Exclusiv
Bufonii la patul de moarte al regelui, domnii șobolani, puţin Johnny Walker şi un autodenunt in plina sedinta a Consiliului Local Ploiesti
Liberalii ploieșteni au criticat dur prestația primarului Andrei Volosevici din conferința de presă de marți și s-au arătat nemulțumiți de prezența prefectului Virgiliu Nanu (președinte PSD Prahova) alături de edilul suspendat din PNL.
„Am aflat de la primarul Andrei Volosevici că dl prefect Virgil Nanu este implicat 1500 la 100 în furnizarea apei calde şi în preţul acesteia. A curs un râu de lapte, miere şi mii de mulţumiri din partea dlui primar către şeful său de partid (PSD).
Nu ştim exact ce şi cum rezolvă dl prefect aceste probleme, dar înţelegem că, în urma implicării acestuia, ploieştenii plătesc timp de aproape 3 luni apa caldă la un tarif de trei ori mai scump decât pe timpul sezonului rece, deoarece gigacaloria se achită acum la preţul de producere de 720 lei faţă de 222 lei cât era preţul de facturare pentru populaţie atunci când tariful era subvenţionat.
Mii de mulţumiri, domnule prefect, pentru implicare!
Înţelegem că dl primar face acum echipă cu domnul prefect şi pentru rezolvarea problemelor tehnice ale societăţii de termie, fiind vorba probabil despre tăierea şi vânzarea la fier vechi a ultimului cazan preluat. Vor fi probabil alte mii de mulţumiri lansate de dl primar, dacă operaţiunea va reuşi.
Şi dacă toate acestea nu sunt adevărate şi dacă domnul prefect nu a venit cu bani de la Guvern şi nici de acasă, atunci pentru ce îi mulţumeşte dl primar prefectului? În fluviul de lapte şi miere care se revarsă acum între cei doi parteneri PSD probabil că dl prefect a picurat puţin Johnny Walker şi atunci se explică şi ieşirea publica a primarului Volosevici”.
Regele, bufonul și domnii șobolani – fabulă barocă, farsă, bufonerie și mascaradă tipic damboviteana, este oglinda unei lumi în derivă, imaginea unui univers marca „Caragiale”, univers aflat într-o evidentă criză a celor de langa edil.
Nu stim cine au fost bufonii si regele din cele trei personaje care au participat la aceasta mascarada/conferinta de presa, cert este doar faptul ca, directorul de la SC Termo nu credem ca avea aprobare de la C.A si AGA sa participe la acasta bufonerie. Societatea este in subordinea Consiliului Local Ploiesti iar actionar nu este Volosevici, persoana fizica.
In fapt, de cateva zile asistam siderati la o farsa de proportii care s-a incheiat aseara cu intregirea PSD-ului local cu marele om (profesional) de nivel mondial, Administratorul Public al Ploiestiului, Simona Albu, precum si cu anuntul unei candidaturi viitoare ale edilului actual din partea PSD-ului. In locul PNL-ului, noi, l-am mentine suspendat pana la finele mandatului, chiar daca aduce prejudicii incomensurabile partidului.
Sa reamintim ca, la reactia liberalilor ploieșteni si a vicepresedintelui Consiliului Judetean Prahova a intervenit si un neica nimeni, intrat in politica printr-o femeie direct de pe plaja unde era in fundul gol? Ar fi de prisos.
Apostol Constantin Cristian:
Bufonaria a continuat cu „sedinta de lucru” in care edilul s-a intalnit cu ministrul Sorin Grindeanu.

O incercare lamentabila de piar si o disperare de a se acoperi cu creditul ilegal semnat cu BCR-ul din care s-au achitat deja bani pe un comision, fara aprobarea Consiliului Local Ploiesti.
Dintre toate bufoneriile din ultima perioada noua ne-a atras atentia autodenuntul efectuat in plina sedinta a Consiliului Local Ploiesti din data de 20.06.2023, autodenunt care a „scapat” consilierilor locali.
