Connect with us

Administratie

Aceasta a fost a doua parte a exercițiul Eagle Royal 23

Publicat

pe

Militarii francezi din Grupul de luptă ROU BG (FRA FN) de la Cincu și-au desfășurat, din nou, sistemele de lansatoare multiple de rachete (MLRS) la Capu Midia. Aceștia au revenit, între 24 și 28 aprilie, pentru a doua parte a exercițiului Eagle Royal 23 și s-au antrenat împreună cu parteneri americani, olandezi, luxemburghezi și români.
Anterior, aceștia au testat sistemele de lansatoare multiple de rachete cu bătaie mare – HIMARS românești și MLRS franceze – la începutul lunii februarie, când și-au etalat capabilitățile de apărare a țărmului românesc (și nu numai!) în fața unei încercări inamice de a debarca pe teritoriul NATO.

FOTO: Dorin Luca

Miercuri, 26 aprilie, a avut loc o secvență care a presupus lovirea unor ținte inamice fictive, aflate la o distanță de circa 18 kilometri. Militarii români și americani au participat cu echipe de observatori în punctele de comandă ale exercițiului, partenerii luxemburghezi și olandezi au desfășurat operațiuni de evaluare a lovirii țintelor aeriene cu ajutorul sistemelor aeriene fără pilot din dotare, iar personalul poligonului a asigurat siguranța, observarea, coordonarea și conducerea activităților.

În cadrul grupului de luptă avem militari din Olanda, un pluton luxemburghez și câțiva ofițeri belgieni. Militarii olandezi și luxemburghezi au niște specialități aparte, de care am avut nevoie în acest tip de pregătire, transmite colonelul Laurent Luisetti, comandantul grupului de luptă din România.

FOTO: État-Major des Armées (Franța)

Lucrăm în relație foarte strânsă cu armata română în fiecare moment, în fiecare zi, și lucrăm și cu soldații americani pentru a ne îmbunătăți abilitățile, spre interoperabilitatea tuturor forțelor NATO dislocate în România. Cred că ne vom întoarce aici pentru a folosi din nou sistemele noastre de artilerie, a mai precizat acesta.

Colonelul Arnaud Martin, comandantul Regimentului 1 Artilerie francez, singurul care are în dotare sisteme MLRS, spune că scopul exercițiului a fost îmbunătățirea interoperabilității noastre, între aliații prezenți în România. Exercițiul a început cu identificarea unei ținte utilizând dronele și, de asemenea, radarul.

FOTO: Anca Medrea

Pentru întreg exercițiul, am avut aproximativ 50 de militari veniți din Cincu, trei lansatoare și un post de comandă dedicat artileriei, pentru a asigura un proces de tragere bun și pentru a ne asigura că toate măsurile de securitate sunt îndeplinite. Scopul nostru este să fim pregătiți dacă va fi necesar. Sunt sigur că deja suntem!, transmite acesta.

Despre sistemele MLRS din dotare, colonelul Martin spune că poate distruge diferite ținte: posturi de comandă, clădiri, logistică, pentru că această muniție este foarte precisă: în jur de doi metri de precizie. Sistemele care sunt acum în România au fost, în trecut, în Mali. În 2016, am avut misiuni de foc acolo. Au fost foarte precise și ne-au ajutat.

FOTO: Dorin Luca

Conform scenariului, militarii americani au identificat o țintă și au solicitat sprijin militarilor francezi, care aveau în teren capabilitățile necesare pentru a o distruge. Misiunea de astăzi nu a fost teribil de dificilă, dar este complicat să faci mai multe țări să comunice împreună. Așadar, pe asta ne-am concentrat astăzi aici.

FOTO: État-Major des Armées (Franța)

Ați văzut că am reușit cu succes să demonstrăm că două națiuni pot să se întâlnească și să coordoneze misiuni de foc. Este foarte important să putem comunica și să lucrăm bine în echipă. Evident, pentru ca NATO să fie puternică, trebuie să lucrăm împreună. Suntem puternici individual, dar suntem cu atât mai puternici împreună, explică locotenent-colonelul Brian Dyer, comandantul Batalionului 2, Regimentul 32 Artilerie, 1st Brigade Combat Team din Divizia 101 Aeropurtată americană, dislocată la Mihail Kogălniceanu.

FOTO: Dorin Luca

Potrivit informațiilor oferite de partenerii americani, în acest exercițiu a fost utilizat software-ul Artillery Systems Cooperation Activities. Cunoscut și sub numele de ASCA, acest program NATO stabilește linii digitale de comunicare în timp real între sistemele de comandă și control ale artileriei din diferite națiuni, depășind barierele lingvistice și accelerând semnalele, fără a fi nevoie să se bazeze pe comunicațiile radio, transmit aceștia.

FOTO: Dorin Luca

Aceasta a fost a doua parte a exercițiul Eagle Royal 23. Acum trei luni, militarii din Grupul de luptă NATO din România s-au antrenat cu sistemele MLRS ale partenerilor francezi și au văzut, totodată, cum funcționează sistemele HIMARS din dotarea Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice Alexandru Ioan Cuza.

FOTO: Dorin Luca

Activitatea de miercuri, 26 aprilie, de la Capu Midia, a inclus și o secvență a exercițiului Eagle Shield 23, care a presupus trageri cu tunuri de artilerie antiaeriană, calibrul 20 mm, asupra unor ținte aeriene. (D. Luca).

Administratie

De la sursă la robinet: traseul apei potabile

Publicat

pe

De

Apa care ajunge în locuințe parcurge un sistem amplu, proiectat să o transporte și să o pregătească pentru consum în condiții de siguranță. Procesul presupune mai multe etape, iar fiecare dintre ele contribuie la continuitatea serviciului.

Conductele aduc apa către tratare

Mai întâi, conductele de aducțiune transportă apa de la sursă către stațiile de tratare. Acolo, aceasta trece prin procesele necesare pentru a deveni potrivită consumului.

Tratarea și pomparea mențin fluxul

După tratare, apa este pompată prin sistem, iar clorinarea contribuie la dezinfectarea ei. Aceste operațiuni ajută la menținerea calității apei pe traseul către consumatori.

Rezervoarele și rețelele duc apa în comunități

Rezervoarele asigură înmagazinarea apei, iar rețelele de distribuție o transportă mai departe, până la robinetele consumatorilor.

Potrivit informațiilor prezentate de Hidro Prahova, fiecare verigă a acestui lanț are un rol esențial în furnizarea unui serviciu indispensabil vieții de zi cu zi.

 

Citeste in continuare

Administratie

Rogobete: „Pacienții au nevoie de medicamente, nu de explicații”. Ministerul Sănătății pregătește măsuri pentru prevenirea sincopelelor în aprovizionare

Publicat

pe

De

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță primele măsuri discutate cu reprezentanții producătorilor și distribuitorilor de medicamente, după ce presiunea financiară din ultimele luni a scos în evidență vulnerabilitățile sistemului. Printre soluțiile avute în vedere se numără monitorizarea săptămânală a consumului și stocurilor, identificarea punctelor critice din aprovizionarea spitalelor și creșterea rezervelor naționale de medicamente esențiale.

„Pacienții au nevoie de medicamente, nu de explicații”, a transmis ministrul, subliniind că accesul la tratament nu trebuie să depindă de spitalul la care ajunge pacientul sau de capacitatea acestuia de a căuta medicamente în mai multe unități medicale.

Finanțarea și nevoile reale ale spitalelor

Presiunea financiară acumulată în ultimele luni a evidențiat cât de vulnerabil poate deveni sistemul atunci când resursele disponibile nu țin pasul cu necesitățile reale ale spitalelor și ale pacienților, potrivit declarației ministrului.

În acest context, Alexandru Rogobete s-a întâlnit cu reprezentanții producătorilor și distribuitorilor de medicamente, inclusiv cu cei ai Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și ai Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

Ministrul a cerut colaborarea industriei pentru prevenirea întreruperilor în aprovizionare și pentru identificarea unor soluții care să sprijine continuitatea tratamentelor.

Raportare săptămânală a consumului și stocurilor

Una dintre măsurile discutate este transmiterea săptămânală către Ministerul Sănătății a datelor privind consumul și stocurile medicamentelor utilizate în cadrul programelor naționale de sănătate.

O astfel de monitorizare ar urma să ofere o imagine mai clară asupra disponibilității medicamentelor și a evoluției necesarului. Datele ar putea ajuta autoritățile să identifice din timp situațiile în care aprovizionarea devine dificilă și să intervină înainte ca pacienții să fie afectați.

Atenție sporită la tratamentele pentru boli grave

Discuțiile au vizat și identificarea punctelor vulnerabile din aprovizionarea spitalelor, cu accent pe medicamentele necesare pentru pacienții oncologici, pentru cei cu boli cardiovasculare și pentru persoanele care suferă de boli rare.

Potrivit ministrului, identificarea acestor blocaje este esențială pentru ca autoritățile și furnizorii să poată anticipa dificultățile și să găsească soluții înainte ca acestea să ducă la sincope în tratament.

Rezerve pentru intervenții rapide

O altă direcție avută în vedere este creșterea stocurilor naționale de medicamente critice. Aceste rezerve ar permite o reacție mai rapidă atunci când un spital se confruntă cu lipsuri, inclusiv prin redistribuirea medicamentelor către unitățile medicale care au nevoie de ele.

Obiectivul, a transmis Alexandru Rogobete, este ca pacienții să nu fie nevoiți să caute tratamentul de la un spital la altul. „Ministerul Sănătății trebuie să se asigure că medicamentele ajung la pacienți”, a afirmat ministrul.

„Responsabilitatea statului este să își protejeze pacienții”

Alexandru Rogobete le-a mulțumit producătorilor și distribuitorilor care și-au exprimat disponibilitatea de a contribui la găsirea unor soluții. Ministrul a subliniat că efortul comun trebuie să urmărească protejarea pacienților și continuitatea tratamentelor.

În mesajul său, acesta a insistat că efectele dezechilibrelor financiare nu trebuie transferate asupra persoanelor care depind de medicamente și de serviciile spitalicești.

„Statul român are responsabilitatea să își protejeze pacienții, nu să transfere asupra lor consecințele dezechilibrelor financiare”, a transmis ministrul Sănătății.

Citeste in continuare

Administratie

Ajutorul pentru fermierii afectați de secetă: proiectul clarifică modul de calcul

Publicat

pe

De

Ministerul Agriculturii a publicat în consultare publică un proiect de modificare a HG nr. 751/2026, care reglementează sprijinul financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta pedologică din 2025. Proiectul definește indicatorul „grad de afectare” și propune folosirea suprafețelor confirmate de APIA la calcularea plăților.

Potrivit informării privind proiectul, baza de calcul va fi suprafața determinată în urma controalelor oficiale realizate de APIA pentru anul 2025, raportată la suprafața declarată de fermier în cererea de plată. Măsura urmărește să aplice o formulă unitară și să reducă diferențele care pot apărea între suprafețele înscrise inițial în procesele-verbale și cele confirmate prin verificări în teren.

Proiectul introduce și o definiție explicită a indicatorului de calamitate „grad de afectare”, exprimat ca valoare procentuală în documentele oficiale.

Cererile depuse rămân valabile

Conform anunțului, cererile de sprijin depuse până în prezent nu trebuie refăcute. Dacă proiectul va fi adoptat, sumele vor fi calculate și plătite potrivit noii formule, pe baza suprafețelor verificate.

Scopul declarat al modificărilor este compensarea pierderilor de venit rezultate direct din daunele provocate culturilor de porumb și floarea-soarelui de seceta pedologică manifestată în 2025.

Cum pot fi transmise propuneri

Cetățenii și instituțiile interesate pot trimite opinii, propuneri sau sugestii în scris, în termen de 10 zile de la data publicării proiectului, la adresa politici.agricole@madr.ro.

Expeditorii trebuie să indice articolul sau articolele la care se referă observațiile, data transmiterii și datele lor de contact.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 ore ago

Serviciul Protecția Mediului al Poliției Locale Ploiești: munți de gunoi, dar eroina Constantinescu Camelia vânează parcări

Ploieștiul înecat în gunoaie, dar „spațiul verde” e dușmanul public nr. 1 Orașul sufocat de gunoaie, Poliția Locală sufocată de…...

Exclusiv2 ore ago

MAI spală pe „program scurt” – prin Corpul de Control: intră o plângere, iese „nu se impune”

La Corpul de Control, rufele nu se cercetează. Se limpezesc din condei. Există spălătorii unde se spală haine. Și există,...

Exclusiv2 ore ago

M.A.I. – Libertate de circulație, cu notificare obligatorie: excursia e liberă, dar întâi să afle aplicația

Registrul a fost tras pe dreapta. Birocrația a schimbat doar vehiculul. La I.T.P.F. Sighetu Marmației, polițistul de frontieră a primit,...

Exclusiv2 ore ago

Apt limitat, răbdare nelimitată? ANP numără bolnavii, dar nu prea spune de ce

Centralizarea misterioasă: protecție medicală sau inventar pentru austeritate? Administrația Națională a Penitenciarelor a cerut unităților să numere polițiștii de penitenciare...

Exclusiv2 ore ago

Diagnoză organizațională sau „batista pe țambal”? La IPJ Călărași, testul e pentru climat — nu pentru șefi

După sesizarea SIDEPOL, IGPR anunță verificări și o diagnoză organizațională. Sindicatul se teme că, în loc să lumineze problemele, instituția...

Exclusiv15 ore ago

„Ambiții la ea acasă”. Arhitecta-șefă Veronica Rădună îl pune în întârziere pe primarul Polițeanu și anunță plângeri penale dacă hotărârea definitivă nu este executată

Un abuz turnat în beton, o hotărâre definitivă și un primar care preferă platoul „TV” Conflictul de la vârful Urbanismului...

Exclusiv23 de ore ago

Rachete, minciuni și iodură de argint: fermierii prahoveni CONFIRMĂ dezvăluirile Incisiv de Prahova despre mafia antigrindină!

Mafia antigrindină, prinsă între secetă, rachete și minciună: fermierii îi dau în judecata Cum a ajuns o „minune tehnologică” netestată,...

Exclusiv23 de ore ago

Străpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)

Așa cum a promis ziarul nostru de investigații, Incisiv de Prahova revine cu o întrebare simplă, dar atât de incomodă...

Exclusiv23 de ore ago

I.P.J. Prahova  – Cascadorii „girofarului” – sezonul III: BMW-ul zburat, Renaultul kamikaze și Dacia-cazan cu folie de bezmetic de la Politia Baicoi

IPJ Prahova își lovește singur parcul auto și anchetează, tot singur, „victimele în uniformă” De la BMW-ul de aur la...

Exclusiv23 de ore ago

Rambo de România la Filiala – ‘Structuri SRL’: cum se împart gradele, șpaga și curajul la pahar

Justiție cu epolet, amenințări la băutură, „diavoli” deveniți Dumnezei peste noapte și România transformată în platoul unui film prost de...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin

După ce Pinochio Stoican a plecat la pensie cu portbagajul plin de carne, brânză, ouă, lapte și bani din „atențiile”...

Exclusiv2 zile ago

Poliția Locală Ploiești și bariera nemuririi…sau cum să nu ai „nicio competență” pe banii contribuabililor (DOCUMENTE)

Poliția Locală Ploiești a dat, în sfârșit, lovitura (aici). Nu cu amenzi, nu cu disciplină, nu cu aplicarea legii. Nu....

Exclusiv3 zile ago

Arhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești

Buldozerul instanței, scaunul cu trei picioare și „infractoarea de la urbanism” pe post de „moaște” administrativa Ploieștiul a ajuns în...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. si beția de impunitate: cum a parcat DNA dosarul în șanț și a pus sindicatele să plătească benzina

Noaptea în care etilotestul a prins curaj, dar instituțiile au adormit În noaptea de 9 iunie 2020, la ora 02:14,...

Exclusiv3 zile ago

„Nu trage, că-s polițist, nu hoț… de rând!” – Cum s-a tras cu pușca în polițiști la Slatina, iar legea a clipit

Cum a început totul Sindicatul Europol a făcut public un apel în urma unui incident petrecut la Slatina: polițiști și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv