Administratie
Valorile de trafic înregistrate de Poliția de Frontieră Română au fost de aproximativ 5,3 milioane treceri persoane (3,97 milioane cetăţeni UE și 1,33 milioane cetăţeni non UE)
În luna aprilie 2023, în punctele de trecere a frontierei de la nivelul întregii ţări, valorile de trafic înregistrate de Poliția de Frontieră Română au fost de aproximativ 5,3 milioane treceri persoane (3,97 milioane cetăţeni UE și 1,33 milioane cetăţeni non UE). Dintre aceștia, 2,61 milioane au fost pe sensul de intrare și 2,69 milioane pe sensul de ieşire. De asemenea, prin punctele naționale de trecere a frontierei am înregistrat aproximativ 1,37 milioane mijloace de transport. În perioada analizată, poliţiştii de frontieră au constatat 1.894 de fapte ilegale (938 infracţiuni şi 956 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, prin care a fost încălcată legislaţia română. Din numărul total de infracţiuni – 938 – cele mai multe au fost înregistrate în domeniile: trecere/tentativă de trecere ilegală a frontierei (326), trafic de migranți (53), fals și uz de fals (90), încălcarea dreptului de proprietate intelectuală (122), precum şi contrabandă și fraudă vamală (33).
În urma misiunilor de supraveghere şi control desfăşurate în punctele de frontieră, precum şi în zona de competenţă, în luna aprilie a anului 2023, poliţiştii de frontieră au constatat 1.894 fapte ilegale săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, prin care a fost încălcată legislaţia română.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – în luna aprilie 2023, poliţiştii de frontieră, independent sau în colaborare cu inspectorii vamali ori reprezentanţi ai altor instituţii abilitate, au reţinut în vederea confiscării aproximativ 2,2 milioane ţigarete (101.859 pachete cu ţigări) şi 6.034 kg tutun vrac şi pentru narghilea, în valoare de aproximativ 1,68 milioane lei.
De asemenea, în luna aprilie, în urma acţiunilor derulate pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră au depistat aproximativ 1.800 de cetăţeni străini în trecere, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei. De remarcat că, aproximativ 80% dintre ei (1.430 cetăţeni străini) au fost depistaţi când încercau să iasă ilegal din ţară. Cei în cauză erau solicitanți de azil în țară noastră, respectiv au intrat în ţara noastră în baza documentelor legale şi cei mai mulţi au fost depistaţi de poliţiştii de frontiera ascunşi în mijloace de transport. În cadrul acestor acţiuni au fost identificate 58 de persoane, cetățeni români și străini, implicați în activități de călăuzire şi transport a migranţilor, fiind cercetate pentru fapte care vizează traficul de migranţi.
Tot în luna aprilie, în punctele de trecere ale frontierei au fost depistate 19 autovehicule care erau în atenţia autorităţilor din diferite state ale Uniunii Europene, fiind semnalate ca fiind furate sau bunuri căutate în vederea indisponibilizării. În urma acţiunilor derulate cu structurile teritoriale ale Gărzii de Mediu, au fost oprite la intrarea în ţară peste 530 de tone de deşeuri.
În perioada de referinţă, au fost depistate peste 129.500 de produse susceptibile a fi contrafăcute (produse cosmetice si de parfumerie, marochinărie, articole vestimentare), cele mai multe cazuri au fost depistate la frontiera româno-bulgară, în zona de competenţă a ITPF Giurgiu.
Cu ocazia controlului de frontieră, în luna aprilie, poliţiştii de frontieră nu au permis intrarea în România pentru 572 cetăţeni străini, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale de intrare în ţară. Principalele motive pentru care a fost dispusă măsura de nepermitere a intrării în ţară au fost: nu posedau documentaţia necesară pentru a justifica scopul şi condiţiile de şedere, respectiv nu deţineau o viză valabilă sau un permis de şedere valabil.
De asemenea, nu s-a permis ieşirea din ţară pentru 570 de cetăţeni români şi cetăţeni străini, din diferite motive legale.
Poliția de Frontieră Română cooperează cu toate structurile cu atribuţii pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere (Poliţia Română, AVR etc.) măsurile adoptate la frontieră împotriva persoanelor aflate în atenţia autorităţilor fiind luate în conformitate cu legislaţia europeană în materie, mai comunica sursa citata. (Paul D.).
Administratie
Mădălina Doroiman, campioană națională și deținătoare a Cardului PRO
Polițista de frontieră din Mehedinți a obținut locul I la categoria Wellness
Performanță de excepție pentru Mădălina Doroiman, membră a Sindicatului EUROPOL și polițistă de frontieră în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți.
În zilele de 4 și 5 septembrie, Mădălina a participat la Campionatul Național organizat la București de Federația INBA. După luni de pregătire intensă, disciplină și efort susținut, sportiva a reușit să se impună în competiția feminină de Wellness, la care au participat șapte concurente.
Mădălina a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și a devenit campioană națională.
Un nou pas în cariera sportivă
Pe lângă medalia de aur, rezultatul obținut i-a adus și mult râvnitul Card PRO. Astfel, Mădălina face oficial pasul către categoria profesioniștilor din culturismul natural.
Obținerea Cardului PRO reprezintă o realizare importantă și deschide un nou capitol în parcursul său sportiv.
Performanță obținută prin muncă și sacrificii
În spatele câtorva minute petrecute pe scena competiției se află luni de antrenamente solicitante, sacrificii și o disciplină riguroasă.
Performanța este cu atât mai remarcabilă cu cât Mădălina își împarte timpul între responsabilitățile profesionale de polițistă de frontieră și pregătirea sportivă de nivel înalt. Activitatea desfășurată în cadrul S.T.P.F. Mehedinți nu a împiedicat-o să obțină rezultate importante în sport, demonstrând că determinarea și organizarea pot transforma obiectivele ambițioase în reușite.
