Connect with us

Administratie

Ne-am confruntat cu o inflaţie puternică, n-am trecut printr-o recesiune economică

Publicat

pe

Calculele preliminare ale Eurostat pe martie îndreptăţesc speranţa, tot mai puternic conturată, că actualul ciclu inflaţionist şi-a atins vârfurile în octombrie anul trecut.

Şi că rate medii cu două cifre nu vor mai fi nici în tabloul general, în care sunt cuprinse toate cele 27 de ţări din UE, nici în tabloul celor 20 de ţări din zona euro. Iar dacă, începând din noiembrie, au urmat patru luni de descreştere neîncetată, putem să conchidem că luna martie a anului curent va fi cea de-a cincea.

Ne bazăm în acest sens pe cel puţin trei indicii: 1) prognozele FMI, cele reactualizate recent, care prevăd ritmuri de creşteri ale preţurilor încetinite semnificativ; 2) indicele la nivel global, al preţurilor la alimente, care deşi nu a scăzut în martie… a înregistrat încetarea scumpirilor; 3) ţări cum sunt Germania, Irlanda, Spania, Franţa, Italia, Olanda, Finlanda – toate din zona euro – au contabilizat în martie scăderi semnificative ale ratelor anuale.

Asta în general! În particular însă, în flancul estic al UE, vedem că nici Cehia, Polonia şi Ungaria, nici alte ţări din regiune nu au înregistrat descreşteri inflaţioniste atât de mari încât să detroneze România de pe locul deţinut de multă vreme – de ţară cu poziţia cea mai bună din zonă în topul inflaţiei.

Revin la prognoza actualizată a FMI. Referindu-se la dinamica inflaţiei, în acest an, Fondul notează că România va înregistra „o creştere medie anuală” de…10,5 la sută. Semnalam, în comentariul de săptâmâna trecută, din ZF, că diferenţa în cifre faţă de prognoza BNR, care a prevăzut o descreştere mai accentuată a inflaţiei în decembrie 2023, până la 7 la sută, a fost „prilej de vorbe şi de ipoteze” în dezbateri publice.

Voi detalia. Vă mai amintiţi zarva din 2017, în trimestrul al IV-lea, când a debutat precedentul ciclu inflaţionist? Şefilor partidului la putere, care aveau răspunderea guvernării, li s-a părut confortabilă inflaţia negativă de la începutul lui 2015 şi până la sfârşitul lui 2016. Cu rate anuale sub zero ale inflaţiei. După ce însă – în septembrie 2017 – un exerciţiu neinspirat al ANRE de liberalizare parţială la cerere a preţurilor la energie a scos inflaţia din „hibernare” …confortul s-a topit. Iar banca centrală – care din mai 2015 „îngheţase” la 1,75 la sută dobânda de referinţă – s-a văzut obligată de împrejurări şi de lege ca din ianuarie şi până în mai 2018 să înăsprească de trei ori politica monetară. Având ca reper rata anuală a inflaţiei.

Băncii Naţionale i s-a reproşat, atunci, că între două rate calculate de INS, cea „anuală”, care în mai 2018 urcase la 5,41 la sută, şi cea „medie”, de numai 3,3 la sută…a ales să se raporteze la cea mai mare. O alegere ce nu fusese însă făcută la întâmplare. Veţi vedea azi, când EUROSTAT va publica tabloul inflaţiei, că este luată în calcul „rata anuală”, ce exprimă dinamica pe 12 luni trecute. Numărând înapoi, din martie anul acesta, până în martie anul trecut. Pe când „rata medie” se calculează raportând aceste 12 luni de până în martie 2022, la precedentele 12 luni (2022-2021). Nu din exces de zel, ci pentru a avea o vedere retrospectivă mai largă asupra mişcării preţurilor. De natură statistică însă! Ratei anuale, în schimb – fiind de esenţă operaţională, folosită la calculul salariului real, a veniturilor reale în general, ori la stabilirea de către BNR a ratei dobânzii de politică monetară – îi este mai de folos o vedere retrospectivă de numai 12 luni. Între prognoza FMI şi cea a BNR, deci, nu e nicio diferenţă. FMI a calculat rata medie iar BNR rata anuală. Dacă în mai 2018, când rata anuală urca, rata medie era cu două puncte procentuale în urmă. În decembrie 2023, când rata anuală va descreşte până la 7 la sută, rata medie va fi cu trei puncte procentuale mai sus.

De ce? Să judecăm! Pentru că rata anuală, calculată din decembrie 2022 până în decembrie 2023, va fi despovărată de cele trei şocuri inflaţioniste puternice, din martie, aprilie şi mai 2022, determinate de riscul geopolitic şi de riscul energetic. Şi de efectele rundei a doua, provocate de criza energiei, care s-au răsfrânt în scumpirea mărfurilor alimentare. Au fost două reprize inflaţioniste de extremă duritate, una determinată de scumpirea energiei din ianuarie 2021 până în iulie 2022, iar alta de scumpirea alimentelor din iulie până în noiembrie 2022, care vor ridica substanţial cota ratei medii a inflaţiei în decembrie 2023.

Iată şi proba. În ianuarie anul curent, când rata anuală a scăzut la 15,07 la sută, faţă de 16,37 la sută în decembrie 2022, rata medie se situa la 14,3 la sută. În martie, când rata anuală a coborât la 14,53 la sută, rata medie a urcat la 15,3 la sută. Şi de aici, înainte, în timp ce rata anuală va coborî spre 7 la sută, rata medie va coborî şi ea…dar numai până la 10,5 la sută.

În 2020, în împrejurările complicate prin care trecea Uniunea Europeană, mai cu seamă zona euro – între care pericol de deflaţie, creştere economică anemică în unele ţări şi recesiune în altele – guvernatorul BNR le-a spus jurnaliştilor, într-o conferinţă de presă, că banca noastră centrală „are şi arme şi gloanţe care s-o ajute să facă faţă unor eventuale şocuri externe”. Şi a numărat: în timp ce multe bănci centrale din Europa, inclusiv Banca Centrală Europeană, au adus dobânda-cheie aproape de zero, epuizând acest filon, BNR are încă o marjă confortabilă pe care o poate activa; în cămara numită rezervele minime obligatorii, în valută şi în lei, sunt încă depozite consistente ce ar putea fi folosite în caz de „vreme” şi mai rea în Europa. Şi că, totodată, de ajutor ne-ar putea fi gestionarea strictă a lichidităţii în sistemul bancar.

Timpul a validat adevărul acelor afirmaţii. După ce, începând din 2021, inflaţia globală s-a intensificat, România a fost lovită atât direct, cât şi indirect de efectele pe care le-a produs. Lumea s-a convins repede cât de mare era potenţialul acestei crize a preţurilor. Ne-am convins şi noi, în România. Şi totuşi, deşi ne-am confruntat cu o inflaţie puternică, n-am trecut printr-o recesiune economică. Şi nici stabilitatea financiară a ţării n-a fost afectată. Pentru că BNR şi-a economisit „armele si gloanţele” şi le-a folosit când a avut cu adevărat nevoie de ele.

Adrian Vasilescu

Administratie

A oferit 100 de euro pentru a facilita intrarea unui pasager în România

Publicat

pe

De

Un cetățean sârb este cercetat pentru dare de mită, după ce ar fi încercat să ofere bani unui polițist de frontieră la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia. Potrivit autorităților, suma ar fi fost oferită pentru a permite intrarea în țară a unui cetățean bosniac care nu îndeplinea condițiile legale.

Unul dintre pasageri depășise perioada de ședere

Incidentul a avut loc după ce trei cetățeni străini — un sârb și doi bosniaci — s-au prezentat la intrarea în România cu un autoturism înmatriculat în Germania, care tracta o remorcă.

În urma verificării documentelor și a condițiilor de intrare, polițiștii de frontieră au constatat că unul dintre cetățenii bosniaci depășise perioada legală de ședere în spațiul Schengen.

Polițistul a refuzat banii

În acel moment, cetățeanul sârb ar fi oferit unui polițist de frontieră 100 de euro pentru a-i permite pasagerului să intre în România fără efectuarea verificărilor legale. Polițistul a refuzat suma și l-a informat pe bărbat că fapta poate constitui infracțiunea de dare de mită.

Cercetări coordonate de procuror

În urma denunțului formulat de polițiștii de frontieră din cadrul PTF Jimbolia, au fost sesizați reprezentanții Serviciului Județean Anticorupție Timiș. Cercetările se desfășoară sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Peste 23.000 de țigarete ridicate în urma a opt percheziții în Maramureș

Publicat

pe

De

Polițiștii de frontieră au descoperit țigarete de proveniență duty free, evaluate la peste 22.000 de lei, în urma unor percheziții desfășurate în mai multe localități din județul Maramureș. Ancheta vizează deținerea sau comercializarea unor produse accizabile fără marcaje fiscale corespunzătoare.

Percheziții de la primele ore ale dimineții

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au pus în aplicare opt mandate de percheziție domiciliară, începând cu ora 6:00. Acțiunea s-a desfășurat într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.

Cercetările vizează deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără marcaje ori cu marcaje necorespunzătoare sau false.

23.080 de țigarete, ridicate de anchetatori

În urma perchezițiilor, au fost găsite 23.080 de țigarete de proveniență duty free, cu o valoare totală estimată la 22.316 lei. Polițiștii au mai identificat două telefoane mobile, care au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, precum și alte bunuri considerate posibile mijloace de probă.

La operațiune au participat polițiști de frontieră din cadrul sectoarelor Sighetu Marmației și Sarasău, al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș și al ITPF Sighetu Marmației.

Ancheta continuă

Sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii de frontieră continuă activitățile pentru documentarea întregii activități și stabilirea răspunderii persoanelor implicate. Măsurile legale urmează să fie dispuse la finalizarea cercetărilor. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Noi criterii medicale pentru șoferi intră în vigoare pe 6 noiembrie

Publicat

pe

De

Modificările vizează evaluarea aptitudinilor fizice și psihice necesare conducerii autovehiculelor, inclusiv în cazul șoferilor profesioniști. Sindicatul Europol atrage atenția asupra schimbărilor introduse printr-un ordin al Ministerului Sănătății.

Ce se schimbă în evaluarea medicală

Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1.829 din 16 octombrie 2026, publicat în Monitorul Oficial pe 22 octombrie, actualizează normele privind aptitudinile fizice și mentale necesare pentru conducerea autovehiculelor, aprobate prin Ordinul nr. 1.162/2010.

Noile prevederi pun accent pe afecțiunile și factorii care pot afecta siguranța la volan. Sunt vizate, între altele, funcția vizuală, tulburările mintale și comportamentale, precum și efectele consumului de alcool, ale substanțelor psihoactive și ale medicamentelor care pot diminua vigilența, atenția sau timpul de reacție.

Evaluarea trebuie să țină cont de particularitățile fiecărui caz, de eventualele limitări funcționale și de riscurile pe care acestea le pot crea în trafic.

Cerințe importante pentru șoferii profesioniști

O atenție specială este acordată conducătorilor auto din grupa 2, categorie care include, printre alții, șoferii de autocamioane și autobuze. Pentru aceștia, evaluarea medicală trebuie să țină seama de responsabilitățile specifice transportului și de cerințele aplicabile activității profesionale.

Sindicatul Europol semnalează că schimbările pot avea implicații și pentru angajatorii care au personal cu atribuții de conducere. Aceștia sunt îndemnați să colaboreze cu medicii de medicina muncii și să analizeze, în funcție de specificul activității, fișele de aptitudine, riscurile posturilor și necesitatea unor evaluări suplimentare.

Totodată, este importantă distincția dintre aptitudinea medicală pentru conducerea autovehiculelor și aptitudinea în muncă: acestea se stabilesc prin proceduri distincte.

Aplicare de la începutul lunii noiembrie

Ordinul nr. 1.829/2026 intră în vigoare la 6 noiembrie 2026. Actualizarea urmărește consolidarea evaluării medicale a conducătorilor auto și identificarea factorilor care ar putea compromite siguranța rutieră, cu posibile beneficii pentru prevenirea accidentelor și protejarea sănătății șoferilor și a celorlalți participanți la trafic. (Paul D.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv4 ore ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...

Exclusiv4 ore ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...

Exclusiv4 ore ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...

Exclusiv4 ore ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...

Exclusivo zi ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Exclusivo zi ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...

Exclusivo zi ago

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...

Exclusivo zi ago

Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte

În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Exclusiv2 zile ago

Protejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș

Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.

Exclusiv2 zile ago

Cursanți pe banii lor, șefi pe banii statului. Cum a inventat M.A.I. „alocarea anterioară” ca să nu-și trimită polițiștii acasă, dar să-i trimită sigur în instanță

Bilet doar dus: spre curs, nu și spre casă Cine a spus că drumul spre „perfecționare profesională” e greu, n-a...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”

Vânătoare de „șopârle”: după scandal, nu se caută vinovații, ci sursele ziarului Ca urmare a articolului de investigație publicat de...

Exclusiv2 zile ago

Concediu pe hard mode: polițistul la șanț, sporul la sertar, iar IPJ-ul la bătut câmpii

Curtea de Apel Târgu Mureș: „IPJ Bihor, luați loc, nota 4. Refaceți indemnizațiile!” Curtea de Apel Târgu Mureș a dat...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova. În România, iodura de argint nu cade doar...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv