Rezultatele parțiale ale recensământului realizat cu dificultate în 2022 (bâlbâieli administrative, lentoare, organizare discutabilă, rezistența populației) oferă câteva indicii ale dezastrului instalat cu tenacitate, an de an, de la precedentul recensământ, al doisprezecelea, din 2011.

Câteva date sunt menite, cred, a ne îngrijora temeinic. Populația a scăzut cu mai bine de un milion, diminuări majore s-au înregistrat în București (peste 166.000 de persoane!) și Prahova (aproximativ 68.000), adică în zone cu un potențial economic extraordinar, cu un șomaj scăzut, care nu doar că nu au atras capital uman, dar l-au pierdut masiv pe acela existent. Înapoia acestor numere, încercările explicative pot fi numeroase și răspunsurile trebuie căutate în multe locuri de decizie ale acestei țări.

Procesul de îmbătrânire a populației s-a accentuat, iar nivelul educațional este la cele mai joase cote, din 1989 încoace. Aproximativ 43% au un nivel mediu de educație (postliceal, liceal, profesional sau tehnic de maiștri), iar 40% au un nivel foarte scăzut (primar, gimnazial sau fără școală absolvită). Deci, 83% din populația recenzată beneficiază de o pregătire profesională sau intelectuală modestă, numai 16 procente declarând studii superioare.

O zonă din care, de altminteri, să nu ne facem deșarte iluzii, „recrutăm” și analfabeți funcțional (da, cu diplome universitare, licențiați, masteranzi și doctoranzi!), impostorii academici, autorii de referate, licențe și dizertații cu care se poate trece la un nivel superior fără osteneala cercetării și înțelegerii subiectelor abordate. Ca gâsca prin apă, spune înțelepciunea populară.

Din cei puțin peste 19 milioane câți am mai rămas, 7.689.000 de persoane sunt ocupate și 496.000 sunt șomeri. Aproximativ 11 milioane nu lucrează, reprezentând populația inactivă, din care 40% sunt pensionari și beneficiari de ajutor social, iar 32 de procente sunt reprezentate de elevi și studenți.

Rezultă că aproape 30% nu lucrează nicăieri, ceea ce este cu totul îngrijorător, având totuși unele surse de venit, devreme ce supraviețuiesc fără să declare vreun loc de muncă. Așadar, la 7 milioane și jumătate populație activă, 11 milioane populație inactivă, o balanță cumplit dezechilibrată care arată un trend profund nefavorabil dezvoltării acestei țări.

Decontăm iarăși, chiar în această perioadă, lehamitea multora care nu mai suportă lucrurile neclare, bătaia de joc, părăsind sistemul militar, care s-au săturat de neputințele salariale în vremuri dificile, de promisiuni și cerințe imaginare. Când nici onoarea nu mai e ce a fost…

M-am întrebat, firește, cum afectează aceste informații aducerea resursei umane în instituția militară, în condițiile în care ultimii 10 ani au fost o continuă dramă în privința modului de a gândi, organiza și eficientiza managementul resursei umane în MApN.

Cu sincope, bâlbâieli, încercări pompieristice de a cârpi acolo unde se poate, de a reglementa de la un an la altul, fără predictibilitate, de a permite ieșiri din sistem fără nicio urmă de preocupare pentru menținerea specialiștilor formați cu greutate, în timp, cu viziunea îngustă întemeiată pe ideea că are țara resurse și ni le va trimite când vom vrea.

Decontăm iarăși, chiar în această perioadă, lehamitea multora care nu mai suportă lucrurile neclare, bătaia de joc, părăsind sistemul militar, care s-au săturat de neputințele salariale în vremuri dificile, de promisiuni și cerințe imaginare. Când nici onoarea nu mai e ce a fost… Și nici meseria asta vocațională nu dă semnele așteptate că ar răspunde resuscitării.

Datele parțiale ale recensământului ne spun măcar trei lucruri foarte clar:

1. Că bazinul general din care instituția militară își recrutează personalul se îngustează dramatic și rămâne fără resurse, iar competiția pentru atragerea oamenilor de calitate va fi acerbă;

2.  Că ideea de carieră militară trebuie serios revigorată prin acțiuni precise, cu rezultate măsurabile, care depășesc deja doar preocupările MApN;

3. Că nivelul de educație al celor care acced în cariera militară, mai ales la baza ierarhiei, va trebui drastic revizuit, din păcate o spun, mult sub examenul de maturitate (de unde întrebările firești: cum îi vom instrui și ce vor pricepe, care va fi posibilitatea alocării lor unor arme tehnice etc.); academiile categoriilor de forțe vor avea ele însele dificultăți în găsirea candidaților potriviți, iar soluția turnării, la propriu, în aceste instituții militare de învățământ superior a efectivelor de liceeni militari cu Bacalaureat va deprecia ideea de selecție/competiție și va afecta construcția identitară pentru cariera militară vocațională a acestor absolvenți.

Sper să nu fiu eu Casandra, aceea boscorodită de toată lumea. Mesajele ei sunt întotdeauna neplăcute. Dar măcar cer o oglindă reală acolo unde unii vor să se vadă doar frumoși, perpetuu tineri și deștepți. (F. Sperlea).