Actualitate
Se deschide o bătălie importantă pentru succesiune
Ceea ce de mult plutea în aer s-a confirmat. Eduard Hellvig a demisionat din funcția de director SRI. Pretinde că din motive de morală și logică democratică. Dar gestul său este posibil să aibă o altă bătaie. În toamna anului viitor. Când va exista o cursă pentru prezidențiale. Va intra sau nu Hellvig în cursă?
Aceasta este cea mai importantă dilemă a momentului. Eu cred că răspunsul este afirmativ. Eu cred că acest om politic, cu state vechi în PNL, care ani de zile a deținut cheia celor mai importante secrete în stat, are potențialul necesar pentru a candida și chiar pentru a câștiga. Dacă acesta este obiectivul, el va fi susținut până în pânzele albe de președintele Klaus Iohannis. Cu toată autoritatea – e drept, serios diminuată – de care acesta mai dispune în ochii opiniei publice. Dar îl va susține manevrând pârghiile de comandă ale statului, pe care le are și le va mai avea la dispoziție până la încheierea mandatului său. După schimbările radicale de cadre din conducerea SRI, Hellvig ar putea să fie susținut de o parte semnificativă a ceea ce numim „factori interni”. Este acceptat, îmbrățișat, și va fi upgradat la nevoie și de factorul extern. Și mă gândesc, în primul rând, la Statele Unite. Cu o îndelungată și pozitivă experiență în conducerea PNL, Hellvig ar putea fi împins către președinție atât de partid, cât și de electoratul liberal. Chiar și de electoratul pe care PNL l-a abandonat și l-a pierdut între timp.
Dacă va exista această mișcare pe tabla de șah politică, ea va fi una atât de semnificativă încât ar putea să dea peste cap planurile PSD.
Sub aspect moral, există însă o problemă. De care oamenii politici nu se prea împiedică. Dar pe care noi avem obligația să o luăm în calcul. În mod corect, astăzi, când a demisionat, Eduard Hellvig a spus că și-a îndeplinit obiectivele și ca atare consideră că își poate încheia mandatul. Să zicem că așa stau lucrurile. Că toate obiectivele și toate angajamentele asumate de acesta ar fi fost duse la bun sfârșit. Fără a exista restanțe. Dar, în continuare, același Hellvig a precizat că o persoană care are acces la cele mai sensibile secrete ale statului nu trebuie să rămână prea mult în funcție pentru că ar fi imoral. Ceea ce ar însemna că un ex-director SRI ar trebui să nu mai participe în viitor la niciun fel de competiție în lumea politicii sau în lumea afacerilor. Ar trebui să aibă, în continuare, o carieră academică sau cel mult diplomatică. Dar dacă Eduard Hellvig se angajează în cursa prezidențială? În acest scenariu, mulți vor tremura. Mulți, unii chiar contracandidați ai săi, vor fi vulnerabilizați. E moral? E imoral? Cu certitudine este eficient. Această carte însă rămâne deschisă până când vom afla care este pasul următor al lui Hellvig.
Se deschide o bătălie importantă pentru succesiune. Cine îi va lua locul? În tradiția ultimilor președinți ar urma să fie desemnat un om din opoziție. În cazul nostru, opoziția este reprezentată de UDMR, exclus, AUR, exclus și USR. Tot exclus. Pot paria că joi la CSAT vom afla că președintele Klaus Iohannis optează pentru un reprezentant PSD. Aparent PSD. În realitate, un om al serviciilor înșurubat la socialiști. O fi Sorin Grindeanu? Nu cred. Ar fi prea mult. Va fi probabil cineva care în acest moment nu are funcții executive.
Dacă Eduard Hellvig va candida, atunci noul șef SRI va trebui să fie o persoană grijulie cu acesta. Alegerea nu e simplă. Pentru PSD, din această perspectivă a prezidențialelor încep zile grele. Nu va mai merge la defilare. Nici măcar cu Mircea Geoană. Pentru că nu trebuie să uităm niciodată, Washingtonul merge la două și chiar mai multe capete.
Sorin Roșca Stănescu
Actualitate
Anunț finalizare implementare proiect: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII SOCIETATII PESTCONTROL BUCURESTI SRL”
Actualitate
Scutul olandez pentru Europa: Destinus prezintă interceptorul Vorexon pentru eliminarea punctelor oarbe din apărarea aeriană
Compania olandeză Destinus a dezvăluit un nou sistem de interceptare a rachetelor, conceput special pentru a aborda vulnerabilitățile critice din arhitectura de apărare aeriană integrată a Europei. Denumit Vorexon, acest interceptor lansat de la sol promite să detecteze și să neutralizeze rapid proiectilele inamice, asigurând protecția activelor prioritare printr-o selecție inteligentă a țintelor.
Viteză de peste Mach 2 și precizie sub control uman
Aflat încă în faza de dezvoltare, sistemul Vorexon este proiectat să atingă o viteză maximă de peste Mach 2 și să aibă o rază de acțiune de peste 20 de kilometri. Tehnologia funcționează în cadrul unei rețele integrate de senzori și control al focului, utilizând radare externe pentru a identifica și clasifica proiectilele primite. După lansare, interceptorul beneficiază de corecții de curs pe traiectoria medie, până când propriul radar se blochează pe țintă pentru atacul final. Un aspect esențial subliniat de producători este faptul că decizia finală de angajare a țintei rămâne în permanență sub comanda unui operator uman.
