Connect with us

Administratie

Creştere cu 180% faţă de perioada similară a anului anterior a traficului ilegal de deşeuri

Publicat

pe

În primele 6 luni a.c., poliţiştii de frontieră împreună cu reprezentanţi din cadrul Gărzii de Mediu, au descoperit, în urma efectuării controlului asupra unor ansambluri rutiere, peste 2.773 tone de deşeuri, pentru care şoferii nu deţineau documente de transfer conform prevederilor legale. Comparativ cu perioada similară 2022, când au fost descoperite  aproximativ 988 tone de deşeuri, se înregistrează o creştere cu 180%, fapt datorat în principal măsurilor dispuse la nivel naţional privind problematica deşeurilor.

La nivelul Poliţiei de Frontieră Române au fost întreprinse acţiuni în colaborare cu reprezentanţii Gărzii de Mediu în vederea prevenirii introducerii în ţară a unor transporturi de deşeuri, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, procedându-se la verificarea şi controlul mijloacelor de transport, precum şi la monitorizarea specifică în zona de competenţă.

În primul semestru al anului 2023, fie în intervenții punctuale, fie în cadrul unor acțiuni de amploare, desfășurate în colaborare cu Garda Națională de Mediu și Direcția Generală a Vămilor, au fost oprite la intrarea în ţară însemnate cantităţi de deşeuri, respectiv mai multe transporturi cu peste 2.773 tone, constând în: metale, textile/îmbrăcăminte, sticlă, plastic, carton şi hârtie, mobilier, acumulatori, componente auto, etc.

Cazuri semnificative:

  • În perioada 30.06.-01.07.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul punctelor de trecere a frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și lucrători ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului Bihor și Arad, nu au permis intrarea în ţară a patru automarfare încărcate cu peste 51 tone de deșeuri, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.
    Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și reprezentanților Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului Bihor și Arad.
    În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu 51,1 tone de deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
  • În perioada 05-06.05.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere ale Frontierei Nădlac II și Borș II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a patru automarfare conduse de trei cetăţeni români și un maghiar. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri ce constau în zinc, aluminiu, electrocasnice second hand și mobilier de la diferite societăți comerciale din Germania și Austria pentru firme din România.
    Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, care conțineau un total de 53,6 tone de deșeuri, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Bihor și Arad.
    Acţiuni similare s-au derulat şi în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, unde pe sensul de intrare în țară, s-au prezentat trei cetățeni români, care conduceau trei automarfare.
    Şoferii transportau deşeuri (textile, mobilă și saltele second hand), încărcate din Belgia si Germania şi erau destinate unor societăţi din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare.
    Astfel, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că în cele trei mijloace de transport se afla cantitatea totală de 36,8 tone de deșeuri.
  • În data de 27 februarie a.c., la ora 09.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean român în vârstă de 41 de ani, conducând un automarfar, înmatriculat în România.
    Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 18 tone de deșeuri (îmbrăcăminte), de la o firmă din Ungaria pentru o societate comercială din județul Satu Mare.
    Câteva minute mai târziu, în același punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pe sensul de intrare în România, conducând o ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, un cetățean maghiar în vârstă de 37 de ani. Mijlocul de transport era încărcat cu 17,2 tone deșeuri din lemn, provenite de la o firmă din Ungaria, a căror destinație era o societate comercială din județul Suceava.
  • Acţiuni similare s-au derulat şi în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, unde pe sensul de intrare în țară, s-au prezentat doi cetățeni bulgari, în vârstă de 32, respectiv 53 de ani, care conduceau două automarfare.
    Şoferii transportau deşeuri metalice, încărcate din Bulgaria şi erau destinate unor societăţi din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Giurgiu.
    Astfel, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că în ambele mijloace de transport se afla cantitatea totală de 42,3 tone de deșeuri metalice.

În toate cazurile, în urma verificărilor efectuate, autoritățile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru mijloacele de transport în cauză, precizeaza sursa citata. (Sava N.).

 

 

Administratie

Peste 3.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute și aproape 31.000 de țigarete, confiscate de polițiștii de frontieră din Giurgiu și Bechet

Publicat

pe

De

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în perioada 27–30 septembrie, peste 3.000 de articole susceptibile a fi contrafăcute și 30.860 de țigarete fără timbru fiscal. Valoarea totală estimată a bunurilor depășește 883.000 de lei.

În cadrul unei acțiuni tip „blitz” desfășurate pe DN 5, polițiștii Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu lucrători ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Compartimentul Sprijin Operativ, au verificat mai multe mijloace de transport care circulau pe rute internaționale precum Turcia–România, Bulgaria–România, Turcia–Ucraina și Bulgaria–Germania.

În urma controalelor au fost descoperite:

  • 3.073 de articole vestimentare, încălțăminte, produse de marochinărie, cosmetice și parfumuri, inscripționate cu denumirea unor mărci protejate;
  • 20.900 de țigarete, echivalentul a 1.045 de pachete, fără timbru fiscal.

Produsele aparțineau unor cetățeni români și turci, cu vârste cuprinse între 26 și 59 de ani, care nu au putut prezenta documente privind proveniența sau autenticitatea mărfurilor.

Valoarea estimată a produselor susceptibile a fi contrafăcute este de aproximativ 837.550 de lei, iar cea a țigaretelor se ridică la circa 31.350 de lei.

Alte aproape 10.000 de țigarete, descoperite la Bechet

La 29 septembrie, în jurul orei 13:15, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bechet au oprit pentru control, în apropierea localității Ocolna, județul Dolj, un autoturism înmatriculat în România.

Vehiculul era condus de un cetățean român în vârstă de 21 de ani. În urma verificărilor, în autoturism au fost găsite 9.960 de țigarete — 498 de pachete — fără timbru fiscal, cu o valoare estimată la aproximativ 14.940 de lei.

Dosar penal și amenzi de 120.000 de lei

În cazul produselor de marcă, polițiștii de frontieră au întocmit lucrări penale pentru infracțiunea de „punere în circulație a unui produs purtând o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, care prejudiciază titularul mărcii”.

Pentru încălcarea legislației privind deținerea sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării, fără marcaje ori cu marcaje necorespunzătoare sau false, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 120.000 de lei.

Toate bunurile descoperite au fost indisponibilizate, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu desfășoară permanent, împreună cu instituțiile partenere, acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, protejarea frontierelor României și ale Uniunii Europene și respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

A fost semnat noul Acord colectiv la nivelul Ministerului Afacerilor Interne

Publicat

pe

De

Sindicatul Sidepol anunță finalizarea negocierilor

Sindicatul Sidepol anunță semnarea noului Acord colectiv la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, document negociat între conducerea MAI și organizațiile sindicale reprezentative din cadrul instituției.

Semnarea acordului reprezintă un moment important pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne, întrucât stabilește cadrul de colaborare dintre administrație și reprezentanții angajaților și confirmă continuarea dialogului social instituțional.

Întâlniri desfășurate la sediul MAI

Potrivit informațiilor transmise de Sindicatul Sidepol, negocierile au fost purtate în cadrul unor întâlniri organizate la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

Prima reuniune a avut loc la data de 5 august 2026, iar o întâlnire ulterioară s-a desfășurat la 30 septembrie 2026. La discuții au participat reprezentanții conducerii ministerului și organizațiile sindicale reprezentative, inclusiv Sindicatul Sidepol.

Reuniunile au avut ca obiect dezbaterea unor teme considerate de maxim interes pentru angajații MAI, precum și consolidarea relației instituționale dintre minister și organizațiile sindicale.

Finalizarea negocierilor privind noul acord

Unul dintre cele mai importante subiecte aflate pe agenda întâlnirilor a fost finalizarea negocierilor privind Acordul colectiv la nivelul Ministerului Afacerilor Interne.

Procesul de negociere a urmărit stabilirea unui cadru comun pentru dialogul dintre conducerea ministerului și organizațiile sindicale. Prin semnarea documentului, părțile confirmă rezultatul discuțiilor purtate și își asumă continuarea colaborării în vederea identificării unor soluții pentru problemele semnalate de personal.

Acordul colectiv constituie, astfel, un instrument de dialog și consultare între reprezentanții administrației și cei ai angajaților din structurile MAI.

Dialogul social, în centrul discuțiilor

Reprezentanții sindicali au subliniat importanța participării organizațiilor reprezentative la dezbaterile privind teme care vizează personalul ministerului.

Prin implicarea sindicatelor în procesul de negociere, angajații au posibilitatea de a-și transmite punctele de vedere, de a semnala dificultățile întâmpinate și de a contribui la formularea unor soluții la nivel instituțional.

În acest context, semnarea noului Acord colectiv este prezentată de Sindicatul Sidepol drept rezultatul unui proces de consultare și negociere desfășurat între conducerea MAI și organizațiile sindicale.

Sindicatul Sidepol: un pas important pentru personalul MAI

Sindicatul Sidepol consideră că semnarea documentului reprezintă un pas important pentru consolidarea dialogului social în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Organizația sindicală urmează să informeze personalul cu privire la conținutul acordului și la prevederile acestuia, astfel încât angajații să cunoască rezultatele negocierilor și cadrul stabilit prin documentul semnat.

Noul Acord colectiv va constitui baza pentru continuarea discuțiilor dintre conducerea ministerului și organizațiile sindicale reprezentative, în legătură cu problemele și prioritățile personalului din cadrul MAI. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Dezbatere publică la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru îngrășăminte

Publicat

pe

De

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale organizează vineri, 2 octombrie 2026, începând cu ora 11:00, o dezbatere publică privind proiectul de hotărâre referitor la acordarea unui sprijin financiar de urgență pentru agricultură.

Măsura urmărește compensarea creșterii prețurilor la îngrășăminte în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu.

Dezbaterea se va desfășura în format hibrid:

  • fizic, la sediul MADR din Bd. Carol I nr. 4, sector 3, București, Sala 19, parter;
  • online, prin intermediul unei platforme de videoconferință.

Persoanele și organizațiile interesate se pot înscrie până joi, 1 octombrie 2026, ora 14:00, la adresa de e-mail politici.agricole@madr.ro.

Solicitarea trebuie să includă:

  • organizația;
  • numele și prenumele;
  • funcția;
  • adresa de e-mail;
  • numărul de telefon;
  • modalitatea de participare — fizic sau online.

Linkul de participare online va fi transmis în dimineața zilei de vineri, 2 octombrie, cu aproximativ o oră înainte de începerea dezbaterii, la adresa de e-mail indicată în formularul de înscriere.

Participarea fizică va fi confirmată ulterior. Accesul în sală va fi permis pentru cel mult doi reprezentanți ai fiecărei forme asociative din sectoarele vizate, în limita a 30 de locuri.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv3 ore ago

Acordul Colectiv 2026: Cum a vândut MAI polițiștii la preț de hârtie A4

Acordul care nu acordă nimic: MAI semnează pentru polițist, dar încasează doar pentru sindicate Un minister care ocolește legea, sindicate...

Exclusiv3 ore ago

În Poliția Penitenciară, „schimbarea” e doar ciorbă stricată plimbată dintr-o farfurie în alta

Reforma, varianta Facebook: like, share și zero oameni în plus Ministrul Cătălin Predoiu a descoperit, pe pagina sa de Facebook,...

Exclusiv3 ore ago

Garda de Coastă, 3 ani și jumătate fără șef „pe bune”. Un stat cu frontieră Schengen, dar fără frontieră de bun-simț

Director căutat. De 3 ani și 6 luni. Fără succes Garda de Coastă, una dintre structurile strategice ale Poliției de...

Exclusivo zi ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a. Rachete pe cer, foamete pe câmp: subminarea securității alimentare a României

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a – Cum a fost însămânțată România cu rachete, minciuni și secetă programată Sistemul care...

Exclusivo zi ago

Camera, stop! Șeful de la IPJ Mehedinți, regizor de dosare și actor în propriul film cu ‘misiune urgentă’

Polițiști la poartă, șeful la butoanele camerelor În timp ce polițiștii din toată țara ieșeau în stradă, la început de...

Exclusivo zi ago

„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?

Azi, miercuri, 30.09.2026, la Consiliul Local Ploiești nu se votează doar o organigramă. Se votează dacă TCE rămâne societate de...

Exclusivo zi ago

Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate

Directorul care se clatină, dar nu cade… și nici nu suspendă Dacă în Episodul 1 am făcut cunoștință cu „directorul...

Exclusiv2 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior

Rachete cu bani de irigații: când agricultura devine sponsorul industriei de apărare La început ni s-a spus că SNACP e...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I – Aeroportul Otopeni, clasa business la improvizație: 7 ani fără concurs la șefia Centrului de Supraveghere

Șapte ani de „temporar”. Funcția se mută, responsabilitatea rămâne în așteptare Șapte ani fără concurs la o funcție-cheie din siguranța...

Exclusiv2 zile ago

MAI, Academia „Semnează că ai vrut!”: experți făcuți din pix, cursanți voluntari cu ordin de sus

La Ministerul Afacerilor Interne, pixul șefului riscă să devină instrument pedagogic universal: desemnează specialiști, produce competențe administrative și, mai nou,...

Exclusiv2 zile ago

Reforma cu ochii închiși: cum vrea Justiția să taie din șefi, dar fără să înțeleagă sistemul. FSANP trage frâna de mână

Șefii de birou, șefii de tură, șefii de secție: vinovați de serviciu la București, indispensabili în penitenciare Funcțiile de șef...

Exclusiv2 zile ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti: Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, „autobuzul sabotor” – Traseul 39, motoare turate în gol și POS-uri moarte la TCE Ploiești!

Transport „modern” la Ploiești: cardul nu plătește, dar pierderile curg La TCE Ploiești, povestea POS-urilor și a compostoarelor nefuncționale nu...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a V‑a –  Prahova, aleasă „unitate‑pilot” prin mister de stat. Norocul rachetelor sau blestemul fermierilor?

La început a fost o hotărâre de Guvern și o promisiune: România își construiește un sistem antigrindină modern, cu o...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. – PIXUL LUI BOSS: UNIVERSITATEA DE PROȘTI A POLIȚIEI ROMÂNE

Cum devii expert, judecător, formator și apărător al drepturilor omului cu o singură dispoziție de zi și zero ore de...

Exclusiv3 zile ago

Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 1: „Directorul care se clatină, dar nu cade”

Dacă Prahova ar fi un film, atunci Florin Diaconu ar fi exact personajul ăla negativ care intră în cadru cu...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv