Nu putem să nu observăm(printul de mai sus face parte din campanie) că Prâslea a reușit să se ridice de la un membru în comitetul executiv pus într-o Adunare generală nestatutară, care a început prin a-l acoperi pe D‘Artagnan „Minciunică” Vlad în balivernele presărate in procesele-verbale ale Comitetului, la un proprietar care merge pe un drum corect, un drum ce ar fi trebuit să fie al fiecărui Cavaler al Mesei rotunde, al fiecărui spadasin.
Discutăm despre cazul polițiștilor Secției 17 Poliție Urbană – D.G.P.M.B. din data de 18.09.2023 când au intervenit asupra unei persoane ce prezenta un comportament haotic și autoagresiv, aspecte confirmate și de Ministerul Public care a ieșit cu un comunicat de presă în acest sens.
Persoana a decedat ulterior la data de 26.09.2023, conform constatării I.N.M.L. decesul ar fi survenit ca urmare a leziunilor traumatice meningo-cerebrale ce s-au putut produce prin lovire de corp/plan dur.
Imediat, tipic mioritic, după decesul individului ”tribunale populare”, ”instanțe mass-media” și alte entități ”pseudo-judiciare” ad-hoc constituite pe baza sentimentului ”revoluționar” populist și demagog au concluzionat: polițiștii l-au omorât.
Respectarea prezumției de nevinovăție a ajuns opțională atât pentru societatea civilă, cât și pentru presă sau politic, însă să ferească Dumnezeu ca vreun polițist să o încalce în vreo circumstanță. Nu contează că există numeroase, poate chiar prea multe, organisme de cercetare și anchetă care să elucideze cazul individului decedat, contează postacii și postările lor care au un talent deosebit de a anatemiza polițiștii, iar poporul român are o afinitate nativă pentru sentimente anti-poliție, sentimente tot mai exacerbate în ultimii ani.
Reiese clar și fără echivoc că individul nu a respectat solicitările polițiștilor de a adopta o poziție inofensivă și de a nu se apropia de aceștia conform Legii 218/2002:
”Articolul 33 – (1)Polițistul este îndreptățit să solicite persoanei care face obiectul legitimării să țină mâinile la vedere și, după caz, să renunțe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat.
(2)Polițistul este îndreptățit să solicite persoanei care face obiectul controlului corporal să adopte o poziție inofensivă, ce permite realizarea efectivă și în siguranță a acestui control. Prin poziție inofensivă se înțelege:
a) ținerea mâinilor deasupra capului sau paralel cu solul;
b) depărtarea picioarelor;
c) adoptarea poziției șezut;
d) adoptarea poziției culcat;
e) altă poziție a corpului, care previne săvârșirea unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului și respectă demnitatea umană.
(3)Solicitarea de a adopta o poziție inofensivă trebuie să fie adecvată pericolului pe care îl poate reprezenta persoana și să nu depășească nevoile reale pentru atingerea scopului intervenției. Se interzice solicitarea adoptării poziției șezut sau culcat în cazul femeilor cu semne vizibile de sarcină, persoanelor cu semne vizibile ale unei dizabilități și copiilor.
(4)În înțelesul prezentei legi, prin atac armat se înțelege atacul săvârșit de o persoană cu o armă de foc sau cu obiecte, dispozitive, substanțe sau animale ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.
(5) Se prezumă intenția săvârșirii unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului fapta persoanei de a se apropia de acesta după ce, în prealabil, a fost avertizată prin cuvintele: Poliția, stai! – Nu te apropia! ori de a nu se conforma solicitărilor prevăzute la alin. (1), referitoare la renunțarea temporară la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat, sau alin. (2).”
…
”Articolul 42 – (1)Polițistul este îndreptățit să folosească forța fizică în scopul înfrângerii rezistenței fizice a persoanei care, fără a folosi violența, se opune ori nu se supune solicitărilor legale ale polițistului, potrivit art. 31 alin. (1) lit. m)-o) sau referitoare la:
a) conducerea la sediul poliției sau al altor organe judiciare;
b) efectuarea percheziției potrivit normelor de procedură penală, a controlului corporal și al bagajelor persoanei legitimate, precum și a vehiculului utilizat de aceasta;
c) aplicarea cătușelor sau a altor mijloace de imobilizare.
(2)Folosirea forței fizice nu trebuie să aibă ca scop provocarea unor suferințe fizice, altele decât cele inerente înfrângerii rezistenței fizice a persoanei.
(3)Polițistul este îndreptățit să utilizeze mijloace adecvate pentru a opri și a pătrunde în vehicule sau pentru a pătrunde în orice spații închise în care se află persoana care se regăsește în situațiile prevăzute la alin. (1), în scopul extragerii acesteia.”
Textul de lege este clar, desigur pentru cei care au capacitatea funcțională de a citi și înțelege un text și capacitatea morală de a înțelege că legea produce efecte obligatorii indiferent de persoană vizată.
Pentru societatea românească polițistul român trebuie să fie organ de represiune, dar și funcționar care să umble cu mânuși de catifea, în funcție de preferințele populare. Această nație nu poate înțelege că nerespectarea legii atrage după sine consecințele legale stabilite de legiuitor, iar vremea când legea străzii era în ”vigoare” a trecut, iar cine crede că România poate fi o junglă, este invitat să părăsească societatea civilizată și să caute jungla pe care și-o dorește.
Poliția Română avea responsabilitatea să iasă cu un comunicat de presă similar celui emis de Ministerul Public încă din momentul când avea la îndemână toate informațiile necesare, să-și apere angajații așa cum toate celelalte instituții publice se comportă cu angajații lor.
Opriți ”măcelul mediatic” declanșat la adresa polițiștilor, opriți manipularea și dezinformarea care nu fac altceva decât să paveze drumul către anarhie, campanie arhi-susținută din toate colțurile societății: politic, mass-media, societatea civilă și, mai ales, hoardele de ”activiști” care în ultima vreme pe lângă sumele uriașe de bani pe care le încasează din denigrarea și decredibilizarea instituției Poliției.
Degeaba ca organizație sindicală s-a transmis ministerului și I.G.P.R.-ului în ultimii ani de zile zeci de propuneri referitoare la modalitățile de reformare și reorganizare a sistemului polițienesc, fiindcă toate sunt tratate cu o indiferență greu de înțeles mai ales atunci când vorbim de segmentul de ordine și siguranță publică, mai dezvaluie sursa citata. (Cerasela N.).