Noi stiam ca personajul era bun cand lucra la Conpet sa se uite pe filme cu pornografie infantilă, conform celor constatate la aceea perioada de o structura de forta.
TCE, la un pas de intrarea în insolvenţă. Primarul NU a achitat datoriile către societate! O societate care a fost coordonata doar de edil si de profesionistul de renume mondial, administratorul Public al Ploiestiului, Simona Albu.

„Am pornit procedura de evaluare, am selactat un evaluator independent, ANEVAR…am procedat la evaluarea bunurilor….La sfarsitul lunii mai ne-a venit cu o prima evaluare. I-am cerut acestuia o reevaluare pentru ca evaluarea era neandestulatoare…ne-a facut o reevaluare suplimentara…”.
„Ba esti prost, ba esti nebun!”
Astfel, solicitarea liberalilor ploieșteni este de prisos:
„Având în vedere situaţia dramatică în care se află societatea, pericolul de a periclita întregul transport public, dar şi siguranţa celor 900 de angajaţi, facem un apel public adresat dlui primar Andrei Volosevici să achite de urgenţă obligaţiile financiare care revin primăriei”.
Administratia la „firul ierbii” a celor doi mari specialisti (edil si administrator Public al Ploiestiului) au condus UAT-ul in faliment si constatam acum doar un mare „fluviul de lapte şi miere care se revarsă”. Asta ca sa nu mai vorbim de lege, pentru cei doi este facultativa! (Cerasela N.).
Exclusiv
IPJ CONSTANȚA, MANUAL DE ABUZ INSTITUȚIONAL: NU CONTEAZĂ LEGEA, CONTEAZĂ TURNĂTORUL!
PRIORITATE ZERO LA IPJ CONSTANȚA: VÂNĂTOAREA DE „VINOVAȚI” CARE SPUN ADEVĂRUL
La IPJ Constanța, urgența nu poartă uniformă, nu are treabă cu legea și nici cu examenele corecte. Adevărata „situație operativă” pare să fie una singură: nu verificarea abuzurilor, ci identificarea colegului care a avut îndrăzneala să spună adevărul.
Conform informațiilor făcute publice de Sindicatul Europol, în loc să se ocupe de situațiile în care unor polițiști li s-au cerut angajamente contrare legii, înainte de examenul de definitivare în profesie, conducerea inspectoratului ar fi preocupată să prindă „vinovatul” suprem: polițistul care a scos gunoiul de sub preș și l-a arătat publicului.
„VICTIMA INOCENTĂ” IPJ CONSTANȚA: LACRIMI DE CROCOSIL ÎN COMUNICATELE OFICIALE
Instituția, ne spune Sindicatul Europol, continuă să pozeze într-o biată victimă neînțeleasă, aproape sfântă, nedreptățită de sindicat și de opinia publică. Totul ar fi, după cum lasă să se înțeleagă, o simplă invenție a Sindicatului Europol.
Numai că, pentru a risipi ceața, sindicatul vine cu „proba materială”: modelul de angajament primit de polițiștii absolvenți ai promoției decembrie 2024, încă de anul trecut, înainte ca aceștia să susțină examenul de definitivare în profesie. Un angajament scris, în care agentul se obligă să nu își modifice raporturile de serviciu decât într-un anumit cadru, document care devine, în context, piesa-cheie a acestui puzzle instituțional.
ÎNTREBĂRILE LA CARE IPJ CONSTANȚA NU VREA SĂ AUDĂ RĂSPUNSUL
Într-un comunicat de presă, IPJ Constanța afirmă nonșalant că nu a fost sesizat de niciun polițist privind vreo presiune pentru completarea unor astfel de angajamente. Până aici, manualul clasic de „spălat pe mâini”.
Numai că rămâne o listă incomodă de întrebări, pe care, după cum arată Sindicatul Europol, inspectoratul refuză cu grație să o deschidă:
- Cine a conceput acel tip de angajament?
- Cine l-a distribuit polițiștilor pentru completare, înainte de susținerea examenului de definitivare în profesie?
- În baza cărei prevederi legale a fost solicitat?
- Cine și-a asumat răspunderea pentru folosirea lui?
Răspunsuri? Zero. În locul lor, se aude doar foșnetul „hârtiilor interne” și tropăitul grăbit al celor care vor să închidă subiectul, nu să-l lămurească.
CÂND ABUZUL NU DERANJEAZĂ, DAR DERANJEAZĂ DOVEZILE
Conducerea inspectoratului, potrivit relatării Sindicatului Europol, nu a făcut o prioritate din a clarifica legalitatea acestor angajamente. În schimb, la nivelul Serviciului Siguranța Transporturilor, „misiunea zilei” ar fi fost alta: identificarea polițistului care a pus documentul la dispoziția sindicatului.
Pe scurt, nu documentul deranjează. Nu conținutul lui. Nu suspiciunea de practici ilegale.
Deranjează faptul că a ieșit la lumină. Că a ajuns în spațiul public. Că nu mai poate fi băgat la loc în sertarul cu „așa se face la noi”.
LOGICA INFRACȚIONALĂ A „CAZANULUI CU TĂCERI”
Sindicatul Europol pune degetul pe rană: această mentalitate seamănă izbitor cu ceea ce întâlnim în mediul infracțional. Nu fapta e problema, ci denunțătorul. Nu încălcarea legii deranjează, ci cel care îndrăznește să o arate.
Hoții – spune logica simplă a străzii – nu se grăbesc să-și recunoască vina, ci să afle cine i-a „turnat”. Iar când acest tip de reflex apare, după cum reclamă sindicatul, chiar într-o instituție de aplicare a legii, contrastul devine grotesc.
În loc de „ne-am înșelat, corectăm, respectăm legea”, avem „cine a vorbit?”. Un fel de cod al tăcerii transformat în politică de personal.
DE CE POLIȚIȘTII NU SE MAI DUC LA ȘEFI, CI LA SINDICAT
Nu întâmplător, tot mai mulți polițiști aleg, conform Sindicatului Europol, să se adreseze organizației sindicale, și nu conducerii inspectoratului sau structurilor de control intern.
Explicația este devastator de simplă: mulți au convingerea că, prea des, anchetele interne nu urmăresc să lămurească faptele, ci să identifice persoana care a îndrăznit să le reclamat. Nu adevărul contează, ci vânătoarea celui care l-a spus.
Într-un astfel de climat, frica devine instrument de management, iar sindicatul devine, de facto, singura supapă pentru cei care nu vor să intre în jocul tăcerii.
IPJ CONSTANȚA: PROBLEMA NU ESTE „DENUNȚĂTORUL”, CI SISTEMUL TOLERAT
Mesajul transmis de Sindicatul Europol către conducerea IPJ Constanța este cât se poate de clar: orice tentativă de a găsi „denunțătorul” nu face decât să confirme problema, nu să o stingă.
Nu sindicatul este problema. Nu polițistul care a vorbit este problema.
Problema, așa cum reiese din acest caz, sunt practicile ilegale sau abuzive care continuă să fie tolerate în interiorul instituției, acoperite de comunicate liniștitoare și de o tăcere disciplinată.
Atâta vreme cât prioritatea nu va fi adevărul și respectarea legii, ci identificarea celui care „a îndrăznit să vorbească”, IPJ Constanța riscă să-și confirme singur, zi de zi, propriul pamflet: un model de management în care abuzul este „incident”, dar cel care îl expune devine „dușmanul” de vânat. (Cristina T.).
Exclusiv
„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale
Adam Smith, sindicalist post-mortem: ce nu vor să audă politicienii când deschid „Avuția națiunilor”
Când polițiștii și militarii cer bani, nu poezie, reacția „morală” o știm pe dinafară:
„Ați ales o vocație, nu o meserie. Ați jurat. Serviți țara. Onoarea uniformei nu se măsoară în bani.”
