Connect with us

Administratie

Termenul „negociabil” nu intervine niciodată în discuțiile militarilor despre onoare, demnitate, patrie, drapel, jertfă

Publicat

pe

În primii ani ai carierei mele militare, ca ofițer în Brigada 30 Gardă Mihai Viteazul, mi-am pus mereu problema, fiind nevoit, din șase în șase luni, să mă adresez unei noi serii de conscripți, cum anume îi determin să fie disciplinați, conștienți de importanța serviciului militar obligatoriu (era tot mai dificil, fiindcă evoluțiile post-decembriste păreau să le deschidă orizonturi multiple, încurcate, în viziunea lor, numai de cele 12 luni ale stagiului militar), de necesitatea conștientizării apărării patriei în caz de necesitate, de istoria noastră.

Sigur, nu urmau o carieră militară, dar eram conștient că, vreodată, drumul lor spre arme va fi refăcut cumva, unii prin revenirea în sistemul militar, alții, îmi spuneam, în condițiile unui conflict pe care, spre deosebire de ceea ce își închipuie civilii, niciodată nu l-am exclus ca fiind o posibilitate majoră în timpul carierei mele militare. Căci pentru ce anume te-ai pregăti, militar fiind?

Și totuși, percepția mea și a colegilor mei asupra carierei militare era destul de clară, în pofida faptului că nimic, după 1989/1990, nu era clar. Nu bănuiam atunci amploarea schimbărilor, deși am observat rapid că nu structurile comuniste erau cea mai mare problemă a noastră, ci oamenii, mentalitățile lor, aviditatea „ajungerii” cu orice preț, fuga de răspundere și altele.

Era clar pentru noi, spuneam, că trebuie să fim buni profesioniști, să facem astfel încât soldații noștri să fie bine instruiți, mai ales că ne aflam într-o unitate de elită unde pasul de defilare era o artă, nu rodul instruirii după un regulament al instrucției de front, iar organizarea fiecărui minut era esențială pentru reușita unei activități de protocol sau pentru un serviciu obositor de gardă unde numai un singur schimb, în sediul MApN, avea nu mai puțin de patruzeci de soldați!

Mă gândesc și astăzi, vă mărturisesc, la același lucru, atunci când intru în contact cu studenții Academiei Forțelor Terestre din Sibiu, fiindcă ei sunt viitorii comandanți ai armatei române spre jumătatea secolului al XXI-lea. Tineri, frumoși, inteligenți, cu multă voință, aduși spre mediul universitar de un învățământ ale cărui tare le știm, le discutăm, într-un malaxor al neputinței care ne face să reluăm aceleași idei, iar și iar, la nesfârșit, fără vreun orizont clar de schimbare.

E limpede însă că învățământul gimnazial și liceal îi pierde undeva pe drum, înotul lor prin marea de informații care trebuie „tocite”, reținute și reproduse fiind un calvar împotriva căruia se revoltă așa cum pot.

Ei urmăresc atent ce se întâmplă în societate. Văd discuțiile aprinse despre pensiile militare. Dezbaterile nesfârșite și lipsa de respect față de uniforma militară a unora cocoțați de hazard în funcții publice. Se întâlnesc cu nedreptatea, arbitrariul, cu dublul discurs. Și îmi spun, onest, că își „tem” cariera pe care și-au ales-o.

Nu știu ce le poate aduce ziua de mâine și nu acesta era visul nostru – al celor care astăzi suntem în funcții de decizie – de a contura o nouă generație cu îndoieli, spaime, neputințe, incapacitate de a privi spre viitor. În orice caz, nu de teamă trebuie să fie ei dominați. Se pot întâlni cu războiul, dar pentru asta trebuie să fii pregătit, fizic și mental, nu speriat.

În fond, discuțiile continue despre pensiile militare (mai ales ticăloșia asimilării lor cu pensiile speciale, deși sunt pensii de stat, sau nesfârșita problemă a contributivității) îi afectează, în primul rând, pe cei aflați în pensie astăzi, care au avut un alt contract cu statul român (indiferent cum s-au numit guvernanții acestuia!), dar pe care îl văd murdărit, târât în derizoriu de niște indivizi care abia pricep chestiuni de fond, dar își imaginează „reforme”.

Îi afectează și pe aceia care se pregătesc de pensie, care își ascut răbdarea protestelor. Dar îi afectează mult mai grav pe cei tineri. Generația mea și cele mai vechi au știut că acest contract cu statul e sacrosanct și așa trebuie să rămână. Cei tineri însă văd că acest contract este „negociabil”.

Mereu „negociabil”, mereu pus în discuție, mereu mestecat de știrbi într-ale legislației, de interese oculte, ca și cum nu sunt suficiente sângele care ar putea fi vărsat și limitarea unor drepturi pentru a obține spre zenit o pensie militară de stat decentă.

