Nu de puţine ori mi s-a întâmplat ca, într-un dialog purtat cu vreun cunoscut pe tema războiului din Ucraina şi a crimelor de război comise de ruşi în statul vecin, acesta să-mi răspundă senin: Lasă că ştim noi cum stă treaba, toţi sunt la fel. Dar, ce, America nu a invadat Irakul, nu a bombardat Serbia? Toţi îşi urmăresc interesele, toţi sunt la fel, noi suntem prea mici pentru aşa ceva. Deturnare vădită a atenției interlocutorului și schimbarea convenabilă a subiectului. Cu o singură concluzie: toți sunt la fel! Nu, nu toți sunt la fel.

Degeaba îi spui fermierului român să nu mai vitupereze gratuit la adresa Occidentului întrucât de acolo îi vin seminţele hibride de legume şi cereale, pesticidele folosite sau îngrăşămintele pentru hrănirea plantelor.

El îţi dă peste nas, cu suficienţă tipică: Ai impresia că eu sunt prost, habar n-ai tu câte aflu eu de la televizor! Tu n-ai de unde să le ştii, dacă zici că nu te uiţi. Crezi că UE ne-ar da nouă ceva fără să îşi ia partea?

Ne-au furat tot din ţară. Încerc să parez, argumentând că, dacă cineva ne-a furat, tot compatrioţi de-ai noştri au făcut-o. Or fi fost, dar să ştii că toţi politicienii şi toate guvernele sunt la fel. Guvernele occidentale sunt la fel ca peste tot, îmi primesc răspunsul.

De ani buni, o parte din mediul televizual a funcţionat pe acest principiu: cultivarea şi întreţinerea gândirii conspirative a publicului.

Astfel, o parte a acestuia a ajuns la concluzia că, dacă totul poate fi pus la îndoială, toţi politicienii sunt la fel şi nu ne mai putem încrede în nimic, atunci adevărul chiar nu există şi trebuie să ne încredem în propriile instincte şi în cei care încearcă să ne deschidă totuşi ochii, mergând pe mâna lor. Totul a fost nivelat în submediocritate.

În prezent, aproape că nu există la televiziunile de ştiri nici un talkshow în care să fie invitate părţi cu opinii divergente, nu există dezbatere reală. Atunci când sunt invitaţi, într-un studio de televiziune, politicieni cu poziţii antagonice, se naşte o discuţie de şezătoare, care seamănă cu jocul adevăr sau provocare, cu întrebări şi răspunsuri parcă desprinse dintr-un reality-show montat de Dan Diaconescu pe vremuri.

A devenit aproape literă de lege ca liderii politici să nu vorbească niciodată în faţa poporului având alături un jurnalist care să pună întrebări cu adevărat relevante pentru public. Când se întâlnesc politicieni de la putere şi din opoziţie, întrebărilor celui din opoziţie i se răspunde cu un whataboutism de genul: lăsaţi, domnu’, că ştim noi cum stă treaba cu contractele alea de consultanţă!

Cel de la putere este întrebat, de pildă, de ce au crescut taxele şi impozitele, deşi promisiunea guvernanţilor a fost că acestea nu vor creşte.  Acesta nu va răspunde decât printr-un whataboutism: Sunteţi renumiţi că aţi fost la putere şi nu aţi avut nicio realizare.

Peter Pomerantsev spune, în cartea sa, Aventuri în Rusia de azi – nimic nu este adevărat şi totul este posibil, că pentru a îşi putea duce la îndeplinire sarcinile propagandistice, jurnaliştilor ruşi li s-a inoculat treptat ideea că, într-adevăr, Rusia ar putea fi problematică, dar şi Occidentul este rău.

Pomerantsev aminteşte de modul în care lucra Vladislav Surkov, fost tehnolog politic al Kremlinului, în conturarea identităţii mass-media. Din mesajele televiziunilor trebuia să reiasă clar că guvernele occidentale sunt la fel de rele ca al Rusiei.

Chiar dacă guvernul rus nu este pe placul vostru, alt model mai bun nu există, era mesajul pentru rusul de rând. Tot ceea ce am expus până acum sunt tehnici de manipulare care diseminează informaţia prin metoda amintită, a whataboutism-ului.

Metoda whatabout, care vine de la what about – dar despre?, a fost pusă la punct de propaganda sovietică, care, în timpul Războiului Rece, replica criticilor americane cu privire la nerespectarea drepturilor omului în URSS cu întrebări de genul: Dar voi de ce nu vorbiți despre rasismul din Statele Unite?

Stopdace.org definește whataboutism-ul și modul în care el a fost folosit ca fiind o deviere constantă de la știrile, faptele și argumentele relevante în acuzații constante de ipocrizie. Se creează astfel o pseudoideologie: nu suntem perfecți, dar nici voi nu sunteţi.

Dicționarul Cambridge dă o explicație similară: practica de a răspunde la o critică sau o întrebare dificilă, atacând pe cineva cu o critică sau o întrebare similară îndreptată către acesta. Prin această tactică, Rusia actuală deviază criticile referitoare la problemele interne legate de democrație și drepturile omului, susținând că și aceia care o critică au probleme similare, chiar la ei acasă.

Spaţiul mediatic românesc este, la rândul lui, plin de asemenea exemple. În plus, conform Kremlinului, cum puteai să vorbeşti despre corupţia din Rusia şi despre nerespectarea drepturilor omului când tot Occidentul făcea afaceri cu acest stat, ba mai mult banii ruseşti făceau să prospere lumea financiară din Vest?

Jurnalista britanică Catherine Belton a scris în cartea sa, Oamenii lui Putin, că ruşii au investit mai mult de 27 de miliarde de lire sterline în Marea Britanie. Ne vorbiţi nouă despre corupţie şi principii democratice, dar despre banii pe care îi primiţi de la noi nu spuneţi nimic?, strigau ruşii, în dese rânduri, când erau traşi de urechi de vestici.

Fenomenul se regăsește, împreună cu alte tehnici de manipulare sovietice, și în spațiul țării noastre. Într-un articol pentru Contributors.ro, scriitorul Mihai Buzea propune o variantă autohtonă pentru whataboutism, pe care o numeşte dadarism (da, dar).

Am ‚‚periat’’ puţin internetul şi am găsit mai multe mostre de dadarism printre purtătorii autohtoni de mesaje putiniste şi eurofobe. Unul dintre cei mai aprigi dadarişti este, în viziunea mea, Dan Puric. Într-un dialog purtat cu jurnalistul Dan Andronic pe site-ul evz.ro, în urmă cu opt luni, Dan Puric este întrebat, la un moment dat, de moderator, dacă îl consideră pe Vladimir Putin vinovat de ceea ce se întâmplă în Ucraina.

Da, dar nu numai pe el. Consider tot contextul internaţional care a dus la izbucnirea acestui război. Aţi observat că, atunci când te referi la context internaţional, frontul s-a extins de mult pe mai multe planuri? Biologic, vaccinare, atacul asupra condiţiei umane, asupra educaţiei. Puric răspunde precum ambasadorul Kuzmin: Rusia a fost forţată să intre în Ucraina, din cauza atacului ce urma să vină din partea unui Occident decadent.

La un moment dat, acelaşi Puric trebuie să dea un răspuns la ce părere are despre masacrul comis de ruşi în Ucraina. Da, dar masacru se întâmplă şi în partea ailaltă, acolo unde există virusul ideologic. Găseşti o justificare pentru invazia Rusiei în Ucraina?, este întrebat Puric.

Nu găsesc nicio justificare pentru război, în general, dar întotdeauna m-am întrebat care sunt cauzele unui război, răspunde Puric, enumerând o serie de clişee propagandistice ale Moscovei. În cadrul unui podcast difuzat de acelaşi site evz.ro, săptămâna trecută, Dan Puric s-a aflat în dialog cu Ionuţ Cristache.

Occidentul nu mai rezonează cu matricea creştină, la Davos se discută despre distrugerea umanităţii, România e o pradă au fost câteva dintre temele vehiculate în emisiune. Spre finalul discuţiei, după numeroase bazaconii creştinopat-eurofobe spuse de Puric, acesta a rostit: da, dar noi trebuie să vedem Rusia strategic.

Noi suntem vecini, ăştia pleacă mâine, vrem să facem din România un Afganistan? Trebuie să avem nobleţe creştină. Să arătăm că nu suntem revanşarzi.

Un alt dadarist din spaţiul internautic românesc, cu un discurs prorus, anti-UE şi anti-NATO este Robert Turcescu, care realizează un podcast pentru evz.ro. În ultima discuţie avută cu doi interlocutori, cărora nu le amintesc numele, Turcescu aplică tehnica whatabout, încercând să decredibilizeze marile trusturi internaţionale de presă, băgându-le pe toată în aceeaşi oală cu miros fetid.

Principiul aplicat aici este următorul: dacă toată presa occidentală e cumpărată, mai poţi avea încredere în ea? Atunci, dacă până şi marile trusturi internaţionale au ajuns în acest hal, te mai poţi îndoi de adevărurile noastre?

Toată presa a fost arestată, cumpărată de elita globalistă. E plină presa de o informaţie că s-a descoperit reţeaua Soros prin care a fost finanţată presa americană. De la madame Amanpour de la CNN, pupa-ne-ar în… Toţi se adapă din astfel de fonduri finanţate de fundaţiile lui George Soros, spune Turcescu.

Am căutat prin toată presa invocată de acesta şi nu am găsit ştirea postată decât pe un site obscur unde editorialele sunt semnate de Cozmin Guşă. Ştirea este preluată de pe FoxNews, astfel că nici nu mai are rost să ne întrebăm dacă este adevărată sau nu.

La începutul invaziei ruse din Ucraina, Guvernul României a blocat Sputnik şi Russia Today pe motiv de propagandă prorusă. Dacă ar merge pe acelaşi principiu, ar trebui să blocheze multe site-uri şi televiziuni din România. (Liviu Anghel).