Subtitlu nespus, dar urlat din toți rărunchii:
„Dacă vrei salariu, ești trădător de jurământ. Dacă ceri drepturi, dezonorezi uniforma.”
Ce pare, la prima vedere, o românească ieftină de ultimii 30 de ani – marca „te-am făcut, fraiere”, servită de politicieni ipocriți și de boșii din structurile centrale cu reflexe de secretar de partid – e de fapt o schemă veche de 250 de ani.
Adam Smith, părintele capitalismului, cel pe care îl flutură toți gură-cască atunci când justifică „piața liberă”, a descris exact acest mecanism în 1776, în „Avuția națiunilor”.
Nu ca ideal, ci ca șmecherie de preț: cum să plătești mai puțin pentru munca cea mai grea, îmbrăcând restul în „onoare”.
Analiza este readusă în actualitate, în cheie românească, de Sindicatul Diamantul, prin vocea lui Emil Păscuț. Și e nimic mai usturător pentru discursul oficial decât să vii peste el cu Adam Smith însuși.
Regula lui Smith: muncă grea și periculoasă = bani mai mulți. Cu o excepție monstruoasă
În Cartea I, capitolul X, Adam Smith pune întrebarea simplă: de ce diferă câștigurile între profesii?
Răspunsul lui, devenit clasic în economie:
pe o piață liberă, avantajele și dezavantajele diferitelor ocupații tind să se compenseze.
Cu alte cuvinte:
- munca ușoară, curată, sigură = bani mai puțini;
- munca grea, murdară, periculoasă = bani mai mulți.
Exemplele lui:
- calfa de croitor câștigă mai puțin decât țesătorul;
- țesătorul, mai puțin decât fierarul;
- minerul, care își riscă pielea în subteran, câștigă în 8 ore cât potcovarul în 12.
Riscul, murdăria, oboseala, răspunderea se plătesc.
Asta e regula. E manual de economie, nu fluturaș sindical.
Exemplul extrem la Smith: călăul public:
„The most detestable of all employments, that of public executioner, is, in proportion to the quantity of work done, better paid than any common trade whatever.”
Tradus:
„Cea mai detestabilă dintre toate îndeletnicirile, aceea de călău public, este, raportat la cantitatea de muncă prestată, mai bine plătită decât orice meserie obișnuită.”
De ce? Pentru că e odioasă, detestată.
Societatea îl urăște, deci trebuie să-l plătească regește.
Dezonoarea e o taxă pe care angajatorul o plătește în plus.
Reversul otrăvit: când „onoarea” nu se adaugă la salariu, ci îl taie
Tot acolo, Smith formulează fraza care spulberă discursul cu „vocația”:
„Honour makes a great part of the reward of all honourable professions. In point of pecuniary gain, all things considered, they are generally under-recompensed.”
Tradus pe românește, fără livraj cu fundiță:
„Onoarea constituie o mare parte din recompensa tuturor profesiilor onorabile. Din punctul de vedere al câștigului bănesc, ele sunt în general insuficient recompensate.”
Deci:
- la profesiile onorabile, onoarea nu se adaugă la salariu;
- onoarea este o parte din salariu – adică o parte pe care angajatorul nu o mai plătește în bani.
Cu cât profesia e mai „onorabilă”, cu atât portofelul e mai subțire.
Diferența se achită în stimă, ceremonii, medalii, drapele și poze.
Statul a înțeles perfect schema:
- banii dor bugetul;
- moneda simbolică (stegulețe, diplome, „eroism”, „vocație”, „onoare”) nu costă nimic.
Sindicatul Diamantul nu inventează nimic: doar arată că ceea ce azi e prezentat ca morală patriotică, Adam Smith a despuiat, acum 250 de ani, ca mecanism rece de exploatat profesii onorabile.
Polițistul și militarul: combinația perfectă pentru a fi înșelat legal
Orice polițist sau militar care citește își recunoaște fișa zilnică:
- ture de noapte,
- expunere la violență,
- risc de moarte sau invaliditate,
- răspundere penală pentru decizii luate în secunde,
- uzură fizică accelerată,
- restrângeri de drepturi pe care alții nici nu le concep.
După regula lui Smith, ar trebui să fie plătiți cu vârf și îndesat.
De ce nu sunt?
Pentru că polițistul / militarul nu este o excepție de la teoria lui Smith, ci cazul-limită unde două reguli ale aceluiași sistem se ciocnesc frontal:
- Muncă extrem de periculoasă → ar cere cea mai mare primă de risc.
- Profesia extrem de onorabilă → duce, conform lui Smith, la subplată în bani, diferența fiind plătită în „onoare”.
Rezultatul, notează Adam Smith și confirmă România lui 2026:
cea mai periculoasă profesie ajunge plătită sub cea mai banală.
Polițistul și militarul sunt pe diagonala blestemată:
- periculoși la maximum,
- onorabili la maximum,
- plătiți la minim.
Călăul – detestabil, bine plătit pentru dispreț.
Soldatul/polițistul – onorabil, plătind el pentru stima primită.
Formula lui Smith, rezumată dur:
„Călăul este plătit pentru disprețul pe care îl suportă; soldatul plătește pentru stima pe care o primește.”
Nota de plată a uniformei: dublu minus, zero plus
Aplicată la polițist/militar, harta lui Smith arată așa:
- pentru componenta onorabilă:
statul taie din salariu și plătește în „stimă” – ceremonii, discursuri, medalii, parade, „eroi în uniformă”. - pentru componenta periculoasă:
aceeași regulă cere o primă masivă de risc –
exact cea care la polițiști și militari lipsește de facto.
Bilanțul omului în uniformă, pe contabilitatea smithiană, în România:
- la rubrica „onoare” – debit (i se scad bani);
- la rubrica „pericol” – zero credit (nu primește nimic în plus).
Dublu debit, zero credit.
Același casier – Statul – aplică doar regula care îi convine: invocă „onoarea” când trebuie să nu plătească, „riscul” când trebuie să ceară mai multă obediență.
„Întreg prețul sângelui lor”: cum se cumpără viață cu speranțe romantice
Adam Smith nu se oprește la salariu. Lovește direct în mecanismul de recrutare:
„These romantic hopes make the whole price of their blood. Their pay is less than that of common labourers, and in actual service their fatigues are much greater.”
„Aceste speranțe romantice alcătuiesc întreg prețul sângelui lor. Plata lor este mai mică decât a muncitorilor de rând, iar în serviciul efectiv oboseala lor este mult mai mare.”
Tradus pe șleau pentru uniforma din 2026:
- Nu solda plătește sângele soldatului/polițistului.
- Sângele este cumpărat cu vise de glorie, decorații, „onoare națională”.
Iar marfa e mereu disponibilă, spune Smith, pentru că:
- tinerii supraestimează șansele de reușită,
- subestimează riscurile reale,
- se lasă ademeniți de viața de aventuri, nu de viața reală cu hernie, infarct, dosare și pensii tăiate.
„The dangers and hairbreadth escapes of a life of adventures, instead of disheartening young people, seem frequently to recommend a trade to them.”
„Primejdiile și scăpările la limită ale unei vieți de aventuri, în loc să-i descurajeze pe tineri, par adesea să le recomande o asemenea meserie.”
Comentariul românesc, cum îl subliniază Emil Păscuț – SPR DIAMANTUL:
- nimeni nu intră în poliție la 20 de ani gândindu-se la hernia de disc de la 45,
- la bolile de inimă care îl bagă în groapă cu 10 ani mai devreme,
- la procesele pe care le va da propriului angajator ca să își primească ce scrie deja în lege.
Statul exploatează exact ce știa Smith:
- optimismul vârstei,
- prestigiul uniformei,
- dorința de aventură și de respect.
„Compensația de risc” în România: lege vie pe hârtie, moartă pe fluturaș
Te-ai aștepta ca România să fie atât de „balcanică” încât nici măcar să nu fi auzit de compensația de pericol.
Realitatea e mai cinică: a auzit, a scris, a votat, a publicat… și apoi a înghețat.
Sindicatul Diamantul arată clar:
- Legea-cadru 153/2017, Anexa VI, art. 14 alin. (1):
pentru „munca cu grad ridicat de risc sau în condiții de pericol deosebit”, personalul militar și polițiștii „beneficiază de o compensație de risc/pericol deosebit”.
Pe hârtie – impecabil, occidental.
În realitate – Adam Smith + OUG made in Romania:
- dreptul există,
- aplicarea lui este eșalonată „în trepte”,
- iar fiecare treaptă este înghețată anual prin OUG-uri succesive de „încetinire”, „prudență bugetară” și alte minciuni ambalate tehnic.
Două legi-cadru succesive (L. 284/2010 și L. 153/2017) au făcut aceeași mișcare:
- au creat dreptul la compensație de risc;
- au amânat intrarea lui în vigoare „treptat”;
- guvernele, an de an, au venit cu OUG-uri care blochează exact treptele.
Mecanism perfect:
- dreptul există suficient cât să nu mai poată fi cerut;
- nu ajunge niciodată în buzunar.
În 16 ani, compensația de risc/pericol deosebit:
- nu a fost plătită nici sub Legea 284/2010,
- nici sub Legea 153/2017,
- nici astăzi.
Dreptul trăiește în Monitorul Oficial;
moare pe fluturașul de salariu.
Statutul polițistului: „Adam Smith” scris cu mâna statului român
Legea 360/2002 – Statutul polițistului conține, fără să-și dea seama, esența lui Smith.
- Art. 1 alin. (2):
„Exercitarea profesiei de polițist implică, prin natura sa, îndatoriri și riscuri deosebite.”Deci: riscul e structural, nu accidental.
- Art. 1 alin. (3):
„Statutul special este conferit de îndatoririle și riscurile deosebite…”Cu alte cuvinte: tot „statutul special” se sprijină pe risc.
- Art. 6:
„Polițistul beneficiază de drepturi compensatorii acordate… pentru condițiile speciale și riscurile pe care le implică exercitarea profesiei.”
Lanț logic simplu:
- profesia are risc mare, prin natura sa;
- acesta justifică „statutul special”;
- riscul trebuie compensat în bani.
Realitatea:
- „statutul special” este invocat zilnic ca motiv de restrângere a drepturilor,
- riscul – ca motiv de datorie sporită,
- dar nu ca motiv de plată sporită.
Statul ia din Smith ce îi convine:
- partea cu „onoarea profesiei”,
- taie partea cu „diferențialul de risc”.
Statul minimal al lui Smith: primele două datorii – apărarea și ordinea. Fix ce plătește România la discount
În Cartea a IV-a și a V-a, Adam Smith reduce statul la esență.
„Suveranul sau statul” – spune el – are trei mari îndatoriri:
- Să protejeze societatea de violența și invazia altor societăți (apărarea).
- Să protejeze fiecare membru al societății de nedreptatea sau opresiunea celorlalți (ordine, justiție).
- Să susțină lucrări și instituții publice pe care piața nu le poate finanța singură.
Adică, în termeni actuali:
- armata, poliția, justiția – pe primul loc;
- restul – după.
Smith nu se rușinează să scrie:
„defence… is of much more importance than opulence”
„apărarea este cu mult mai importantă decât opulența”.
Cu alte cuvinte:
Statul care își plătește prost oamenii din apărare și ordine nu face economie; își sabotează propria existență.
Mai mult, Smith spune clar:
- războiul și ordinea nu produc bunuri vandabile,
- deci oamenii din aceste domenii sunt întreținuți din munca celorlalți, prin stat.
- deci nu pot fi lăsați pieței.
Nu există „poliție privată care să țină loc de stat”.
„E vocație, nu salariu”: nu e omagiu, e refuz de plată
Sindicatul Diamantul, citând și explicându-l pe Adam Smith, închide cleștele:
- Pe de o parte, Smith spune:
apărarea și ordinea sunt primele datorii ale statului, nu mofturi. - Pe de altă parte, tot el explică:
statul trişează folosind „onoarea” ca monedă de plată în locul banilor.
De aici vine discursul oficial de azi:
„Meseria de polițist e o vocație, nu o sursă de venit.”
„Ați depus un jurământ, nu ați semnat un contract de salariu.”
Pare elogiu.
În analiza lui Smith, e altceva: refuz de plată mascat în limbaj patriotic.
Adam Smith, scos din raft și pus pe masa discuției de Emil Păscuț și SPR DIAMANTUL, spune negru pe alb:
- onoarea e reală și nimeni nu v-o poate lua;
- dar nu e treaba statului să o contabilizeze ca formă de salariu.
Onoarea aparține omului.
Solda este datoria statului.
Cine le amestecă:
- nu înalță uniforma,
- ci arată cât de puțin îi respectă pe polițiști și militari.
Concluzie: când îți flutură drapelul, îți achită în natură ce îți datorează în bani
De la 1776 la 2026, firul e același:
- Statul are obligația esențială să asigure apărarea și ordinea.
- Pentru asta angajează oameni în uniformă.
- Le restrânge drepturi, le cere viața la nevoie, îi umple de „onoare” la ceremonii.
- Când vine vorba de bani:
- invocă „vocația”,
- invocă „jurământul”,
- blochează compensația de risc prin OUG-uri,
- lasă drepturile să trăiască doar pe hârtie.
Ce arată Sindicatul Diamantul, cu Adam Smith în mână, e simplu:
- când ți se spune „serviți țara, nu salariul”,
- ți se comunică, de fapt:
„onoarea ta e moneda cu care îți plătești singur riscul, noi nu mai băgăm nimic în cont.”
Data viitoare când vreun șef, ministru sau comunicator îți spune „nu mai vorbiți de bani, purtați cu mândrie uniforma”,
deschide în minte Cartea I, capitolul X din „Avuția națiunilor” și articolul 14 din Legea 153/2017.
Nu e lipsă de vocație să ceri bani.
Este lipsă de onoare a statului să te plătească în drapele în loc de soldă. (Cerasela N.).
Exclusiv
TIR-istul cu „curaj” de cauciuc: beat criță, fără permis și cu tupeu cât DN 57
Așa arată inconștiența la volan: 40 de tone, alcool și zero creier
AȘA CONDUCE UN ȘOFER INCONȘTIENT! – o spun clar și documentat cei de la Sindicatul Europol, nu e pamflet, e realitatea din trafic.
Pe DN 57, în zona Poliției Orașului Moldova Nouă, un șofer de ansamblu de mare tonaj (adică nu o trotinetă electrică, ci un mastodont pe roți) a fost depistat de polițiști conducând haotic, ca și cum șoseaua ar fi fost o sală de dans, iar tirul – partenerul de vals.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat „modestul” scor de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Rezultatul:
- dosar penal,
- permisul de conducere reținut,
- fără drept de circulație.
Orice om cu bun-simț, un minim instinct de conservare și o brumă de respect pentru viața altora ar fi priceput că aventura la volan s-a încheiat. Dar nu și protagonistul nostru, care pare să fi confundat DN 57 cu barul personal și legea cu o glumă proastă.
Din categoria „Nu mă învață pe mine legea ce să fac”
După câteva ore, când orice om normal ar fi stat cuminte, eventual cu avocatul lângă el, „eroul” nostru decide să mai dea o tură. Exact:
- se urcă din nou la volanul aceluiași autocamion,
- pornește din nou la drum,
- deși nu mai avea dreptul să conducă.
Dacă la prima oprire polițiștii l-au oprit de la un posibil dezastru, la a doua, deja vorbim despre recidivă în prostie.
Reperat în trafic, este tras din nou pe dreapta de polițiștii rutieri.
Noua testare cu aparatul etilotest arată că omul nostru nu s-a lecuit, ci doar a mai diluat „combustibilul”:
- rezultat: 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat,
- din nou condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Pe scurt: mai puțin beat, dar la fel de periculos.
Când polițiștii gândesc, iar șoferul… insistă
De data aceasta, experiența și profesionalismul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Moldova Nouă au făcut diferența dintre o știre de prevenție și un breaking news cu saci de plastic pe carosabil.
Faptul că aceiași colegi l-au depistat din nou la volan, înainte ca inconștiența lui să se transforme într-o tragedie, a dus la ceea ce trebuia să se întâmple de la prima dovadă de sfidare a legii:
- acest individ a fost eliminat de pe drumurile publice,
- și reținut pentru 24 de ore în arestul IPJ Caraș-Severin.
Cu alte cuvinte, de pe DN 57 a ajuns pe un drum mai scurt: direct în arest.
Felicitări polițiștilor, condoleanțe bunului-simț al șoferului
Sindicatul Europol transmite clar: felicitări polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Moldova Nouă!
Profesionalismul, vigilența și fermitatea lor au scos din trafic un individ care, în mai puțin de 12 ore, a demonstrat că:
- nu respectă legea,
- nu respectă siguranța celorlalți participanți la trafic,
- nu respectă nici măcar avertismentul dur reprezentat de un dosar penal și de pierdera permisului.
Pentru astfel de personaje, dosarul penal e doar „hârtie”, iar pierderea permisului – un inconvenient temporar, nu un semnal de alarmă. Îl vezi căzut în picioare ca pisica, doar că pisica nu cară zeci de tone de metal pe șosea.
Când legea nu-i ajunge la cap, trebuie să-l ajute cătușa
Astfel de cazuri, cum dezvăluie Sindicatul Europol, arată limpede că există oameni pentru care:
- „Nu ai voie să conduci” nu înseamnă nimic.
- „Ești cercetat penal” sună ca un mic deranj birocratic.
- „Pui vieți în pericol” pare o piesă de teatru, nu realitatea de pe DN 57.
Pentru aceștia, doar măsurile preventive ferme – reținerea, scoaterea din trafic, îndepărtarea imediată de la volan – mai pot proteja oamenii nevinovați.
Legea nu este opțională, nu este „sfat”, nu este „recomandare”.
Nu e „dacă vrei, o respecți, dacă nu, mai dai o tură cu tirul”.
Final pe scurt: fără permis, cu alcool, cu tupeu – rețeta perfectă pentru dezastru
În timp ce majoritatea șoferilor se străduiesc să respecte regulile și să ajungă acasă teferi, există specimene care tratează drumurile publice ca pe un joc video: reset la fiecare oprire a poliției.
De data aceasta, datorită polițiștilor din Moldova Nouă, „jocul” s-a oprit înainte de ecranul cu mesajul „Game Over” pentru niște oameni nevinovați.
Și da, așa conduce un șofer inconștient: beat, fără permis, cu tirul pe șosea și cu bunul-simț complet deraiat. Din fericire, de data aceasta, nu el a avut ultimul cuvânt, ci cătușa și arestul. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 5 zileIpj Prahova S.R.L., Grădinița de cadre -sezonul XXVII: Filozoful cu opincile de mall și neuronul de gang – Cazul Lăpădatu Lucian, între bere, bodycam și bășcălie juridică
-
Exclusivacum 5 zileClanul Incompatibililor: Cum a ajuns Cătălin Dobrescu să fie și jurist, și administrator, și „omul primarului” în același timp
-
Exclusivacum 2 zileDe la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVIII: laptopuri la amanet, telefoane evaporate și nași la butoane
-
Exclusivacum 4 zileCum să dai afară de două ori același polițist și tot să pierzi: Saga Cănărău vs. MAI – manual de prostie disciplinară
-
Exclusivacum 3 zileNoua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii
-
Exclusivacum 3 zileImaginile care au făcut diferența dintre „Nu am fost eu” și „Da, recunosc!”: un tractorist fuge, o cameră de bord îl prinde, poliția face restul
-
Exclusivacum 2 zileMAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor



