Connect with us

Actualitate

Povestea e puțin diferită (dar cine s-o mai relateze în afară de presa locală din Constanța?

Publicat

pe

Au murit niște oameni pe litoral și noi toți ne-am îmbulzit pe Facebook ca să ne dăm cu părerea. Ca de obicei, când îți dai cu părerea la cald, o faci fără să știi exact ce s-a întâmplat, pentru că informațiile pe care le ai la dispoziție sunt trunchiate sau inexacte, dar cine mai stă să judece, pe Facebook lucrurile trebuie să se întâmplă repede, aproape în timp real.

    Așa că imaginea care s-a creat a fost că oamenii care au murit au fost niște inconștienți care au vrut să intre în mare în ciuda steagului roșu pentru că „au plătit hotelul și trebuie să facă baie”, care au ignorat sfaturile și rugămințile salvamarilor, și până la urmă s-a ajuns la concluzia că așa-s românii, nu urmează regulile, că ar trebui să fie pedepse și amenzi mai mari, „toți bombardierii care aici merg cu 200 pe autostradă devin mielușei pe autostrăzile din Austria, că acolo plătești 400 de euro dacă te prinde radarul”. Nu acuz pe nimeni; am dat și eu, indignat, like-uri la postările respective.Azi, povestea e puțin diferită (dar cine s-o mai relateze în afară de presa locală din Constanța? Cui îi mai pasă de știrile de ieri?): o fată de 16 ani a fost luată de curenți și trasă în larg, iar mai mulți bărbați de pe mal i-au sărit în ajutor și au format un lanț uman. Trei dintre ei au fost de asemenea trași în larg și până la urmă au murit (fata e în spital).Practic, oamenii pe care îi bălăcăream și despre care ziceam că și-au cam meritat-o, au încercat să salveze o viață și au sfârșit prin ale pierde pe ale lor. Nu i-a obligat nimeni să facă asta, și-au asumat riscul, dar pe de altă parte cam asta fac eroii – și uneori le iese, alteori nu. Ni i-am imaginat ca pe niște proști căpoși, azi pare mai curând că au fost niște oameni care n-au putut să stea deoparte când au văzut că viața cuiva e în pericol. Ce vreau să zic e că uneori e bine să nu-ți dai cu părerea până când n-ai toate informațiile. Pentru că ce să vezi: nu toate clișeele se confirmă.

    Alex Tocilescu

    Actualitate

    Ambiții aeriene: Brazilia suplimentează comanda de avioane Gripen pentru a-și securiza suveranitatea

    Publicat

    pe

    De

    Într-o mișcare strategică menită să consolideze controlul asupra propriului spațiu aerian, Ministerul Apărării din Brazilia a anunțat intenția de a achiziționa încă 20 de avioane de vânătoare Gripen E. Această decizie va ridica flota totală la 56 de aparate, reflectând o reevaluare profundă a necesităților de securitate ale celei mai mari națiuni din America Latină.

    Extinderea flotei către un prag strategic de 56 de aparate

    Decizia de a suplimenta comanda inițială de 36 de aeronave vine în urma unor studii tehnice riguroase efectuate de Statul Major al Forțelor Aeriene Braziliene. Conform oficialilor militari, menținerea suveranității naționale necesită o forță operațională cuprinsă între 50 și 60 de avioane de vânătoare moderne. Deși contractul semnat în 2014 prevedea o opțiune de creștere cu 25%, negocierile actuale dintre Stockholm și Brasilia vizează o extindere mult mai ambițioasă, pentru a atinge ținta de 56 de unități Gripen.

    Parteneriatul strategic dintre Saab și Embraer prinde aripi în Brazilia

    Un punct central al acestui acord rămâne producția locală. Facilitatea Embraer din São Paulo găzduiește singura linie de asamblare pentru Gripen E din afara Suediei, un simbol al transferului tehnologic de succes. Prima unitate asamblată integral pe sol brazilian a fost prezentată oficial în martie 2026, iar așteptările sunt ca noile aparate comandate să fie construite tot local. Această abordare nu doar că sprijină industria de apărare a Braziliei, dar oferă și Suediei capacitatea de a gestiona comenzile internaționale aflate într-o creștere record.

    Consolidarea prezenței globale a sistemului Gripen într-un context de reînarmare

    Succesul modelului Gripen pe piața internațională este vizibil printr-o serie de contracte și intenții de achiziție recente, de la Ucraina și Thailanda, până la Columbia și Canada. Interesul global pentru acest sistem este alimentat de capacitățile avansate de război electronic, costurile reduse de întreținere și integrarea inteligenței artificiale. Pentru Suedia, extinderea „clubului utilizatorilor de Gripen” reprezintă un avantaj strategic, facilitând tranziția propriei forțe aeriene către varianta modernizată E, pe măsură ce contextul geopolitic actual forțează statele să investească masiv în capacități de apărare de ultimă generație.

    Citeste in continuare

    Actualitate

    Parteneriat istoric pentru apărarea națională: Rheinmetall semnează un contract de 5,7 miliarde de euro cu România

    Publicat

    pe

    De

    Gigantul industrial Rheinmetall a anunțat astăzi finalizarea unui pachet masiv de contracte cu statul român, marcând cea mai mare comandă internațională din istoria recentă a companiei. Acordul, evaluat la 5,7 miliarde de euro (aproximativ 6,6 miliarde de dolari), vizează dotarea forțelor armate cu tehnologie de ultimă generație, de la vehicule de luptă blindate și sisteme de apărare aeriană, până la muniție și nave militare.

    Blindate Lynx și sisteme Skyranger: Coloana vertebrală a noii înzestrări

    Comanda record include livrarea a 298 de vehicule Lynx, majoritatea fiind configurate ca transportoare blindate de trupe. Pachetul este completat de variante specializate pentru recunoaștere, posturi de comandă și misiuni medicale. Totodată, România va primi un număr nespecificat de sisteme de apărare aeriană Skyranger, împreună cu muniția de calibru mediu aferentă, necesară atât pentru protecția spațiului aerian, cât și pentru dotarea blindatelor.

    Dincolo de componenta terestră, acordul consolidează și capacitățile maritime ale țării. Contractul prevede achiziția a patru nave noi: două nave de patrulare în larg și două nave destinate suportului pentru scafandri, diversificând astfel răspunsul defensiv al României în regiunea Mării Negre.

    Investiții masive și transfer de tehnologie: România devine hub industrial pentru Rheinmetall

    Pentru a onora această comandă monumentală, Rheinmetall a confirmat că va extinde semnificativ capacitățile de producție deja existente pe teritoriul României. Compania germană estimează investiții de câteva sute de milioane de euro la nivel local, procesul fiind însoțit de un transfer tehnologic esențial către industria națională de apărare.

    Livările echipamentelor sunt programate să înceapă în anul 2028 și se vor întinde până în 2030. Prin această mișcare, România devine al doilea operator de vehicule Lynx de pe flancul estic al NATO, după Ungaria, confirmând tendința de reînarmare accelerată a regiunii.

    Programul SAFE: Motorul financiar din spatele modernizării militare

    Această achiziție gigant este finanțată prin programul Security Action for Europe (SAFE) al Uniunii Europene, un mecanism de 150 de miliarde de euro creat pentru a sprijini statele membre în consolidarea bugetelor de apărare. România ocupă o poziție strategică în acest mecanism, fiind al doilea cel mai mare beneficiar al programului, după Polonia.

    Decizia de a accesa aceste fonduri a fost anticipată încă din toamna anului trecut, când oficialii de la București au anunțat o alocare de peste 16 miliarde de euro pentru proiecte eligibile. Fondurile sunt direcționate către o gamă largă de dotări, de la radare de supraveghere și sisteme antiaeriene, până la rachete și drone, repoziționând România ca o forță militară relevantă în estul Europei.

    Citeste in continuare

    Actualitate

    Scutul orbital prinde contur: Northrop Grumman și Apex Space accelerează programul de interceptoare spațiale pentru 2027

    Publicat

    pe

    De

    Într-o mișcare strategică menită să revoluționeze apărarea antirachetă a Statelor Unite, gigantul Northrop Grumman a anunțat un parteneriat cu firma comercială Apex Space. Obiectivul central al acestei alianțe este demonstrarea capacităților interceptoarelor bazate în spațiu (SBI) în cadrul inițiativei de apărare „Golden Dome”, un pilon al strategiei de securitate a administrației Trump, cu termen de implementare în anul 2027.

    Un parteneriat pentru viteză și scară industrială

    Colaborarea dintre cele două entități vizează transformarea rapidă a conceptelor teoretice în realități operaționale. Northrop Grumman a finalizat deja teste critice la sol în cursul acestui an, poziționându-se, alături de Apex, pentru a accelera producția de serie a acestor sisteme de apărare. Miza este clară: protejarea teritoriului național prin soluții tehnologice accesibile și ușor de multiplicat la scară industrială.

    Proiectul este susținut printr-o modalitate inedită de finanțare. Northrop Grumman își autofinanțează demonstrația planificată, participând astfel la competiția de tip „premiu” lansată de Space Force. Acest program mai larg a atras deja investiții masive, serviciul militar acordând anterior contracte în valoare totală de 3,2 miliarde de dolari către diverse firme din domeniu.

    Investiții masive și baze tehnologice solide

    Efortul Northrop Grumman nu pleacă de la zero. Demonstrația programată pentru 2027 se bazează pe o investiție proprie de un miliard de dolari în tehnologii de apărare antirachetă. Succesul testelor la sol din acest an confirmă faptul că gigantul aerospațial este în grafic pentru a livra capacități orbitale funcționale în mai puțin de trei ani.

    Rolul vital al startup-urilor în noua cursă spațială

    Apex Space, un startup din Los Angeles fondat în 2022, aduce în ecuație agilitatea și specializarea în construcția de platforme satelitare (buses) modularizate. Acestea sunt concepute special pentru a susține constelații vaste pe orbita joasă a Pământului (LEO), fiind infrastructura ideală pentru proiectul „Golden Dome”.

    Conducerea Apex subliniază că parteneriatul va permite o apărare antirachetă la scară de constelație, răspunzând unei nevoi urgente de securitate. Deși Apex anunțase anterior un proiect propriu, denumit „Project Shadow”, care viza testarea unui interceptor până la finele anului 2026, rămâne de văzut cum va fi integrată acea inițiativă în noua arhitectură comună cu Northrop Grumman.

    Citeste in continuare

    Aveți un PONT?

    Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

    Știri calde

    Exclusiv16 ore ago

    Alchimia norilor si mafia antigrindina: Cum a inventat statul român racheta care „împușcă” legile și bugetul înainte să apară dovezile

    O investigație marca „Incisiv de Prahova” scoate la iveală un experiment administrativ halucinant: sistemul antigrindină a început să toace milioane...

    Exclusiv16 ore ago

    Permis cu pile, justiție la mișto: Pîrvu Leonard, examinatorul cu ‘prieteni procurori’, IPJ Prahova și noua miliție care vrea să bage presa în gard. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (V)

    IPJ Prahova, de la „dați-ne sursele” la „stați cuminți, că vă dăm în judecată” Seria de dezvăluiri publicată de Incisiv...

    Exclusiv16 ore ago

    Confirmarea unei investigații Incisiv de Prahova: Penitenciarul Ploiesti si Berceni – groapa de gunoi– groapa morală. Comisarul „apt limitat” Matei, de la inimioare pe Instagram la molozul de un milion de euro

    „Investigații pe mutește, moloz la vedere” Corpul de Control confirmă ce scrie presa (Incisiv de Prahova, pardon), DNA-ul miroase a...

    Exclusiv16 ore ago

    Marea țeapă a Legii 153: Cum a reușit Statul să transforme salariile polițiștilor într-o glumă de prost gust

    România este țara unde legile sunt scrise cu cerneală simpatică: apar pe hârtie, par frumoase sub lumina reflectoarelor din Parlament,...

    Exclusiv16 ore ago

    Marea scamatorie a legii-fantomă: Cum a evaporat statul salariile polițiștilor sub privirile blajine ale Parlamentului

    În timp ce guvernanții exersează piruete retorice pe holurile ministerelor, polițiștii români au ajuns să trăiască într-o realitate paralelă, unde...

    Exclusiv16 ore ago

    Pata neagră a sponsorului la Boldești-Scăeni: cum un „golan corporatist” și un primar de provincie transformă fotbalul într-o republică a pilelor

    O nouă ligă a rușinii la Boldești-Scăeni: cum fotbalul e ținut în liga a 4-a ca să joace în liga...

    Exclusivo zi ago

    Duster cu număr de botez: Împuternicitul Ginel Preda își plimbă familia pe banii fraierilor, în timp ce Guvernul taie din lefuri. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (IV)

    „Bariera rușinii”: Dacia Duster de serviciu, taxi de familie pentru șeful IPJ Prahova În dimineața zilei de azi, 04.06.2026, la...

    Exclusiv2 zile ago

    Marele Panopticon cu epoleți: Cum ne-au vândut intimitatea pe 320 de milioane de euro, în timp ce spitalele mor de inaniție

    În timp ce prin spitalele patriei gândacii fac instrucție pe lângă bolnavii lăsați fără medicamente, iar profesorii și pensionarii numără...

    Exclusiv2 zile ago

    Norma de hrană, băgată la tocat: cum vrea ministrul Pîslaru să facă impozabil și aerul pe care-l respiră polițiștii și militarii

    „Invenția” lui Pîslaru: să reinventezi roata, dar pătrată Într-un interviu recent, ministrul Dragoș Pîslaru a reușit performanța să explice doct...

    Exclusiv2 zile ago

    O nouă eră în împuternicirile polițienești: IPJ Ialomița, inspectoratul care fuge de concurs ca dracul de tămâie

    O cronologie a provizoratului: șase ani de șefi „de probă” la IPJ Ialomița La IPJ Ialomița, funcția de inspector-șef a...

    Exclusiv3 zile ago

    ANTIGRINDINA: Milionul fantomă de hectare protejate. Cum a împușcat statul norii pe hârtie și a ratat culturile din câmp

    „Milioane de hectare protejate” – slogan oficial, nu realitate agricolă În România, Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor...

    Exclusiv3 zile ago

    BMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)

    PRAHOVA, MOȘIE DE PILE ȘI ÎMPUTERNICIȚI PE VIAȚĂ De mai bine de un deceniu, IPJ Prahova arată ca o casă...

    Exclusiv3 zile ago

    PATA NEAGRĂ PE OBRAZUL CORPORATIST: CUM UN „AMOREZ” DE PUTERE FACE DE RÂS O COMPANIE SERIOASĂ ÎN MLAȘTINA NEPOTISMULUI DIN BOLDEȘTI-SCĂENI!

    DICTATURA CIORBEI LA BOLDEȘTI-SCĂENI: REPUBLICA BANANIERĂ UNDE LEGEA E PREȘ, IAR NEPOTISMUL E SPORT NAȚIONAL! Măcelul de la stadion: Cum...

    Exclusiv3 zile ago

    EXPORTATORII DE TEROARE: DE LA „COLONIA PENALĂ” A LUI NAN DE LA COCA – COLA DIN PLOIEȘTI, LA JOCURILE DE CULISE ALE LUI MOLDOVAN ÎN REPUBLICA MOLDOVA

    DICTATURA BULELOR ȘI REȚETA SCLAVIEI: CUM SE MULGE PROFITUL LA COCA-COLA PLOIEȘTI PRIN TEROARE, NEPOTISM ȘI LOBBY TRANSFRONTALIER În timp...

    Exclusiv3 zile ago

    CIRCUL FOAMEI DE SECURITATE: Cum să privești dronele ca la cinema pe banii proștilor și să vinzi suveranitatea la tarabă în Washington

    Factura de 565.000 de dolari: Diplomația română, pusă pe liber de o firmă de lobby Într-o țară în care spitalele...

    Partener media exclusiv

    stiri actualizate Raspandacul

    Parteneri

    Taxi Heathrow London

    Top Articole Incisiv