Recent, a absolvit cursul de scafandru pentru brevetarea în categoria a II-a, la Centrul 39 Scafandri din Constanţa. Aici a avut ocazia să se pregătească, pentru prima dată, pe cel mai modern sistem de scufundare simulată, LH-300, din Europa, intrat în dotarea Centrului la finele anului trecut.

Militarul are 53 de ani şi este comandantul grupului de scafandri de la Divizionul 176 Nave Scafandri de Mare Adâncime, secția Mangalia. A făcut armata la marină, înainte de 1989, stagiul militar obligatoriu fiind de doi ani la vremea respectivă.

Faptul că, în acest timp, s-a familiarizat cu mediul, l-a determinat să-și dorească continuitate în viaţa profesională, ţintind o carieră militară. În 1991, a fost angajat ca militar pe bază de contract la Divizionul Vedete Torpiloare Mari (VTM) unde şi-a aşteptat, cu răbdare, şansa pentru avansare.

Aceasta s-a ivit la începutul mileniului, iar, între 1999-2001, a făcut parte din prima promoţie de maiştri militari de marină, şcoliţi pe filieră indirectă. În 2001, a fost repartizat la Divizionul Corvete Mangalia, însă dorinţa sa de a dovedi că este capabil de mai mult l-a condus către cursurile de scafandru, obţinând brevetul clasa a III-a în 2003.

Este prima treaptă pe care o trec scafandri de mare adâncime și presupune coborârea în apă, până la o anumită adâncime, cu un tub în spate, un detentor, folosindu-ți singur abilitățile. Trecerea la clasa a II-a, care permite scufundarea până la adâncimi de maximum 50 de metri, împovărează scafandrul cu o butelie de rezervă, dar îi asigură și un ombilical prin care este ajutat de echipa de la suprafață. Poți să filmezi, să vorbești cu ei. Ești mult mai sigur pe tine în momentul când ai pe cineva la suprafață, spune Dorobanțu.

La Divizionul 176 se află din 2016, când a fost numit în actuala funcție, când a şi refăcut cursul de pregătire. Încă din 2003, fascinat de lumea adâncurilor mării, a încercat, după terminarea cursului de bază, să ocupe o funcție la o unitate de scafandri.

Din păcate pentru mine, erau mult mai mulți oameni de încadrat, iar funcțiile erau puține. Odată cu trecerea timpului, au început să se elibereze posturile, după trecerea în rezervă a celor mai vechi în branșă.

A fost cooptat la Divizionul 176 pentru că, în perioada 2003-2016, a făcut pregătiri periodice la Centrul 39 Scafandri pentru a nu îşi pierde brevetarea. La un an-doi, veneam la Centrul 39 pentru reîmprospătarea cunoștințelor, unde făceam așa-numitele cursuri de reciclare. Mi-a plăcut foarte mult această meserie și am vrut să nu pierd legătura cu ea, să nu îmi pierd abilitățile și competențele profesionale. Din 2016 până la finalul lui 2022,  laboratorul hiperbar a fost în renovare, iar acum am avut onoarea să fac parte din prima promoție care a finalizat cursul pentru a II-a în noul simulator.

Dintotdeauna și-a dorit să practice scafandreria militară, dar viața i-a oferit această șansă destul de târziu. Mi-am făcut treaba cu succes la divizionul corvete, până în 2016. Am fost apreciat pentru seriozitatea cu care am tratat locul pe care armata română mi l-a asigurat, astfel că, între 2014 şi 2016, am fost numit șef de echipaj pe corveta 265. N-am plecat la drum cu ţeluri prestabilite, am lăsat viaţa să curgă normal şi să-mi ofere răsplata doar dacă o merit.

Niciodată nu știi ce vei ajunge să faci în viață, unde vei fi peste 20-30 de ani, dar soarta a făcut ca, în prezent, să ajung pe o funcție de comandă. În asemenea situații, apar momente în care simți că ai atins deja vârful, că orice ai face nu mai poţi avea nicio satisfacție, te gândești că mai sus de atât nu se poate. Brevetarea pentru categoria a II-a a venit ca o dorință personală de a ține pasul cu cei mai tineri şi de a mă reinventa.

Crede că fiecare dintre noi se naște cu dorința de a face ceva aparte. E adevărat, îți trebuie ambiție, ești nevoit să depui mult efort, dar convingerea mea este că eforturile nu rămân niciodată nerăsplătite. Nu cred că cineva are garanția că, la apogeul carierei, va ajunge să facă exact ceea ce și-a propus în tinerețe, să ajungă președinte sau mai știu eu ce.

În cazul meu, au fost doi factori care m-au condus către o funcție de comandă: seriozitatea și răbdarea. Este convins că, mai presus de orice, dorința personală de a face performanţă este aceea care ne călăuzeşte fiecare pas în viaţă. E foarte important să nu renunți niciodată. Normal, dincolo de toate, e vital să fii sănătos, sunt destui care au probleme în a trece de o barofuncție sau de testul de narcoză. Revin și repet că dorința este scânteia care aprinde flacăra, iar putința este aceea care o întreține.

A avut multe misiuni în comun cu aliații din NATO, a participat la misiuni în comun pe mare. Mi-aduc aminte de acelea în care navigam pe furtună de gradul cinci-șase, parcă eram pe altă lume. Privind la ceea ce dețin alții, e clar că este loc de îmbunătățire a dotărilor. Ceea ce s-a făcut la Centrul de Scafandri este uimitor, oamenii care au finalizat proiectul demonstrând că se poate.

Pe partea de scafandrerie, a avut sprijinul total al forurilor militare superioare. Pentru el, marea dramă a prezentului este că actualii scafandri cu experienţă nu prea mai au cui să predea ștafeta. Dacă ne uităm în spate, nu prea mai vedem nimic apropiindu-se. Eu, acum 20 de ani, când am devenit scafandru, priveam înainte și vedeam că foarte mulți se află în fața mea, fiind nevoit să aştept. Foarte mulți veneau din urmă și nu aveau funcție. Am așteptat, şi de-abia după 16 ani am reuşit să ocup locul mult visat. Cu amărăciune vă spun, nu înțeleg de ce nu mai sunt doritori! Nu știu, poate nu se face mediatizare cum trebuie. Lipsește  motivația financiară? Mi-e teamă că, la un moment dat, o să ne trezim singuri.

Şi-ar fi dorit să fi putut ajunge și la cursul de clasa întâi, care este unul dintre cele mai solicitante, dar nu îi permite vârsta. Putea să se pensioneze de mult, dar a rămas pentru a se breveta în adâncimi de maximum 50 de metri.

Când am venit la divizion, aveam o categorie mai mică, iar aceia care conduceau deţineau categorii superioare. De-atunci mi-am spus că nu plec din armată fără clasa a II-a. De ce să se uite unii chiorâș la mine? Am luptat să iau categoria a II-a tocmai în ideea că, dacă plec la război, să nu se înțeleagă că mă dau lovit. Să merg și eu cu fruntea sus, nu să dau înapoi.

Nu e deloc speriat de vehiculata reformare a pensiilor militare, crezul său fiind că armata i-a oferit multe și nu o poate părăsi fără să fie sigur că lasă semne vizibile în urma sa. N-am ce să pierd. Îmi doresc să pot preda experiența mea tinerilor, oamenilor care să vină aici şi să vadă cât de frumoasă e meseria de scafandru. Dacă am stat atâția ani în sistem și mi-a fost dat să învăț, de ce să nu dau ceva înapoi acestui sistem care m-a crescut? Vreau să predau ștafeta cuiva. Nu vreau să fiu în postura unui concurent la o probă de ștafetă care nu are cui s-o predea și pierde proba. (L. Anghel).