Featured
„Europa este dispusă să accepte o lume în care China devine hegemon regional, aceasta fiind mult mai avantajoasă economico-strategic pentru țările europene”

Mulți pot fi triști aflând că lumea noastră, condusă de către SUA, apare azi într-o asemenea decădere geopolitică. Lucrurile pot fi privite însă din perspectiva necesarei gripări a strategiei actuale a administrației Biden, strategie ce a generat un dezastru mai ales la nivelul UE și-n consecință ar trebui stopată de urgență chiar de la Washington. Noi știm valabilitatea zicerii „Boală lungă, moarte sigură!”, deci e de preferat operațiunea dureroasă a recunoașterii unei înfrângeri de parcurs, ce poate stopa războiul China-SUA dorit azi de către Biden&Company, război ce-ar fi fatal nu doar pentru țările europene, ci chiar pentru America.
Cozmin Gușă
Exclusiv
Reeditarea mafiei lui „Portocala”/Noi detalii despre actuala mafie a procurorului ”Portocală” ies la iveală!(I)

„Jurnalistul” de șantaje Catalin Stavri, purtătorul de cuvânt pe afaceri murdare al primarului Volosevici/DOCUMENTE/Inregistrari audio (IV)
Boși, locotenenți, soldați:
Mafia din interiorul Poliției Române, filiala Prahova . Poluarea și corupția au fost mereu în topul problemelor din Prahova; de ce ar face excepție de la regula asta oamenii legii din județ. Beneficiind de protecție la cel mai înalt nivel, inspectorul general adjunct al Poliției Române, Eduard Mirițescu, a pus la punct in Prahova o structură de crimă organizată operând chiar în cadrul poliției. Increngătura mafiotă include polițiști de toate gradele, oameni politici, un jurnalist specializat pe șantaje, ocupând funcția informală de hoț-șef peste infractorii mărunți dintr-o zonă a județului.
Jurnalistul Cătălin Stavri, șantajist, șpăgar și intermediar de voturi
Jurnalistul Cătălin Stavri este omul de teren, scos la înaintare ca interfață vizibilă a ilegalităților, ultima verigă, cea aflată la vedere, a ilegalităților grupării. Omul s-a specializat în jurnalism de șantaj, încât, după ce a dat pe față mai multe bube ale chestorului Mirițescu, au dat-o la pace devenind „partners in crime”, de fapt jurnalistul devenind unul dintre acoliții săi – să o spunem în limbajul lor mafiot: devenind soldatul grupării.
Beneficiind de ponturile informative date de politisti corupti si de intervenția directă a chestorului Mirițescu, Cătălin Stavri solicită și primește în mod direct avantaje financiare din partea agenților economici din Prahova, care sunt șantajati prin amenințarea cu publicarea unor materiale de presă defăimatoare sau cu anchete penale. O practică uzuală este aceea de sesizare a Serviciului de Apel Unic de Urgență 112 cu privire la suspiciuni de încălcare a legii, urmate de trimiterea unor semnale de posibile rezolvări a „problemei”, daca se… cotizează. O astfel de acțiune a avut loc de curând, cu scopul rezilierii unei contract comercial dintre două societăți cu capital privat. DGA Prahova a intrat în posesia mai multor înregistrări făcute de diverse grupuri de interse în care jurnalistul solicita, în numele lui Volosevici și al influenței din Poliție, bani și alte foloase pentru rezolvarea „problemelor”, inclusiv în spețele mai sus amintite. Toate aceste probe au fost blocate si sunt blocate la ordinele chestorului Miritescu, chestorului Ginel, Balan si Frangulea.
Neluându-se măsurile legale, pe plan local, unii dintre păgubiți au sesizat direct DNA București, motiv pentru care „jurnalistul” santajist si spagar pentru a scapa de raspunderea penala care il incumba a inceput o „sarabanda” de plangeri penale efectuate de el personal si de acolitii din aceasta grupare si cu sprijinul politistilor corupti isi continua activitatea infractionala. Mai mult, a trecut la filaje, bara la bara, la denuntatorii din dosarul DNA, pentru intimidarea acestora.
Acum sa explicam pe larg cititorilor cine sunt asa -zisi „interlopi” din mafia deseurilor care au fost „retinuti” si motivele acestui dosar fabricat: santajul mafiei adevarate ale deseurilor al carui exponent este „jurnalistul” santajist si spagar Stavri Catalin.
Reamintim ca, dintre cei 12 reținuți în dosarul mafiei deșeurilor din Prahova, 4 au fost duși în fața instanței cu propunere de arestare preventivă: Adrian Vuță Nistoroiu, Cristina Dobre, Cristian Burlacu și Florin George Simion.
I. Adrian Vuță Nistoroiu este cel care i-a achizitionat de pe firma sa „jurnalistului” santajist si spagar (Catalin Stavri) doua autoturisme de lux, atat pentru el, cat si pentru sotia acestuia. O mare parte din aceste sume de bani au fost achitate de Adruan Vuta Nistoroiu.
Documentele cu facturile celor doua autoturisme si contractele:
CamScanner 12-03-2023Tot Adrian Vuta Nistoroiu este cel care i-a achitat „jurnalistului” spagar si santajist zeci de vacante de Lux in locatii exclusiviste.
Ultimii bani pe care i-a dat „jurnalistului” santajist si spagar la solicitarea acestuia a fost cand jurnalistul „spagar” si santajist a pierdut procesul de calomnie cu comisarul Adrian Radulescu de la DGA Prahova. Atunci, Adrian Vuta Nistoroiu i-a transmis sa nu il mai caute și sa nu îl mai „tapeze” de bani ca NU mai primeste un leu de la acesta si iata, peste noapte a devenit seful mafiei, doar pentru ca a refuzat sa mai „cotizeze” si sa se supuna santajelor acestui individ si al mafiei pe care o reprezinta.
Reamintim ca, „jurnalistul” santajist si spagar a dus o adevarata campanie de denigrare impotriva comisarului Adrian Radulescu doar pentru a il apara pe Ginel Preda deoarece comisarul Radulescu avea in lucru un dosar la DGA cu ofiteri corupti din IPJ Prahova, printre care era si Ginel Preda.
In prezent, asa cum dezvaluiam la inceputul articolului, comisarul Adrian Radulescu a fost potcovit, din nou, de aceeasi mafie si pentru aceleasi motive.
recent, DGA Prahova a intrat în posesia mai multor înregistrări făcute de diverse grupuri de interse în care jurnalistul solicita, în numele lui Volosevici și al influenței din Poliție, bani și alte foloase pentru rezolvarea „problemelor”, inclusiv în spețele mai sus amintite. Toate aceste probe au fost blocate si sunt blocate la ordinele chestorului Miritescu, chestorului Ginel, Balan si Frangulea.
Jurnalistul „spagar” si santajist a publicat din nou un articol denigrator la adresa comisarului Adrian Radulescu si comisarul-şef de poliţie Sandu Frangulea i-a intocmit un raport pentru a il indeparta de la Prahova unde erau documentate faptele de coruptie ale politistilor si cu sprijinul mnemijlocit al comisarului Miritescu acest demers s-a realizat.
Reamintim ca, neluându-se măsurile legale, pe plan local, unii dintre păgubiți au sesizat direct DNA București.
II. Cristian Burlacu, al doilea personaj, care a fost retinut si inculpat doar ca a REFUZAT sa mai cotizeze la aceasta mafie.
Cristian Burlacu este sau a fost administratorul firmei BLUE PLANET. Va dezvaluiam de ceva timp ca toate, absolut toate contractele pe care le incheie primaria psd-istului Andrei Volosevici au un „parandarat”, de minim 10%, o spaga pe limbajul acestora.
Astfel, intre Blue Planet si firma „jurnalistului” spagar si santajist a fost incheiat un contract de „publicitate” la o valoare de 10% din contractul incheiat de Blue Planet si Primaria Ploiesti. Vom publica si contractul si facturile.
Cand firma in cauza (datorita problemelor financiare) a mai refuzat sa se supuna santajaului si sa ii mai achite spagarului santajist cei 10%, au inceput amenintarile care s-au concretizat cu inculparea lui Cristian Burlacu, in acest dosar fabricat.
Ultima discutie intre jurnalistul spagar si reprezentantii Blue Planet imbraca formele ridicolului (vom publica print screen dupa aceasta convorbire). „Jurnalistul” santajist si spagar solicita, ca sa fie bine si sa nu fie rau, ca firma Blue Planet sa ii achizitioneze un autoturism BMW X6 in contul facturilor restante. Au refuzat si aceasta incercare noua de santaj si, cu politistii corupti din aceasta caracatita, a ajuns inculpat.
III. Si firma Rosal a refuzat sa mai „cotizeze” si sa se mai supuna santajului. Sotia si mama „jurnalistului” spagar si santajist au fost angajate la aceasta societate pe care aceasta grupare a mulso’ din toate pozitiile.
In doi ani de zile „jurnalistul” spagar si santajist a „primit” de la Rosal cca 7 miliarde de lei. Cand au incetat sa se mai supuna santajului au inceput, pe de o parte, atacul lui Andrei Volosevici, pe de alta parte un atac mediatic de proportii. Nu ne-ar mira ca ancheta cu dosarul fabricat de politistii corupti sa se indrepte si spre cei de la Rosal pentru a le aplica o corectie ca au REFUZAT sa mai cotizeze si sa se supuna santajului. (vom publica toate facturile si platile efectuate catre firma santajistului, precum si catre sotia si mama spagarului).
Cine sunt politsitii care au intocmit acest dosar care este, in fapt, un santaj in forma continuata, ochestrata de „jurnalistul” santajist si spagar cu sprijinul institutiilor statului?
- La comanda era in aceea zi renumitul….ati ghicit….Ginel Preda – cel indicat mai sus….
2. Dosarul a fost „efectuat” de Marcel BĂLAN, personaj care musamalizeaza dosarele membrilor acestei grupari, la care vom reveni.
3. Cine a fost in perchezitie la SWO ? Normal, comisarul Frangulea.
Marcel Balan incearca sa musamalizeze dosarul in care Catalin Muresan din mafia gunoaielor este acuzat de actiuni specifice crimei organizate cand a incercat sa intimideze familia unui concurent de pe piata.
Comisarul Sandu Frangulea, revenit la arme si munitii, incearca sa musamalizeze dosarul lui Catalin Muresan de la Recop, cel cu deseurile periculoase.
Ginel Preda incearca sa musamalizeze dosarul mafiei imobiliare si sa blocheze dosarul penal nr 37/P/2023 disujns la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova. Se incearca musamalizarea tuturor acestor dosare penale. Normal, o mana spala pe alta, una sare in ajutorul alteia si invers.
In cel cu mafia imobiliara este doar implicata sora chestorului Eduard Miritescu …
Daca mai recapitulam pentru opinia publica, avem intreaga „facatura”, o „facatura” prin care organele statului roman au fost utilizate in actiuni de santaj:
- Cu o zi inainte de perchezitii, marele deontolog al acestor doua grupari de crima organizata a publicat, din nou, „globul”, pe care il publica cand era in tandem cu „Portocala” si „preciza” la comanda, ori pentru santaje, ori pentru promovarea unor dosare „fabricate” cine si ce urmeaza a/ar fi victima/victime. Cu un tupeu nemarginit pentru aceasta grupare de criminalitate economico-financiar organizata, a postat si mesajul sugestiv: „Deranj Mare”…”Daca va era dor” (ultima expresie este daca va era dor de globul prin care preciza/”previziona” ce va urma, da, ce sa zicem, mare prezicator este acest baietas fara liceu macar);
- A doua zi, surpriza, au fost perchezitii la asa zisa mare grupare a „mafiei” gunoaielor, cum a vazut maria sa in „GLOB”, grupare a gunoaielor, caci asa o numeste cel care a primit el si familia sa bani de la firmele pe care acum le ataca, precum si de la firmele de salubrizare .
- Tot a doua zi, a facut o gafa de proportii/monumentala, probabil imbatat de succes, a dat pe „goarna” aceasta facatura si a publicat un „articol” prin care specifica ca la orele 08.20 cei din asa zisa mafie a gunoaielor au primit ordonanta de retinere, in contextul in care ei au fost pusi sub invinuire la orele 10.00. HILAR si distractiv cum se dau de gol cei din aceasta mafie.
4. Un avocat al apararii a solicitat Onoratei Instante si procurorului de sedinta sa explice cum este un proces echitabil si corect daca pe un site obscur (cu referire si cu nominalizare numelui jurralistului santajist Catalin Stavri, PRECIZAT in clar), a fost publicat un articol (pe care l-a aratat) prin care minciuna a fost preluată, gonflată și rostogolită, precum celor in cauza le-au fost emise ordonate de retinere pentru 24 de ore, articol publicat pe „surse”, conform carora aceste aordonante s-au emis la orele 08.20, cand cei in cauza de abia la orele 10.00 au fost pusi sub invinuire. Probabil si sursele respective ale spagarului/santajist au fost tot din „GLOBUL pantentat de Stavri-Portocala”, acum a evoluat la Stavri – „Gigel” si „Portocala”. Unde sunt trei, puterea creste, nu?
5. In timpul acestor interventii in care gruparea de crima organizata a FOST data de gol/ devoalata pana si de avocati, a fost observat un politist care „butona” la un telefon, probabil transmitea mesaje catre „seful” acestui site obscur si la orele 19.00 s-a produs „minunea”: stirea a fost modificata, cei drept, tardiv, foarte tardiv, caci avocatii, si nu numai, aveau deja print screen-urile dupa articolul initial.
In acest context nu este de mirare ca legea este pentru „catei”, din moment ce „jurnalistul” spagar si santajist se pozeaza cu insemnele politiei romane si pe masinile IPJ Prahova. Probabil transmite mesaje gruparii ca este protejat si intangibil:
Si celelalt protejat din gasca „jurnalistului” santajist si spagar (Catalin Muresan) are toate autoturismele de pe firma inregistrate cu COP, oamenii astia chiar conduc politia.
Reamintim ca, procurorul sef de sectie din cadrul DNA ST Ploiesti, Matei Adrian George a constatat mai multe fapte penale savarsite de jurnalistul santajist si de acesta grupare de criminalitate economico – financiara organizata si a disjuns cauza catre Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova cu toate probele si inregistrarile audio: „inregistrarile audio ambientale si cele efectuate prin intermediul aplicatiilor telefonice au fost transcrise in procese-verbale de catre lucratorii Serviciului Tehnic al DNA in baza ordonantelor de delegare in cauza”.
„Jurnalistul” santajist si spagar s-a implicat direct in cumpărarea pentru Andrei Volosevici a voturilor cetățenilor de etnie romă din Ploiești, oferind bani pentru voturi și luând contact cu șefi informali ai comunităților rome din oraș pentru finalizarea tranzacției.
Dovada ca primarul PSD-ist Andrei Volosevici era parte din aceste infractiuni
Exponentul mafiei gunoialor, Catalin Stavri (cel care a obtinut bani iliciti din aceste operatiuni, nu o zicem noi, ci un procuror sef din DNA), ca sa elimine o posibila concurenta si-a desfasurat „fortele” vizibile si invizibile in actiuni tipice crimei organiuzate, implicand in aceste actiuni politisti corupti, sesizam ca si posibili procurori dar si o parte din media.
In dosarul penal nr 37/P/2023, procurorul sef de sectie din cadrul DNA ST Ploiesti, Matei Adrian George a constatat mai multe fapte penale savarsite de jurnalistul santajist si de acesta grupare de criminalitate economico – financiara organizata si a disjuns cauza catre Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova cu toate probele si inregistrarile audio: „inregistrarile audio ambientale si cele efectuate prin intermediul aplicatiilor telefonice au fost transcrise in procese-verbale de catre lucratorii Serviciului Tehnic al DNA in baza ordonantelor de delegare in cauza”.
Probabil ca cei de la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova sunt tintuiti pe scaun de mafia din politie (IPJ Prahova si MAI).
In fapt, polititii corupti asta incearca sa musamalizeze!
La alegerile locale din 2020, C.S. a fost omul de legătură dintre Volosevici, omul de afaceri rom G.V., ca sponsor, și șefii informali din zone ploieștene populate preponderent de romi săraci.
Este vorba de cartierele Mimiu (1800 potențiali votanți romi), Radu de la Afumați (500 votanți) și Bariera Basarab (300 votanți).
Prin intermedierea lui C.S., părțile au agreat asupra oferirii unei mici atenții de 100 de lei pentru fiecare votant. In plus, s-a decis alocarea a 20.000 – 30.000 lei pentru organizarea pentru romi a unei petreceri în ziua votului, cu mâncare și băutură. Suma totală calculată de C.S fost între 200.000 – 300.000 lei, care avea să fie oferită de omul de afaceri G.V. în schimbul obținerii, ulterior, al unor contracte vizând prelucrarea apelor uzate din județ, prin care să-și recupereze investiția. Singura promisiune care viza îmbunătățirea condițiilor de locuit ale romilor a fost astfaltarea cartierului Mimiu.
C.S. i-a cerut 300.000 lei omului de afaceri, care a fost de acord să o plătească în mai multe tranșe, până în ziua alegerilor. Cu trei zile înainte de alegeri, G.V. i-a oferit 130.000 de lei lui C.S., din care 80.000 de lei, via C.S., au ajuns la liderul rom al comunității din Mimiu. 70.000 de lei din sumă a fost împărțită votanților sub forma cadoului de 100 de lei, iar restul de 10.000 a fost reținut de lider, sub motivul că a trebuit să-și plătească verii care l-au ajutat la împărțirea pomenii electorale în comunitatea Mimiu. Ce s-a întâmplat cu restul de 50.000 de lei rămași din totalul de 130.000? Au fost reținuți de C. S., cu argumentul că sunt necesari pentru alte cheltuieli electorale.
In zilele următoare, antreprenorul rom i-a mai oferit lui C.S. 80.000 de lei pentru mită electorală adresată romilor din cartierele Radu Afumați și Bariera Basarab. Din aceștia, 10.000 de lei au fost dați celor patru lideri informali din cele două cartiere pentru mobilizarea electorală a romilor, nefiind clar ce s-a întâmplat cu restul de 70.000. La votanți n-au ajuns, în orice caz.
Surpriza din dosarul penal
Asa cum va dezvaluiam, la dosarul cauzei sunt probe cum au fost obtinuti BANI ILEGAL DE JURNALISTUL CATALIN STAVRI SI GRUPAREA indicata DIN MAFIA DESEURILOR
Timp de șase luni, omul de afaceri a solicitat onorarea promisiunii vizând acordarea contractelor preferențiale ale Primăriei firmei sale, dar C.S., purtătorul de cuvânt al lui Volosevici pe afaceri dubioase, l-a aburit și tot amânat, încât până la urmă planul s-a topit în ceață și nu s-a mai finalizat în niciun fel. Pe românește, omul rom de afaceri a fost aburit și țepuit de 210.000 lei de niște bărbați albi, stâlpi ai societății. Bani îngropați de C.S. în contul de la Bellu. Ca să nu rămână chiar în pagubă, omul de afaceri i-a solicitat lui C.S., printr-un apropiat, să pună o vorbă bună ca să obțină prelungirea unui contract aflat in derulare cu fabrica de sucuri Timbark vizând apele uzate, precum și o clauză de exclusivitate pe această activitate. C.S. a fost de acord să intervină, dar cu condiția ca G.V. să-i cedeze 50% din viitorul contract, pe firma unui prieten, Claudiu Bellu, proprietar al unui restaurant. Omul de afaceri a acceptat propunerea, dar și-a băgat în combinație și o rudă cu care C.S. să împartă partea de 50%.
Prin urmare, profitul s-ar fi dus 50% la G.V., 25% la C.S. (și Bellu) și 25% la ruda lui G.V.
Ulterior, C.S. a mai obținut de la G.V. 10.000 lei, pe care să-i dea șpagă directorului Timbark pentru a obține mult dorita exclusivitate și, ca bonus, suplimentarea activității de exploatare a apelor uzate.
Surpriza de abia acum incepe
Tot la dosarul cauzei sunt probe si inregistrari audio/video (pe care le vom publica) conform carora pentru campania electorala s-a implicat si un alt personaj din mafia deseurilor, Catalin Muresan de la Pleasa.
Acesta din urma, pentru coruperea alegatorilor, a „donat” pentru campanie porci si o mare suma de bani. Vom reveni cu documente urmate de inregistari audio explicite, pe fiecare document.
De asemenea, vom reveni cu un interviu bomba luat de Incisiv TV domnului Vuta Adrian, la inceputul lunii octombrie de cand s-a auzit in „piata” despre fabricarea dosarului si retinerea lor. Sa mai spunem ca domnul comisar Balan s-a dus cu acest dosar, intai, la DNA de unde a fost trimis la plimbare pentru ca procurorui acestei institutii nu au vazut nimic ilegal? Ar fi de prisos. Ca in epoca lui „Portocala” s-a creat un „culoar” in justitia din Prahova!(Cristina T.).
N.R – Vom reveni și cu inregistrarea audio din care reiese cum își negocia santajistul -spaga de 10% din contractul pe care o firmă de salbrizare l-a încheiat cu Primaria Ploiesti. Mentionam ca o parte a acestui santaj a fost facturat și sumele santajului încasate.
Asta se incearca a se musamaliza, unele dosare penale sunt ascunse (pe numele celor din aceasta grupare de criminalitate economico-financiar organizata) si sunt fabricate altele, tot cu sprijinul si/sau la comanda acestor interlopi. Vom reveni cu documente si inregistrari audio. (Cristina T.).
Cum protejează Primăria Ploiești caracatița imobiliară din municipiu
Exclusiv
SANTAJELE MAFIEI CU AUTORITATI ale statului roman/Grupul de crima financiar – organizata locala cu sprijinul politistilor corupti si cu sprijinul parchetelor si instantelor/Documente si inregistrari audio, in exclusivitate/Azi, orele 13.00

Noua mafie a lui Portocală, prejudicii de milioane de euro! Noi detalii despre mafia procurorului ”Portocală” ies la iveală! Contractele sunt pe bani foarte mulți și pentru ei nu înseamnă nimic 10% din banii publici. Dosare penale ale membrilor gruparii de crima economico-financiar organizata musamalizate de politisti corupti din varful M.A.I si din conducerea I.P.J Prahova, altele efcutate la comanda de aceaste grupari de crima organizata care se sprijina una, pe alta! DOCUMENTE SI INREGISTRARI AUDIO, orele 13.00.
Acestea sunt reformele din M.A.I. si M.J.? Reeditarea mafiei lui „Portocala”? (Cristina T.).
Exclusiv
Demersul studenților de la Academia de Poliție „A. I. Cuza”- continuă!!!

În urma ultimului incident declanșat de focarul de toxiinfecție alimentară ce a durat mai bine de 10 zile, timp în care peste 150 de studenți au avut nevoie de îngrijiri medicale, cu toate că s-a hotărât la nivelul Consiliului de Administrație și Senatului Academiei de Poliție „A. I. Cuza” suspendarea cursurilor fizice, demersul studenților continuă, dezvaluiie cei de la sindicatul Europol.
Este de necrezut că nici până în acest moment, nu au fost făcute publice cauzele toxiinfecției alimentare, chiar dacă la nivelul specialiștilor din cadrul Spitalului de boli infecțioase „Matei Balș” au fost precizate potențiale cauze preliminare ale declanșării, reprezentate de prezența rotavirus-ului sau a bacteriei e coli. Este evident că vorbim despre o mușamalizare de proporții ale cauzelor focarului de infecție.
Tot despre mușamalizare vorbim și când este vorba de răspundere. Până în acest moment, nu numai că nu a fost găsit niciun reprezentant al conducerii vinovat de aceste grave deficiențe, dar ministrul Predoiu nici măcar nu a declanșat cercetarea disciplinară, etapă obligatorie în astfel de situații. Scopul suspendării cursurilor fizice a fost reprezentat de diminuarea presiunii mediatice, dar și pentru a le oferi spațiu de manevră firmelor care au încasat milioane de euro pentru lucrările de renovare ale corpurilor de clădire din Academia de Poliție „A. I. Cuza”.
Din primul moment, Sindicatul EUROPOL a susținut sub toate formele eforturilor studenților de a avea parte de condiții decente și de un proces educațional care să se ridice la standardul unei instituții de învățământ superior. De aceea, de la declanșarea focarului de infecție, am arătat zilnic, prin postări și luări de poziție, prin ce trebuie să treacă angajații Academiei de Poliție dar și cum arată fiecare zi a studenților. Cu toate presiunile exercitate asupra noastră, chiar și oficial, prin comunicate de presă ale conducerii Academiei de Poliție, în care eram acuzați că distorsionăm realitatea și suntem tendențioși, am continuat să ne asumăm această responsabilitate de a readuce normalitatea în instituția de învățământ superior.
Complementar acțiunilor noastre, am identificat și studenți cu coloana vertebrală, asumați, care au vrut să contribuie la schimbarea pe care o așteptăm cu toții. Astfel, printr-o petiție adresată conducerii Academiei de Poliție „A. I. Cuza”, studenții ne demonstrează maturitatea cu care aceștia tratează situația, identificând probleme și propunând soluții. Putem afirma fără nicio exagerare că această inițiativă a studenților rivalizează cu „actul managerial” al celor care s-au aflat la conducerea acestei instituții în ultimul an, și care au încasat salarii de zeci de mii de lei, majorări de 50% și alte beneficii neștiute de publicul larg. Îi felicităm pe această cale pe toți cei 687 de studenți și îi asigurăm că suntem în continuare alături de ei, pentru că încă suntem departe de final. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 2 zile
Mai poti sa respecti un grad de chestor, cand vezi ca un necunoscut e facut chestor, la 34 ani?
-
Exclusivacum 2 zile
Cel mai mare secret al Mafiei din adevarata „mafie a gunoaielor din Prahova” va fi deconspirat, luni, 04.12.2023, orele 13.00/Politisti corupti cu functie de conducere din MAI si I.P.J. Prahova – complici la santajele gruparii de criminalitate economico-financiar organizata pe care o acopera in acest judet/DOCUMENTE SI INREGISTRARI AUDIO – IN EXCXLUSIVITATE
-
Exclusivacum 14 ore
SANTAJELE MAFIEI CU AUTORITATI ale statului roman/Grupul de crima financiar – organizata locala cu sprijinul politistilor corupti si cu sprijinul parchetelor si instantelor/Documente si inregistrari audio, in exclusivitate/Azi, orele 13.00
-
Exclusivacum 3 ore
Reeditarea mafiei lui „Portocala”/Noi detalii despre actuala mafie a procurorului ”Portocală” ies la iveală!(I)
-
Administratieacum 2 zile
Serviciile au folosit partidul ca pe un prezervativ de unică folosință
-
Exclusivacum 2 zile
Nici în 2023, cei care conduc MAI nu au fost capabili să creeze un sistem de recrutare la județul de înscriere/Incompetența a ucis un polițist la Constanța
-
Ancheteacum 2 zile
Inalta Curte va judeca, in 7 decembrie 2023, cererea lui Chereches de stramutare a dosarului in care a fost condamnat deja de Curtea de Apel Cluj
-
Featuredacum 2 zile
Primul vestitor al arestărilor Statului Paralel în România a fost Henry Kissinger