La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – judeţul Arad s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în țară, un cetățean român, în vârstă de 45 de ani, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în România. Conform documentelor însoțitoare ale mărfii,  autocamionul circula pe ruta Germania – Republica Moldova, fiind încărcat cu hârtie.

La controlul specific, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, cantitatea totală de 1.120 de baxuri de țigări, în valoare totală de 7.280.000 de lei (1.456.000 euro).

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză, colegii noștri efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun, mai transmite sursa citata. (Paul D.).

Locotenentul Vasile Ciceu este pilot-șef la patrula 1 elicoptere de la Grupul 256 Elicoptere Tuzla. Colegiul Naţional Militar Mihai Viteazul din Alba Iulia a fost prima staţie din lungul drum cazon străbătut până în prezent. 

Cu gândul la infanterie, a devenit student, în cele din urmă, al Academiei Navale Mircea cel Bătrân. În 2013, au fost scoase la concurs mai puține locuri la academii decât numărul total al absolvenţilor celor trei colegii militare din ţară. Nu a mai depins de ceea ce îşi dorea fiecare să urmeze, ţelul fiind de a prinde un loc în mediul universitar militar. Deşi îmi doream AFT, am intrat la profilul navigaţie de la Academia Navală.

Nu i-a luat mult timp să se îndrăgostească de marină, programul de pregătire de la sfârșitul fiecărui an fiind pe placul său. La sfârșitul primului an de academie, mergem la o bază de instrucție pe malul lacului Siutghiol, unde am învățat să dau la rame la barca 10 plus unu, să merg cu canoea. Practica de la bordul bricului Mircea, la sfârșitul anului al doilea, a fost, de asemenea, o experiență care mi-a întărit convingerea că locul meu e pe mare.

A luat contact şi cu navele militare, iar, în ultimul an de facultate, și-a adjudecat brevetul pentru scafandri de luptă, dorindu-şi să ajungă operator FOS. Din păcate, la Forțele Speciale au fost locuri puține, astfel că am ajuns la bordul unui dragor maritim, în portul militar din Constanța. Opțiunea sa a fost de la început încadrarea ca ofițer scafandru, dar, din cauza comandantului dragorului, speranțele pentru un transfer i-au fost retezate. Tu pleci de aici când vreau eu, stai aici doi ani și după aia mai vedem, i s-a transmis. Dacă mi s-ar fi permis să-mi urmez visul, este posibil ca acum să ne fi întâlnit la divizionul de scafandri.

A ajuns să fie demobilizat, deşi făcea parte dintr-un divizion destul de activ din punctul de vedere al ieșirilor pe mare. La Divizionul 146 Nave Minare-Deminare a fost încadrat ca ofiţer de luptă antisubmarin, arme sub apă. Participa la diverse exerciții pe mare, atât în grupări navale internaţionale, cât şi naționale, însă a simțit că locul său nu e acolo.

În august 2018, după cinci luni la bordul dragorului maritim, a luat hotărârea să-şi facă raport pentru a participa la selecția pentru cursul de pilot naval, activat din ofițer de marină. A primit răspuns favorabil, iar, după probele  de la Institutul Național de Medicina Aeronautică și Spațială de la București, a fost admis, alături de încă cinci colegi. Nu este o ciclicitate de admitere, formarea de piloți din ofițeri de marină făcându-se atunci când Grupul 256 Elicoptere cere acest lucru.

În martie 2019, a început cursul de pilot la Baza Aeriană de la Boboc, unde, într-un an de pregătire teoretică și practică, a zburat cu elicopterul IAR-316 Alouette. După ce am bifat numărul necesar de ore pe acest elicopter, am fost repartizați în două baze ale Forțelor Aeriene române: trei, în Baza 95 din Bacău, alţi trei în Baza 71 din Câmpia Turzii. Aici am zburat cu IAR 330 Puma Socat, după care ne-am întors la Grupul 256 imediat după ce am fost brevetați. Nu a avut probleme cu adaptarea, însă 2021 a fost un an în care Grupul 256 a participat la patru misiuni internaționale, după ce două dintre elicoptere intraseră într-un proces de reparații capitale. Nu am avut parte de o instrucție continuă. S-a zburat foarte puțin, pentru mine acesta fiind un factor demoralizator. În schimb, am avut timp să ne pregătim din punct de vedere teoretic.

Locotenentul simte că reprezintă un avantaj profesional faptul că el și colegii săi sunt absolvenți ai Academiei Navale, înțelegând mai bine zborul și apuntarea pe o navă de luptă. Știi foarte bine care este componența echipajului, care sunt rolurile fiecăruia, serviciul de luptă la bordul navei. Îți este foarte ușor să înțelegi anumiți termeni specifici pe care îi înveți în patru ani de academie. Până să ajung la elicoptere, am făcut și ofițer de cart, am fost specialist pe arme sub apă și am participat la misiuni de genul celor executate în prezent.

Când am deschis subiectul legat de satisfacția financiară și dotările unității, nu a ezitat să-și spună ofurile. Nu pot să ascund anumite lucruri, sunt dispus să merg în audiență și să vorbesc despre ceea ce mă nemulțumește. Are colegi de liceu militar cu care ține legătura, spunând că îi pare foarte rău că mulți dintre ei și-au dat demisia din sistem sau se gândesc la acest lucru. Dă exemplul unei foste colege, șefă de promoție atât în colegiu, cât și la Academia Tehnică Militară. A renunțat la cariera militară. Îmi spune că ce face acum îi place mai mult, dar de ce? Pentru că șefii din armată îi dădeau sarcini mult mai multe decât ar fi putut duce, nu știa de care să se apuce mai întâi, după care se alegea cu țipete din partea lor, întreabă și răspunde tot el. Salariul pe care îl avea era insuficient, raportat la munca depusă și pregătirea profesională. Sincer, era foarte bună în ceea ce făcea.

Un alt coleg, continuă el, la fel, și-a dat demisia din sistem, lucrează la București, iar acum vrea să dea armata în judecată pentru unele probleme pe care le-a întâmpinat. Șefii nu țineau cont de rapoartele sale, nu-l înțelegeau. Cred că schimbarea mentalității în unele unități este esențială. Noi nu avem astfel de probleme aici, dar în alte unități există. Nu poate să-mi spună cineva că omul acela nu știa ceva când el a absolvit primul! Știu foarte bine ce vorbesc, întrucât mă întâlnesc frecvent cu foștii colegi de liceu, mergem la diverse evenimente unde vorbim despre carieră și de ce unii colegi au plecat în alte sisteme, precum MAI, SPP, SRI. Ei au intrat în școli pe locurile Ministerului Apărării Naționale, iar acum pleacă la MAI și spun că le este mult mai bine, au alte condiții. Eu îmi doresc ca sistemul militar să se dezvolte, dar trebuie să țină  pasul cu timpurile.

Dacă ar primi o ofertă din mediul civil ar accepta-o?, îl întreb. Aș sta puțin pe gânduri, dar, dacă ar fi o ofertă foarte bună din punct de vedere financiar, nu aș spune nu. Cred că mi-ar fi mai greu cu adaptarea, m-ar cuprinde dorul de unitate și de colegi. Dacă ar fi după mine, aș pleca și i-aș chema pe toți lângă mine. Credeți-mă, când i-am arătat mamei fluturașul cu salariul meu, nu-i venea să creadă! Meseria de pilot necesită multe sacrificii personale. Încă nu am o familie, nu am copii. Mi-e foarte greu să mă văd în postura de părinte, în acest moment. În 2009, erau doar trei licee militare, acum sunt cinci. Atunci erau bine văzute, erau niște ani mai grei în România. Cine avea un serviciu la stat, într-adevăr, avea o anumită siguranță, dar în ziua de azi nu se mai aplică. Dacă n-aș pleca tot pe un post de pilot de elicopter, nu aș renunța la armată, pentru că am investit mult în pregătirea mea. E și hobby, și pasiune. Mă gândesc cu drag la armată atunci când zbor, știu că fac ceea ce îmi place, a încheiat locotenentul Vasile Ciceu. (L. Anghel).

Pentru doi dintre ei, acest prim pas spre cariera militară s-a lăsat mult așteptat. Și pentru amândoi, acesta este doar începutul.

Soldatul Mihaela Cernea are 34 de ani, iar să devină militar a fost visul ei dintotdeauna. De fiecare dată când a avut ocazia, ceva sau cineva a intervenit. Dar nu a renunțat și după 20 de ani de la primul gând și-a împlinit visul. Mi-am dorit inițial să merg la liceul militar, dar nu m-au susținut ai mei, au considerat că n-ar fi potrivit pentru mine. Am făcut liceul la filologie, mi-a plăcut și acolo, dar armata a fost prima mea opțiune și mi-a rămas undeva în colțul minții.

După absolvirea liceului, a reușit la Drept, la Universitatea din București, la buget, dar din nou viața avea alte planuri cu ea. S-a îndrăgostit de un militar și a renunțat. Voiam să fac facultatea la zi și mi-a zis că dacă plec, se termină. Aveam 18 ani și eram atât de îndrăgostită… era idealul meu masculin și a rămas până în ziua de azi. Deci n-am făcut o alegere greșită. Nu am niciun regret. Nu era momentul. De făcut tot va face facultatea de drept, așa cum n-a renunțat nici să intre în sistemul militar.

A lucrat în comerț, ca vânzătoare, a ținut gestiune și a făcut contabilitate primară. Și acolo i-a plăcut, pentru că tot timpul învăța ceva nou, dar nu și-a pierdut din vedere scopul final. A mai încercat încă de două ori. Pur și simplu m-am îndrăgostit iremediabil de haina militară. Mi se părea că se pliază pe caracterul meu. Nu sunt pisicoasă, sunt un pic mai dură, mai calculată, mai cerebrală și îmi plac seriozitatea, rigurozitatea.

Deși nu aveam pe nimeni în sistem, pur și simplu m-am îndrăgostit iremediabil de haina militară. Mi se părea că se pliază pe caracterul meu. Nu sunt pisicoasă, sunt un pic mai dură, mai calculată, mai cerebrală și îmi plac seriozitatea, rigurozitatea.

Și în sfârșit a venit și momentul ei. Toate planetele s-au aliniat, toți i-au fost alături și a intrat la cursul de soldați gradați profesioniști de comunicații. De data aceasta, soțul a susținut-o. Au trecut 15 ani de când suntem împreună. Deși îi e greu fără mine, că avem un copil, mi-a fost alături. Suntem caractere diferite și ne respectăm fiecare deciziile, că așa e normal. Însă cel mai mare susținător și chiar antrenor i-a fost fiica. Venea cu mine pe teren și alergam împreună, pentru că soțul meu era în misiune în Cincu. Mă susținea și nu mă lăsa să renunț când simțeam că nu mai pot. Tot o carieră în armată vrea și ea, nu știu dacă liceul militar, poate la academie.

Și ea, și soțul, amândoi sgp, au discutat să avanseze, în timp, întâi la subofițeri, apoi poate și la ofițeri. Soțul meu a avut posibilitatea să intre în rândul subofițerilor, dar nu a vrut, pentru că a considerat că sunt responsabilități mai mari. I-am zis că el face cum crede, dar eu sigur mă duc să dau la subofițeri și de acolo voi mai vedea. Nu intenționez să rămân aici. Vreau să-mi construiesc o carieră.

Deocamdată, Mihaela a ales comunicațiile și e mulțumită de alegerea ei. E foarte mult de învățat, dar am fost tocilară în școală și nu mi-a fost greu. Până acum, nu a găsit nimic în instruirea ei care să nu-i placă. Ca în viață, au fost și momente mai puțin plăcute, dar și momente care au compensat. Și colectivul e frumos, și oamenii care ne instruiesc. Încă mai găsim rămășițe din mentalitatea că femeile nu au ce căuta în armată, dar le-am demonstrat că suntem puternice, chiar mai puternice decât ei, pentru că au fost bărbați care au cedat. Cele 14 fete de la cursul de formare s-au ajutat una pe cealaltă, s-au încurajat și sprijinit. Consider că asta e cel mai important, să ne ajutăm între noi.

Și soldatul Bogdan Adrian Bak și-a dorit de mic să urmeze cariera militară, dar nu a fost să fie. Doar că, în cazul lui, el este singurul vinovat. Și-a împlinit acest vis abia la 32 de ani, din cauza nehotărârii. Nu am fost prea sigur pe mine. La 18 ani am dat la academie și nu am intrat. În 2015, am încercat la poliție, am reușit, dar nu m-am dus mai departe. Pitici pe creier…

A plecat apoi în Germania și de doi ani s-a întors acasă, cu soția, și și-a amintit de visele copilăriei. Până acum, a lucrat ca bucătar, ospătar, iar în Germania a fost șofer. În ultimii trei ani, am fost șef de echipă, aveam 40 de oameni în subordine.

Aș recomanda cariera militară. Pe mine m-a schimbat. Nu eram o persoană foarte ordonată, dar de când am intrat în sistem, chiar mi le pun pe toate la punct. În lunile care au trecut, m-am schimbat foarte mult.

Putea, așadar, să aleagă arma auto sau specializarea bucătar, dar a mers la comunicații. Pentru că sunt absolvent al facultății de automatică, informatică aplicată. A venit la sgp pentru că vârsta nu îi permitea altă opțiune. Dar plănuiește să avanseze în carieră după absolvire. Nu vreau să mă opresc la stadiul de fruntaș sau caporal. Vreau să fac o carieră pentru mine și pentru familie. Tot ce fac este pentru copilul meu de un an. Vreau să nu simtă greutățile, eu știu ce înseamnă și îmi doresc pentru copil mult mai mult.

Fratele lui este militar, așa că a venit la curs știind despre ce e vorba. Deși știa la ce să se aștepte, au fost și lucruri care l-au surprins. Unele plăcut, altele mai puțin plăcut. În privința toaletelor și dușurilor, se putea și mai bine. La 37 de oameni să ai două dușuri și trei WC-uri, și alea turcești, mi se pare nepotrivit cu vremurile noastre. Mai ales că nu ar fi o investiție așa de mare. Mai buni decât mă așteptam sunt instructorii. Oameni minunați și implicați în formarea noastră. Mai ales comandantul nostru de pluton, care de fiecare dată când am avut o problemă nu s-a lăsat până nu a rezolvat-o.

Planul lui Bogdan este să termine și masterul, tot în automatică. Este masterand la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, unde a înghețat anul pentru a urma cursul de formare sgp. Apoi, o să devină ofițer. Îmi place să coordonez. Și la bucătărie, când am fost șef bucătar, și în Germania, ca șef de echipă, m-am descurcat bine. Știu cum să lucrez cu omul și chiar îmi  doresc asta.(A. Crisan).