Un nou subiect pe teme militare inflamează suflarea rețelelor sociale și oferă posibilitatea liberei exprimări a părerilor cu privire la ce se mai petrece prin armată.

De data asta, este vorba despre decizia MApN de a nu mai organiza examen de admitere la școlile postliceale militare, cele care formează maiștri militari și subofițeri.

Practic, după trecerea examenului psihologic, medical și a probei sportive, candidații vor fi înscriși în aceste școli pe baza mediei de la bacalaureat. Departajarea la medii egale se va face în funcție de notele obținute la Limba și literatura română și la alte două probe, obligatorie și la alegere.

„Sigur, este o glumă”, „Da, cu siguranță viitorii subofițeri și maiștri militari vor fi de cea mai înaltă calitate profesională!”, „Penibil! Bataie de joc de cei din sistem!” sau „S-a ales praful!” sunt doar câteva tipuri de comentarii exprimate pe rețelele sociale cu privire la această modificare.

Sigur, am văzut și întrebarea urmată de apreciere: „Cel ce ajunge mm fara examen, o sa aiba aceleasi drepturi ca si mine care am dat examen la engleza si mate-fizica? Jalnic!” Toate comentariile au fost preluate ad litteram.

Cred că, deși au toți dreptul la o părere cu privire la orice, unii concetățeni judecă și condamnă fără argumente, după cum se vede, această decizie, neasumându-și măcar posibilitatea să greșească în judecata lor. În ceea ce mă privește, o să argumentez.

În primul rând, nu se intră fără examen, „doar cu buletinul”, cum au spus cei mai răutăcioși. Sunt probele de selecție, obligatorii și eliminatorii. Apoi, urmează media de la Bacalaureat. Examen care, în ultimii zece ani, cel puțin, a fost mult mai serios decât în urmă cu 20 sau 30 de ani.

Organizat în centre de examinare, filmat, fără posibilitatea de a copia, fără ca profesorul supraveghetor să dea informații primite de la profesorul de specialitate cu privire la subiecte ș.a.m.d.

Cred că Bacalaureatul reflectă mult mai bine cunoștințele absolvenților decât o făcea atunci când l-am susținut eu, spre exemplu, în 1996. Așadar, tot cei mai buni din cei care se vor înscrie vor fi admiși.

În al doilea rând, deși nu sunt foarte sigur că această soluție de eliminare a examenului de admitere va rezolva problema numărului de candidați doriți de armată, cred că este o inițiativă bună. Nu întotdeauna examenul de admitere a fost o garanție a alegerii celor mai buni.

Doi generali, mai mulți ofițeri, maiștri militari și subofițeri au fost condamnați de justiție pentru fraudarea unor concursuri de admitere în instituții ale MApN. Oameni care au plătit au intrat, oameni care au învățat au rămas pe dinafară.

Sigur că ne-am putea imagina și o situație ideală. Dacă armata și-ar permite și ar avea destui doritori, ar putea să pregătească, de exemplu, 3.000 de oameni pentru cele 1.000 de locuri pe care ar vrea să le ocupe. Și apoi, prin testări și examene grele, pe toată durata școlarizării, să păstreze la final doar cât are nevoie.

Intră cine vrea, termină cine este cu adevărat capabil. Astfel, chiar și cei care nu ar învinge concurența, ar avea parte de pregătire militară solidă, iar țara ar câștiga niște rezerviști bine antrenați.

Desigur, armata ar trebui să aibă capacitatea să-i pregătească și să-i testeze imparțial pe toți cei care doresc să devină cadre militare, astfel încât să nu existe vreun dubiu asupra celor care rămân.

Atunci, ce ar mai spune cei care sunt acum nemulțumiți de admiterea pe baza examenului de Bacalaureat? S-ar mai înrola o dată, pentru că ar considera nedrept de simplă propria admitere?

Este clar că avem nevoie de o gândire solidă, pe termen lung, în ceea ce privește subiectul accederii în armată. Cu examen, fără examen, cu picior de lemn sau doar atleți campioni, criteriile de admitere ar trebui să fie clare și mai ales să nu se schimbe odată la câțiva ani.

Modificările repetate sunt o dovadă de neștiință, de lipsă de seriozitate, de lipsă de viziune, care nu ajută la crearea unei imagini pozitive a militarului român. Pe de altă parte, știm că este în firea oamenilor să fie rezistenți la schimbare.

Dar, dacă ajungem să ne contestăm între noi, înăuntrul sistemului militar, pentru că am ajuns într-un fel sau altul în armată, fără ca măcar să conteze vreun pic activitatea pe care o avem și dacă aducem sau nu plus valoare, e clar că nu putem să ne apărăm imaginea și drepturile în ochii cetățenilor montați deja împotriva noastră. (Bogdan Oproiu).