Connect with us

Administratie

La 15 mai, Asociația de Caritate din Armata României – Camarazii a împlinit 15 ani de existență

Publicat

pe

Ca o recunoaștere a activității de excepție, în anul 2012, pe baza unei evaluări, asociația a primit, prin  hotărâre de Guvern, statutul de organizație de utilitate publică, iar relativ recent, i s-au acordat două distincții militare, respectiv Emblema de merit Partener pentru apărare, acordată de către Statul Major al Apărării și Emblema de onoare a Forțelor Aeriene. Camarazii a adoptat  Bujorul Românesc, încă din 2015, ca marcă de reprezentare vizuală  a organizației, înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, simbolizând continuitatea poporului nostru, spiritul național și eroismul ostașilor români. Mai târziu, prin Legea nr. 285/2022, bujorul a fost declarat floarea națională a României, iar ziua acestuia se va sărbători tot la 15 mai.

Inițiativa înființării Asociației de Caritate din Armata României – Camarazii a aparținut liderilor politici și militari care conduceau Ministerul Apărării Naționale în anul 2008. O inițiativă lăudabilă, a unor oameni inspirați, care au înțeles că, pentru a gestiona mai bine partea socială a armatei, este nevoie să aibă alături un actor neguvernamental stabil și serios.

Debutul a fost similar cu cel al Asociației Casa Oștirii, desființată de comuniști, al cărei principal promotor era regele, care sprijinea organizaţia  constituită de elita militară a vremii, acordând terenuri și alte facilități, precum și fonduri din resurse proprii. Continuarea, însă, a fost în stil dâmbovițean de secol 21.

Liderii au nășit cu entuziasm asociația, iar mai apoi, cu mici excepții, au cam abandonat-o. Aşa s-a ajuns în situaţia din 2011, când Camarazii se afla într-un regres vecin cu dizolvarea. Numărul de membri era mic și în scădere, iar fondurile atrase și cazuistica rezolvată urmau același curs descendent.

 

A urmat o etapă de relansare, 2011-2014, când cei mai mulți dintre liderii ministerului au susținut, efectiv și sistematic, ideea unei asociații mari, puternice, capabile să rezolve, din perspectivă neguvernamentală, cazuistica socială care nu putea găsi o soluționare rapidă și eficientă prin pârghiile statului, în principal ale MApN.

Mă simt dator să remarc, aici, implicarea directă și consistentă a șefului Statului Major al Apărării de atunci, domnul general Ștefan Dănilă, și a garniturii de lideri militari de la toate nivelurile, ne-a precizat președintele executiv al asociației, colonel (r) Nicolae Anghelescu.

Nu în ultimul rând, cu mici excepții, ne-au fost alături miniștrii apărării, secretarii de stat și secretarii generali care s-au succedat în funcții. Am simțit, atunci, că am putea reedita, în alte modalități de implicare socială, ceea ce făcuse Casa Oștirii cu peste un secol înainte.

Colonel (r) Nicolae Anghelescu

Cu toții avem datoria morală să privim mai des și mai atent în jur, îndeosebi în partea de jos a ierarhiei sistemului militar, pentru că acolo vom vedea și camarazi cu doi-trei copii și soția fără serviciu, pe alții loviți de o boală gravă a lor sau a unui membru de familie, care se descurcă foarte greu. Îndrept această rugăminte de solidaritate socială, în special, către liderii militari, pe care îi vedem tot mai rar pe tabelele cu contribuții prin deducere din impozitul salarial, având în vedere și faptul că exemplul dânșilor are un rol esențial în generarea unui climat de camaraderie în cadrul colectivității.

Colonel (r) Nicolae Anghelescu

A fost o perioadă în care s-au intensificat consultările cu personalul de la baza ierarhiei sistemului militar, s-au pus bazele regulamentului asociației, au fost aduse îmbunătățiri statutului, s-au sistematizat procedurile de analiză, decizie și comunicare, s-au dezvoltat și diversificat drepturile membrilor.

Se poate spune că, în general, viața internă a asociaţiei s-a normalizat, fiind cantonată pe coordonatele legii și ale principiilor care trebuie să guverneze evoluția unei asemenea organizații.

Totdeauna am avut în vedere că asociația este și o purtătoare indirectă de imagine pentru instituția militară, drept pentru care suntem foarte atenți la detalii, prin ce și cum facem, ce și cum comunicăm, spune preşedintele executiv.

Ținem foarte mult ca publicul larg, îndeosebi personalul armatei, să perceapă corect locul, rolul și regimul juridic al asociației noastre, pentru că de aici au plecat multe perturbări. De exemplu, au fost lideri militari care, în buna lor intenție de a sprijini asociația, au apelat și la pârghia de autoritate, ceea ce nu e normal, pentru că se aduce atingere dreptului la liberă asociere, prevăzut de Constituție.

Pe de altă parte, au fost lideri politici, puțini, e drept, care și-au folosit excesiv puterea înaltei lor poziții, pentru a determina conduita asociației, încercând să o orienteze către o imagine excesivă, uneori translatată către imaginea omului politic, prin tot felul de evenimente costisitoare, care exced sferei caritabile, ducând, mai degrabă, către domeniul cultural și de propagandă patriotică.

Au fost, din păcate, și asemenea episoade regretabile, prin care se încerca a se minimaliza caracterul autonom și apolitic al asociației.

M-au afectat personal, spune colonelul (r) Anghelescu, pentru că presiunea și consecințele au fost pe lider, dar important este că organizația a rămas în principiile sale, continuându-și drumul și dezvoltându-se de la an la an.

Revenind la relația cu politicul, a precizat că, în ultimii ani, s-a simțit respectul liderilor şi, din partea unora, chiar au fost implicări de excepție, cum este cazul fostului ministru Vasile Dâncu, care s-a implicat pentru a atrage sponsori și a acoperi integral costurile amenajărilor funerare ale celor opt victime ale accidentului aviatic din 2 martie 2022.

Dincolo de turbulențele venite din afara asociației, echipa managerială, împreună cu un Consiliu Director echilibrat, au acţionat cu seriozitate şi onestitate, demonstrând că sunt apropiați de oameni şi prin faptul că, de-a lungul timpului, peste 5 000 de persoane au primit diverse forme de ajutor de la asociație.

Drepturi pe care le acordă Asociația Camarazii:

♦ ajutor socio-medical (membru, soție, copil minor) – 40.000 de lei; ♦ ajutor în cazul decesului membrului asociației, respectiv deces membru de familie (soție, copil minor) – 3.000 de lei; ♦  ajutor în cazul decesului părintelui membrului asociației – 1.000 de lei; ♦ ajutor orfani – 500 de lei/lună, până la împlinirea vârstei de 18 ani; ♦ ajutor refacere locuință în caz de inundații, incendii, cutremure etc. (fără limită expres prevăzută); ♦ bursă socială studii, pentru copiii membrilor (învățământ gimnazial și liceal) – 800 de lei/an școlar  (400 lei/semestru); ♦ ajutor dotare rechizite și alte materiale școlare – 500 de lei/an; ♦ stimulent căsătorie – 1.000 de lei; ♦ stimulent naștere copil – 1.000 de lei.

Inițial, asociaţia acorda doar ajutoare pentru cazuri socio-medicale, pentru calamități și pentru decesul camarazilor căzuți în teatrele de operații, respectiv sprijin pentru orfanii lor.

Acum sunt mai multe drepturi, iar ajutoarele pentru deces și orfani se acordă pentru toți membrii și urmașii lor, nu doar pe criteriul participării la acțiuni în teatrele de operații. Anul trecut s-a dublat valoarea ajutoarelor pentru deces, iar din acest an s-au reintrodus stimulentele pentru căsătorie şi naștere copil.

Pentru Camarazii, o provocare majoră a etapei actuale este aceea de a da satisfacție, cumva, și celor peste 90% dintre membri care, din fericire, nu au nevoie de ajutoare. De exemplu, proiectul COEZIO are ca obiectiv creşterea coeziunii de grup, prin organizarea de excursii, tabere, diverse evenimente sociale și recreative, în condiţii avantajoase.

Se află în derulare amenajări pe terenuri cumpărate sau concesionate, la Vama Veche, Piatra Craiului, Părău, jud. Brașov și Ulmi, jud. Giurgiu la km 23, Autostrada A1. Unele vor avea doar rol recreativ, altele vor găzdui și plantații sau activități economice, aducătoare de venituri. Dar amenajările costă şi pot fi făcute mai repede şi mai bine dacă vor fi bani mai mulți.

Când vorbim de bani, nu pot rata ocazia de a aminti că, până pe 25 mai, încă mai se poate depune Formularul 230, privind deducerea a 3,5% din impozitul pe venitul salarial. De asemenea, îi rugăm respectuos pe colegii noștri din domeniul financiar-contabil să înțeleagă faptul că a opera formularele 230 nu este o opțiune, ci o obligație a dânșilor, ce decurge din lege. Îi mai rugăm să nu omită să opereze și formularele depuse în anul anterior, cu bifă pe doi ani, nu doar pe cele depuse în anul 2023, pentru că, anual, avem prejudicii financiare mari, din acest motiv.

În timp, Asociația Camarazii a rezolvat, la un nivel rezonabil, toate solicitările provenite de la membrii săi și de la MApN, precum și de la alte persoane fizice sau juridice care i s-au adresat, în măsura în care acestea s-au încadrat în cerințele legislației specifice, precum și ale statutului și regulamentului propriu.

Profit de ocazie pentru a le mulțumi tuturor celor care au încredere în noi și contribuie sistematic cu fonduri – membri, simpatizanți, donatori și sponsori – înțelegând că Armata României are o tradiție în materia implicării
sociale, că este și o chestiune de onoare să ducem mai departe aceste tradiții, ceea ce presupune, dincolo de empatie, un serios efort colectiv, perseverență și respect reciproc. Multă sănătate, zile senine și împliniri, tuturor! (I. Nedelcu).

Administratie

O pauză pe două roți: Virgil Nanu a pedalat 68 de kilometri prin Prahova

Publicat

pe

De

Președintele CJ Prahova spune că timpul petrecut în aer liber îl ajută să-și limpezească gândurile

Virgil Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova, a ales să petreacă o parte din zi în aer liber, departe de ritmul obișnuit al activităților de birou. Potrivit mesajului transmis de acesta, a parcurs 68 de kilometri cu bicicleta, într-o tură de aproape trei ore.

Toamna, văzută din „șa”

Nanu a descris plimbarea drept o ocazie de a lua o pauză și de a se desprinde pentru câteva ore de rutina zilnică. În mesajul său, a remarcat și peisajul județului, despre care spune că își schimbă înfățișarea odată cu venirea toamnei.

„Mi-a prins bine ziua asta”, a transmis președintele Consiliului Județean Prahova, adăugând că, pentru a lua decizii bune, este importantă și o minte limpede.

Citeste in continuare

Administratie

Grațiela Gavrilescu, mesaj de sărbătoare dedicat Sfântului Apostol și Evanghelist Luca

Publicat

pe

De

Omagiu adus autorului Evangheliei a treia

Deputata PUSL Grațiela Gavrilescu a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, evocând rolul său în tradiția creștină. Potrivit mesajului publicat de deputată, Sfântului Luca îi sunt atribuite Evanghelia a treia și cartea Faptele Apostolilor.

Gânduri pentru cei care îi poartă numele

În mesajul său, Grațiela Gavrilescu le-a adresat urări de „La mulți ani” tuturor celor care poartă numele Luca, amintind că aceștia duc mai departe, prin botez, numele sfântului. Deputata le-a dorit, totodată, o duminică în pace, cu sănătate și liniște sufletească.

Rugăciune pentru iertare

Mesajul a fost încheiat cu un fragment de rugăciune către Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, prin care este cerută mijlocirea sa pentru iertarea greșelilor: „Apostole Sfinte și Evanghe liste Luca, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.” Amin!

Citeste in continuare

Administratie

Mașină de lux căutată de autoritățile suedeze, depistată în Portul Constanța

Publicat

pe

De

Autoturismul, evaluat la 70.000 de euro, urma să fie transportat cu o navă de tip RO-RO în Georgia. Polițiștii de frontieră l-au indisponibilizat și au deschis un dosar penal pentru tăinuire.

Verificarea a scos la iveală alerta internațională

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit vehiculul în Portul Constanța, în timpul verificării unui ansamblu rutier condus de un cetățean uzbek. Controlul a fost efectuat de lucrătorii Punctului de Trecere a Frontierei Constanța Sud–Agigea.

Autoturismul se afla în semiremorcă. Verificarea documentelor și a seriei de șasiu a arătat că vehiculul figura în evidențele autorităților suedeze ca bun căutat în vederea confiscării.

Vehiculul urma să fie trimis în Georgia

Mașina, estimată la 70.000 de euro, urma să fie încărcată pe o navă de tip RO-RO și exportată în Georgia. Aceste nave permit încărcarea și descărcarea mărfurilor prin rampe sau șine.

Polițiștii au indisponibilizat autoturismul pentru continuarea cercetărilor și au întocmit un dosar penal pentru tăinuire, faptă prevăzută de articolul 270, alineatul 1, din Codul penal. (Sava N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv19 ore ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii

După ce i-am așezat pe masa de disecție pe: agentul-spray Picior Florin-Alexandru (Episodul 2), „Rambo” de serviciu Mataiche Marian (Episodul...

Exclusiv19 ore ago

Ploiești, orașul în care barierele ilegale rezistă mai mult decât legea. IPJ Prahova, TCE și Bariera Omnia – anatomia unui oraș ținut în șantaj de „pile”

În Ploiești, cetățeanul care respectă legea este, oficial, fraier. Actele o spun, nu pamfletarul. Hârtii cu ștampilă, semnături, dispoziții și...

Exclusiv19 ore ago

Articolul 10 – Sindromul «Să moară și capra judecătorului din provincie». Legea contenciosului administrativ, cancer procedural în 151 de dosare din M.A.I.

Când legea nu mai apără drepturi, ci protejează oboseala instanțelor din București În România juridică, statul de drept are o...

Exclusiv2 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XIV‑a. Republica Iodurată S.A. – Manual de furat cu racheta, securizat cu ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY & mopul de la TERRA CLEAN

Într-un colț de Europă unde ploile fug, grâul crapă și fermierii își vând vaca să mai plătească un credit, statul...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 3). Mataiche „Rambo” Marian – eroul de hârtie care se bate doar în declarații

Dacă în Episodul 2  (aici) l-am disecat pe agentul Picior Florin-Alexandru, omul cu sprayul care s-a împiedicat în propriul body-cam,...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I. – 12,5% anticorupție – marea majorare care se acordă doar în teorie și se taie la practică

Cum a ajuns Decizia nr. 60/2024 a Înaltei Curți să fie palma financiară peste fața celor care previn corupția, dar...

Exclusiv2 zile ago

Polițist la facultate: ai uitat de concediu în anul I? Nu-i nimic, vine MAI cu scutirea!

Studenți pe șest, cu bocancul în bibliotecă Sindicatul Europol a întrebat, politicos și la obiect, Ministerul Afacerilor Interne: „Ce facem...

Exclusiv2 zile ago

Guvernarea prin FARAise: România, vândută la Washington și taxată la ghișeu

În timp ce românului i se predică austeritate de la tribuna Parlamentului, în birourile de la București și în firmele...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...

Exclusiv3 zile ago

Urbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)

Revenirea Veronicăi Rădună în urma procesului câștigat cu municipalitatea readuce în atenție funcționarea Urbanismului ploieștean. Incisiv de Prahova continuă prezentarea...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume

Republicii 296 – Academia de bătaie, umilință și like-uri Lecții de parcare aplicată: „Dau cu palma, deci exist” Ora 10...

Exclusiv3 zile ago

Specialiști în destituire după o ședință și un proces-verbal. Manualul secret al Poliției Române: cum să judeci un coleg fără să fi învățat nimic

Justiție disciplinară în regim fast-food Intră polițistul pe ușă, iese cariera pe ușă În România, polițistul care poate fi dat...

Exclusiv3 zile ago

„Solidaritatea” lor, factura noastră. Pamflet dur despre programul de guvernare al cabinetului Luca Marinescu

„Consolidare solidară”: când statul își pune cagula pe față A apărut, în fine, și programul de guvernare 2026–2026, cu ștampilă...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră

În timp ce autospecialele IPJ Prahova se fac praf pe șosele și dosarele se plimbă între colegi anchetatori ai propriilor...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv