Connect with us

Featured

Primele Piranha în variantă ambulanţă

Publicat

pe

Ministerul Apărării a semnat cu GDELS un acord cadru pentru furnizarea Armatei României a 227 de vehicule blindate pe roţi Piranha 5 şi sprijin logistic iniţial, pentru o valoare totală a contractului de 868 de milioane de euro.

Până în prezent, au fost livrate 36 de transportoare (în 2020), fiind operaţionale în cadrul Forţelor Terestre, alte 32 de transportoare Piranha au fost livrate în 2021, introduse tot în serviciul Forţelor Terestre (variantele APC şi post de comandă). De asemenea, în 2022, a fost semnat un joint venture între UMB şi GDELS pentru livrarea a 133 de transportoare Piranha v (parte din cele 227 de transportoare blindate din contract). În februarie 2023, MApN a cerut aprobarea pentru achiziţionarea  a încă 150 de transportoare blindate Piranha 5.

Varianta ambulanţă livrată ieri face parte din cele 26 de transportoare în patru variante diferite (MEDEVAC, recuperare, CRBN şi mortier).  (A. Soare).

Sursă foto: Mediafax

Exclusiv

Penitenciarul Ploiești câmp de război!

Publicat

pe

De

Nu mai este nimic de mirare.
Totul se poate întâmpla în Penitenciarul Ploiești manageriat de comisarul șef Valentin Matei.
In data de 16.05.2024, interlopii au luat cu asalt poarta penitenciarului, in jurul orelor 20.00  au sosit și jandarmii.
Nemulțumirea a fost legată de faptul că un membru al familiei a fost agresat.
Valentin Matei fiind preocupat de lucruri mai puțin legale a uitat că trebuie să asigure integritatea deținuților.
Nu mai departe de luna trecută a avut loc un incident pe secție , ce a constat într-o altercație între deținuți , la care a fost prezent chiar directorul.
SE ÎNTÂMPLĂ LA PENITENCIARUL PLOIESTI!
Demisii dubioase, survenite in urma amenințărilor directorului Valentin Matei, încălcări ale Acordului Colectiv, hărțuirea cadrelor, imixtiune sindicală, imixtiune in activitatea comisiei de disciplină cadre, imixtiune in activitatea comisiei de selecție la muncă a deținuților, legături cu mafia gunoaielor…
Cam asta este CV-ul lui Valentin Matei !
Se pare că Penitenciarul Ploiești este luat pe persoană fizică de către directorul IMPUTERNICIT Valentin Matei.
Alina Gorghiu, ministra Justiției,  ar trebui sa se aplece mai aprofundat la teroarea de la Penitenciarul Ploiesti si sa verifice rapoartele Corpului de Control de la MJ si ANP privind sitiatia grava din acest sistem de aparare, situatie critica care treneaza de prea mult timp. (Cristina T.).
Citeste in continuare

Exclusiv

Structurile din ordine si aparare ( MAI, MAN, SRI, etc) pot sa faca demersuri pentru acordarea cu textele directivei europene pe salarizare/7 iunie 2026 este doar termenul final de executare!

Publicat

pe

De

A fost publicata si a intrat in vigoare cea mai importanta directiva europeana pe salarizare din ultimii 10 ani si care furnizeaza instrumente puternice pentru asigurarea transparentei si tratamentului egal in materia salarizarii, dezvaluie Emil Pascut de la sindicatul Diamantul!
La data de 17 mai 2023, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a fost publicată Directiva (UE) 2023/970 a Parlamentului European și a Consiliului din 10 mai 2023 de consolidare a aplicării principiului egalității de remunerare pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare între bărbați și femei, prin transparență salarială și mecanisme de asigurare a respectării legii.
Putem sa o denumim linistiti Directiva anti-Grecu intrucat isi propune sa elimine cel mai murdar instrument folosit de DGF impotriva voastra, lipsa de transparenta a metodologiei de salarizare, a formulelor de calcul salarial si a elementelor salariale.
Subliniez ca dispozitia este intrata in vigoare. Statele au deadline pana pe 7 iunie 2026 sa modifice ordinea juridica care eventual contravine directivei, pentru realizarea conformarii cu Directiva.
(art 34 Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 7 iunie 2026. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.)
Asta inseamna ca structurile din ordine si aparare ( MAI, MAN, SRI, etc) deja pot sa faca demersuri pentru acordarea cu textele directivei.
7 iunie 2026 este doar termenul final de executare!
Pe 7 iunie 2026 se raporteaza lui Ciolacu care da mai departe la UE: „Sa traiti! Am executat! Cu stima, chestoru’ contabil Dorel, seful DGF-MAI”
Nimic nu opreste contabilii din structurile mentionate, crescuti de mici ca niste securisti, sa desecretizeze si sa publice in MO, inca de pe acum, metodologia de aplicare a Legii 153 din 2017.
OMAI S/7/2018 este secretizat doar pentru ca tine cu dintii de secretizare, despotul mai mare peste contabilii din MAI. (Probabil ca un rahat similar exista clasificat ” secret de serviciu” la MAN si SRI)
Are nevoie sa il tina ascuns ca sa va manevreze linistit cu falsuri intelectuale si calcule paguboase. Abuzul are nevoie de intuneric.
Prin comparatie, MJ are publicata in monitorul oficial, aceeasi metodologie de aplicare a Legii 153 din 2017, utilizata pentru politistii de penitenciare. (Ordinul nr. 2415/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru personalul din sistemul administraţiei penitenciare)
Va prezint mai jos doar cateva articole din directiva, mai precizeaza Emil Pascut:
CAPITOLUL II
TRANSPARENȚA SALARIALĂ
Articolul 5
Transparența salarială înainte de angajare
(1) Candidații la ocuparea unui loc de muncă au dreptul de a primi, de la angajatorul potențial, informații cu privire la:
(a)
nivelul inițial de remunerare sau intervalul aferent acesteia, stabilit pe baza unor criterii obiective, neutre din punctul de vedere al sexului, care urmează să fie atribuit pentru postul în cauză; și
(b)
după caz, clauzele relevante ale convenției colective de muncă aplicate de angajator în legătură cu postul respectiv.
Aceste informații se furnizează într-un mod care să asigure o negociere în cunoștință de cauză și transparentă în ceea ce privește remunerația, de exemplu printr-un anunț de post vacant publicat, înaintea interviului de angajare sau, în alt mod.
(2) Angajatorul nu solicită din partea candidaților informații cu privire la istoricul lor salarial în cursul raporturilor lor de muncă curente sau anterioare.
(3) Angajatorii se asigură că anunțurile de posturi vacante și denumirile locurilor de muncă sunt neutre din punctul de vedere al sexului și că procesele de recrutare se derulează în mod nediscriminatoriu, astfel încât să nu submineze dreptul la egalitatea de remunerare pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare („dreptul la egalitatea de remunerare”).
Articolul 6
Transparența procesului de stabilire a remunerațiilor și a politicii privind evoluția remunerației
(1) Angajatorii pun la dispoziția lucrătorilor, într-un mod ușor de accesat, criteriile care sunt utilizate pentru a determina remunerația, nivelurile de remunerare și evoluția remunerației. Aceste criterii trebuie să fie obiective și neutre din punctul de vedere al sexului.
(2) Statele membre îi pot scuti pe angajatorii cu mai puțin de 50 de lucrători de obligația legată de evoluția remunerației prevăzută la alineatul (1).
Articolul 7
Dreptul la informare
(1) Lucrătorii au dreptul de a solicita și a primi, în scris, în conformitate cu alineatele (2) și (4), informații cu privire la propriul nivel de remunerare și la nivelurile medii de remunerare, defalcate în funcție de sex, pentru categoriile de lucrători care prestează aceeași muncă ca ei sau o muncă de aceeași valoare ca a lor.
(2) Lucrătorii au posibilitatea de a solicita și de a primi informațiile menționate la alineatul (1) prin intermediul reprezentanților lucrătorilor, în conformitate cu dreptul intern și/sau cu practicile naționale. De asemenea, au posibilitatea de a solicita și de a primi informațiile prin intermediul unui organism de promovare a egalității.
Dacă informațiile primite sunt inexacte sau incomplete, lucrătorii au dreptul de a solicita, personal sau prin intermediul reprezentanților lucrătorilor, clarificări și informații suplimentare și rezonabile în legătură cu oricare dintre datele furnizate, precum și de a primi un răspuns motivat.
(3) Angajatorii informează anual toți lucrătorii cu privire la dreptul lor de a primi informațiile menționate la alineatul (1) și la acțiunile pe care le au de întreprins lucrătorii pentru a-și exercita acest drept.
(4) Angajatorii furnizează informațiile menționate la alineatul (1) într-un termen rezonabil, dar, în orice caz, în termen de două luni de la data formulării cererii.
(5) Lucrătorii nu sunt împiedicați să divulge informații despre remunerația lor în scopul asigurării aplicării principiului egalității de remunerare. În special, statele membre introduc măsuri de interzicere a clauzelor contractuale care limitează posibilitatea lucrătorilor de a divulga informații despre remunerația lor.
(6) Angajatorii pot solicita lucrătorilor care au obținut informații în temeiul prezentului articol, altele decât cele referitoare la propria remunerație sau propriul nivel de remunerare, să nu utilizeze informațiile respective în alt scop decât pentru a-și exercita dreptul la egalitatea de remunerare. (Sava N.).
Citeste in continuare

