Connect with us

Administratie

Vor avea șansa de a se forma ca ofițeri în două dintre cele mai prestigioase academii din Statele Unite ale Americii

Publicat

pe

Elevul plutonier-major Marius-Alin Curcă și eleva sergent-major Alexia Ursuțu vor avea șansa de a se forma ca ofițeri în două dintre cele mai prestigioase academii din Statele Unite ale Americii: United States Military Academy West Pointrespectiv, United States Air Force Academy Colorado Springs.

După o selecție riguroasă și o perioadă stresantă, plină de examene, cei doi ștefăniști au reușit să își depășească propriile limite și acum pot să spună „Am reușit!”.

Ambițioși, determinați și neobosiți, și-au perfecționat abilitățile de comunicare în limba engleză și s-au antrenat din greu pentru a reuși să treacă de toate testele și probele eliminatorii din această competiție, demonstrând că nu există limite atunci când îți dorești ceva cu adevărat.

Timp de trei ani au sperat că vor ajunge cadeți ai academiilor din S.U.A., iar acum, când au trecut și de ultimele examene, ștefăniștii își aduc aminte cum a început „visul american”.

Povestea lui Marius a început în 2019 când a pășit pentru prima dată în spațiul cazon. Originar din orașul Hârlău, județul Iași, și-a dorit să îmbrace uniforma militară și a fost admis, printre primii, în Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”.

Elev plutonier-major Marius-Alin Curcă

Proaspăt elev al colegiului, a fost înconjurat de poveștile celor care au reușit, an de an, să studieze în Statele Unite ale Americii, fapt care l-a motivat să se înscrie anul acesta în lupta pentru singurul loc alocat elevilor români la Academia Militară West Point.

Am aflat despre această posibilitate de la fosta mea colegă, Miruna Duracu, când aceasta încă era în procesul de admitere, în schimb motivația a fost mereu intrinsecă. Am vrut să-mi demonstrez mie, în primul rând, dar și celor din jurul meu, de ce sunt în stare și să-mi asigur un viitor în una din cele mai prestigioase academii din lume.

Rezultatele obținute la învățătură în cei patru ani de studiu, motivația de care a dat dovadă, dar și abilitățile de lider l-au determinat pe elevul ștefănist să nu renunțe la visul său.

Din clipa în care m-am hotărât că vreau să urmez studiile unei academii din SUA au urmat aproape trei ani în care am trăit zilnic cu nevoia interioară de a face mai mult, de a-mi depăși potențialii adversari cu ani de zile înainte de a-i cunoaște.

Cred că secretul pentru a reuși, indiferent de context și oricât de clișeic ar suna, este de a nu renunța niciodată la lucrurile pe care le porți in inimă, lucrurile pe care le consideri importante și de a avea grija să nu depășești linia subțire dintre obsesie și determinare.

Nu consider că am făcut nimic extraordinar, nu sunt primul și cu siguranță nici ultimul, ci fac parte dintr-un lung șir de oameni care și-au dorit să-și depășească condiția, să demonstreze că orice este posibil, că totul ține de cât de mult îți dorești și cât ești dispus să sacrifici”.

După patru ani petrecuți între zidurile Cetății, Marius a ales să se numere printre cei mai buni, să își depășească propriile așteptări și să ducă peste hotare numele Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”, instituție de învățământ care i-a pus bazele pregătirii viitoarei cariere de ofițer al Armatei Române.

Alexia este din comuna Bogdănești, județul Suceava și a crescut admirând uniforma militară. A dorit să învețe la unul dintre cele mai bune colegii din țară și a reușit, în 2019, să devină elevă a Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”.

Alegerea unei cariere militare a fost o decizie luată acum patru ani cu multe emoții și curaj. Ca orice copil care urmărea fascinat defilarea militarilor de 1 decembrie, am fost atrasă de acel sentiment de mândrie și iubire față de țară pe care ei o emanau cu fiecare pas.

Știam că tot ceea ce urmează este o mare provocare pentru mine, însă prestigiul și performanțele școlare pe care liceul din care fac parte acum le prezenta, m-au făcut să îmi doresc și mai mult să mă alătur acestei mari familii ștefăniste.

Pe parcursul celor patru ani de liceu, eleva în uniformă militară a demonstrat de multe ori că locul ei este printre cei mai buni. A obținut rezultate remarcabile la diferite concursuri și olimpiade școlare, iar prin modestia și simplitatea ei a câștigat respectul colegilor, profesorilor și a cadrelor militare.

Realizez acum că niciun sacrificiu dintre cele pe care mi le-am asumat, niciun moment de extaz sau agonie și nici chiar acest drum lung și anevoios nu ar fi fost posibil, dacă liceul din care fac parte nu mi-ar fi oferit această șansă.

Eleva sergent-major Alexia Ursuțu

De la primul meu elev gradat din anul I, de la modelele elevilor mai mari, ale căror reușite le-am admirat mereu, de la empatia și încurajarea colegilor mei, de la profesorii și cadrele militare care au știut atât de bine să mă sprijine și până la colegul meu de clasă, Alin Curcă, alături de care am trecut prin tot procesul de admitere și al cărui ajutor a fost esențial în reușita mea, toate acestea au fost o confirmare decisivă a faptului că liceul militar a fost alegerea potrivită, la momentul potrivit.

Întrebată despre alegerea de a se forma ca ofițer peste hotare, Alexia ne-a mărturisit: Recunosc faptul că am dezvoltat o pasiune pentru forțele aeriene încă din primul an de liceu și am știut că voi vrea să mă îndrept în această direcție după absolvire.

Din acest motiv, în momentul în care am fost nevoită să aleg una dintre cele trei academii militare din SUA, hotărârea mea a fost una rapidă și lipsită de dubii: United States Air Force Academy.

Din acel moment și până acum am continuat să mă informez cu privire la programul și oportunitățile oferite de această academie, iar ceea ce pot spune este că m-a fascinat din ce în ce mai mult. Sunt sigură că mă voi integra cu succes în acest mediu academic și că voi avea șansa să îmi îmbunătățesc toate atuurile.

În acest an școlar, cei doi elevi ștefăniști se alătură numărului tot mai mare de absolvenţi ai Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” care s-au format ca ofițeri în instituții de învățământ din Statele Unite ale Americii.

În toate cazurile, pregătirea continuă și responsabilă, începută încă din primii ani de liceu, a constituit premisa unor cariere de succes. Pentru liceenii militari câmpulungeni aceste rezultate reprezintă un exemplu, constituie modele în alegerile pe care trebuie să le facă pentru viitoarea lor carieră militară. (Francesca Șindilar).

Administratie

Virgiliu-Daniel Nanu: „Prahova se schimbă și prin oamenii ei”

Publicat

pe

De

Consiliul Județean Prahova sprijină 30 de proiecte nonprofit dedicate educației, culturii, sportului și protecției mediului. Pentru finanțarea acestora, instituția a alocat 2.249.427 de lei, în cadrul sesiunii din luna iunie 2026.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a subliniat rolul oamenilor și al organizațiilor care se implică activ în comunitate și transformă ideile în proiecte concrete.

Inițiative pentru tineri, cultură, sport și mediu

Proiectele selectate acoperă domenii diverse și se adresează unor categorii variate de beneficiari. Unele inițiative sunt dedicate tinerilor și sprijinului educațional, în timp ce altele urmăresc promovarea dansului, filmului și a altor activități culturale în comunitățile prahovene.

Pe lista proiectelor se află și inițiative de protecție a mediului, programe care îi apropie pe copii de sport, precum și proiecte destinate sportivilor care își doresc să facă performanță.

„Prahova are oameni care nu așteaptă ca lucrurile să se întâmple. Au idei, se implică și pun lucrurile în mișcare”, a transmis Virgiliu-Daniel Nanu.

Președintele CJ Prahova: „În spatele fiecărui proiect sunt ore de muncă”

Președintele Consiliului Județean a apreciat diversitatea proiectelor și implicarea celor care contribuie la realizarea lor. Potrivit acestuia, în spatele fiecărei inițiative se află numeroase ore de muncă și efortul unor oameni dedicați.

„În spatele fiecăruia sunt ore de muncă, profesori, antrenori, voluntari și oameni care aleg să se implice pentru ceilalți. Iar asta merită susținut”, a declarat acesta.

Virgiliu-Daniel Nanu a evidențiat faptul că dezvoltarea comunității pornește adesea de la o idee simplă, care poate avea un impact important atunci când este susținută și transformată într-un proiect concret.

