Românii s-au bucurat în zadar că partidul popular ÖVP, partidul cancelarului Karl Nehammer, a pierdut zece procente în alegerile regionale din Austria Inferioară (Niederösterreich) din 29 ianuarie anul curent.

Afară-i vopsit gardu’, în menajeria politică de la Viena se ascunde leopardul. Acela e Herbert Kickl, născut în 1968 la Villach, liderul Partidului Libertății, FPÖ, formațiune politică parlamentară în Viena, clasat bine în sondajele preelectorale, în coasta actualului cancelar, aflat pe topogan. La fel ca în România, în anul 2024 și în Austria vor avea loc alegerile parlamentare federale. Atunci se va decide și cine va fi noul cancelar.

Poate că o să vină vremea în care să-l regretăm pe Karl Nehammer, liderul Partidului Popular, personaj abordabil. În cazul în care Kickl ajunge șeful executivului de la Viena, șansele României de a intra în Schengen se vor micșora, cât orificiul acului de cusut, cred unii. E un acerb workaholic, un Jörg Haider (fost prefect al landului austriac Carinthia, decedat prematur în urma unui accident rutier suspect) mai spilcuit, cu priză la publicul nemulțumit de ratările guvernării populare din Austria, fiind contraoferta de guvernare într-un viitor incert și nefiind un prieten al străinilor ! „Bayern”, bogatul land Bavaria cu capitala la München, precum o mătușă ciufută, s-a opus intrării Austriei în Schengen.

Chiar și creștin-democrații germani (CDU), mai precis ministrul de interne de atunci Manfred Kanther, supranumit „șeriful negru,” de la culoarea politică a partidului său popular, i-au ținut pe austrieci vreo trei ani pe pragul ușii Schengen, de parcă ar fi românii de astăzi și doar intervenția unui Helmut Kohl, alături de Romano Prodi, împreună cu cancelarul social-democrat austriac de atunci au îngropat gâlceava și au permis admiterea Austriei pe 1 martie 1998 în Schengen. Culmea e că acuzele aduse atunci Austriei sunt foarte asemănătoare cu cele aduse astăzi României. Ministrul de externe de la acea vreme a amenințat în iunie 1997 chiar cu un boicot al tratatului UE de la Amsterdam care tocmai fusese semnat. Istoria se repetă, fără îndoială.

Ce mai spun astăzi alegerile din landul „Austria Inferioară,” fief dintotdeauna al popularilor? Că nu Karl Nehammer pierde puncte electorale, ci guvernatorul Johanna Mikl-Leitner, fiind atacată că ar fi finanțat ilegal partidul din finanțele publice.

„Partidul Popular al cancelarului Nehammer contabilizează în acest moment, în toate sondajele, o pierdere electorală la nivel federal de peste 15 %, ocupând un rușinos dar meritat loc trei. Sondajele de opinie plasează astăzi tocmai Partidul Libertății pe primul loc, cu 28%, față de 16 % la alegerile parlamentare din 2019. Îi urmează social-democrații care excelează prin atitudini contradictorii: în ceea ce privește Schengen-ul românilor, partidul are trei păreri. Unii susțin aderarea României și a Bulgariei, alții se opun, existând chiar și o fracțiune care-i vrea doar pe bulgari și nu și pe români,” transmite analistul Alex Todericiu din Viena.

Singura bucurie a alegerilor e că partidul progresist NEOS a rămas sub zece procente, partidul fiind o față mai „occidentalizată” decât obositele USR sau Reper de pe la noi, formațiuni din solda rezerviștilor, la braț cu interesele marilor corporații de la noi.

Dacă e să ne temem, ar trebui să privim cu îngrijorare la ascensiunea fulminantă a partidului lui Kickl și periculoasa lui așa-zisă agendă secretă, legată chiar și de Moscova. Memoria recentă ne adie ca un cald nemțesc pe spinări. Nu demult, în urmă cu vreo șapte ani, mai precis în decembrie 2016, liderul FPÖ de atunci, Heinz-Christian Strache, alături de alți politicieni ai partidului libertății, au semnat un acord de cooperare pe cinci ani cu partidul „Rusia Unită” a lui Putin. Acordul a fost însă o „pălărie de soare” a FPÖ iar Herbert Kickl, care la începutul războiului din Ucraina s-a opus primirii refugiaților, a ajuns astăzi chiar în mare vogă electorală. Lui se adaugă tânărul sprințar, viceprimar fără portofoliu al Vienei, Dominik Nepp, care a definit Ucraina drept „un stat corupt.” Astă nu că n-ar fi.

Dacă astăzi în Austria, Putin pare chiar a avea un soi de aliat pacifist nevoie mare, acesta nu e nimeni altul decât Herbert Kickl, spun sursele calificate din establishment-ul de la Viena. Presa austriacă scrie cum că atunci când vorbește Kickl, parcă se aude Radio Moscova!

Cum a fost posibilă revenirea în preferințele austriecilor a partidului unui Jörg Haider (1950-2008). Era prefectul ales al landului Carintia. Ar fi putut ajunge cancelar al Austriei și de aceea au fost fel de fel de scenarii conspiraționiste legate de moartea sa. Se zice că ar fi putut deveni – mai în glumă, mai în serios – noul „Führer” al Europei. Oricum a fost un avocat cu studii bine făcute și care nu s-a ferit de România unui Ion Iliescu și Adrian Năstase la vremea respectivă.

Revenind la „Voldemort-ul” (antagonistul lui Harry Potter) politicii austriece, azi, acesta este întruchipat în Herbert Kickl, un politruc longeviv, fără școală (nu și-a terminat facultatea de filosofie n.a.) cu predicatul bine aruncat în dezbaterea publică, nimeni altul decât un fin profitor al crizei prin care trec austriecii. Însuși președintele federal de astăzi al Austriei, Alexander Van der Bellen, a spus că nu e dispus să-l însărcineze pe acest domn Kickl cu formarea guvernului, chiar dacă partidul libertății ar câștiga alegerile parlamentare federale. Ceea ce, în treacăt fie spus, constituția Austriei nici nu-l oblugă.

Austria de după cel de-al doilea război mondial, cu unele excepții, atunci când socialiștii au avut cancelari strălucitori (ne gândim la Bruno Kreisky, negociatorul păcii arabo-israeliene și a deschiderii diplomației austriece către lume), a fost în majoritatea timpului de dreapta. Creșterea prețurilor la energie și carburanți, scăderea puterii de cumpărare, războiul din Ucraina și criza migranților nemulțumesc austriecii. Și rezultatele se citesc în buletinele electorale… Obișnuiți ca țara lor să fie cu adevărat neutră, tocmai din punct de vedere al conflictelor militare, cancelarul Karl Nehammer a enervat lumea pacifistă printr-o poziție iccidentală, conformă cu politica UE pro Ucraina.

Mulți dintre alegători cred astfel că o duc mai rău din cauza orientării cancelarului spre spritul războiului și scoaterea țării dintr-o expectativă notorie, din trecut.  FPÖ este un partid profund suveranist, ceea ce nu place puterilor emergente. Și o așa-zisă închidere în sine a unui viitor guvern la Viena ar putea suprima orice linie de dialog, în – cea ce nostalgicii mei bănățeni știu că a fost odată – „Mitteleuropa”. Știu, o să ziceți că nu ne plac suveraniștii lor, cum nu ne plac nici suveraniștii noștri.

Marius Ghilezan