Exclusiv

Swinging-ul politic si protectia „divina” pentru aceasta grupare de criminalitate economico-financiar organizata din Prahova (I)

Publicat

pe

De

Pe noi, cei de la Incisiv de Prahova ne intriga aceasta secventa de subminare a economiei nationale, inca de pe vremea cand Necsulescu Sorin (socrul „marionetei” Andrei Volosevici) si fratele sau o pastoreau, primul fiind sef sector Securitate economica la SRI Prahova, acum la Conpet ditamai seful!.

„Cred că toţi cei care ascultă acest fragment înţeleg mai bine de ce sunt atacat dimineaţa, la prânz şi seara pe un anumit post de televiziune naţional deţinut de un afacerist prahovean refugiat la sud de Dunăre.
Este simplu ca „bună ziua”: lupta mea în Prahova este cu clanul mafiot Cosma şi cu asociaţii săi care mizează pe înlocuirea mea cu marioneta lor, Nanu.
Voi continua proiectele importante pentru judeţul nostru, dar am nevoie ca prahovenii să spună NU clanului Cosma pe 9 iunie şi să-i trimită astfel la lada de gunoi a istoriei politice pe cei care au ţinut Prahova în lanţuri”, a transmis Presedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu.

Ca sa explicam ce protectii au acesti „baietasi” trebuie sa ne intoarcem un pic, in timp, pentru a reveni in zilele noastre la „Swinging-ul politic” si socrul „marionetei” Andrei Volosevici:

Precizam ca, ne intriga aceasta secventa de subminare a economiei nationale, inca de pe vremea cand SRI-istul Sorin Necsulescu (socrul edilului Andrei Volosevici) si fratele sau o pastoreau, primul fiind se sector Securitate economica la SRI Prahova.

„Prăbuşirea Conpet” începe la sfârşitul anului 2005, iar principalii responsabili pentru acest lucru sunt:  fosti directori dar si  Ioan Talpeş (fost şef al SIE).

De bună seamă că un anume rol o fi jucat şi „lichidatorul”, adică firma lui Mark Rich. Greu de spus deocamdată care a fost şi rolul jucat de doi oligarhi ruşi. Decapitarea Conpet s-a făcut, aşadar, pe două căi, dar care au avut acelaşi numitor comun:  GLENCORE ENERGY UK L.T.D.

Toate acestea s-au întâmplat direct sub nasul SRI Prahova, care, conform atribuţiilor pe care le avea prin lege, era obligat să informeze superiorii din conducerea centrală a SRI şi pe preşedintele României, inclusiv DIICOT, despre faptul că actualul şi foştii directori ai Conpet, prin cererea de faliment a companiei, au pus în pericol securitatea energetică şi siguranţa naţională a României, în favoarea unui grup de crimă organizată.

Compania naţională Conpet nu se afla în niciun caz, în ciuda crizei economice devastatoare, în situaţia de a-i fi fost cerut falimentul. Cu atât mai puţin chiar Conpet însuşi!

Cu toate acestea, la o analiză sumară a dosarului de insolvenţă nr. 4113/62/2010 – judecat în ianuarie 2010, la Curtea de Apel Braşov (o altă coincidenţă: procesul între RAFO Oneşti – debitor, şi acelaşi GLENCORE ENERGY – creditor, tot la Curtea de Apel Braşov s-a judecat) -, se observă un lucru ciudat, în măsură a da peste cap întregul Cod de Procedură de Drept Comercial: printre cei 15 creditori care ar fi cerut insolvenţa Conpet se afla, la poziţia 15, chiar… Conpet.

Mai exact, Conpet vroia falimentul Conpet?

Practica juridică în domeniu ne arată faptul că la masa credală apar cei care au împrumutat o anumită societate sau care au prestat diverse servicii şi, deoarece aceasta nu şi-a onorat datoriile (ori nu a plătit respectivele servicii), atunci creditorii cer falimentul ei, scoaterea la licitaţie a bunurilor şi recuperarea datoriilor din vânzările cu pricina. În aceste condiţii, ce ar trebui să înţelegem, că societatea de stat Conpet este datoare sieşi iar pentru a-şi recupera creanţa, şi-a cerut singură falimentul?

Şi despre care faliment e vorba, atâta vreme cât, cel puţin din datele oficiale, Conpet a încheiat şi anul 2009, şi anul 2008, şi anul 2007 pe profit, şi nu pe pierdere? Pe de altă parte, pe lista de aşa-zişi creditori care au emis pretenţii la banii Conpet se află şi controversata RAFO. Asta în condiţiile în care, cu un an in urma la data respectiva, datoria pe care o avea Conpet la RAFO a fost plătită, conform Bursei de Valori Bucureşti, care menţiona că „Rafo Oneşti şi-a majorat capitalului social cu suma de 2,42 milioane RON, ce reprezinta creanţa certă, lichidă şi exigibilă plătită de Conpet SA”. Virarea banilor de la Conpet către RAFO s-a realizat în data de 25 iulie 2009.

Mai trebuie menţionat încă un aspect important: aceiaşi ofiţeri SIE care au lucrat la acest dosar complicat au trimis de două ori (o dată în 2009, iar a doua oară în 2010) rapoartele cu concluziile referitoare la ciudata falimentare a Conpet către Preşedinţia României. În ambele dăţi rapoartele s-au întors de la Cotroceni, către SIE, cu rezoluţia: „Neconcludent”! Vom reveni cu dezvaluiri senzationale pana ajungem la „Swinging-ul politic” din prezent. (Cristina T.).

 

 

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

ARTEHNIS

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România.
Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național?
Garantăm confidențialitatea!

Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503
Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com
Departament Investigații - Secția Anticorupție

TOP KINETO MEDICAL Ploiesti

Știri calde

Exclusiv8 ore ago

Penitenciarul Ploiești câmp de război!

Nu mai este nimic de mirare. Totul se poate întâmpla în Penitenciarul Ploiești manageriat de comisarul șef Valentin Matei. In...

Exclusiv8 ore ago

Structurile din ordine si aparare ( MAI, MAN, SRI, etc) pot sa faca demersuri pentru acordarea cu textele directivei europene pe salarizare/7 iunie 2026 este doar termenul final de executare!

A fost publicata si a intrat in vigoare cea mai importanta directiva europeana pe salarizare din ultimii 10 ani si...

Exclusiv8 ore ago

Swinging-ul politic si protectia „divina” pentru aceasta grupare de criminalitate economico-financiar organizata din Prahova (I)

Pe noi, cei de la Incisiv de Prahova ne intriga aceasta secventa de subminare a economiei nationale, inca de pe...

D.N.A.o zi ago

Coruptie la Prefectura Prahova/Un nou dosar penal/Vizat chiar Virgiliu Nanu – fost șef la OCPI, fost prefect de Prahova din partea PSD și candidat la postul de șef al Consiliului Județean Prahova (II)

Asa cum va dezvaluiam, in data de 09.05.2024, sub nr R33/459 a fost inregistrata plangerea penala la Parchetul de pe...

Exclusivo zi ago

Elevii Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina au rămas fără pista de atletism iar normele de securitate la incendiu și iscirizare sunt încălcate!

Aceasta a fost distrusă în timpul lucrărilor la o sală de sport. Din această cauză, elevii sunt nevoiți acum să...

Exclusivo zi ago

Se confirmă faptul că răzbunările maleficului Ilie Marian au avut ca scop mazilirea directorului adjunct de la Penitenciarul de Femei Ploiesti Târgșorul Nou

Spectacolul evadărilor din poliția penitenciară băștinașă ar putea descalifica orice țară europeană de pe podiumul rușinii. Cu toate acestea, Franța...

Exclusivo zi ago

Din cauza unor judecatoare din TMB-Sectia contencios administrativ care aveau soti pilosi, cu influenta in PSD, s-a modificat in 2018, art 10 din legea 554/2004, astfel incat sa poata fi distruse dosarele colective ale sindicatelor

Cautand prin niste hotarari judecatoresti mai vechi, am dat de urmatoarea explicatie ( vezi foto) data de un judecator din...

Exclusivo zi ago

Raze de Soare ascunse prin municipiul Slobozia/Swinging-ul politic similar celui de la municipiul Ploiesti?

Dragos Soare este actualul primar al municipiului Slobozia care in anul 2023 recunostea public ca “i-a fost teribil de greu...

Exclusiv2 zile ago

Coruptie la Prefectura Prahova/Un nou dosar penal/Vizat chiar Virgiliu Nanu – fost șef la OCPI, fost prefect de Prahova din partea PSD și candidat la postul de șef al Consiliului Județean Prahova (I)

In data de 09.05.2024, sub nr R33/459 a fost inregistrata plangerea penala la Parchetul de pe Langa Inalta Curte de...

Exclusiv2 zile ago

După ce a fost deconspirat ca „marioneta secreta” a „Clanului Cosma”, domnul candidat a fost surprins cum „mângâia” afisul de campanie a lui Bogdan Cristian Nica, candidatul PNL la Primăria Ploiești.

După ce a fost deconspirat ca „marioneta secreta” a „Clanului Cosma”, domnul candidat a fost surprins cum „mângâia” afisul de...

Exclusiv2 zile ago

Noile condiții introduse pentru transportul săptămânal și bilunar, nu fac decât să limiteze accesarea acestui drept de către personalul care momentan beneficiază

Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru modificarea HG  nr. 1198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile...

Exclusiv3 zile ago

Cu obraznicia și tupeul marca PSD, Andrei Volosevici se filmează pozând în salvatorul cetății

Consilierul local Cristian Ganea, despre comportamentul primarului Volosevici care descopera…apa calda si se lauda cu proiecte incepute în mandatul trecut:...

Exclusiv3 zile ago

Jaful din bugetul public pare a fi un sport național la Aricestii Rahtivani/Primarul din Aricestii Rahtivani a trecut in barca baronului judetean Mircea Cosma si candideaza din partea PSD

Aricestii Rahtivani, cea mai bogata comuna a judetului nostru-vaca de muls pentru apropiatii primarului Gheorghe Orbu Jaful din bugetul public...

Exclusiv3 zile ago

CUM SE ACOPERA GAFELE DE MANAGEMENT IN POLITIA ROMANA?

Cam tot asa cum pisica isi ascunde fecalele, dezvaluie Vitalie Josanu. „Doar ca, spre deosebire de feline, sefii nostri au...

Diverse3 zile ago

Ghidul Complet pentru Alegerea Cabinei Foto Perfecte la Evenimentul Tău

Alegerea unei cabine foto adecvate poate transforma orice eveniment, fie că este o nuntă, o petrecere de burlac sau o...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Top Articole Incisiv