Obiectivul: mai multe proiecte finanțate în anii următori

Președintele CJ Prahova și-a exprimat dorința ca numărul proiectelor sprijinite de instituție să crească în următoarea perioadă.

„Astăzi am vorbit despre 30 de proiecte. Mi-aș dori ca mâine să fie 50, apoi 100. Să existe tot mai mulți prahoveni care vin cu idei, care au curajul să înceapă și care găsesc în Consiliul Județean un partener”, a afirmat Virgiliu-Daniel Nanu.

Acesta a încurajat implicarea civică și participarea celor care au idei și inițiative pentru comunitate, transmițând că instituția pe care o conduce își dorește să fie un partener pentru proiectele cu impact local.

„Asta este Prahova pe care vreau să o construim împreună”

În mesajul său, Virgiliu-Daniel Nanu a subliniat că schimbarea județului nu depinde doar de instituții, ci și de oamenii care se implică și duc proiectele până la capăt.

„Prahova se schimbă și prin oamenii ei. Prin fiecare idee care merită o șansă, prin fiecare inițiativă dusă până la capăt și prin fiecare proiect care lasă ceva bun în urma lui. Asta este Prahova pe care vreau să o construim împreună”, a concluzionat președintele Consiliului Județean Prahova.

Citeste in continuare

Administratie

Aproape 484.000 de țigarete, descoperite într-un camion la Calafat. Șoferul bulgar a fost arestat preventiv

Publicat

pe

De

Marfa de contrabandă era ascunsă printre alte bunuri transportate

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat au descoperit 483.960 de țigarete ascunse într-un ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria. Captura a fost realizată în urma unei acțiuni desfășurate împreună cu lucrătorii Direcției Regionale Vamale Craiova – Serviciul Echipe Mobile Calafat.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, controlul a avut loc în parcarea din apropierea Stației de Taxare a podului Calafat–Vidin, în cadrul unei acțiuni de tip „BLITZ”.

Camionul circula pe ruta Bulgaria–România

Pentru verificări a fost selectat un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, înmatriculat în Bulgaria, care se deplasa pe ruta Bulgaria–România.

La volan se afla un cetățean bulgar în vârstă de 48 de ani. Conform documentelor prezentate autorităților, acesta transporta bunuri diverse. Compartimentul destinat mărfurilor nu avea aplicat sigiliu vamal.

În urma extinderii verificărilor, polițiștii au identificat mai multe cutii de carton ascunse printre mărfurile transportate. În interiorul acestora se aflau pachete de țigarete inscripționate cu timbru de acciză bulgăresc.

Șoferul nu a putut prezenta documente care să ateste proveniența produselor.

Valoarea țigaretelor, estimată la peste 725.000 de lei

Inventarierea mărfii a indicat un total de 24.198 de pachete, respectiv 483.960 de țigarete. Valoarea estimată a produselor se ridică la aproximativ 725.940 de lei.

Cercetările au fost preluate de lucrătorii Biroului de Prevenire, Combatere a Migrației Ilegale și Traficului de Migranți din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Dolj, care urmează să stabilească întreaga situație de fapt.

Șoferul, arestat preventiv pentru 30 de zile

În acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru deținerea, în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României, a unor produse accizabile supuse marcării, fără marcaje sau cu marcaje necorespunzătoare ori false, peste limita legală de 10.000 de țigarete.

Cetățeanul bulgar a fost reținut pentru 24 de ore, după care a fost prezentat Judecătoriei Calafat cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Calafat a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Controale permanente pentru combaterea ilegalităților la frontieră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu precizează că desfășoară permanent acțiuni specifice, în colaborare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale.

Activitățile au loc în contextul aplicării acquis-ului Schengen și urmăresc securizarea frontierelor, protejarea intereselor României și ale Uniunii Europene, precum și respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.

Acuzațiile formulate fac obiectul cercetărilor, iar persoana beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procedurilor judiciare.

Citeste in continuare

Administratie

Turul Ciclist al României 2026 trece prin Păulești. Restricții și recomandări pentru participanții la trafic

Publicat

pe

De

Comuna Păulești, inclusă în etapa Brașov–Ploiești

Comuna Păulești va fi inclusă în traseul celei de-a patra etape a Turului Ciclist al României 2026, programată sâmbătă, 12 septembrie. Etapa va conecta Brașovul de Ploiești, iar caravana competiției va traversa și o porțiune din teritoriul localității prahovene.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Păulești, Tudor Sandu, care le-a transmis locuitorilor recomandări pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv.

Recomandări pentru intervalul 12:30–14:30

Pentru protejarea cicliștilor și pentru fluidizarea traficului, autoritățile recomandă evitarea deplasărilor pe DJ 102, în intervalul orar 12:30–14:30.

Sectorul vizat este cuprins între zona Calea Ferată Găgeni și sensul giratoriu Păulești, pe direcția către Ploiești.

În această perioadă, participanții la trafic sunt sfătuiți să evite utilizarea pe tronsonul menționat a următoarelor mijloace de deplasare:

  • biciclete;
  • trotinete;
  • vehicule și mijloace similare;
  • căruțe și alte atelaje.

Poliția și echipele de ordine, prezente pe traseu

Primăria Păulești le solicită cetățenilor să manifeste prudență și să respecte indicațiile polițiștilor, precum și ale personalului de ordine aflat pe traseul competiției.

Respectarea recomandărilor este necesară pentru prevenirea incidentelor și pentru ca etapa să se desfășoare în condiții cât mai bune, atât pentru sportivi, cât și pentru locuitorii și participanții la trafic din zonă.

Localnicii, invitați să susțină cicliștii

Pe lângă recomandările privind traficul, autoritățile îi invită pe locuitorii comunei să iasă pe traseu și să îi încurajeze pe sportivi.

„Păuleștiul face parte din spectacolul Turului României!”, a transmis primarul Tudor Sandu, potrivit anunțului publicat de Primăria comunei Păulești, mulțumindu-le cetățenilor pentru înțelegere și colaborare.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusivo zi ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio

„GRĂDINIȚA DE CADRE” LOVEȘTE DIN NOU: CÂND NU IEȘI PREMIER, IESE PENSIA În IPJ Prahova, meritocrația e un banc prost...

Exclusivo zi ago

Nicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore

Cotroceniul, birou de ștampilat pe nevăzute: cum a semnat Nicușor Dan, cu ochii închiși, execuția Articolului 550 România lui 2026...

Exclusivo zi ago

Comisarul de 3,80 la teorie, 10 la împuternicire: șef peste IPJ Cluj, corigent la competență

De la „împuternicit etern” la „picat rușinos” Ce funcție mai poate ocupa în cadrul IPJ Cluj comisarul-șef Moșuțan Radu după...

Exclusiv2 zile ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc

La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu...

Exclusiv2 zile ago

„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri

Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim...

Exclusiv2 zile ago

Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă

Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București...

Exclusiv3 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului

Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...

Exclusiv3 zile ago

MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI.  „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă

Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...

Exclusiv3 zile ago

MAI adună date sensibile, ANSPDCP ridică din umeri: cazul procedurii PS-MAI-DGMRU-125

ANSPDCP și marele miracol administrativ: când dosarul cu date personale se lovește de ușa competenței Procedura MAI care a pus...

Exclusiv3 zile ago

La Arad, programul de 8 ore bate infractorul la scor: 1–0 pentru hoți

Dacă te-ai întrebat vreodată cum poți crește infracționalitatea fără să dai o singură palmă legii, răspunsul vine de la Arad:...

Exclusiv4 zile ago

STATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.

Cum și-au tras Bolojan și Abrudean Zonă de Securitate Clasa I „la cheie”, pe încredere și fără acte Când credeai...

Exclusiv5 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi

„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...

Exclusiv5 zile ago

Bâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională

Există popoare care construiesc rachete. Altele, care ridică zgârie-nori. România a reușit performanța unică de a bloca securitatea națională într-un...

Exclusiv5 zile ago

Argint în nori, aur la Electromecanica, plumb în buget. Fermierii întreabă, Mafia Antigrindină se ascunde după gardul de beton

Asociația fermierilor din Prahova trimite o adresă‑dosar către AASNACP și lovește direct în inima combinațiilor cu puncte de lansare, contracte...

Exclusiv6 zile ago

Veteranii de dinainte de 2017 – sponsorii oficiali ai bugetului prin CASS

Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv