Administratie
O delegaţie a Agenţiei Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex), condusă de domnul Lars Gerdes, director executiv adjunct pentru Returnări şi Operaţiuni şi inspectorul general al PFR, domnul chestor de poliţie Victor-Ştefan Ivaşcu, au luat parte la exerciţiul Search and Rescue
Evenimentul s-a desfăşurat sub forma unui exercițiu maritim multifuncțional (MME), concentrat pe diferite scenarii de căutare şi salvare, cu implicarea autorităţilor cu responsabilităţi în zona de competenţă de la Marea Neagră.
Vizita de lucru a delegaţiei Frontex a avut ca principal obiectiv întâlnirea în teren cu participanţii implicați direct în cadrul Operaţiunii Maritime Comune cu Scopuri Multiple în vestul Mării Negre 2023, operaţiune organizată la Marea Neagră, în România, sub coordonarea Agenției Frontex.
Directorul adjunct pentru returnări şi Operaţiuni al Agenției Frontex a purtat discuții cu inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, domnul chestor de poliţie Victor-Ştefan Ivaşcu, privind colaborarea instituţională, fiind abordate şi alte aspecte de interes atât pentru Poliția de Frontieră Română cât și pentru Agenția Frontex, cu acest prilej cei doi oficiali participând, la Mangalia, la exercițiul organizat în cadrul Operaţiunii Maritime Comune cu Scopuri Multiple 2023.
În baza ultimelor provocări şi evoluţii la nivel european privind căutarea şi salvarea pe mare, s-a convenit organizarea acestui exerciţiu practic la Marea Neagră în vederea sporirii capacităţii de salvare a vieţii omeneşti pe mare cât şi dezvoltarea celor mai bune practici în astfel de situaţii.
Activităţile din cadrul exerciţiului s-au desfăşurat în două raioane situate în apele teritoriale şi zona contiguă corespunzătoare zonei de competenţă a României la Marea Neagră, cu participarea structurilor Poliţiei de Frontieră Române, Agenţiei Române pentru Salvarea Vieţii Omeneşti pe Mare, Autoritatea Navală Română, Serviciului Român de Informaţii, cât şi alte autorităţi cu responsabilităţi de căutare şi salvare, dar şi de administrare şi coordonare maritimă la Marea Neagră.
Operaţiunea Maritimă cu Scopuri Multiple în vestul Mării Negre 2023 (JO MMO WBS 2023) se derulează, în perioada 19.04.2023-15.12.2023, în zona de competenţă la Marea Neagră, sub coordonarea Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (FRONTEX).
JO MMO Westen Black Sea 2023 are ca obiectiv general creşterea gradului de coordonare şi cooperare între toți actorii implicați în activităţi de asigurare a securităţii şi siguranţei în domeniul maritim, răspuns în cazuri de accidente ori dezastre maritime, operațiuni de căutare şi salvare, precum și îmbunătăţirea capacităţii de a salva vieții pe mare.
Poliţia de Frontieră Română găzduieşte anual o astfel de operaţiune, scopul principal fiind punerea în aplicare a competenţelor aflate în responsabilitatea structurilor de Gardă de Coastă, după cum urmează:
- Supravegherea frontierelor maritime, inclusiv sprijin pentru căutare și salvare (SAR);
- Prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere;
- Controlul pescuitului prin supraveghere și verificări comune în urma Planului de desfășurare comună al EFCA pentru Marea Neagră;
- Protecţia mediului
În cadrul operațiunii, Agenția Frontex, împreună cu EFCA (Agenția Europeană de Control al Pescuitului) și EMSA(Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă), asigură sprijinul autorităților naționale care îndeplinesc funcții ale gărzii de coastă, pentru a creşte gradul de cunoaştere a situației prin furnizarea de servicii şi informații, respectiv a capacității de reacție, mai comunica sursa citata. (Sava N.).
Administratie
RO Wallet, disponibilă din ianuarie 2027: documentele de identitate, pe telefon
Cetățenii vor putea păstra pe telefon documente de identitate în aplicația RO Wallet, care urmează să fie lansată în ianuarie 2027. Utilizarea va fi gratuită și opțională, iar actele fizice vor rămâne valabile.
Accesul va fi introdus în două etape
Potrivit informațiilor transmise despre aplicație, din ianuarie 2027 se vor putea înrola titularii cărții electronice de identitate. Pentru deținătorii cărții de identitate clasice, accesul este prevăzut începând cu trimestrul al treilea din 2027.
Înrolarea: prin NFC sau verificare în persoană
În prima etapă, utilizatorii cu carte electronică de identitate vor putea să se înroleze direct de pe telefon. Procesul presupune citirea cipului documentului prin NFC și introducerea PIN-ului. Pentru cei care au carte de identitate clasică, verificarea identității se va face în prezență.
Aplicația nu înlocuiește obligativitatea actelor fizice
RO Wallet va putea fi folosită la alegere și nu va avea costuri pentru cetățeni. Documentele fizice își păstrează valabilitatea, iar aplicația le va permite utilizatorilor să gestioneze informațiile și datele pe care aleg să le prezinte. (Sava N.).
Administratie
Poliția Română își prezintă activitatea la Salonul Auto București & Accesorii 2026
Vizitatorii Salonului Auto București & Accesorii 2026 pot afla, până pe 11 octombrie, cum acționează polițiștii și ce mijloace folosesc în misiunile lor. Poliția Română îi așteaptă la ROMEXPO pentru întâlniri cu specialiști din mai multe structuri ale instituției.
Dincolo de uniformă: întâlniri cu polițiștii
Potrivit unui anunț publicat de Poliția Română, publicul va putea discuta cu specialiști din diferite structuri și va afla mai multe despre activitatea desfășurată de aceștia. Reprezentanții instituției vor prezenta și mijloacele utilizate în intervenții și în celelalte misiuni operative.
ROMEXPO, locul întâlnirii cu publicul
Prezența Poliției Române la eveniment le oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi ce presupune munca polițiștilor dincolo de uniformă și cum contribuie activitatea lor la siguranța cetățenilor. Salonul Auto București & Accesorii 2026 se desfășoară la ROMEXPO până pe 11 octombrie (Paul D.).
Administratie
Alertă de răpire în Teleorman: poliția caută o fată de 12 ani
Polițiștii au declanșat mecanismul „Alertă răpire copil” după dispariția unei minore din comuna Poroschia, județul Teleorman. Potrivit Poliției Române, fata ar fi fost luată cu forța într-un autoturism, care s-ar fi îndreptat spre Alexandria.
Minora ar fi fost urcată cu forța într-o mașină
Sesizarea privind dispariția fetei, identificată de autorități drept Tănase-Petre Angela, în vârstă de 12 ani, a fost făcută pe 9 octombrie. În jurul orei 16:45, cazul a fost transmis Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 12:50, minora se afla pe o stradă din Poroschia când ar fi fost urcată împotriva voinței sale într-un autoturism în care s-ar fi aflat trei persoane. Mașina ar fi pornit în direcția Alexandriei.
Polițiștii au identificat unul dintre bărbați

Autoturismul a fost dat în atenția echipajelor, iar polițiștii au început verificările în zonă. A fost constituită o celulă de criză, iar autoritățile au identificat unul dintre bărbații care s-ar fi aflat în mașină. Căutările pentru găsirea fetei și identificarea tuturor persoanelor implicate continuă.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate.
Semnalmente și apel pentru informații
Minora are aproximativ 1,65 metri înălțime, ochi albaștri, față ovală și păr șaten. La momentul dispariției purta un tricou negru, o fustă cu imprimeu maro și adidași maro.
Persoanele care dețin informații ce pot ajuta la găsirea fetei sunt rugate să sune la 112. Potrivit Poliției Române, mesajul este difuzat în cadrul mecanismului „Alertă răpire copil”, cu sprijinul partenerilor publici și privați. (Paul D.).
Sursa: Poliția Română.
-
Exclusivacum 4 zileCASA DE PENSII A MAI, KNOCK-OUT LA CURTE: CUM A VRUT SĂ IA BANII UNUI POLIȚIST ȘI A PLECAT CU… CHELTUIELI DE JUDECATĂ
-
Exclusivacum 4 zileStația‑fantomă de la Corlătești își dă arama pe față: „ape uzuale” direct în Pârâul Dâmbu, sub nasul lui Diaconu și al Gărzii de Mediu adormite. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 4
-
Exclusivacum 4 zileDosarul Antigrindină – Partea a IX‑a – Republica rachetelor antigrindina: cum a fost însămânțată România cu minciuni, plumb și abuz de serviciu
-
Exclusivacum 3 zileCATASTROFELE ECOLOGICE DIN PRAHOVA – Sub ocrotirea directorului–dictator Florin Diaconu (APM Prahova) și a „Gărzii lui” de Mediu – Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 5
-
Exclusivacum 3 zileIncompatibilități cu capul în nisip: Cum pasează M.A.I. cartoful fierbinte către ANI, iar polițiștii din Europol, CEPOL și Frontex stau agățați între două legi și zero răspunsuri
-
Exclusivacum 2 zileRepublica sinecurilor unite: Mega-tunul de la IAR Brașov și caracatița politică de la MEAT
-
Featuredacum 3 zilePULS își alege conducerea și își stabilește direcțiile politice la Alba Iulia – „România are PULS – în țară și în Diaspora”
-
Exclusivacum 2 zileDosarul Antigrindină – Partea a X‑a – Republica rachetelor fără autorizație: cum au ajuns Diaconu (APM Prahova) și Garda de Mediu scutul mafiei antigrindină




