, ne-a declarat Marius Ionescu, vicepreședinte al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC).
Sistemul este, deja, în colaps
Sindicaliștii din MAI spun că sistemul este deja în colaps din cauza deficitului de personal. În județul Mehedinți, în municipiul Orșova nu există oameni care să asigure nici măcar o patrulă de la ordine publică pe străzi și au retras și Poliția Locală, iar în orașul Baia de Aramă, din Mehedinți, nu există niciun polițist rutier. În orașul Toplița, în Harghita, au un singur criminalist. ”Polițiștii nu pot acționa pe ceva pe care nu au competență, că se consideră abuz în serviciu și se duc la pușcărie. Avem cazuri de polițiști, care, în timpul liber, au vrut să facă un bine și și-au exercitat atribuțiile de serviciu. Le-au făcut cetățenii plângere, iar procurorii le-au întocmit dosare penale și i-au trimis în judecată. Și atunci polițiștii nu intervin acolo unde nu au competențe, dar oamenii nu știu. Noi tot spunem de ani de zile. Dacă un om e polițist, să-i dea competențe și de judiciar, și de rutieră, să poată face orice pe acest domeniu. De ce nu se întâmplă lucrul ăsta? Pentru că politicienilor nu le convine, că le strică afacerile, de la lemne, până la cereale, pe zona de Sud, și nu numai. De asta polițistul e încorsetat, iar cetățeanul spune că n-a făcut polițistul”, ne-a precizat vicepreședintele SNPPC, Marius Ionescu.
Din tragedie, în tragedie
Sindicaliștii din MAI susțin că, dacă nu se spune adevărul cap-coadă în țara asta și dacă nu se și dispun măsuri pentru îndreptarea neregulilor, nu se va rezolva nimic și o să trăim într-o minciună perpetuă. ”Acum, îl vedem pe prim-ministru care zice că de ce nu venim la el să ne dea bani pentru drug-teste. Păi dacă ne trebuie și altceva? Dacă se întâmplă ceva cu o mașină, pe care Poliția nu o poate opri, pentru că nu există baraj rutier cu cuie? Uitați-vă la cazul de la Onești. Dacă aveau polițiștii în dotare anumite cartușe iritante sau paralizante puteau să tragă și să intre și oamenii ăia erau în viață. La noi pare de domeniul SF-ului să avem o asemenea dotare. Noi trecem dintr-un scandal în altul și se uită, fără să se rezolve nimic. Cazul de la Caracal, cu răpirea fetei și crima, de exemplu. Proiectul de lege prin care se reglementează intervenția polițiștilor s-a prăfuit pe la Parlament. Dacă vom avea din nou astfel de cazuri se va întâmpla la fel. Cine poate să facă legile și să asigure pregătirea și dotarea? Polițistul din stradă? Sunt probleme pe care le semnalăm de ani de zile. Și, dacă nu se va schimba nimic, vom merge din tragedie în tragedie”, a mai afirmat Marius Ionescu, vicepreședintele SNPPC.
Administratie
PMP Ploiești pregătește o poziție fermă impotriva corupției generale
Exclusiv
Oligopolul farmaceutic și nepotismul: Mizele ascunse în afacerea Ciolacu
Contextul politic și afacerea familială
Omisiunile lui Ciolacu 4/Partea I
Recent intr-o emisiune televizata candidatul la campania prezidentiala, premierul Marcel Ciolacu a incercat timid, prin multe omisiuni, sa explice public implicarea in domeniul farma a nepotului acestuia, Mihai Cristian Ciolacu, dupa cum au aratat in ultima perioada de timp o serie de publicatii media online.
Pe acest fond redactia noastra a considerat necesar sa contribuie jurnalistic cu ceeace am putut identifica din omisiunile voite ale candidatului sus amintit, in problematica aflata in atentia opiniei publice, referitoare la afinitatile nepotului cu piata farmaceutica romaneasca.
Sa incepem documentarea:
Evoluția intreprinderii Nicomart Prim Team
In anul 2007 se infiinta o societate comerciala “UNIFARMSANTE” srl, CUI 21308322, J10/332/2007, cu sediul in satul Damboaca, comuna Sageata, jud.Buzau, cu obiect de activitate comert cu amanuntul, in magazine specializate, cu produse farmaceutice si medicale, cu produse de cosmetica si de parfumerie.
Schimbări structurale în administrare
In data 21.12.2010 se schimba asociatul unic existent cu un nou asociat unic in persoana doamnei Nicoleta Prisada, de profesie farmacist, respectiv administratorul neasociat cu drept de reprezentare cine altul decat sotul acesteia, tot farmacist domnul Razvan Mihai Prisada, persoana care actualmente este presedinte al Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale din Romania[1].
Expansiunea și acapararea pe piața farmaceutică
In data de 07.05.2014 cei doi sus nominalizati au hotarat schimbarea denumirii societatii in SC “NICOMART PRIM TEAM” srl, firma care a functionat in acest format pana in data de 04.05.2018, cand se schimba structura asociativa a acestia prin majorarea capitalului social de la 200 de lei la 400 lei prin aportul in numerar al noilor asociati in persoana juridica firma “MARCOS PROVIT” srl, CUI 28995509, J10/742/2011, cu sediul in mun.Buzau, reprezentata prin dl. Marius – Gabriel Neagu, respectiv prin persoana fizica Mihai – Crisitian Ciolacu, cu domiciliul in mun.Buzau, nepotul fostului deputat PSD si nimeni altul decat premierul Marcel Ciolacu.
Ca urmare a acestei majorari de capital structura partilor sociale detinute in companie a devenit la aceea data urmatoarea: Nicoleta Prisada detinea 55% din capitalul social, “MARCOS PROVIT” srl, detine 5% din capitalul social si Mihai – Crisitian Ciolacu, detinea 160 lei, respectiv 16 parti sociale, cu valoarea nominala de 10 lei fiecare, reprezentand 40% din capitalul social si particiarea la beneficii si pierderi.
Interesant este ca in data de 18.06.2018 prin Hotararea nr.2 a AGA a SC “NICOMART PRIM TEAM” srl, s-a stabilit ca doamna Nicoleta Prisada renunta la calitatea de asociat, se retrage din societate si cesioneaza toate partile sociale detinute catre asociatul “MARCOVIT PROVIT” srl, astfel incat aceasta firma obtine 60% din capitalul social al firmei “NICOMART PRIM TEAM” srl, iar Mihai – Crisitian Ciolacu ramane cu 40% din capitalul social al firmei nominalizate.
Prin aceeasi hotarare se mai decide si revocarea din functiile de administratori ai societatii dna. Nicoleta Prisada[2] si dl. Razavan – Mihai Prisada[3], persoane care cu totul intamplator ajung in functii publice relevante, iar dl. Marius – Gabriel Neagu si Mihai – Crisitian Ciolacu, devin noii administratori ai SC “NICOMART PRIM TEAM” srl.
Dupa aceasta modificare in 28.08.2018 SC “NICOMART PRIM TEAM” srl, incepe acapararea de firme farmaceutice, sens in care intra incipient in asociere in cadrul firmei “Alina Pharm” srl – Buzau, cu un aport de capital social de 2,17%, iar restul de 97,83% il detinea dna. Marilena Tisaianu, ulterior, in 14.09.2018 doamna sus enuntata renunta la calitatea de asociat si se retrage din societate cesionand asociatului “Nicomart Prim Team” srl toate partile sociale detinute in cadrul Alina Pharm srl, respectiv 4500 de parti sociale in valoare de 45.000 lei.
Astfel, dupa cesionare firma “Nicomart Prim Team” srl devine asociat unic, cu un numar de 4600 de parti sociale in valoare toatala de 46.000 lei, revocandu-se din functia de administrator al societatii dna. Marilena Tisaianu, numindu-se administrator neasociat dl. Marius – Gabriel Neagu.
In 25.10.2019 se coopteaza ca asociat in cadrul firmei “Alina Pharm” srl, prin majorarea capitalului social al societatii cu valoarea de 10 lei, aport in numerar, depus de catre cine altul decat dl. Mihai – Crisitian Ciolacu, dar surpriza in 06.10.2020, acesta se retrage din societate cesionand partile sale sociale catre asociatul majoritar, iar in 31.03.2021 se muta sediul social al firmei in mun.Buzau, str.Urziceni nr,35, biroul 10, etj.1, jud.Buzau.
In data de 24.09.2021 prin hotararea asociatiilor “Nicomart Prim Team” srl se muta sediul social al firmei la adresa din mun.Buzau, str. Urziceni nr.35, etj.1. birou 5, jud.Buzau.
In data de 04.09.2023 se realizeaza un proiect de fuziune intre “Nicomart Prim Team” srl Buzau, societate absorbanta si firmele “Alina Pharm” srl – Buzau, “Regiofarm” srl – Buzau, “Solarisfarm” srl – Buzau, societati absorbite, toate cu sediul social la adresa din mun.Buzau, str. Urziceni nr.35, birourile 10, 7, 8, etj.1, jud.Buzau si reprezentate, toate firmele enumerate in acest paragrf, in procesul de fuziune de catre acelasi reperezentant legal Marius- Gabriel Neagu, persoana care are si calitatea de administrator al acestor societati.
Scopul fuziunii era realizarea unei sinergii in administrarea comerciala a societatilor, simplificarea si eficientizarea sistemului decizional, o mai buna sustinere a nevoilor de investitii pentru dezvoltarea afacerii si imbunatatirea pozitiei financiare a Nicomart, si nu in ultimul rand pentru sustinerea grupului “Marcos Provit”, care opereaza in domeniul farmaceutic in Romania, prin intermediul mai multor companii, desfasurand activitati de distributie a produselor farmaceutice atat cu amanuntul printr-o retea extinsa de farmacii, cat si cu ridicata, despre care vom scrie intr-un alt episod.
Conexiuni controversate cu instituțiile financiare
In data de 21.03.2024 asociatii firmei “Nicomart Prim Team” srl, respectiv SC “Marcos Provit” SA si Mihai – Cristian Ciolacu au decis garantarea unui credit in suma de 21.000.000 lei contractat, culmea, de firma “Marcos Provit” SA de la societatea bancara “First Bank” SA, cu urmatorele garantii: garantie corporativa sau fideiusiune, ipoteca imobiliara asupra imobilelor proprietatea societatii garantoare (din jud. Bacau, Buzau) si creante derivate din polite de asigurare. Prin aceeasi hotarare a asociatiilor anterior nominalizati s-a decis garantarea obligatiilor contractuale ale “Marcos Provit” SA ce se regasesc “in contractul de credit de investitii (impreuna cu anexele acestuia) in valoare de 11.320.371 euro, cu o perioada de maturitate de 84 luni, ce urmeaza a fi incheiat cu CEC BANK SA”, avand drept scop acest credit de a refinanta o emisiune de obligatiuni emise de catre CVI Trust Sp Zoo[4], inclusiv comisioanele de refinantare si dobanzi capitalizate.
Interpretări ale profitului și fluxurilor financiare
Interesant este ca auzind declaratia lui Marcel Ciolacu[5] prin care spunea cu nonsalanta ca nepotul sau “Are 40% dintr-o firmă cu farmacii sătești care a făcut anul trecut profit de 60.000 de lei. Profitul lui înseamnă fabuloasa sumă de 2.200 de lei de la acea companie.”, si uitandu-ne pe situatia financiara 2023 a societatii “Nicomart Prim Team” srl, din care rezulta ca aceasta a avut un profit net de 67.686 lei, raportat la un venit total de 13.732.117 lei, cheltuieli totale de 13.642.748 lei si datorii de 16.639.249 lei, ne punem intrebari retorice cum oare o fi reusit aceasta firma sa devina garant pentru o alta firma din grup si CEC BANK, respectiv First Bank sa ofere in baza garantiilor depuse de societatea enuntata anterior sa acorde credite cumulate de peste 16.000.000 euro firmei “Marcos Provit” SA?
Apel la utoritățile statului
Sa speram ca organele abilitate ale statului vor controla ingineriile financiare ale firmelor sus subliniate, precum si daca creditele in cauza anterior specificate au fost acordate in deplina legalitate si in conditii de risc bancar minim astfel incat sa nu fie prejudiciate interesle nationale in domeniu financiar, cu atat mai mult cu cat la CEC Bank este actionar statul prin Ministerul Finantelor, autoritate publica centrala de specialitate aflata in cadrul Guvernului Romaniei, condus de catre nimeni altul decat surprinzatorul premier Marcel Ciolacu, persoana care nu cunoaste nimic despre cele sus subliniate.
Concluzie: căutarea adevărului în umbra nepotismului
Vom reveni cu noi informatii pe subiect in masura in care cititorii si institutiile statului vor avea interes in cunoasterea adevarului despre potenta in afaceri a nepotului premierului Marcel Ciolacu. (Cristina T.).
[1] https://www.anm.ro/comunicat-de-presa-02-03-2022/
https://www.anm.ro/_/CV%20-%20Dr.%20Farm.%20Razvan%20Mihai%20Prisada.pdf
[2] https://sanatateabuzoiana.ro/un-medic-chirurg-si-doua-farmaciste-se-alatura-echipei-spitalului-judetean-buzau/
[3] Conform CV publicat – “Octombrie 2018- August 2019 Atașat pe sănătate cu grad de consilier diplomatic Numele instituției Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, Bruxelles, Belgia • detașat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe pe durata misiunii permanente în străinătate”
[5] https://economedia.ro/ce-nu-spune-premierul-marcel-ciolacu-atunci-cand-incearca-sa-dea-explicatii-despre-afacerile-nepotului-sau-mihai-cristian-legaturile-politica-business-care-se-pot-regasi-in-diverse-etape-din-activ.html
Exclusiv
Demersul de modificare a Legii 223/2015 ajunge în etapa finală
-
Exclusivacum 5 zile
AUDIO/Bomba de pe coliva în anchetele din curs/Revelații de corupție/Reeditarea mafiei lui „Portocala”/Noi detalii despre actuala mafie a procurorului ”Portocală”
-
Exclusivacum 3 zile
Adevăruri nespuse: Strategiile grupării de criminalitate economico-financiară organizata
-
Exclusivacum 5 zile
Inculpații Stavri și Belu așteaptă decizia de azi: vor fi arestați pentru 29 de zile?
-
Exclusivacum 4 zile
Povestea intunecată a legăturilor dintre Eduard Mirițescu, Volosevici și jurnalismul de santaj
-
Exclusivacum 17 ore
Aroganța lui Dan Halchin și gesturile de forță în Sistemul Penitenciar
-
Exclusivacum 3 zile
FSANP solicită măsuri urgente împotriva corupției în Administrația Națională a Penitenciarelor
-
Exclusivacum 17 ore
Oligopolul farmaceutic și nepotismul: Mizele ascunse în afacerea Ciolacu
-
Exclusivacum 5 zile
Pensii pentru Polițiști: Diferențe mari între sumele minime și maximale