Featured
Liderii occidentali zic la Davos că „nu e inflație, că nu e criză energetică, că nu au crescut prețurile, etc”
Liderii occidentali zic la Davos că „nu e inflație, că nu e criză energetică, că nu au crescut prețurile, îl recunosc pe ramolitul de Biden ca fiind șeful lor și, mai presus de asta, spun că trebuie să continue războiul cu orice preț”, nici vorbă de pace, nu le pasă de sutele de mii de morți, ucraineni sau ruși, care zac pe câmpuri deja. Vă dați seama ce e pe acolo. Nimeni nu oferă imagini. Oricum nu mai e de trăit prin zonele alea și probabil se vor depopula în curând.
Cine credeți voi că prezenta lumii mostre de înțelepciune de la microfonul summit-ului de la Davos al Forumului Economic Mondial? O să spuneți: vreun premiant de Nobel, vreun mare lider politic, vreun mare corporatist, cineva cu experiență, cineva care are ce să spună. Nu! Era soția actorașului de la Kiev, doamna Zelenska, care, citind de pe foaie, cam împiedicat într-adevăr, încerca să dea ora exactă în lume.
Eu compătimesc suferința celor din Ucraina, sincer; am spus-o de mai multe ori, dar mult nu pot să accept această atitudine de a scoate în față și de a vorbi în numele unui popor încercat asemenea oameni care n-au legătură, nu pricep; n-ați văzut că soții ăștia, mai ales ea, sunt preocupați de cumpărături, de reviste de modă, de poze, de interviuri, de excursii… Și-acum vine să dea ora exactă la Davos.
Dar, urmărind pe CNN, care dă din oră în oră știri de acolo, am văzut că se face așa un țintar la tablă, cum am inventat eu pe vremuri la Realitatea în 2017, 2018, 2019, și vin diverși lideri la tablă și Richard Quest, unul dintre moderatorii celebri ai CNN-ului, îi întreabă pe rând despre inflație, despre criză, despre Statele Unite și ăștia se întrec să spună că „Nu, nici vorbă de inflație, o mică problemă. Criză? Ce criză? Se rezolvă orice. Prețuri crescute? Ce prețuri crescute? Nu e niciun preț crescut. Criză la vârful puterii din Statele Unite? Nu-i, dom’le, nicio problemă! Biden e mai solid decât oricând!”.
Acest spectacol mi se pare grotesc și el marchează, în lumea noastră occidentală, pentru că o să vedeți cine participă acolo cu adevărat, oficializarea minciunii. Bine măcar că nu apare Schwab, care s-ar putea să fie prea bătrân (mi-a spus Bogdan Comaroni că n-a participat decât în pre-ziua evenimentului, la decernarea premiilor) și nici Soros, care și ăla se apropie de suta de ani. N-am să le fac nicio urare.
Cozmin Gușă
Administratie
Competiție pentru depistarea pierderilor de apă, la Sinaia
Specialiști și tehnologii de ultimă generație, testați direct în teren
Competiția dedicată detectării pierderilor de apă a început la Sinaia. După mesajul de start, echipele participante au intrat pe teren și au demarat primele probe practice, transformând experiența acumulată și tehnologiile prezentate în soluții aplicate direct în rețeaua de distribuție.
Timp de trei zile, specialiștii vor căuta sursele unor pierderi de apă, analizând indicii din teren și utilizând echipamente dedicate pentru localizarea cât mai precisă a avariilor ascunse. Fiecare echipă vine cu propria experiență profesională, propriile metode de lucru și o abordare diferită a procesului de detectare.
De la prezentări la intervenții concrete
Evenimentul oferă participanților ocazia de a-și testa cunoștințele în condiții reale. Experiența, precizia și capacitatea de a interpreta datele furnizate de echipamente devin esențiale în identificarea rapidă a punctului în care apare pierderea.
Ziua de concurs este marcată de probe practice, căutări și decizii luate direct în teren. Fiecare rezultat depinde de modul în care echipele reușesc să coreleze informațiile tehnice cu particularitățile rețelei și să stabilească cea mai eficientă strategie de intervenție.
Competiția reunește specialiști cu niveluri diferite de experiență și tehnologii de detecție variate, având un obiectiv comun: schimbul de cunoștințe și îmbunătățirea metodelor de lucru utilizate pentru reducerea pierderilor de apă.
Un pas spre administrarea mai eficientă a resurselor
Pentru HIDRO PRAHOVA, organizarea acestei competiții reprezintă o etapă importantă în direcția dezvoltării competențelor profesionale și a modernizării activităților de exploatare a rețelelor.
Compania subliniază importanța acumulării de experiență, a investițiilor în echipamente de detecție și a utilizării unor metode cât mai eficiente pentru identificarea pierderilor. Localizarea rapidă a avariilor poate contribui la reducerea pierderilor din rețea, la limitarea intervențiilor costisitoare și la gestionarea responsabilă a resurselor de apă.
Sprijin pentru organizarea evenimentului
HIDRO PRAHOVA le mulțumește sponsorilor și partenerilor Klarwin România și AMP Grup pentru sprijinul acordat în organizarea acestei ediții a competiției.
Pe parcursul evenimentului, organizatorii vor reveni cu imagini și informații din teren, oferind publicului o perspectivă asupra probelor desfășurate la Sinaia și asupra modului în care echipele lucrează pentru identificarea surselor pierderilor de apă.
Administratie
Lucrările de modernizare avansează pe strada George Coșbuc din Câmpina
Un nou front de lucru a fost deschis în cadrul contractului PH-CL-01
Intervențiile derulate în municipiul Câmpina prin contractul PH-CL-01 continuă, iar echipele de lucru au început operațiunile pe strada George Coșbuc.
Prima etapă a lucrărilor constă în trasarea zonei, acțiune necesară pentru pregătirea intervențiilor care urmează să fie executate în teren.
HIDRO PRAHOVA urmărește evoluția proiectului
Desfășurarea lucrărilor este monitorizată de HIDRO PRAHOVA, reprezentanții companiei urmărind atât modul de execuție, cât și respectarea etapelor prevăzute în cadrul contractului.
Deschiderea noului front de lucru marchează continuarea proiectului de infrastructură din municipiul Câmpina și pregătește terenul pentru etapele următoare ale investiției.
Featured
Bogdan Toader: „România are nevoie de dezvoltare, nu de austeritate”
Guvernul propus de Siegfried Mureșan, criticat pentru susținerea parlamentară redusă
Președintele PSD Ploiești, deputatul Bogdan Toader, susține că rezultatul votului din Parlament confirmă lipsa de susținere pentru un program guvernamental bazat pe măsuri de austeritate.
Potrivit acestuia, Guvernul propus de Siegfried Mureșan, susținut de trei formațiuni politice, a primit mai puține voturi decât echipa guvernamentală propusă anterior de Adrian Veștea.
Apel pentru un executiv competent
Bogdan Toader afirmă că România are nevoie urgentă de un guvern capabil să răspundă problemelor economice și sociale cu care se confruntă populația. În opinia deputatului, prioritățile viitorului executiv ar trebui să fie dezvoltarea și redresarea economică, nu reducerea cheltuielilor prin măsuri care afectează direct nivelul de trai.
„Nimeni nu susține austeritatea”, a transmis liderul PSD Ploiești, subliniind că cetățenii așteaptă soluții concrete și o administrație orientată către interesul public.
Dezvoltarea, alternativa propusă
Mesajul deputatului Bogdan Toader este că România trebuie să urmeze o direcție bazată pe investiții, creștere economică și politici publice eficiente. El consideră că viitorul guvern trebuie să fie „în slujba cetățenilor” și să aibă ca obiectiv principal relansarea economiei.
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova: Agentul‑vopsitor Editoiu Alin – maestru în gropi urbane, fum de esapament și, la final, fum de arhivă
-
Exclusivacum 3 zileM.A.I. – PIXUL LUI BOSS: UNIVERSITATEA DE PROȘTI A POLIȚIEI ROMÂNE
-
Uncategorizedacum 3 zileRâde Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, plătește Ploieștiul: comedia neagră de la TCE Ploiești
-
Exclusivacum 2 zileOrganigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti: Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, „autobuzul sabotor” – Traseul 39, motoare turate în gol și POS-uri moarte la TCE Ploiești!
-
Exclusivacum 24 de ore„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?
-
Administratieacum 24 de oreDumitru Dragoș, polițist de penitenciare și mentor pentru copiii din Vărbilău
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a V‑a – Prahova, aleasă „unitate‑pilot” prin mister de stat. Norocul rachetelor sau blestemul fermierilor?
-
Exclusivacum 4 zileM.A.I. – Tasta 1 pentru lege, tasta 2 pentru nimic: cum semnează un chestor fără să răspundă



