Administratie
Adoptată de Senat, Legea privind digitalizarea serviciilor consulare va acorda cetăţenilor români respectul cuvenit
Deputatul PNL Valentin Făgărăşian salută votul favorabil al senatorilor asupra propunerii legislative pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii gradului de digitalizare a serviciilor consulare, fiind convins că această lege va aduce servicii consulare rapide şi de calitate pentru toţi românii aflaţi în afara frontierelor:
„Oricine ar putea descrie situaţia cu care se confruntă milioane de români din diaspora în relaţia cu instituţiile statului român printr-un singur cuvânt – umilinţă. Deplasări inutile la sute de km distanţă, bani cheltuiţi şi timp pierdut pentru românii care au nevoie de un titlu de călătorie sau un alt document care, foarte bine, poate fi eliberat şi în format electronic. Deşi avem printre cei mai buni specialişti în tehnologia informaţiei, până acum dosarul cu şină a fost la putere în România.
Prin legea iniţiată de mine, împreună cu ministrul digitalizării, Sebastian Burduja, şi mai mulţi colegi liberali, românii vor putea să obţină titlurile de călătorie în format electronic, aşa cum, astăzi, putem să obţinem certificatul judiciar. De asemenea, legea va impune autorităţilor statului român să dezvolte soluţii tehnice pentru recunoaşterea tuturor documentelor/certificatelor emise de alte state, în format electronic, iar românii să nu mai fie puşi inutil pe drumuri.
La fel de important este şi faptul că, în termen de 180 de zile de la publicarea legii, misiunile diplomatice şi oficiile consulare vor trebui să facă operaţionale platforme de programare electronică pentru cetăţenii români care au nevoie de servicii consulare. Ceea ce există acum pe post de programare electronică poate fi descris doar prin cuvintele lui Caragiale: admirabilă, sublimă …. , dar lipseşte cu desăvârşire.
Dat fiind impactul pozitiv uriaş pe care îl va avea această lege pentru milioane de români din străinătate, le mulţumesc colegilor senatori pentru votul dat şi îmi exprim speranţa că legea va ajunge cât mai repede la votul final din Camera Deputaţilor”, precizeaza domnul deputat PNL Valentin Făgărăşian.
Administratie
Guvernul le cere cetățenilor ajutorul pentru o administrație mai ușor de înțeles
Secretariatul General al Guvernului a lansat o consultare națională privind simplificarea limbajului folosit de instituțiile publice. Cetățenii sunt invitați să împărtășească dificultățile întâmpinate în relația cu statul și să contribuie la formularea unor mesaje și servicii mai clare.
Când limbajul complicat devine o barieră
Formularele greu de descifrat, explicațiile încărcate de termeni tehnici și informațiile prezentate neclar pot îngreuna accesul cetățenilor la serviciile publice. O solicitare simplă poate deveni o experiență frustrantă atunci când oamenii nu înțeleg ce documente trebuie să depună, ce pași au de urmat sau unde pot găsi informațiile necesare.
Pentru a identifica mai bine aceste probleme, Secretariatul General al Guvernului derulează o consultare națională dedicată limbajului utilizat de administrația publică în comunicarea cu cetățenii.
Mesaje, formulare și site-uri mai clare
Demersul vizează felul în care instituțiile transmit informații prin mesaje publice, formulare și site-uri. Scopul este ca acestea să fie mai clare, mai accesibile și mai ușor de înțeles de către oricine, indiferent de experiența sa în relația cu administrația.
Opiniile celor care folosesc aceste servicii pot ajuta la identificarea expresiilor neclare, a instrucțiunilor dificil de urmat și a situațiilor în care informațiile publice nu răspund suficient de bine nevoilor oamenilor.
Cetățenii sunt invitați să-și spună experiența
Secretariatul General al Guvernului îi încurajează pe cetățeni să participe la consultare și să descrie dificultățile pe care le-au întâmpinat atunci când au comunicat cu instituțiile statului. Experiențele directe pot arăta unde este nevoie de explicații mai simple și de informații mai bine organizate.
Cum poți participa
Participarea se face prin completarea unui scurt chestionar online. Formularul le oferă cetățenilor ocazia să-și exprime punctul de vedere și să contribuie la îmbunătățirea comunicării dintre administrație și public.
Completează chestionarul: (aici)
Sursa: Secretariatul General al Guvernului.
Administratie
Evaluarea Națională 2027: calendarul final urmează să fie publicat în Monitorul Oficial
Ministerul Educației anunță forma finală a calendarului pentru Evaluarea Națională a absolvenților clasei a VIII-a din anul școlar 2026–2027, inclusiv simularea și examenul propriu-zis. Calendarul integral va fi disponibil după publicarea sa în Monitorul Oficial.
Elevii vor putea consulta lucrările înainte de contestații
După afișarea rezultatelor inițiale, elevii vor putea solicita vizualizarea lucrărilor scrise înainte de depunerea contestațiilor. Măsura este menită să îi ajute să decidă dacă solicită reevaluarea lucrării.
Depunerea unei contestații nu este condiționată de vizualizarea lucrării.
Sursa: Ministerul Educației.
Administratie
Absențele se trec la fiecare oră, iar motivarea trebuie făcută în termen
Ministerul Educației reamintește regulile privind consemnarea și motivarea absențelor, inclusiv termenele și efectele celor nemotivate asupra purtării.
Cadrele didactice trebuie să consemneze absențele în catalog la fiecare oră. Absența nu poate fi folosită ca mijloc de coerciție: se notează numai dacă elevul nu este prezent la curs.
Cum se motivează absențele
Absențele se motivează în ziua în care sunt prezentate actele justificative. Documentele trebuie depuse în cel mult 7 zile calendaristice de la revenirea elevului la cursuri; în caz contrar, absențele sunt declarate nemotivate.
Pentru motive medicale pot fi prezentate, după caz, adeverințe medicale, certificate, foi de externare sau scrisori medicale. Acestea trebuie să aibă viza cabinetului școlar sau a medicului de familie care are în evidență documentele medicale ale elevului.
În limita a 40 de ore pe an școlar, fără a depăși 20% din orele unei discipline, absențele pot fi motivate și pe baza unei cereri scrise a părintelui sau a elevului major. Cererea se adresează cadrului didactic responsabil și trebuie avizată în prealabil de director.
Absențele nemotivate pot afecta purtarea
La fiecare 20 de absențe nemotivate într-un an școlar sau când absențele nemotivate ajung la 20% din orele unei discipline, se aplică o scădere graduală a calificativului ori a mediei anuale la purtare.
În învățământul primar, calificativul scade gradual de la „Foarte bine” la „Bine”, „Suficient” și „Insuficient”. În gimnaziu și liceu, media la purtare se reduce gradual, cu câte un punct.
Surse menționate de Ministerul Educației: Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar și Statutul elevului.
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu
-
Exclusivacum o ziProtejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii
-
Exclusivacum 5 zileDosarul antigrindină, partea a XIV‑a. Republica Iodurată S.A. – Manual de furat cu racheta, securizat cu ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY & mopul de la TERRA CLEAN
-
Exclusivacum 5 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 3). Mataiche „Rambo” Marian – eroul de hârtie care se bate doar în declarații




