O serie de scriitori, filosofi, poeți au prevestit prezentul pe care îl trăim. Întrebarea este dacă vizionarismul lor a fost premeditat sau abstractul minții lor a coincis cu realitatea viitoare? Li s-a impus o agendă de către cârmuitorii lumii? E subiectul care freamătă mintea multor contemporani.

Filosofii au prefigurat o minunată lume nouă. Am prezentat cartea cu acest titlu a lui Aldous Huxley. A descris sedativele cu douăzeci de ani înainte de apariția lor. George Orwell a prevăzut ghetoul digital, ce se prefigurează astăzi, sistemele de supraveghere, ecranele uriașe ale propagandei. H.G. Wells a prevestit apariția bombei atomice, înainte de primul război mondial. Și Mihai Eminescu a precumpănit teoria relativității, dezvoltate ulterior de savantul Albert Einstein. Dean Koonze, în romanul „Ochii întunericului,” apărută în 1981, a descris cu lux de amănunte scăparea unui virus dintr-un laborator chiar din Wuhan.

A făcut parte Aldous Huxley din cluburile de eugeniști? Fratele lui făcea parte dintre acei adepți ai teoriei sociale, care susținea că specia umană se poate perfecționa prin îmbunătățirea geneticii, folosind diferite mijloace de intervenție. Igor Sikorsky, inventatorul elicopterului, apărut prima oară în 1939, a recunoscut că s-a inspirat din cartea lui Jules Verne. „Dacă un om își poate imagina ceva, un alt om poate face ca acel lucru să devină realitate,” avea să spună inginerul de aviație.

Pe Muntele Adevărului de lângă Ascona, ideologul lui Bela Kun, György Lukács, a proiectat asistat de un om cu bani emanciparea drepturilor minorităților, înainte de anul 1920. Ulterior, ideile sale s-au transformat în ideologie. Era un marxist luminat. Voia să înlocuiască lupta de clasă cu lupta între subculturi. Prezentul îi confirmă aspirațiile. Gustave le Bon a lansat ipoteza, încă din 1895, că masele nu gândesc și se lasă conduse de către lideri charismatici. Oamenii sunt în stare la cele mai mari sacrificii, dacă li s-au activat instinctele de turmă. Și ce a urmat i-au confirmat argumentele științifice.

Mai are sens să povestim în ce condiții a scris Niccolò Machiavelli „Principele”? Era izolat în San Casciano. Lucra la o istorie a generalilor Imperiului roman. Dar pentru a-l ajuta pe bunul său prieten Lorenzo de Medici să-și recapete poziția de secretar al Republicii florentine, a scris-o în câteva săptămâni. Astăzi, lucrarea fundamentează principile de bază ale organizării politice. „Scopul scuză mijloacele,” se spune și azi. Cinismul, vicleșugul, minciuna, lipsa de scrupule constituie esența pură a machiavelismului.

E destul să stimulezi orgoliul cuiva și el e în stare să sfâșâie pe ceilalți, în numele unui fals ideal. Spiritul de turmă a fost mereu folosit de liderii venali ai istoriei Internetul de azi, în ceea ce oamenii de știință de la Edinburgh prefigurau „camera ecourilor,” este instrumentul cel mai util de cultivat nu doar gregaritatea, ci și spiritul de turmă.

„Viitorul muncii constă în structuri diverse, participative, deținute și operate de părțile interesate, ore de lucru mai scurte și mai mult timp pentru dezvoltarea inteligenței sociale (de exemplu, împărtășirea, îngrijirea, crearea și învățarea). Munca repetitivă va fi efectuată de roboți, software și Inteligența Artificială. Ca urmare, este esențial ca proprietatea să fie comună, astfel încât inegalitățile sociale să nu mai existe. Lucrătorii digitali vor lucra din ce în ce mai mult de acasă sau de la birouri virtuale, conectate la coorganisme prin platforme dedicate,” scrie în misiunea organizației Nesta, finanțată de marile companii de soft.
Hardurile le fac chinezii, iar softurile, inteligenții lumii, pare-se după principiul machiavelian.

Recent, ne-a căzut în brațe „Absolescența Omului,” a filosofului german Günther Anders care, după zece ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial, a formulat ipoteza condiționării colective, ca stimul de acțiune al grupurilor sociale. El prefigura minunata lume nouă, fără educație, condusă de instrumente ale ingineriilor sociale, a sexismului debordant și promovarea jocurilor sociale. Totul cu scopul ca omul să nu mai gândească. Să nu mai aibă idei proprii! De aceea a fost restricționat de la publicare în engleză, fiind considerat de întemeietorul Școlii de la Frankfurt, Herbert Marcuse, un „pesimist incorigibil.”

Filosoful vorbea în anul 1954 despre suflet în cea de-a doua revoluție industrială. Azi, Karl Schwab ne explică, în „Marea resetare,” cum va arăta lumea de mâine a cipaților și decerebraților, slugi umile ale Norii Cârmuiri Mondiale. Absolescența e acea stare a organismului uzat, decrepit și prea dependent de tradiționalism.

Prima revoluție industrială a proiectat clasa muncitoare, pe care Marx n-a reușit să o ducă în Rai, a doua revoluție – revoluția tehnologică – a mărit ecartul dintre structurile sociale. A treia revoluție, ca cea din zilele noastre, prefigurează individul asistat de gadget-uri și de rețele nevăzute, tot mai troglodit, intitulată de cerberi „Generația trezită.” Toate se leagă. Dar nu am priceput dacă Orwell a lucrat pentru MI 5, Hamingway pentru CIA, Aldous Huxley a fost șantajat pentru uzul și traficul de droguri? Tot ce cunoaștem e că Luceafărul poeziei românești n-a convenit sistemului și a fost lichidat cu supradoze de mercur.

Marius Ghilezan