Connect with us

Administratie

„Prima intrare în simulatorul hiperbar, până la 50 de metri, a fost precedată de testul de narcoză, cel care îți oferă certitudinea că poţi face acest curs”

Publicat

pe

Au fost 12 săptămâni în care cursanţii au avut ocazia să se pregătească, pentru prima dată, pe cel mai modern sistem de scufundare simulată din Europa, LH-300, intrat în dotarea Centrului la finele anului trecut.

Toţi cei opt cursanţi care au început pregătirea au depăşit cu bine această perioadă, urmând să susţină examenul final.

Dumitru Sîrbu, cel care le-a fost instructor cursanţilor, este maistru militar clasa a II-a în laboratorul hiperbar. Funcția de instructor presupune, printre altele, și transmiterea informațiilor acumulate pe parcursul întregii cariere viitorilor scafandri de categoria a II-a.

Sîrbu este scafandru din 2006, şi deţine categoria a II-a din 2008. A trecut şi prin alte structuri militare înainte de a deveni scafandru, intrarea în acest domeniu venind din dorința de a face și altceva în afară de ce practicase până atunci.

 

După finalizarea şcolii de maiştri, a fost repartizat la vedetele purtătoare de rachete, iar, după trei ani, a decis să facă o schimbare, trecând într-o altă categorie de elită, scafandreria de luptă. Aici am petrecut o perioadă de cinci ani, am trecut prin numeroase cursuri de specializare, iar această etapă a carierei s-a încheiat cu o misiune în teatrul de operații din Afganistan. Dorința de perfecționare l-a împins către grupul de luptă EOD, unde a absolvit cursul EOD.

Am executat anumite misiuni, după care mi-am propus să trec la un alt nivel, absolvind cursul pentru scafandru categoria a II-a. De mic copil a fost fascinat de arme, însă un moment aparte l-a determinat să apuce drumul carierei militare. Am participat la o ceremonie de depunere a jurământului militar la o școală de maiștri, unde intrase și sora mea. Imediat după absolvirea liceului, am dat şi eu examen la școala de maiștri. Pot spune că absolvirea acestei școli a fost, poate, cea mai mare reuşită personală.

Tragerile cu rachete navale, executate în misiuni de antrenament, pe mare, au fost momentele de început ale carierei care l-au impresionat. Nu ai ocazia să vezi în fiecare zi aşa ceva. Emoția plecării rachetei reprezenta un moment special, în care, după ce reperai ținta, racheta pleca spre obiectiv. În momentul în care aceasta pleca, tremura toată nava și erai sigur că racheta e pe drum către țintă.

Primul impact cu scafandreria a fost foarte puternic, având în vedere volumul de activități desfășurat în cadrul Forțelor pentru Operații Speciale. Venind de la nave, am fost luat direct din pâine să zic așa. Comandantul grupului pentru operații speciale m-a introdus în echipă, după care am fost supus unor teste, pentru a vedea dacă sunt compatibil cu funcția pe care o voi îndeplini: intrat în apă, echipare-dezechipare contratimp, scufundare pe timp de noapte, aterizare pe busolă etc.

Antrenamentele intense l-au ambiţionat, iar următorul pas a fost absolvirea cursului de luptă, cu instrucție intensă în parașutism, și pentru specializarea de lunetist.

A trecut prin cursurile necesare încadrări funcției într-un detașament de luptă sau în cadrul FOS: specializare în conducerea Humvee-urilor, un curs executat în Germania, cursul de lunetişti la Buzău etc. Îmi doream enorm să devin scafandru, iar pentru a-mi atinge scopul chiar m-am operat de deviaţie de sept. La Centrul 39, zilnic încercăm să facem ceva deosebit, să le inducem scafandrilor cursanţi plăcerea de a lucra, de a-şi iubi meseria mai intens decât înainte.

Referitor la răsplata financiară, spune că, în mare parte este mulțumit, dar se poate și mai bine. Sunt foarte atașat de sistemul militar, având în vedere că de 17 ani sunt în armată și vă dați seama că mi-ar fi greu să fac altceva în civilie. Aici ştiu ce am de executat, am început o misiune și vreau să o duc la capăt. Îmi doresc să absolv cursul pentru categoria întâi. Sper să pot să îl fac, dar, pentru a reuşi, trebuie să fiu apt medical, a încheiat Dumitru Sîrbu.

Fruntaşul Nicolae Lazăr are 30 de ani și este încadrat la Divizionul 176 Nave Scafandri de Mare Adâncime. A venit la cursul pentru obţinerea categoriei a II-a impulsionat de colegii care deja deţin această brevetare. Am mulți colegi care au categoria a II-a. Am fost cu ei în misiuni, unde eu a trebuit să mă opresc la adâncimea de 30 de metri, deşi apa era foarte limpede, cu vizibilitate bună. Brevetul categoria a III-a îmi permitea doar scufundarea până la această adâncime. Mai erau doar 15 m până la fund, dar eu acolo a trebuit să mă opresc. E o senzație ciudată când știi că poți ajunge până acolo, dar o hârtie și un curs te țin pe loc.

La Centrul 39 s-a înhămat la o misiune de anduranţă, iar ambiția de a finaliza cursul l-a motivat în fiecare zi. Prima intrare în simulatorul hiperbar, până la 50 de metri, a fost precedată de testul de narcoză, cel care îți oferă certitudinea că poţi face acest curs. E un fel de beție a adâncului, dacă nu ai stăpânire de sine, controlul mișcărilor și limpezime în gândire, înseamnă că nu poți să fii scafandru de a II-a.

Tatăl său a fost militar tot la nave, la Tulcea, iar el a fost angajat pe o navă civilă. Mi-am întemeiat familie, iar plecarea cu nava presupunea a sta mult timp departe de familie. Dacă tot eram învățat cu vapoarele și cu această muncă, am zis să încerc să intru în armată.

 

A fost admis, fiind repartizat la nave, la o navă de scafandri. Văzându-i pe băieți cum veneau şi plecau de la scufundări, mereu cu butelia și cu toate dispozitivele specifice, am fost determinat să încerc să fac și eu cursul de scafandri. La primul contact cu apa, ca scafandru, a resimţit un sentiment unic, specific primei întâlniri cu un alt mediu. La prima scufundare făcută în port, vizibilitatea era foarte bună, vedeam cum peștii înotau liniştiţi pe lângă noi, deloc speriaţi de prezenţa noastră, pentru că eram în mediul lor, noi eram intruşii. Nu e un sentiment pe care poți să-l descrii în cuvinteDe teamă nu prea este loc în această meserie, pentru că dacă aceasta îţi dă târcoale, atunci cel mai mare inamic al nostru putem deveni chiar noi înșine. Nu este un mediu în care să greşeşti, pentru că o singură eroare poate fi fatală.

Pentru fruntaşul Lazăr, ieșirea în mare liberă, lucrul cu sculele hidraulice au reprezentat momentele cele mai intense ale cursului. Acesta spune că esenţial este ca scafandrul, când intră sub apă, să știe să-și facă singur palierele de decompresie la ieşire. Depinde de adâncimea la care stă și ce face. Scafandrul de categoria a III-a primește niște ordine, știe cât stă și când să iasă. La cursul pentru categoria a II-a, am învățat și cum se lucrează sub apă cu scule hidraulice, am executat ranfluări cu baloane și tot ceea ce ține de un scafandru lucrativ. Îmi doresc să am parte de cât mai multe misiuni de scafandru lucrativ.

Interlocutorul este convins că fiecare curs absolvit aduce și satisfacții financiare în plus. Dacă ai tărie de caracter, eşti sănătos, cu o structură atletică poţi opta pentru meseria de scafandru. Unele lucruri nu țin neapărat de voinţa noastră, putând aminti aici testul de narcoză și barofuncția. Dacă faci cursul de a III-a trebuie să treci de o probă de barofuncţie cu oxigen. Dacă corpul nu-ți acceptă oxigenul, nu e ceva ce poți antrena. Înotul îl mai poți antrena, o alergare, la fel. În barofuncție, eşti presurizat la 15 m şi ţi se dă oxigen la mască. Dacă ești alergic la el, nu poți să devii scafandru. În cazul unui accident de scufundare, ești tratat, după niște tabele, cu oxigen. Dacă corpul nu-ți acceptă oxigenul, nu poţi profesa în domeniu, a încheiat fruntașul. (L. Anghel).

Administratie

Operațiunea Summer Migration II: Un tânăr bulgar a fost interceptat la frontieră cu o armă și muniție nedeclarate

Publicat

pe

De

Eforturile autorităților de frontieră pentru securizarea spațiului de tranzit s-au soldat cu o nouă captură de armament în sudul țării. În cadrul acțiunii de amploare „Summer Migration II”, polițiștii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu au depistat un cetățean străin care încerca să introducă în România o armă neletală și muniția aferentă, fără a deține autorizațiile impuse de legislația națională.

Control pe DN5: Pistol cu gaz și zeci de cartușe descoperite în portiera unui autoturism

Incidentul a avut loc în timp ce echipele din cadrul Sectorului și Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu patrulau pe drumul național DN5. Aceștia au oprit pentru verificări un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de un tânăr în vârstă de 19 ani, care se deplasa pe sensul de intrare în România.

Potrivit datelor furnizate de ITPF Giurgiu, vigilența agenților a dus la descoperirea obiectelor interzise ascunse chiar în habitaclul mașinii. În compartimentul portierei, polițiștii au găsit un pistol cu gaz și un set de 21 de cartușe. Întrebat despre proveniența și legalitatea acestora, cetățeanul bulgar nu a putut prezenta niciun document justificativ sau permis de port-armă valabil.

Dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor: Bunurile au fost confiscate de autorități

Consecințele legale pentru tânărul de 19 ani au fost imediate. Polițiștii de frontieră au întocmit o lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal român. Sursa citată menționează că întreaga captură, evaluată la peste 1.100 de lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Angajament pentru siguranța spațiului Schengen: Cooperare permanentă împotriva actelor ilegale

Această depistare face parte dintr-o strategie mai amplă de monitorizare a fluxurilor de migrație și trafic ilegal la granița de sud a României. Reprezentanții ITPF Giurgiu au subliniat că astfel de activități în cooperare cu instituțiile partenere sunt desfășurate permanent.

Obiectivul principal rămâne prevenirea faptelor de natură penală și asigurarea unui climat de securitate sporit, în special în contextul noilor rigori impuse de apartenența României la spațiul Schengen. Autoritățile reiterează faptul că legislația privind regimul armelor este extrem de strictă, iar orice nerespectare a acesteia atrage răspunderea penală, indiferent de cetățenia persoanei implicate. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Captură importantă la graniță: Un miniexcavator și o remorcă furate din Belgia au fost descoperite de polițiștii din Arad

Publicat

pe

De

Cooperarea dintre structurile Ministerului Afacerilor Interne a dus la deconspirarea unui transport ilegal de utilaje căutate la nivel internațional. În urma unei acțiuni comune desfășurate de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Turnu și polițiștii din Pecica, un cetățean român a fost interceptat în timp ce tranzita zona de competență cu bunuri ce figurau în bazele de date europene ca fiind obiectul unor infracțiuni.

Control de rutină transformat în dosar penal: Un șofer român a fost depistat cu bunuri furate și permis necorespunzător

În cadrul unei misiuni de supraveghere ce a presupus controale aleatorii și nesistematice, forțele de ordine au oprit pentru verificări un autoturism înmatriculat în Polonia. La volanul vehiculului se afla un bărbat în vârstă de 37 de ani, cetățean român, care tracta o remorcă pe care era încărcat un excavator compact (miniexcavator).

Pe lângă suspiciunile legate de proveniența utilajelor, agenții au constatat o neregulă gravă și în ceea ce privește documentele conducătorului auto. Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră, în urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul nu deținea un permis de conducere corespunzător categoriei necesare pentru a conduce ansamblul de vehicule format din autoturism și remorcă.

Alertă internațională în bazele de date: Autoritățile din Belgia solicitaseră confiscarea utilajelor

Momentul critic al controlului a survenit în timpul interogării bazelor de date specifice. Polițiștii au descoperit că transportul nu era doar o problemă de legislație rutieră, ci una de natură penală internațională. Atât remorca folosită pentru transport, cât și miniexcavatorul compact figurau ca bunuri căutate pentru confiscare, alerta fiind introdusă de autoritățile din Belgia.

Sursa citată precizează că bunurile au fost indisponibilizate la sediul sectorului poliției de frontieră în vederea continuării cercetărilor. În acest caz, polițiștii efectuează investigații sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire și conducere a unui vehicul cu permis necorespunzător, urmând ca la finalizarea procedurilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun. Acțiunea subliniază eficiența controalelor la frontieră în depistarea bunurilor traficate pe rutele europene. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Seceta blochează traficul pe Dunăre: Legătura de feribot dintre Zimnicea și Sviștov a fost suspendată temporar

Publicat

pe

De

Traficul transfrontalier dintre România și Bulgaria prin punctul de trecere de la Zimnicea este paralizat începând de astăzi. Scăderea dramatică a debitului fluviului Dunărea a forțat operatorii de transport naval să ia măsuri drastice, ducând la întreruperea uneia dintre cele mai importante rute de tranzit pentru mărfuri și pasageri din sudul țării.

Nivelul critic al fluviului Dunărea: Condițiile hidrologice impun sistarea transportului naval

Decizia de a opri motoarele bacului care asigură legătura cu localitatea bulgară Sviștov a intrat în vigoare astăzi, 21 iulie 2026, începând cu ora 09:00. Potrivit unei informări oficiale transmise de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, măsura a fost luată ca urmare a notificării primite de la compania care operează linia de feribot, pe fondul condițiilor hidrologice extrem de nefavorabile.

Nivelul extrem de scăzut al apei face imposibilă acostarea în siguranță a ambarcațiunii la mal, riscurile de eșuare sau de avariere a echipamentelor fiind mult prea mari. Sursa citată precizează că prioritatea zero în acest moment este siguranța navigației și a bunurilor transportate, motiv pentru care suspendarea activității a fost singura soluție viabilă.

Monitorizarea situației în timp real: Reluarea curselor depinde de evoluția debitului fluviului

Reluarea activității în punctul de trecere a frontierei Zimnicea rămâne, pentru moment, sub semnul întrebării, fiind direct dependentă de condițiile meteorologice și de o eventuală creștere a nivelului Dunării. Poliția de Frontieră a dat asigurări că publicul va fi informat imediat ce navigația va putea fi reluată în condiții optime de siguranță.

Până la normalizarea situației, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu rămâne la dispoziția cetățenilor pentru a oferi informații actualizate și recomandă șoferilor să consulte aplicația „Trafic on-line” sau să utilizeze punctele de trecere alternative pentru a evita blocajele. Echipele de control sunt pregătite să gestioneze fluxurile de călători prin celelalte vămi deschise la granița cu Bulgaria, în funcție de evoluția situației în teren. (Paul D.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv19 ore ago

Furtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene

România, primul cobai electoral aruncat sub roțile algoritmilor În decembrie 2024, România a intrat în istoria politică mondială nu printr-o...

Exclusiv19 ore ago

O nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”

Când arestul devine risc profesional: „Diamantul” sună alarma la IPJ Sibiu Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a ajuns să facă...

Exclusiv19 ore ago

O frână de mână trasă la Palatul Victoria: instanța transformă „marea reformă a salarizării” în spectacol cu martori asistenți

Consultarea publică „la mișto” este oprită cu acte în regulă Consultarea publică pe Legea salarizării a fost suspendată de instanță,...

Exclusiv19 ore ago

Hipodromul cu iz penal: cum se dopează caii și se diluează regulamentul, sub ochii unei comisii de decor

Culise murdare la trap: regulamentul, călcat în picioare Pe hipodromul din Ploiești nu se mai aleargă doar caii, ci și...

Exclusiv2 zile ago

IPJ CONSTANȚA, MANUAL DE ABUZ INSTITUȚIONAL: NU CONTEAZĂ LEGEA, CONTEAZĂ TURNĂTORUL!

PRIORITATE ZERO LA IPJ CONSTANȚA: VÂNĂTOAREA DE „VINOVAȚI” CARE SPUN ADEVĂRUL La IPJ Constanța, urgența nu poartă uniformă, nu are...

Exclusiv2 zile ago

„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale

Adam Smith, sindicalist post-mortem: ce nu vor să audă politicienii când deschid „Avuția națiunilor” Când polițiștii și militarii cer bani,...

Exclusiv2 zile ago

TIR-istul cu „curaj” de cauciuc: beat criță, fără permis și cu tupeu cât DN 57

Așa arată inconștiența la volan: 40 de tone, alcool și zero creier AȘA CONDUCE UN ȘOFER INCONȘTIENT! – o spun...

Exclusiv2 zile ago

„Specialii” din noroi și experții din pixeli: când militarii cară nămol, vitejii de internet cară comentarii

„Unde s-au evaporat experții de serviciu?” Unde sunt acum „experții” care strigă, cu mâna pe tastatură și curajul în spatele...

Exclusiv3 zile ago

De la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX

Grădinița de cadre – sezonul XXIX: întoarcere la Blejoi, unde cadrele cresc pe tractor Serialul „Grădinița de cadre – IPJ...

Exclusiv3 zile ago

„Prescripția salvează hoția”: cum a ajuns România cimitirul dosarelor cu fonduri europene, pus la zid de CJUE

„Dragi hoți de fonduri europene, nu vă mai bazați pe calendar!” Prescripția dosarelor cu fonduri europene din România a fost...

Exclusiv3 zile ago

MAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” cere, în baza Legii 544/2001 și a Constituției, să afle cine, de ce și cum...

Exclusiv4 zile ago

Noua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii

Un proiect nou, o lege veche „ucisă din pix” La 16 iulie 2026, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale...

Exclusiv4 zile ago

Imaginile care au făcut diferența dintre „Nu am fost eu” și „Da, recunosc!”: un tractorist fuge, o cameră de bord îl prinde, poliția face restul

De la „nu am fost eu” la „da, recunosc!”: când tractorul minte, camera de bord vorbește Totul a pornit de...

Exclusiv4 zile ago

Noul proiect al legii salarizării: polițiști la tarif de chilipir, promisiuni la preț de lux

Sindicatele bat la ușă, parlamentul se preface că nu e acasă Federația Sindicatelor Democratice din România (FSDR), organizație reprezentativă la...

Exclusiv5 zile ago

IPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVIII: laptopuri la amanet, telefoane evaporate și nași la butoane

Breaking-ul mic, gunoiul mare În timp ce un „caz incredibil” face turul Facebook, realitatea inventarului la IPJ Prahova arată mult...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv