Dacă nu ştiţi să răspundeţi la întrebarea – Dacă ratele dobânzilor cresc, ce se va întâmpla de obicei cu preţurile obligaţiunilor – sunteţi needucaţi financiar şi din cauza voastră România este pe ultimul loc în Europa la educaţie financiară.

Avem o plăcere deosebită în a ne scoate pe noi în evidenţă, românii, în topurile europene unde stăm cel mai prost, începând de la sănătate, muncă, educaţie, şi mai nou, educaţie financiară. Ca să nu mai vorbim că suntem hoţii şi corupţii Europei, de parcă am fi singurii.

Acum 2 săptămani, pe piaţă a apărut un sondaj al Uniunii Europene legat de educaţie financiară la nivelul tuturor ţărilor Europei.

Bineînţeles, România este la coada clasamentului privind educaţia financiară, conform topului.

Din cele 5 întrebări folosite pentru a stabili nivelul de educaţie financiară din ţările membre UE, în cazul României doar 13% au răspuns corect la 4 sau 5 întrebări, 57% au răspuns corect la 2 sau 3 întrebări, şi 30% au răspuns corect la o întrebare sau la niciuna.

Eşantionul a fost format din 1.000 de români.

Conform celor 5 întrebări, noi am ieşit cel mai prost, adică suntem cei mai proşti educaţi financiar europeni. Pe primul loc a ieşit Olanda, olandezii fiind consideraţi cei mai educaţi financiar, urmaţi de danezi şi estonieni.

În mod normal aş fi trecut cu vederea peste acest nou top, nu era nicio noutate, tot timpul ni- se spune acest lucru.

Dar în articolul scris de ZF pe tema acestui top la final au fost date şi 4 exemple de întrebări.

1. Cum aţi evalua cunoştinţele dvs. generale despre probleme financiare în comparaţie cu alţi adulţi din ţara dvs.?

2. Imaginaţi-vă că cineva pune 100 euro într-un cont de economii cu o rată a dobânzii de 2% pe an. Ei nu mai fac plăţi în acest sens în cont şi nu retrag niciun ban. Cât ar fi în cont la sfârşitul a cinci ani, odată cu plata dobânzii?

3.Imaginaţi-vă următoarea situaţie: veţi primi un cadou de 1.000 de euro într-un an şi, pe parcursul acelui an, inflaţia se menţine la 2%. Peste un an, cu cei 1.000 euro, veţi putea cumpăra: mai mult decât ai putea cumpăra azi; aceeaşi cantitate; mai puţin decât ai putea cumpăra azi; nu ştiu

4. Dacă ratele dobânzilor cresc, ce se va întâmpla de obicei cu preţurile obligaţiunilor?

Ce mi-a sărit în evidenţă a fost întrebarea 4 – Dacă ratele dobânzilor cresc, ce se va întampla de obicei cu preţurile obligaţiunilor?

Eu vă spun că, foarte, foarte, foarte multă lume nu ştie răspunsul la această întrebare. Iar dacă îl ghiceşte nu ştie să îl explice.

Dacă pui întrebarea asta actualului ministru de Finanţe al nostru, vă asigur că nu ştie să răspundă la întrebare şi nici să îşi explice răspunsul. Dacă pui întrebarea premierului, nici el nu ştie să răspundă, dacă pui întrebarea preşedintelui nostru, nici el nu ştie să răspundă.

Dacă pui această întrebare în tot PNL-ul, numai Florin Cîtu ştie să răspundă şi să explice de ce, pentru că o viaţă întreagă a lucrat în trezoreria unei bănci, cu aceşti termeni.

Daca pui întrebarea conducătorilor de bancă – preşedinţi şi vicepreşedinţi, mă îndoiesc că toţi ştiu să răspundă şi să explice răspunsul. Ştiu doar cei care vin de pe zona de Trezorerie.

Dacă pui întrebarea în ASF, mă îndoiesc că, în afară de Dan Armeanu, ceilalţi membri ştiu răspunsul şi ştiu să îl explice.

Pot continua cu astfel de exemple .

Este o întrebare atât de sofisticată încât foarte puţini oameni pot să dea un răspuns corect şi să îl explice.

Dacă ratele dobânzilor cresc, preţurile obligaţiunilor scad.

Când se tranzacţionează obligaţiuni, dobânda este fixă iar preţul obligaţiunii variază. Rata dobânzii este fixă, care s-a stabilit în momentul vânzării unei obligaţiuni, poate să fie şi acum 100 de ani – cum sunt nişte obligaţiuni de pe vremea când Winston Churchill era ministrul de Finanţe al Marii Britanii, iar în aceste condiţii, ca obligaţiunea să reflecte valoarea actuală de piaţă, preţul obligaţiunii se mişcă în sus sau în jos astfel încât raportul dintre dobânda, care este fixă şi pretul actual al obligaţiunii, să rezulte dobânda actuală de pe piaţă.

Ca să vă dau un exemplu din viaţa noastră. Acum vreo 5 ani, când dobânzile erau mici, Ministerul Finanţelor a vândut obligaţiuni cu o dobândă fixă de 2% pe termen de 10 ani. Pentru ca această obligaţiune, care se tranzacţionează liber pe piaţă, să reflecte situaţia curentă de pe piaţă, unde dobânzile sunt mult mai mari, preţul obligaţiunii a scăzut până când raportul dintre dobânda fixă şi preţul obligaţiunii a ajuns la nivelul actual al dobânzii de pe piaţă, de 6,4%.