Campionatul European, următoarea provocare
Titlul național nu reprezintă punctul final pentru Mădălina Doroiman. După competiția de la București, sportiva a revenit la antrenamente și își concentrează acum întreaga energie asupra Campionatului European, programat pentru luna viitoare.
Sindicatul EUROPOL i-a transmis felicitări pentru titlul obținut, pentru câștigarea Cardului PRO și, mai ales, pentru munca depusă în spatele acestor rezultate.
„Felicitări, Mădălina! Îți dorim să urci cât mai multe trepte ale podiumului și să duci aceeași determinare și pe scena europeană. Mult succes la Campionatul European!” (Paul D.).
Administratie
Integritatea nu are preț. Doi polițiști din Arad au refuzat o mită și au sesizat tentativa
Agenții au oprit în trafic un autoturism înmatriculat în Franța
Agentul de poliție Covasan Simon și agentul de poliție Onila Giulia, din cadrul structurilor de poliție din Arad, sunt felicitați de Sindicatul Europol pentru integritatea și profesionalismul de care au dat dovadă în timpul unei intervenții desfășurate pe Bulevardul Revoluției din municipiu.
Potrivit sindicatului, cei doi polițiști desfășurau o acțiune de supraveghere și control al traficului rutier atunci când au oprit un autoturism înmatriculat în Franța. Mașina a fost trasă pe dreapta după ce conducătorul auto nu ar fi acordat prioritate de trecere într-o intersecție.
Șoferul ar fi încercat să ofere bani pentru a evita sancțiunile
Polițiștii i-ar fi comunicat conducătorului auto că urmează să fie sancționat contravențional și că permisul de conducere îi va fi reținut pentru o perioadă de 60 de zile.
În acest context, șoferul ar fi încercat să le ofere agenților o sumă considerabilă de bani pentru a nu aplica măsurile prevăzute de lege.
Cei doi polițiști au refuzat oferta și au demarat imediat procedurile legale pentru sesizarea unei posibile infracțiuni de dare de mită.
Intervenția a fost înregistrată cu ajutorul camerelor video
Întreaga intervenție a fost înregistrată audio-video cu ajutorul dispozitivelor de tip body-worn camera, potrivit informațiilor transmise de Sindicatul Europol.
În paralel, agenții au sesizat structurile competente, care urmează să continue cercetările și demersurile legale în acest caz.
Sindicatul Europol: „Legea și corectitudinea nu sunt negociabile”
Sindicatul Europol le-a transmis celor doi polițiști mulțumiri pentru modul în care și-au îndeplinit atribuțiile.
„Simon, Giulia, noi, echipa Sindicatului Europol, vă adresăm mulțumiri pentru integritatea și profesionalismul de care ați dat dovadă. Ne-ați arătat, încă o dată, faptul că nu faceți rabat de la valorile esențiale care ne guvernează activitatea”, au transmis reprezentanții organizației sindicale.
Cazul este prezentat de sindicat drept un exemplu de profesionalism și de fermitate în aplicarea legii, într-un domeniu în care corectitudinea și responsabilitatea nu pot fi negociate. (Sava N.).
Administratie
România și Israel cooperează pentru siguranța pelerinilor aflați în tranzit spre Uman
Autoritățile române și israeliene colaborează pentru gestionarea fluxurilor de pelerini care tranzitează România în drum spre localitatea Uman. Operațiunea urmărește asigurarea unui parcurs organizat, sigur și eficient pentru toți călătorii.
Coordonare între autoritățile române și cele israeliene
Structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne mențin o cooperare strânsă cu oficialii israelieni pentru coordonarea deplasării grupurilor de pelerini.
Parteneriatul include schimb de informații, gestionarea fluxurilor de persoane și acordarea de sprijin logistic pe teritoriul României. Măsurile sunt menite să reducă timpii de așteptare și să faciliteze desfășurarea ordonată a tranzitului.
Sprijin pentru pelerini pe durata deplasării
Autoritățile implicate acordă o atenție specială sprijinului oferit pelerinilor pe parcursul călătoriei. Echipele operative urmăresc ca deplasarea să se desfășoare în condiții cât mai bune și intervin pentru soluționarea eventualelor situații apărute pe traseu.
Cooperarea vizează, de asemenea, menținerea unui contact permanent între instituțiile responsabile, astfel încât informațiile să fie transmise rapid, iar fluxurile de călători să poată fi gestionate eficient.
Siguranța și prevenirea incidentelor, prioritare
Obiectivul principal al operațiunii este prevenirea incidentelor și asigurarea unui tranzit fără probleme prin România. Autoritățile acordă prioritate măsurilor de siguranță, monitorizării deplasărilor și sprijinului oferit grupurilor de pelerini.
Coordonarea dintre România și Israel reflectă preocuparea comună pentru protejarea călătorilor și pentru menținerea unui cadru sigur pe întreaga durată a tranzitului către Uman. (Paul D.).
-
Exclusivacum 2 zile„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova
-
Exclusivacum 4 zileMinistrul Darău, lovit în față cu propriul proiect – Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”
-
Exclusivacum 3 zileMEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” – Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul
-
Exclusivacum 4 zile„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex
-
Exclusivacum 4 zileTCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)
-
Exclusivacum 3 zileTCE Ploiești – Feuda lui Nae, cu organigramă în chiloți și bețivi la butoane
-
Exclusivacum 23 de oreCum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof
-
Administratieacum 4 zileComplexul „Trestioreanu” din Ariceștii Rahtivani, investiție de 8 milioane de euro pentru educație, sport și comunitate



