Administratie
Poliţiştii de frontieră au depistat 122 cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera, ascunşi în mijloace de transport sau pe jos
Într-un singur automarfar au fost găsite ascunse 60 de persoane. Trei conducători auto, doi cetăţeni turci şi un român, sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi.
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, doi cetățeni turci și unul român, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia, respectiv unui autoturism înmatriculat în România. Șoferii automarfarelor transportau marmură, plastic și profile metalice pentru societăți comerciale din Germania, iar șoferul autoturismului tracta o remorcă și se deplasa pe ruta România – Danemarca.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, respectiv în remorca tractată, 94 de cetăţeni străini, doar într-unul dintre automarfare fiind ascunse 60 de persoane.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diverse state (Bangladesh, Pakistan, Egipt, India, Ghana, Sri Lanka, Nepal și Irak), ce intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.
De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, colegii noștri au efectuat controlul asupra unui automarfar înmatriculat în Turcia, condus de un cetățean turc ce transporta mase plastice din Turcia în Germania. În urma controlului, au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, 22 de persoane. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Sri Lanka, Egipt, Siria, Bangladesh și Irak.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Totodată, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga – I.T.P.F. Timişoara au depistat cu ajutorul aparaturii de supraveghere pe timp noapte Attica, la aproximativ 100m de frontieră, șase cetăţeni străini care se deplasau din interiorul țării spre frontiera cu Serbia.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt din Pakistan, au vârste cuprinse între 29 și 42 de ani şi sunt intrați legal pe teritoriul României.
Ca și în cazul persoanelor care încercau să iasă din România pe la frontiera cu Ungaria, acești au declarat că intenţionau să ajungă în vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun, transmite sursa citata. (Sava N.).
Administratie
Alertă internațională la Tulcea: Poliția de Frontieră interceptează un autoturism căutat de autoritățile germane
Administratie
Scut juridic impotriva abuzurilor: România vine cu legea anti-SLAPP pentru protejarea vocilor publice
Administratie
Revoluție în sănătate: Spitalul Regional de Urgență Iași, la un pas de inceperea lucrărilor efective – Peste 3,2 miliarde de lei pentru viitorul medicinei românești
-
Exclusivacum 4 zileEXCLUSIV/Cutremur la Externe: Curtea de Conturi confirma haosul! Milioane de lei sifonate, conturi fantomă și o diplomație la limita absurdului
-
Exclusivacum 4 zileRomânia, paradis fiscal pentru pușcăriași: Marmeladă, prezervative cu arome de banane și piepteni de 20.000 de euro, pe banii tăi!
-
Exclusivacum 2 zilePrimaria Vărbilău, SRL-ul familiei Cărbunaru: Curtea de Conturi descoperă haos, realitatea depășește orice ficțiune!
-
Exclusivacum o ziMinistrul USR al Apărării, Radu Miruță: De la „reforma” pensiilor la trupe românești… pe sania lui Moș Crăciun în Groenlanda!
-
Exclusivacum 4 zileGIURGIU, MORMÂNTUL JUSTIȚIEI: DE PATRU ORI REVOCAT, DE PATRU ORI ÎNAPOI, SUB BAGHETA (PENALĂ) A LUI FULGA!
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, orașul mut: City managerul „expert” în tăcere și interimate fără număr – O cronică usturătoare a incompetenței perpetuate!
-
Exclusivacum 3 zileCIRCUL „S.R.I. & Co”: Când Președintele joacă „de-a vrăjeala” cu partidele, iar „bătrânul marinar” rânjește malefic
-
Exclusivacum 2 zileFabrica Coca-Cola HBC – Sucursala Ploiesti, bancomatul personal al lui Dragoș Nan: Un an nou, aceeași veche ciumă!