Eficiența costurilor: O lecție învățată de pe frontul din Ucraina
Dezvoltarea Vorexon vine ca un răspuns direct la realitățile războiului modern, unde bombardamentele masive de artilerie au demonstrat că utilizarea interceptorilor scumpi pentru a opri rachete ieftine este nesustenabilă economic. În prezent, nicio arhitectură de apărare nu poate angaja fiecare proiectil fără a epuiza resursele financiare ale apărătorului. Vorexon urmărește să echilibreze acest raport de forțe, oferind o soluție scalabilă împotriva rachetelor de artilerie și a bombelor ghidate, care sunt produse în masă la costuri reduse.
Calendarul implementării și protecția infrastructurii critice
Destinus estimează că Vorexon va trece prin teste operaționale anul viitor, având ca țintă lansarea producției de masă în 2028. Sistemul este gândit să protejeze puncte strategice precum posturile de comandă, hub-urile logistice, depozitele de muniție și bateriile de apărare aeriană. Deși nu au fost anunțați clienți oficiali de lansare, compania a confirmat purtarea unor discuții cu mai multe state europene, inclusiv cu Ucraina, țară unde alte tehnologii ale firmei, precum racheta de croazieră RUTA Block 2, sunt deja utilizate în contextul conflictului actual.
Actualitate
Thunder: Noua eră a aviației militare – Drona autonomă care devine „camaradul loial” al elicopterelor de atac
Sectorul tehnologiei de apărare asistă la o premieră majoră prin lansarea „Thunder”, o dronă din Grupa 5 concepută să revoluționeze modul în care sunt desfășurate operațiunile aeriene. Dezvoltată printr-un parteneriat strategic între gigantul tehnologic Anduril și producătorul de aviație Archer, noua platformă este proiectată pentru a îndeplini rolul de „loyal wingman” (camarad loial), zburând alături de elicoptere de atac precum Apache sau viitoarea flotă Cheyenne.
Simbioză tehnologică: De la taxiuri aeriene la prădători autonomi
Thunder nu este doar un proiect teoretic, ci rezultatul a trei ani de dezvoltare intensă. Această aeronavă cu rotoare basculante (tiltrotor), complet autonomă și înarmată, a fost creată pe baza lecțiilor învățate din dezvoltarea aparatului cu aripi fixe YFQ-44A „Fury”. Interesant este faptul că geneza sistemului Thunder se află în tehnologia „taxiurilor aeriene electrice” dezvoltată de Archer, demonstrând o tranziție fără precedent a inovației din sectorul comercial către cel militar, special adaptată pentru „războiul de manevră” în zonele litorale.
Forță brută și precizie chirurgicală: Un arsenal echivalent cu al unui Apache
Din punct de vedere al performanțelor, Thunder se anunță a fi un monstru al eficienței. Cu o rază de acțiune și viteză comparabile cu cele ale elicopterului Cheyenne, drona dispune de o capacitate de încărcare similară cu cea a unui Apache, dar cu avantajul de a opera la altitudini superioare. Configurația sa tactică prevede grupuri de trei până la șase drone Thunder care escortează aeronavele cu echipaj uman, oferind protecție și putere de foc suplimentară.
Arsenalul este impresionant: compartimentul principal poate găzdui până la 10 rachete Hellfire, 16 muniții de tip „air-launched effects” sau 76 de rachete. Mai mult, botul aeronavei este echipat cu sisteme specializate pentru combaterea altor drone (Counter-UAS), asigurând o bulă de protecție pentru întreaga formație de zbor.
Inteligența „Lattice”: Când algoritmii mașinilor autonome cuceresc cerul
Dincolo de blindaj și armament, adevărata putere a dronei Thunder rezidă în software. Anduril a integrat platforma Lattice, un sistem bazat pe inteligență artificială care colectează și sintetizează datele de la toți senzorii pentru a crea o imagine tactică completă. Pentru a permite zborul autonom la joasă altitudine și viteze mari, inginerii au preluat și adaptat tehnologii din industria vehiculelor autonome (self-driving cars), oferind dronei capacitatea de a evita formele de relief în timp ce reacționează instantaneu la amenințările inamice.
Orizont 2030: Standardizarea războiului de manevră pe scară largă
Thunder a fost concepută pentru a fi „atritabilă” (înlocuibilă cu costuri rezonabile), facilitând desfășurarea unor cantități mari de senzori și arme pe câmpul de luptă. Designul său modular permite dezasamblarea și transportul într-un container ISO standard de 40 de picioare, putând fi livrată rapid prin infrastructura terestră, maritimă sau aeriană. Primele teste de zbor sunt programate pentru anul viitor, software-ul fiind deja verificat pe aeronave surogat în ultimii doi ani. Dacă cererea din partea forțelor armate se menține, producția de serie va debuta în intervalul 2029-2030, marcând o schimbare radicală în modernizarea aviației de atac.
-
Exclusivacum 2 zileDe la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX
-
Exclusivacum 5 zileIPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVIII: laptopuri la amanet, telefoane evaporate și nași la butoane
-
Exclusivacum 5 zileCum să dai afară de două ori același polițist și tot să pierzi: Saga Cănărău vs. MAI – manual de prostie disciplinară
-
Exclusivacum 4 zileNoua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii
-
Exclusivacum 4 zileImaginile care au făcut diferența dintre „Nu am fost eu” și „Da, recunosc!”: un tractorist fuge, o cameră de bord îl prinde, poliția face restul
-
Exclusivacum 3 zileMAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor
-
Exclusivacum 2 zile„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale
-
Exclusivacum 2 zile„Specialii” din noroi și experții din pixeli: când militarii cară nămol, vitejii de internet cară comentarii