Unii își închipuie, pesemne, că patriotismul și iubirea simbolurilor naționale, drapelul de pildă, sunt vreo secțiune de ADN, care se activează brusc atunci când individul hotărăște să devină militar de carieră, nu rodul unei educații solide, asidue, în care societatea, în ansamblul ei, are o obligație fundamentală de susținere, și nu doar una financiară…

Eu mă tem de ceea ce le spune societatea de astăzi acestor tineri, prin vocile unor trecători decidenți, vânzători de iluzii și minciuni interesate.

Termenul „negociabil” nu intervine niciodată în discuțiile militarilor despre onoare, demnitate, patrie, drapel, jertfă. Așa ar trebui să fie, fiindcă aceasta este osatura morală a oricărui luptător. Dar dacă nu va mai fi așa? ().

Administratie

Tentativă de fraudă la frontieră dejucată la Otopeni; Patru pasageri prinși cu pașapoarte false după un „supracontrol” în zona non-Schengen

Publicat

pe

De

Vigilența polițiștilor de frontieră de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni a dus la interceptarea a patru persoane care au încercat să eludeze controalele de securitate pentru a ajunge ilegal în Irlanda. Metoda folosită de aceștia — o „dublă identitate” bazată pe documente autentice la ieșire și acte false la îmbarcare — a fost deconspirată în urma unei verificări inopinat în zona tranzit.

Stratagema de pe Otopeni: Documente autentice pentru control, pașapoarte străine false pentru Dublin

Potrivit informațiilor furnizate de Poliția de Frontieră Română, incidentul a avut loc în zona non-Schengen a aeroportului. Patru persoane (doi bărbați și două femei) au reușit inițial să treacă de ghișeele de control folosind documente legale: trei documente de călătorie austriece pentru refugiați și un pașaport tanzanian. Aceste acte, deși autentice, nu le-ar fi permis intrarea pe teritoriul Irlandei.

Odată ajunși în zona de tranzit, cei patru au încercat să schimbe tactica. La momentul îmbarcării pentru cursa spre Dublin, aceștia au prezentat la poarta de control un nou set de acte: trei pașapoarte cu însemnele autorităților din Norvegia și unul irlandez.

„Supracontrolul” care a dărâmat planul: Verificări tehnice asupra actelor norvegiene și irlandeze

Sursa citată, Poliția de Frontieră Aeroport Otopeni, precizează că suspiciunile agenților au apărut imediat ce au fost prezentate noile documente. În cadrul unui „supracontrol”, polițiștii au observat discrepanțe majore între actele prezentate la îmbarcare și cele folosite la intrarea în terminal.

Verificările tehnice au confirmat rapid bănuielile: pașapoartele norvegiene și cel irlandez nu îndeplineau condițiile de formă și fond ale unor documente autentice, fiind identificate ca fiind false. Mai mult, în cazul documentului irlandez, s-a constatat că posesorul nu era una și aceeași persoană cu cea înscrisă în pașaport, fiind vorba despre o substituire de persoană.

Final de drum la București: Suspecții, preluați de Inspectoratul General pentru Imigrări

Planul celor patru pasageri de a ajunge în spațiul anglo-saxon folosind identități europene false s-a încheiat brusc în aeroportul bucureștean. După identificarea documentelor reale — cele eliberate de Austria și Tanzania — a devenit clar că tentativa de fraudă a fost motivată de restricțiile de călătorie aplicate documentelor lor originale.

Ca urmare a celor constatate, persoanele în cauză au fost extrase din fluxul de pasageri și predate unei echipe din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI). Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili proveniența documentelor false și pentru a dispune măsurile legale ce se impun, conform procedurilor de securitate transfrontalieră. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

România sub „scutul” Schengen și presiunea frontierelor externe: Peste 90.000 de tranzitări în 24 de ore și mii de verificări digitale în bazele de date europene

Publicat

pe

De

România își menține rolul critic în securizarea flancului estic al Uniunii Europene, gestionând un flux masiv de persoane și mărfuri la frontierele externe, în timp ce consolidează integrarea în spațiul de liberă circulație. Potrivit celor mai recente date furnizate de Poliția de Frontieră Română, în ultimele 24 de ore, aproximativ 93.300 de persoane, cetățeni români și străini, au trecut granițele țării, fiind susținute de peste 16.100 de mijloace de transport.

Trafic intens la granițele non-Schengen: Flux constant la frontiera cu Ucraina și Republica Moldova

Atenția autorităților rămâne concentrată pe frontiera externă a României (Serbia, R. Moldova, Ucraina), dar și pe rutele maritime și aeriene din afara spațiului Schengen. Din totalul tranzitului, peste 45.000 de persoane au efectuat formalitățile de intrare în țară.

O componentă majoră a acestui flux este reprezentată de cetățenii ucraineni. Sursa citată, Poliția de Frontieră Română, precizează că de la debutul conflictului în februarie 2022 și până la data de 21 iulie 2026, peste 15,2 milioane de cetățeni ucraineni au intrat pe teritoriul României, beneficiind de un control riguros, în deplină conformitate cu reglementările naționale și comunitare.

Libertate de mișcare spre Vest: Un an și jumătate de la ridicarea controalelor la granițele cu Ungaria și Bulgaria

Începând cu 1 ianuarie 2025, peisajul mobilității la granițele interne ale României s-a schimbat radical. Deplasarea către Ungaria și Bulgaria se realizează acum fără oprirea sistematică la cabinele de control, marcând integrarea deplină în Spațiul Schengen.

Totuși, libertatea de mișcare nu înseamnă absența supravegherii. Poliția de Frontieră Română informează că echipele sale mențin o prezență activă în zona de competență de până la 30 km de la frontieră. Aici, sunt efectuate controale aleatorii și nesistematice pentru a preveni activitățile ilegale, asigurând un echilibru între confortul călătorilor și siguranța națională.

Securitate high-tech: Peste 14.000 de verificări în aplicația eDAC pentru combaterea infracționalității

Tehnologia joacă un rol vital în gestionarea frontierelor moderne. În ultimele 24 de ore, polițiștii au utilizat terminale mobile pentru a efectua peste 14.200 de verificări în aplicația eDAC, conectată direct la bazele de date relevante din Spațiul Schengen.

Eficiența acestor măsuri se reflectă în cifrele intervențiilor:

  • 107 fapte ilegale depistate (50 de infracțiuni și 57 de contravenții);
  • Amenzi aplicate în valoare de peste 38.000 de lei;
  • Bunuri confiscate în valoare de 174.200 lei, protejând astfel piața și consumatorii de produse ilicite.

Filtru riguros pentru siguranța națională: Interdicții de intrare și ieșire din țară

Monitorizarea atentă a documentelor a condus la refuzul intrării în țară pentru 22 de cetățeni străini care nu îndeplineau condițiile legale. De asemenea, 15 cetățeni români au fost opriți la ieșirea din țară din diverse motive juridice, conform raportărilor oficiale.

Pentru a facilita traficul și a reduce timpii de așteptare, Poliția de Frontieră Română recomandă utilizarea aplicației „Trafic on-line”. Mesajul autorităților este ferm: echipele rămân permanent la datorie pentru a asigura un tranzit fluid, dar și pentru a sancționa cu asprime orice tentativă de încălcare a legii la hotarele țării. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Ofensivă diplomatică la Bruxelles: Tánczos Barna cere ridicarea blocajului asupra exporturilor de ovine și compensații de urgență pentru fermierii români

Publicat

pe

De

Sectorul zootehnic din România se află într-un moment de cotitură, în timp ce oficialii de la București încearcă să deblocheze criza exporturilor de ovine care afectează mii de producători locali. Într-o declarație de impact publicată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna a anunțat rezultatele celei de-a doua întrevederi cu Olivér Várhelyi, Comisarul european pentru sănătate și bunăstarea animalelor, subliniind urgența unor soluții concrete pentru redeschiderea piețelor externe.

Strategia de revenire: Flexibilitate pentru un sector aflat în impas

Miza principală a discuțiilor de la nivel înalt a fost obținerea unei derogări care să permită reluarea treptată a activității comerciale. Potrivit sursei citate, Ministerul Agriculturii, Tánczos Barna a solicitat oficial Comisiei Europene o doză sporită de flexibilitate în aplicarea normelor de export.

Această abordare este considerată vitală pentru a facilita o perioadă de tranziție care să permită fermelor românești să reintre pe circuitele internaționale fără a fi strivite de reglementări excesiv de rigide în plină criză sanitară.

Factura crizei: Se solicită compensații pentru profitul nerealizat și repopularea fermelor

Dincolo de barierele comerciale, impactul financiar asupra fermierilor este devastator. În acest sens, oficialul român a pus pe masa oficialilor europeni o listă clară de revendicări financiare. România solicită compensații care să acopere nu doar pierderile directe de venit, ci și profitul nerealizat de fermieri din cauza restricțiilor.

„Am cerut compensații pentru fermierii afectați, inclusiv pentru finanțarea controalelor și repopularea fermelor”, se arată în informarea transmisă de Tánczos Barna. Mesajul este clar: fără un sprijin financiar masiv, capacitatea de refacere a efectivelor de animale și sustenabilitatea fermelor sunt puse sub un risc major.

Ultimatum pentru autoritățile interne: Credibilitatea pierdută, principalul obstacol în fața Europei

Cea mai incisivă parte a declarației vizează însă situația internă și modul în care criza a fost gestionată până acum. Tánczos Barna a lansat un avertisment dur către autoritatea sanitar-veterinară din România, subliniind că principala piedică în calea ridicării restricțiilor este lipsa de încredere a partenerilor europeni.

Conform oficialului, recuperarea „credibilității pierdute” în fața Comisiei Europene trebuie să fie prioritatea zero. Pentru ca exporturile să fie reluate, autoritățile de control din România sunt obligate să prezinte un plan de combatere a bolilor la ovine și caprine care să fie, de această dată, nu doar teoretic, ci aplicabil și transparent, reconstruind de la zero un sistem de control funcțional și eficient.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv8 minute ago

Mascații închid lumina la Giurgiu: „Mandatul” lui Fulga, evacuat cu escortă morală

După ani de scandaluri, morți la apel, evadări ca-n filme proaste și o „afacere de familie” demnă de manualul de...

Exclusivo oră ago

REPUBLICA PARALELĂ A ȘTAMPLEI „STRICT SECRET”. Cum a fost răpită piața 5G de CSAT, pusă la adăpost de Justiție și împachetată în „interes național”

Democrație pe hârtie, dictatură de CSAT în practică România trăiește, oficial, într-o „democrație constituțională”. Neoficial, însă, pare mai degrabă o...

Exclusivo oră ago

O nouă eră în salarizarea polițiștilor: DGF apasă pe Maisal, finanțiștii din teritoriu numără taste, nu bani

DGF a transformat personalul structurilor de financiar din teritoriu în simpli operatori de calculator, dezvăluie Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”....

Exclusivo oră ago

O nouă eră în aplicarea „selectivă” a legii: șeful Poliției Române și pixul care face ravagii la baza sistemului

Șeful e în toane bune, legea e pe modul „opțional” Șeful Poliției Române este în toane excelente zilele acestea, după...

Exclusiv24 de ore ago

Furtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene

România, primul cobai electoral aruncat sub roțile algoritmilor În decembrie 2024, România a intrat în istoria politică mondială nu printr-o...

Exclusiv24 de ore ago

O nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”

Când arestul devine risc profesional: „Diamantul” sună alarma la IPJ Sibiu Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a ajuns să facă...

Exclusiv24 de ore ago

O frână de mână trasă la Palatul Victoria: instanța transformă „marea reformă a salarizării” în spectacol cu martori asistenți

Consultarea publică „la mișto” este oprită cu acte în regulă Consultarea publică pe Legea salarizării a fost suspendată de instanță,...

Exclusiv24 de ore ago

Hipodromul cu iz penal: cum se dopează caii și se diluează regulamentul, sub ochii unei comisii de decor

Culise murdare la trap: regulamentul, călcat în picioare Pe hipodromul din Ploiești nu se mai aleargă doar caii, ci și...

Exclusiv2 zile ago

IPJ CONSTANȚA, MANUAL DE ABUZ INSTITUȚIONAL: NU CONTEAZĂ LEGEA, CONTEAZĂ TURNĂTORUL!

PRIORITATE ZERO LA IPJ CONSTANȚA: VÂNĂTOAREA DE „VINOVAȚI” CARE SPUN ADEVĂRUL La IPJ Constanța, urgența nu poartă uniformă, nu are...

Exclusiv2 zile ago

„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale

Adam Smith, sindicalist post-mortem: ce nu vor să audă politicienii când deschid „Avuția națiunilor” Când polițiștii și militarii cer bani,...

Exclusiv2 zile ago

TIR-istul cu „curaj” de cauciuc: beat criță, fără permis și cu tupeu cât DN 57

Așa arată inconștiența la volan: 40 de tone, alcool și zero creier AȘA CONDUCE UN ȘOFER INCONȘTIENT! – o spun...

Exclusiv2 zile ago

„Specialii” din noroi și experții din pixeli: când militarii cară nămol, vitejii de internet cară comentarii

„Unde s-au evaporat experții de serviciu?” Unde sunt acum „experții” care strigă, cu mâna pe tastatură și curajul în spatele...

Exclusiv3 zile ago

De la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX

Grădinița de cadre – sezonul XXIX: întoarcere la Blejoi, unde cadrele cresc pe tractor Serialul „Grădinița de cadre – IPJ...

Exclusiv3 zile ago

„Prescripția salvează hoția”: cum a ajuns România cimitirul dosarelor cu fonduri europene, pus la zid de CJUE

„Dragi hoți de fonduri europene, nu vă mai bazați pe calendar!” Prescripția dosarelor cu fonduri europene din România a fost...

Exclusiv3 zile ago

MAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” cere, în baza Legii 544/2001 și a Constituției, să afle cine, de ce și cum...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv