Featured
Conferința internațională „Common Challenges and New Perspectives in Fighting Trafficking in Persons”
Guvernul României, prin Departamentul pentru Responsabilitate Socială Comunitară și Grupuri Vulnerabile, Senatul României și Fundația International Justice Mission au organizat conferința internațională „Common challenges and new perspectives in fighting trafficking in persons”. În cadrul conferinței au fost analizate provocările și măsurile specifice luate la nivel european pentru combaterea riscurilor legate de traficul de persoane transfrontalier și național, precum și în rândul persoanelor strămutate din Ucraina.
Reuniunea la nivel înalt desfășurată la București a construit o platformă de dialog și colaborare între instituțiile românești, cele europene și reprezentanți ai societății civile, reuniți în jurul unui obiectiv comun: combaterea traficului de persoane transfrontalier și găsirea de soluții pentru incriminarea cererii și combaterea traficului de persoane facilitat de tehnologie.
În contextul în care Comisia Europeană pregătește o nouă Directivă privind lupta împotriva traficului de persoane, Conferința și-a propus să identifice opțiuni reale și aplicate privind:
1.Reglementarea și întărirea mecanismelor de identificare, responsabilizare și incriminare a clienților care consumă serviciile victimelor traficului de persoane,
2. Reglementarea și intervenția în situațiile de recrutare și exploatare a victimelor în mediul online,
3. Prevenirea și combaterea traficului de persoane în contextul crizei refugiaților din Ucraina.
“Este imperios să ne păstrăm angajamentul ferm de a lupta împotriva acestui flagel și de a avea capacitatea, disponibilitatea și curajul de a aborda această problemă pe toate cele trei paliere: prevenție, combatere și protecție a victimelor”, a declarat domnul Nicolae-Ionel Ciucă, premierul României.
”Nu cred că a existat un moment mai clar și mai puternic pentru România ca acesta – de asumare a angajamentului la cel mai înalt nivel al Executivului pentru combaterea traficului de persoane. Coordonarea luptei anti-trafic se află la nivelul Cancelariei Prim-ministrului de mai bine de doi ani, iar rezultatele sunt tangibile: avem un nou mecanism de identificare și referire a victimelor, avem camere de ascultare pentru copiii victime în toată țara, secție dedicată de procurori pentru cazuri de trafic de persoane și cel mai performant sistem de criminalistică informatică la nivelul Poliției Române”, a declarat Mădălina Turza, consilier de stat, coordonator național anti-trafic.
„Traficul de persoane se regăsește în toate societățile moderne, fie că vorbim de România sau de alte state occidentale. De aceea, opțiunea de a ne coordona eforturile este singurul scenariu care ne face mai puternici, mai curajoși, mai informați și uniți, pentru ca rețelele de trafic de persoane să devină ele cele vulnerabile. Singur, niciun guvern nu poate face față traficului de persoane. Cu toții avem o responsabilitate în acest sens”, a declarat Alina Ștefania Gorghiu, președinta Senatului României.
“România are exemple bune în combaterea traficului de persoane, atât la nivel național cât și transfrontalier în Europa. Echipa International Justice Mission lucrează îndeaproape cu autoritățile române pentru a detecta victime ale traficului de persoane, pentru a le sprijini și asista în timpul proceselor. De asemenea, lucrăm cu autoritățile pentru a-i aduce pe traficanți în fața justiției și pentru a oferi victimelor asistență de foarte bună calitate pentru vindecare și recuperare. Știm că autoritățile române sunt mai mult decât angajate în acest efort și suntem cu toții hotărâți să le susținem. Dar avem nevoie de un efort susținut de cooperare și coordonare între țările din Europa. Dacă vrem să vedem o scădere solidă a prevalenței cazurilor de trafic de persoane în Europa, guvernele trebuie să acorde prioritate acestui lucru. Și acesta este principalul motiv pentru care suntem astăzi aici: să găsim baze și soluții comune.”, a declarant Gary Haugen, CEO al Fundației International Justice Mission.
Informații de background:
România este una dintre primele state membre ale Uniunii Europene care a introdus un articol în Codul Penal privind consumatorii serviciilor victimelor traficului de persoane și are primele precedente de condamnări din Europa. Cruciale în combaterea traficului de persoane sunt reducerea și incriminarea cererii ca parte a răspunsului sistemului judiciar al țărilor membre, alături de o activitate de prevenire solidă și susținută, pedepse mai severe pentru traficanți și o mai bună protecție pentru victime.
Exclusiv
Pionul poate ajunge nebun, dar niciodată rege
Anca IRIMIA, cardașa lui Radu BOBOC (ofițerul care a obligat deținuții să-i spele uniforma), ar fi piesa de ”rezistență” a ”mișcării de rezistență” în uzurparea tronului Penitenciarului Botoșani. Pe cine își dorește ”rezistența” botoșăneană să ungă director al Penitenciarului Botoșani, asta rămâne de văzut. Ce n-a luat în calcul gașca de uzurpatori e că, secretarul de stat Bogdan ILEA și directorul general Dan HALCHIN nu tolerează și nu încurajează jocuri de culise și nici nu agreează personajele care ar vrea să-și însușească în mod fraudulos o calitate (director de penitenciare), dezvaluie Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.
Pionul poate ajunge nebun, dar niciodată rege
În șah, pionul poate ajunge nebun, dar niciodată rege. Ce se întâmplă la Penitenciarul Botoșani pare a fi o partidă de șah. Una de proastă calitate, evident. Dama atacă regele, fiind ajutată și de doi pioni. La nivelul Penitenciarului Botoșani s-au lansat zvonuri că dama (Anca IRIMIA) ar avea susținerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) și ar dori să-i dea regelui (directorului) șah mat. Atacul a început, fiind în fază incipientă, de aceea planul trebuie zădărnicit din fașă. Ceea ce nu știu uzurpatorii, este că nici Ministerul Justiției (MJ) și nici Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) nu se implică în aceste jocuri murdare. Dacă s-ar implica ANP sau MJ în uzurpări de tronuri, ar crea un sentiment de insecuritate pentru directorii de penitenciare, făcându-i vulnerabili în fața jocurilor de culise generate de șopârlele cameleonice care se cred iguane, mai precizeaza sursa citata.
Dama și pionii au capacitatea de a gestiona problemele recurente ale penitenciarului sau de a coordona eficient polițiștii de penitenciare, dacă se implică în tot felul de acțiuni de can-can? (Sava N.).
Administratie
Federația Polițiștilor de Penitenciare continuă protestele
Ieri, Federația Polițiștilor de Penitenciare împreună cu Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar au pichetat sediile Penitenciarelor Giurgiu, Deva și Codlea ca formă de protest pentru neaplicarea integrală a Legii salarizării pentru polițiștii de penitenciare.
„În timp ce altor categorii de bugetari legea salarizării s-a aplicat, așa cum era planificat, la sfârșitul anului 2022, și, în plus, altor bugetari li s-au oferit și 20% la salariu, peste ceea ce Guvernele României și-au asumat prin legea salarizării, în cazul angajaților din structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională această legea încă nu este aplicată în integralitate, păgubind financiar angajații din aceste structuri.
Cu toate că protestele celor două federații se desfășoară de aproape două săptămâni, debutând cu pichetarea Penitenciarelor Botoșani și Târgu Jiu, ministra justiției, Alina Gorghiu, nu iși găsește timp să se intereseze de soarta sistemului penitenciar, fiind preocupată mai mult de imaginea proprie, în campania politică deja declanșată, decât prezentă în viață ministerului pe care il conduce.
Aceași abordare o are și șeful sistemului penitenciar, chestor de poliție penitenciară Dan Halchin, director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, care se arată mai mult interesat de vizite prin țări exotice, care nu au nimic în comun cu sistemul penitenciar românesc, decât de preocupările și ingrijorările angajaților din penitenciare.
Așadar, continuăm seria protestelor, revendicând aplicarea integrală a legii salarizării, pichetând săptămânal sediile penitenciarelor, urmat de blocarea activității in penitenciare, prin refuzul de ore suplimentare.”, precizează federațiile sindicale. (Paul D.).
Exclusiv
Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care modifică legea privind statutul cadrelor militare
-
Exclusivacum 3 zile
WHITE TOWER (XXV)/Virgiliu Nanu, implicat direct în intabularea Fermei Dacilor și escrocheria White Tower
-
Exclusivacum 2 zile
Dosarul „Tetra” fabricat de procurorul, pe atunci, Negulescu Mircea, zis „Portocală, zis „Zdreanță” și autointitulat „distrugătorul de destine”
-
Exclusivacum 4 zile
WHITE TOWER (XXIV)/Realitățile scandalului WHITE TOWER: copii care și-au băgat mamele octagenare în pușcărie!
-
Ancheteacum 3 zile
INTOARCEREA “RABINULUI”
-
Exclusivacum 3 zile
Ameninţări drastice din partea poliţiştilor şi agenţilor din penitenciare/Sindicaliştii ameninţă că măsurile pe care le vor lua, vor fi şi mai drastice in data de 9 Mai 2024
-
Exclusivacum o zi
Macar o data la doi ani, apare cel putin o informatie importanta despre un nou furtisag al Directiei Generale Financiare din cadrul M.A.I.
-
Ancheteacum o zi
Judecatoarea Mirela Anton de la Tribunalul Iasi a murit la mai putin de un an si jumatate dupa pensionare (1 decembrie 2022).
-
Exclusivacum 4 zile
Sindicatul Politistilor din Romania „Diamantul” Oficial a intocmit un ÎNDRUMAR ELECTORAL PENTRU POLIȚIȘTI ȘI MILITARI