Administratie
Admiterea în colegiile naţionale militare, în anul şcolar 2023-2024, a absolvenţilor de gimnaziu din seria curentă, care au obţinut, pe parcursul anului, premiul I la etapa naţională a olimpiadelor şcolare sau au obţinut premiile I, II sau III la competiţii internaţionale.
Dacă îndeplinesc criteriile generale şi specifice de recrutare, candidaţii cu performanţe deosebite sunt declaraţi admis și sunt înscrişi în colegiile naţionale militare fără susţinerea evaluării naţionale, fără susţinerea probei de verificare a cunoştinţelor la Limba şi literatura română și Matematică şi fără a li se calcula media de admitere.
Dosarele candidaților cu performanțe deosebite se întocmesc, până la 11 august, de birourile de informare-recrutare ale centrelor militare pe raza cărora domiciliază.
Acestea se transmit către colegiile naţionale militare în termen de două zile lucrătoare de la primirea documentelor care certifică obţinerea rezultatului admis/apt la selecţie, dar nu mai târziu de 28 august.
În cererea de înscriere, fiecare candidat completează o singură opţiune.
PreşedinteIe comisiei de admitere din colegiul naţional militar certifică cererile de înscriere ale candidaţilor, pe baza analizei corespondenţei pentru filiera teoretică/profilul real și specializarea matematică/informatică.
Rezultatele certificării sunt aduse candidaților în termen de o zi, în vederea confirmării locului, până cel târziu la 30 august, prin completarea şi semnarea Cererii de înscriere în colegiu.
Locurile ocupate de candidaţii cu performanţe deosebite nu se deduc din cifra de şcolarizare aprobată pentru colegiile naţionale militare în anul şcolar 2023-2024. (I. Nedelcu).
Administratie
Procedurile de control la frontieră se simplifică semnificativ pentru zborurile și călătoriile maritime către statele Schengen de la 31 martie.
Administratie
Decizia plafonării tarifelor RCA a fost luată pentru prima dată de către guvernul Nicolae Ionel Ciucă, la 28 februarie 2023.
Administratie
„Uniunea Europeană înseamnă stabilitate și dezvoltare, iar Republica Moldova are nevoie exact de aceste două constante”
-
Exclusivacum 2 zile
WHITE TOWER (XXV)/Virgiliu Nanu, implicat direct în intabularea Fermei Dacilor și escrocheria White Tower
-
Exclusivacum o zi
Dosarul „Tetra” fabricat de procurorul, pe atunci, Negulescu Mircea, zis „Portocală, zis „Zdreanță” și autointitulat „distrugătorul de destine”
-
Exclusivacum 3 zile
WHITE TOWER (XXIV)/Realitățile scandalului WHITE TOWER: copii care și-au băgat mamele octagenare în pușcărie!
-
Ancheteacum 2 zile
INTOARCEREA “RABINULUI”
-
Exclusivacum 4 zile
Este dezonorant pentru un șef de poliție să se păteze în jocurile murdare ale politicienilor
-
Exclusivacum 2 zile
Ameninţări drastice din partea poliţiştilor şi agenţilor din penitenciare/Sindicaliştii ameninţă că măsurile pe care le vor lua, vor fi şi mai drastice in data de 9 Mai 2024
-
Exclusivacum 3 zile
Sindicatul Politistilor din Romania „Diamantul” Oficial a intocmit un ÎNDRUMAR ELECTORAL PENTRU POLIȚIȘTI ȘI MILITARI
-
Exclusivacum 4 zile
„Polițiștii și militarii nu suntem sclavii nimănui, iar niște drepturi acordate parțial nu sunt decât o altă ofensă adusă la sacrificiile pe care le facem și serviciul adus de către noi la menținerea ordinii publice și a siguranței naționale”