Connect with us

Administratie

77 de cetăţeni din diverse state (Bangladesh, Pakistan, India, Siria și Etiopia) au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria

Publicat

pe

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat  77 de cetăţeni din diverse state (Bangladesh, Pakistan, India, Siria și Etiopia) care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două ansambluri rutiere și o autoutilitară, conduse de cetățeni doi cetățeni români și un turc.

Şoferii celor trei mijloace de transport sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, doi cetățeni români și un turc, aflați la volanul a două ansambluri rutiere  înmatriculate în România, respectiv Turcia şi a unei autoutilitare înmatriculate în România.

Șoferii transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, paleți, cabluri și profile PVC, pentru diverse societăți din state din vestul Europei.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al celor trei mijloace de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, în total, 77 de cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, colegii noștri au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, Pakistan, India, Siria și Etiopia, ce intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun, transmite sursa citata. (Paul D.).

Administratie

A inițiat și dezvoltat, într-o comună din județul Călărași, două culturi de canabis, indoor și outdoor

Publicat

pe

De

Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic intern de droguri de risc.
Din probele administrate în cauză a rezultat că, în perioada decembrie 2023 – aprilie 2024 acesta ar fi inițiat și dezvoltat, într-o comună din județul Călărași, două culturi de canabis, indoor și outdoor, destinate comercializării, procurând semințe, în mod repetat, sub diferite identități fictive.
În urma percheziției domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate 30 de plante de canabis aflate în diferite stadii de dezvoltare, 17 plante de canabis recoltate, peste 6 kilograme de canabis, o instalație destinată întreținerii culturii, grindere și cântare, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
La data de 25 aprilie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au dispus reținerea bărbatului cercetat, pentru 24 de ore.
A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile, precizeaza sursa citata. (Paul D.).
Citeste in continuare

Administratie

COOPERARE JUDICIARĂ INTERNAȚIONALĂ ÎNTR-O CAUZĂ PRIVIND CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, TRAFIC DE MIGRANȚI ȘI INSTIGARE LA FALS INTELECTUAL

Publicat

pe

De

Polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov, au pus în aplicare 21 de mandate de percheziție domiciliară în județele Brașov, Timiș, Teleorman, Ilfov și municipiul București, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, începând cu anul 2021 și până în prezent, peste 20 de persoane (cetățeni români și străini), organizați într-o structură infracțională pe niveluri ierarhice, ar fi acționat pe teritoriul României, Italiei și Austriei, direct sau prin intermediul unor persoane juridice, în care dețin calitatea de administrator, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți.

Astfel, membrii grupului ar fi racolat, direct și prin intermediul societăților comerciale controlate, mai mulți cetățeni de origine asiatică (preponderent din Pakistan) și africană, sub pretextul recrutării forței de muncă.

Ulterior, o parte dintre persoanele cercetate, sub coordonarea și la indicațiile liderului, ar fi depus la diferite servicii judeţene pentru imigrări, din ţară, cereri de eliberare a avizelor de muncă, iar, după obținerea documentelor și îndeplinirea formalităților, alți membrii ar fi preluat migranții de la aeroport, i-ar fi cazat în diferite locaţii din Bucureşti, după care i-ar fi transferat în zona municipiului Timişoara.

Din această zonă, ar fi fost preluaţi şi trecuţi frontiera de stat a României, în mod ilegal, atât pe jos, cât şi ascunşi în diferite mijloace de transport, destinația fiind țări din vestul Europei (cu preponderență Italia).

Persoanele cercetate ar fi încasat de la fiecare migrant sume cuprinse între 5.000 și 10.000 de euro, iar pe cei care nu ar fi putut plăti, i-ar fi obligat să presteze muncă neremunerată timp de un an, în Italia, în folosul unuia dintre membrii grupului infracțional.

Pe parcursul investigațiilor efectuate în cauză, au fost depistate și oprite peste 10 transporturi de migranți.

Precizăm că, în vederea documentării activității infracționale, autoritățile judiciare din România și Italia au încheiat, în anul 2024, un acord pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă – JIT (Joint Investigation Team), astăzi, 24 aprilie, fiind efectuate 6 percheziții domiciliare pe teritoriul Italiei.

De asemenea, în baza unui Ordin European de Anchetă transmis de procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov, polițiștii austrieci efectuează 2 percheziții domiciliare în Salzburg.

Din locațiile în care s-au efectuat perchezițiile domiciliare, au fost descoperiți și ridicați 71.005 USD, 68.730 de euro, 4.820 de lire sterline, 26.900 de lei și 3.050 de coroane suedeze, precum și mai multe documente.

Peste 20 de persoane vor fi conduse pentru audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, serviciilor de combatere a criminalității organizate Teleorman și Sibiu, polițiștilor de imigrări din cadrul structurilor teritoriale București, Brașov și Timișoara, luptătorilor serviciilor pentru acțiuni speciale din Brașov și Teleorman, Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Serviciul Rutier, polițiștilor de frontieră din cadrul IPTF Oradea – SPF Vărșand și jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție transmite sursa citata. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, au depistat în flagrant delict un tânăr, de 25 de ani

Publicat

pe

De

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat cercetări într-o cauză penală privind traficul de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și au depistat în flagrant delict un tânăr, de 25 de ani. La percheziția domiciliară efectuată la locuința acestuia, au fost descoperite 9 forme de droguri, precum și peste 60.000 de lei.

Din cercetări a reieșit că, pe parcursul lunii aprilie 2024, tânărul de 25 de ani, în mod repetat ar fi deținut și vândut substanțe interzise, către consumatori din județul Argeș și municipiul București.

În seara de 23 aprilie a.c., tânărul a fost prins în flagrant delict, în municipiul București, în timp ce ar fi comercializat 10 grame de canabis (drog de risc) și comprimate ecstasy (drog de mare risc), pentru suma de 5.900 de lei.

În continuare, în baza unui mandat de percheziție emis de instanța competentă, la locuința celui în cauză a fost efectuată o percheziție domiciliară, fiind descoperiți și ridicați aproximativ 62.000 de lei, grindere și un cântar electronic de precizie, precum și droguri de risc și mare risc, după cum urmează: 500 de grame de canabis, 70 de grame de NSP, 80 de grame amfetamină, 7 timbre LSD, 10 grame MDMA, 1 gram de hașiș, 8 comprimate tramadol, 60 de grame de ciuperci psilocybe și 43 de comprimate MDMA.

La data de 23 aprilie a.c., după administrarea probatoriului, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea tânărului, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 24 aprilie, să fie dispuse măsuri preventive.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, precizeaza sursa citata. (Sava N.).

 

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

ARTEHNIS

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România.
Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național?
Garantăm confidențialitatea!

Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503
Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com
Departament Investigații - Secția Anticorupție

TOP KINETO MEDICAL Ploiesti

Știri calde

Exclusiv8 ore ago

Un eşec anunţat: ancheta „Mineriada“/Motivele pentru care dosarul Mineriadei s-a întors la Parchetul General pentru refacerea de la zero a anchetei/ANALIZA

Procurorii au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990, la 34 de ani distanță de la violentul incident. Ion Iliescu,...

Exclusiv8 ore ago

Europa, zguduită de cazuri de spionaj rusesc/România este ținta unor încercări de penetrare informativă

Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru 2023, aflat în dezbaterea parlamentarilor, evidențiază că România este ținta unor acțiuni...

Exclusiv15 ore ago

Descoperă Excelența în Servicii pentru Acoperișuri și Renovări cu AcoperisuriLaCheie.eu

Când vine vorba de acoperișuri, renovări și îmbunătățiri pentru locuința ta, nu există compromisuri. Ai nevoie de o echipă de...

Exclusivo zi ago

Mafia lui Portocala ajunge la alt nivel, procurori falși,  firme de paza, politisti corupti, totul în mijlocul „urbei lui Caragiale”/ Orasul acaparat de mafie (I)

Bătăi, santaje, tepe, politisti corupti si falsi procurori Daca avem politisti dansatori cu interlopi, care acopera si alti interlopi ce...

Exclusivo zi ago

Dupa protestele lucrătorilor poștali ies la iveala ERORI GRAVE ALE MANAGERULUI GENERAL de la Compania Națională POȘTA ROMÂNĂ S.A.

Situația de fapt Managementul poștei și administratorii sunt numiți în majoritate prin Oug 109, pe mandat de 4 ani, membri...

Exclusivo zi ago

Polițiștii protestează, din nou, la Constanța

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de modul de reorganizare a IPJ Constanța În zilele de 25,26,29 și 30 aprilie, in intervalul orar...

Exclusiv2 zile ago

Primăria Ploiesti ii face campanie electorală, pe bani publici, candidatului –  Andrei Volosevici (candidat PSD!)?/DNA si Curtea de Conturi fac „joc de glezne”?

Primăria Municipiului Ploiesti se află, oficial, în campanie electorală, deși acest lucru nu ar trebui să se întâmple. Cum nicio...

Exclusiv2 zile ago

Tupeul fără margini al USR-iștilor a făcut din reforma pensiilor militare subiect de condiționare PNRR

”Nu trebuie să vină rușii să ne submineze instituțiile (statului), le subminăm noi!” este una dintre observațiile expertului în geopolitică...

covoare traditionale covoare traditionale
Exclusiv3 zile ago

Amenajarea unui living modern cu influențe tradiționale românești

În căutarea echilibrului perfect între modernitate și tradiție, mulți dintre noi ne dorim să transformăm livingul într-un spațiu care să...

Exclusiv3 zile ago

„Un sef de IPJ, si incompetent si ipocrit, deschide actiune in raspundere civila delictuala (in numele IPJ-ului) impotriva unei subordonate”

Un sef de IPJ, si incompetent si ipocrit, deschide actiune in raspundere civila delictuala (in numele IPJ-ului) impotriva unei subordonate,...

Exclusiv4 zile ago

WHITE TOWER (XXXII)/Vinovatii reali sunt inca protejati

Scandalul WHITE TOWER este departe de a se termina prea curând. Procurorii fac audieri pe bandă rulantă, iar surse judiciare...

Exclusivo săptămână ago

EVADARILE DIN PENITENCIARELE ROMANESTI, INSTITUTII IN SUBORDINEA MINISTERULUI JUSTITIEI, O AMENINTARE LA ADRESA SIGURANTEI NATIONALE !?

Ultimii doi ani au scos la lumina slabiciunile Directiei Siguranta Detinerii si Regim Penitenciar, din cadrul Administratiei Nationale a Penitenciarelor,...

Exclusivo săptămână ago

Solicitare de a-i înceta calitatea de „desemnat” a ofițerului de nota 4,09/Cms. șef  Mititelu Daniel este împuternicit de fostul împuternicit inspector șef Terciu Ciprian – Ioan succesiv, timp de 12 luni pe această funcție

Realizam ca nu numai la IPJ Prahova se intampla lucruri „absconse”! (aici) Dacă nu am fi avut observator la concursul...

Exclusivo săptămână ago

Pensionarii militari, foste cadre militare, au sanse in perioada asta, sa dezghete, insa doar pentru ei, actualizarea „soldei de grad”/Pensionarii militari, fosti politisti, spera sa li se aplice si lor/Nicio sansa

Pensionarii militari, foste cadre militare, au sanse in perioada asta, sa dezghete, insa doar pentru ei, actualizarea „soldei de grad”,...

Exclusivo săptămână ago

Un distins cetățean european cu drepturi și libertăți a tăiat anvelopa unei mașini de poliție.

Un distins cetățean european cu drepturi și libertăți, în timp ce se plimba pe străzile din orașul Lupeni, județul Hunedoara...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!