Asta înseamnă că cei care au cumpărat obligaţiuni acum 5 ani, au pierdut diferenţa dintre valoarea nominală a obligaţiunii, pe care au platit-o acum 5 ani, şi preţul actual de pe piaţă, care este mai mic.

Este foarte greu de înteles şi trebuie să stai cu pixul în mâna când explici.

Dacă asta este o întrebare care face diferenţa dintre un educat financiar şi un needucat financiar, eu zic să trecem cu vederea acest clasament.

Mă îndoiesc că olandezii ştiu răspunsul la această întrebare şi ştiu să explice răspunsul pe care l-au dat.

Tot timpul ni se spune că suntem needucaţi financiar, mai ales de către liderii noştri bancari/ financiari.

Iar toată lumea se raporteaza la faptul că românii nu pun bani deoparte şi că dacă îi au îi cheltuie repede, cum se zice „îi sparg”.

Bineînţels că dacă nu ai cultura germană şi nici austriacă, care este de peste 200 de ani – nu ai cum să ai în sânge economisirea curentă.

Erste, cel mai mare grup bancar din Europa Centrala şi de Est, care în România deţine BCR, are o istorie de peste 200 de ani, iar România are o istorie de doar 105 ani.

Dar ca să citez un director din BCR, gradul actual de adopţie, de către români, al aplicaţiei bancare George, este mult mai rapid decât gradul de adopţie al austriecilor. Aşa needucaţi financiar, cum arătăm în sondajele europene.

Chiar mă gândeam de ce aplicaţia Revolut a câştigat teren atât de repede în România, fiind a doua piaţă din Europa pentru companie, după cea din Marea Britanie.

Pentru că am descoperit, aşa needucaţi financiar cum suntem, că Revolut are cursuri valutare mai bune, la plăţile externe, decât cursurile valutare practicate de băncile din România. Iar oamenii şi-au pus problema, înainte să se gândească prea mult la cine este Revolut, de ce să plătesc eu un curs de 5,2 lei pentru un euro, dau un exemplu, când cumpăr ceva de la Paris, când pot să plătesc un curs valutar de 4,93 de lei pentru un euro, cât este chiar la BNR.

De asemenea, românii, aşa needucaţi financiar cum suntem, au descoperit cu surprindere că pot transfera bani pe loc dacă persoana respectivă are Revolut, chiar dacă are contul la o altă bancă, după ce decenii întregi bancile au explicat că nu pot face transferurile aşa de repede. Acum băncile încearcă să ţină pasul cu Revolut la plăţile instant. Să vedeţi cum va fi când Revolut va câştiga teren pe parte de depozite şi pe partea de credite.

Eu cred că zona urbană din România este extrem de educată financiar din toate punctele de vedere, chiar dacă nu stiu să raspundă la întrebarea ce se întâmplă cu preţul obligaţiunilor dacă ratele dobânzilor cresc.

Tot ni-se dă ca exemplu faptul că plătim foarte mult cash, si mai puţin prin mijloace electronice – cum ar fi cu cardul, cu telefonul mobil, sau mai nou cu inelul sau ceasul.

Eu cred că zona urbană a României este extrem de digitalizată, iar dacă s-ar face un clasament european doar pe această zonă, am iesi în topul zonelor urbane din Europa, atât ca folosinţă a aplicaţiilor bancare, atât ca plaţi digitale, atât ca zonă de e-commerce, atât ca plasamente financiare.

Când lucrezi în industra video-chat-ului, şi noi suntem pe primul loc in Europa , totul e pe card. Intrebati-i pe cei de la Fisc ce aplicaţii sofisticate sunt în spatele acestei industrii.

Când cumperi cryptomonede sau tranzacţionezi pe pieţele externe, mai mult decât se tranzacţionează la Bursa de la Bucureşti, totul se face din calculator, din aplicaţie de pe mobil, de pe card, banii nici nu îi vezi fizic.

Când cineva dintr-un sat îşi pune la vânzare o bicicletă pe OLX şi cineva din Bucureşti se duce să i-o cumpere, asta înseamnă că cel din satul respectiv a avut cunoştinţe digitale ridicate pentru a-şi introduce oferta în sistem.

Când vorbim despre zona rurală, nu ai cum să îi ceri unei persoane în vârstă sa fie educată financiar şi să ştie cum este cu preţul obligaţiunii când Isărescu majorează dobânda. Este un nonsens. Dar când bunica vorbeşte cu nepoţii pe Zoom sau pe Teams, ceea ce se întâmplă din ce în ce mai des, noi în clasmentele europene de educatie digitala – DESI – stăm cel mai prost. Nu avem competenţe digitale.

Ca o concluzie, dacă nu ştiţi răspunsul la întrebarea cu dobânzile şi obligaţiunile, puteţi să vă declaraţi needucaţi financiar.

Dacă BNR va începe să scadă dobânda de referinţă, anul viitor, să ştiţi că preţul obligaţiunil va creşte. De fapt, deja a început să crească. Iar teoria economică şi financiară spune, când dobânzile încep să scadă, preţurile acţiunilor cresc.

Iar dacă dobânzile scad, preţurile apartamentelor cresc.

Cristian Hostiuc