Administratie
Decizia MApN de a nu mai organiza examen de admitere la școlile postliceale militare, cele care formează maiștri militari și subofițeri
Un nou subiect pe teme militare inflamează suflarea rețelelor sociale și oferă posibilitatea liberei exprimări a părerilor cu privire la ce se mai petrece prin armată.
De data asta, este vorba despre decizia MApN de a nu mai organiza examen de admitere la școlile postliceale militare, cele care formează maiștri militari și subofițeri.
Practic, după trecerea examenului psihologic, medical și a probei sportive, candidații vor fi înscriși în aceste școli pe baza mediei de la bacalaureat. Departajarea la medii egale se va face în funcție de notele obținute la Limba și literatura română și la alte două probe, obligatorie și la alegere.
„Sigur, este o glumă”, „Da, cu siguranță viitorii subofițeri și maiștri militari vor fi de cea mai înaltă calitate profesională!”, „Penibil! Bataie de joc de cei din sistem!” sau „S-a ales praful!” sunt doar câteva tipuri de comentarii exprimate pe rețelele sociale cu privire la această modificare.
Sigur, am văzut și întrebarea urmată de apreciere: „Cel ce ajunge mm fara examen, o sa aiba aceleasi drepturi ca si mine care am dat examen la engleza si mate-fizica? Jalnic!” Toate comentariile au fost preluate ad litteram.
Cred că, deși au toți dreptul la o părere cu privire la orice, unii concetățeni judecă și condamnă fără argumente, după cum se vede, această decizie, neasumându-și măcar posibilitatea să greșească în judecata lor. În ceea ce mă privește, o să argumentez.
În primul rând, nu se intră fără examen, „doar cu buletinul”, cum au spus cei mai răutăcioși. Sunt probele de selecție, obligatorii și eliminatorii. Apoi, urmează media de la Bacalaureat. Examen care, în ultimii zece ani, cel puțin, a fost mult mai serios decât în urmă cu 20 sau 30 de ani.
Organizat în centre de examinare, filmat, fără posibilitatea de a copia, fără ca profesorul supraveghetor să dea informații primite de la profesorul de specialitate cu privire la subiecte ș.a.m.d.
Cred că Bacalaureatul reflectă mult mai bine cunoștințele absolvenților decât o făcea atunci când l-am susținut eu, spre exemplu, în 1996. Așadar, tot cei mai buni din cei care se vor înscrie vor fi admiși.
În al doilea rând, deși nu sunt foarte sigur că această soluție de eliminare a examenului de admitere va rezolva problema numărului de candidați doriți de armată, cred că este o inițiativă bună. Nu întotdeauna examenul de admitere a fost o garanție a alegerii celor mai buni.
Doi generali, mai mulți ofițeri, maiștri militari și subofițeri au fost condamnați de justiție pentru fraudarea unor concursuri de admitere în instituții ale MApN. Oameni care au plătit au intrat, oameni care au învățat au rămas pe dinafară.
Sigur că ne-am putea imagina și o situație ideală. Dacă armata și-ar permite și ar avea destui doritori, ar putea să pregătească, de exemplu, 3.000 de oameni pentru cele 1.000 de locuri pe care ar vrea să le ocupe. Și apoi, prin testări și examene grele, pe toată durata școlarizării, să păstreze la final doar cât are nevoie.
Intră cine vrea, termină cine este cu adevărat capabil. Astfel, chiar și cei care nu ar învinge concurența, ar avea parte de pregătire militară solidă, iar țara ar câștiga niște rezerviști bine antrenați.
Desigur, armata ar trebui să aibă capacitatea să-i pregătească și să-i testeze imparțial pe toți cei care doresc să devină cadre militare, astfel încât să nu existe vreun dubiu asupra celor care rămân.
Atunci, ce ar mai spune cei care sunt acum nemulțumiți de admiterea pe baza examenului de Bacalaureat? S-ar mai înrola o dată, pentru că ar considera nedrept de simplă propria admitere?
Este clar că avem nevoie de o gândire solidă, pe termen lung, în ceea ce privește subiectul accederii în armată. Cu examen, fără examen, cu picior de lemn sau doar atleți campioni, criteriile de admitere ar trebui să fie clare și mai ales să nu se schimbe odată la câțiva ani.
Modificările repetate sunt o dovadă de neștiință, de lipsă de seriozitate, de lipsă de viziune, care nu ajută la crearea unei imagini pozitive a militarului român. Pe de altă parte, știm că este în firea oamenilor să fie rezistenți la schimbare.
Dar, dacă ajungem să ne contestăm între noi, înăuntrul sistemului militar, pentru că am ajuns într-un fel sau altul în armată, fără ca măcar să conteze vreun pic activitatea pe care o avem și dacă aducem sau nu plus valoare, e clar că nu putem să ne apărăm imaginea și drepturile în ochii cetățenilor montați deja împotriva noastră. (Bogdan Oproiu).
Administratie
Concurs suspendat la CS Dinamo București după o sesizare a SIDEPOL
Sindicatul a semnalat posibile nereguli în procedura de ocupare a postului
Concursul organizat pentru ocuparea postului de ofițer principal I în cadrul Serviciului Resurse Umane al Clubului Sportiv Dinamo București a fost suspendat după ce Sindicatul Polițiștilor Europeni (SIDEPOL) a sesizat posibile nereguli în desfășurarea procedurii.
Măsura a fost dispusă la data de 9 septembrie 2026, pentru a permite verificarea aspectelor semnalate de organizația sindicală.
Procedura, suspendată până la finalizarea verificărilor
Potrivit informațiilor comunicate, conducerea CS Dinamo București a decis suspendarea concursului și analizarea situației de către o comisie desemnată în acest scop.
Verificările urmăresc să stabilească dacă procedura de organizare și desfășurare a concursului a respectat toate prevederile aplicabile, precum și condițiile de transparență și egalitate de șanse pentru candidați.
Suspendarea nu reprezintă, în sine, o concluzie privind existența unor abateri, ci permite clarificarea tuturor aspectelor înainte de continuarea concursului.
SIDEPOL solicită respectarea principiilor de legalitate și transparență
Sindicatul a cerut ca toate concursurile organizate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne și al structurilor subordonate să se desfășoare cu respectarea strictă a principiilor de legalitate, transparență și egalitate de șanse.
SIDEPOL susține că fiecare candidat trebuie să beneficieze de un tratament corect, iar criteriile și etapele concursurilor trebuie să fie clare și aplicate în mod uniform.
„Nu putem vorbi despre profesionalizarea instituțiilor fără proceduri transparente și fără respectarea acelorași reguli pentru toți candidații”, este poziția transmisă de organizația sindicală.
Concluziile comisiei vor decide continuarea concursului
În perioada următoare, comisia desemnată urmează să analizeze sesizarea și documentele aferente procedurii de concurs. În funcție de concluziile verificărilor, concursul ar putea fi reluat, modificat sau anulat, dacă vor fi identificate nereguli care impun astfel de măsuri.
SIDEPOL a anunțat că va urmări evoluția cazului și va continua să solicite respectarea drepturilor polițiștilor și a regulilor privind ocuparea funcțiilor în cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne. (Paul D.).
Administratie
Burse sociale pentru peste 36.000 de studenți din grupuri dezavantajate
Peste 36.000 de studenți din medii și grupuri dezavantajate au beneficiat, în perioada februarie–iulie, de burse sociale acordate în cuantum întreg.
Sprijinul financiar a fost acordat studenților din 44 de instituții de învățământ superior de stat din România. Valoarea sumelor alocate până în prezent se ridică la aproape 157 de milioane de lei.
Sprijin pentru continuarea studiilor
Bursele sociale au rolul de a reduce barierele financiare cu care se confruntă studenții din medii dezavantajate și de a-i sprijini să își continue studiile.
Măsura contribuie la prevenirea și reducerea abandonului universitar, oferindu-le beneficiarilor o șansă în plus de a rămâne în sistemul de învățământ superior.
Webinare și ghiduri practice
Pe lângă sprijinul financiar, studenții beneficiari au avut acces la webinare dedicate unor teme relevante pentru viața academică, precum:
- tehnici de învățare;
- gestionarea timpului;
- cunoașterea drepturilor studenților;
- pregătirea pentru finalizarea studiilor.
Pe baza temelor abordate în cadrul acestor întâlniri au fost elaborate și ghiduri practice, puse la dispoziția studenților pentru a le susține parcursul academic.
Mai multe informații sunt disponibile la linkul din comentarii.
Măsurile sunt derulate în cadrul proiectului „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar”, cod SMIS 322473, implementat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European Plus, prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, și din bugetul național.
Administratie
49 de posturi de expert, scoase la concurs în cadrul proiectului RECRED
Ministerul Educației și Cercetării anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea a 49 de posturi de expert în cadrul proiectului „Reglementări noi pentru un curriculum relevant și educație deschisă – RECRED”.
Posturile disponibile vizează următoarele activități:
- elaborarea ghidurilor pentru discipline și a auxiliarelor;
- elaborarea ghidurilor pentru arii curriculare;
- elaborarea ghidurilor pentru profiluri;
- elaborarea ghidurilor de management;
- elaborarea suporturilor de curs;
- elaborarea resurselor educaționale deschise (RED).
Obiectivele proiectului
Proiectul urmărește revizuirea curriculumului centrat pe competențe în învățământul preuniversitar — primar, gimnazial și liceal — precum și eficientizarea implementării curriculumului național.
Intervențiile prevăzute includ:
- actualizarea curriculară;
- dezvoltarea competențelor curriculare ale cadrelor didactice;
- elaborarea de resurse educaționale;
- realizarea unor cercetări bazate pe dovezi.
Toate informațiile privind condițiile de participare, documentele necesare și procedura de selecție sunt disponibile la linkul din comentarii.
Proiectul RECRED este implementat de Ministerul Educației și Cercetării, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, precum și cu Casele Corpului Didactic din județele Buzău, Cluj și Olt și din municipiul București.
Proiectul se desfășoară în perioada 1 iulie 2024 – 30 iunie 2028, are codul SMIS 2021: 321024 și este cofinanțat din Fondul Social European Plus, prin Programul Operațional Educație și Ocupare 2021–2027, Prioritatea operațională 7: „Creșterea calității ofertei de educație și formare profesională pentru asigurarea echității sistemului și o mai bună adaptare la dinamica pieței muncii și la provocările inovării și progresului tehnologic”.
-
Exclusivacum 2 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului
-
Exclusivacum 4 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi
-
Exclusivacum 20 de oreOrganigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc
-
Exclusivacum 2 zileMAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI. „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă
-
Exclusivacum 5 zileCum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof
-
Exclusivacum 4 zileBâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională
-
Exclusivacum 20 de ore„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri
-
Featuredacum 4 zileCând sindicatul tace și muncește: de ce au apărut ‘misterios’ cursurile de cercetare disciplinară în MAI



