Connect with us

Featured

Coreea de Nord a lansat duminică două rachete balistice spre marea din estul Peninsulei Coreene

Publicat

pe

Viceministrul japonez al apărării Toshiro Ino a declarat că rachetele balistice lansate de Coreea de Nord par să fi aterizat în afara zonei economice exclusive a Japoniei.

Rachetele au zburat la o altitudine de 550 km şi au acoperit o rază de acţiune de 250 km, potrivit Ministerului japonez al Apărării citat de Reuters. Ino a mai declarat că nu au fost raportate pagube provocate de rachete.

Lansarea rachetei Nordului vine la doar câteva zile după ce ţara a testat un motor cu combustibil solid care, potrivit experţilor, ar permite lansarea mai rapidă a rachetelor balistice. Coreea de Nord încearcă să dezvolte o nouă armă strategică şi să accelereze programele sale nucleare.

Testul, supervizat de liderul Kim Jong Un, a fost efectuat joi la baza de lansare a sateliţilor Sohae din Coreea de Nord, a anunţat vineri agenţia oficială de ştiri KCNA. De obicei, baza este folosită pentru a testa noi rachete, inclusiv motoare de rachete şi vehicule de lansare spaţială.

Coreea de Nord a efectuat în acest an un număr fără precedent de teste cu rachete. Printre altele fost testată o rachetă balistică intercontinentală capabilă să atingă continentul american, în ciuda interdicţiilor şi sancţiunilor internaţionale. (P. Mazilu).

Sursă foto: Mediafax

Anchete

Inalta Curte continua sa faca praf hotararile judecatorilor din CSM pronunate in materie disciplinara

Publicat

pe

De

O noua sanctiune disciplinara aplicata de Sectia pentru judecatori a CSM a fost anulata de Completul de 5 judecatori al Inaltei Curti, dezvaluie Lumea Justitiei. S-a intamplat luni, 15 aprilie 2024, cand ICCJ a admis recursul judecatorului Ion Hanzu de la Judecatoria Sibiu, sanctionat in noiembrie 2023 cu “avertisment” pentru abaterea disciplinara constand in “nerespectarea in mod repetat si din motive imputabile a dispozitiilor legale privitoare la solutionarea cu celeritate a cauzelor”, abatere prevazuta de art. 271 lit. g teza I din Legea nr. 303/2022 privind statulul judecatorilor si procurorilor . Concret, ICCJ a stabilit prin decizia nr. 96 din 15 aprilie 2024, pronuntata in dosarul 2882/1/2023, urmatoarele: “Admite recursul declarat de recurentul Hanzu Ioan impotriva Hotararii nr. 22J din data de 1 noiembrie 2023, pronuntate de Sectia pentru judecatori in materie disciplinara a Consiliului Superior al Magistraturii in dosarul nr. 19/J/2023. Caseaza hotararea si, rejudecand, respinge actiunea disciplinara ca neintemeiata”. Cine are dreptate in acest caz vom sti abia dupa ce vom citi ambele hotarari, cea a CSM de sanctionare si cea a ICCJ de anulare a sanctiunii. Pana atunci continua sa fie extrem de ciudat cum mai toate hotararile de sanctiune aplicate de judecatorii din CSM sunt trantite la ICCJ, ca si cum instanta suprema ar vrea sa descurajeze Inspectia Judiciara sa mai faca dosare, iar CSM sa mai aplice sanctiuni. Cert este ca incet, incet Inalta Curte isi consolideaza renumele de cea de-a doua “Brigada Nufarul”, evident dupa Sectia pentru procurori a CSM. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Actualitate

„Burghelea- milițianul care umilește campioanele/VOLO, ia-ţi torționarul de la CSM!”/Acest militian a fost mana dreapta a procurorului „Portocala” pe cand lucra la SIC din IPJ PRAHOVA

Publicat

pe

De

Un comunicat al PNL Ploiesti despre Dan Burghelea:
„Dan Burghelea, miliţianul pensionar, este de fapt consilierul personal al lui Andrei Volosevici. De pe această funcţie a fost numit (prin decizia unilaterală a primarului) director al CSM, pentru a proteja interesele materiale ale unui grup de interlopi.
Fără discernământ şi fără nicio urmă de cunoştinţă despre modul de administrare a bugetului public, Burghelea a transformat CSM-ul într-o afacere privată.
Strigătul de disperare al mamei unei campioane naţionale a dezvăluit modul discreționar al aşa-zisului management făcut de acest milițian care nu are nicio legătură cu sportul sau performanța.
Volosevici, ia-ţi torționarul de la CSM!
Dacă nu te-au impresionat lacrimile mamelor gimnastelor cărora le este foame în turnee, dacă nu te simți vinovat că te- ai opus construcției unei săli polivalente în Parcul Municipal Vest, care să asigure condiţii decente de antrenament, fă măcar acest gest de minimă decenţă: ia-ţi milițianul înapoi pe cabinetul tău personal şi lasă tinerii sportivi să-şi urmeze visurile şi să aducă medalii şi recunoaştere pentru Ploieşti!
Mai ai doar câteva zile să faci acest gest de minimă decenţă, pentru că pe 9 iunie oricum te vor revoca ploieştenii, alături de toată caracatiţa de la CSM pe care o conduci.
Organizaţia PNL Ploieşti”
Reamintim ca, militianul tortionar este din aceeasi grupare de criminalitate economico-financiar organizata patronata de fostul procuror Negulescu Mircea, zis si „Portocola”.
Burghelea- milițianul care umilește campioanele 

Acest militian a fost mana dreapta a procurorului „Portocala” pe cand lucra la SIC din IPJ PRAHOVA, instrument al unei institutii cu care procurorul de trista amintire prin interpusi ameninta si santaja diversi oameni de afaceri din judetul Prahova, pentru obtinerea de foloase necuvenite, unii cu santajul „bratarilor”, altii cu santajul denigrarilor in media. La fosta Secție pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție au fost destule dosare penale, plangeri si declaratii dar totul s-a musamalizat cu ajutorul chesteorului Eduard Miritescu si al celebrului chestor Ginel Preda, cunoscut ca si sifonul acestei grupari de criminalitate economico-financiar organizata care a santajat si speriat judetul inca de pe vremea acestui procuror. De aici s-a ajuns la aceasta afacere murdara, a tunului imobiliar care a dat pe „tavalug” intreaga caracatita si la ce se intampla in prezent in judet (aici). (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Perfecționarea procedeelor specifice misiunilor de MCM (Mine Counter Measures, lupta contra minelor) și ASW (Anti-Submarine Warfare, luptă antisubmarin)

Publicat

pe

De

Ca urmare a proceselor de dezvoltare și modernizare instituțională, începând cu anul 2008, Direcția Hidrografică Maritimă Comandor Alexandru Cătuneanu (DHM) a obținut acreditarea de a desfășura activităţi de cercetare ştiinţifică, dezvoltare și inovare. Astfel, în anul 2019, în cadrul instituției a luat ființă un laborator dedicat cercetării și inovării, iar activitatea pe care o desfășoară este orientată spre domeniile hidrografiei, oceanografiei, topogeodeziei, meteorologiei și semnalizării maritime, cât și spre cartografia nautică clasică şi electronică. Mai mult, prin înființarea acestei structuri s-a urmărit și perfecționarea procedeelor specifice misiunilor de MCM (Mine Counter Measures, lupta contra minelor) și ASW (Anti-Submarine Warfare, luptă antisubmarin). Toate aceste obiective propuse au fost și sunt în strânsă legătură cu obiectivele concrete ale Organizației Hidrografice Internaționale (OHI), ale Alianţei Nord-Atlantice și ale Uniunii Europene privind standardizarea şi interoperabilitatea între organizații. Începând cu vara anului 2020, laboratorul își schimbă denumirea, devenind Centru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare.

Direcția Hidrografică Maritimă este structura din Forțele Navale române în care se privește către viitor. Astfel, atât componentele sale cât și oamenii care lucrează aici trebuie să fie la curent cu tot ce este nou în acest domeniu vast. În domeniul cercetării ştiinţifice, DHM a participat la numeroase proiecte de cercetare ce au vizat atât obiectivele unității, pregătirea specialiștilor, cât și dotările tehnice.

Comandantul DHM, comandor Lucian Grigorescu a specificat că dezvoltă cooperarea cu mai multe structuri cu același domeniu din lume. Unul din elementele importante ale acordurilor prin care se colaborează cu oficii hidrografice internaționale cu tradiții este pregătirea personalului prin cursuri de specializare.

De asemenea, s-a reușit în 2020 reintroducerea unui program de master în oceanografie și hidrografie, în curricula Academiei Navale Mircea cel Bătrân,  acesta fiind condus de un fost șef al Direcției Hidrografice, comandor(r) Romeo Boșneagu, la care participă an de an tot mai mulți  specialiști ai DHM.

O provocare în viitorul apropiat o va constitui implementarea noului standard S-100 cu specificațiile de produs aferente. Acesta reglementează noile tipuri de produse destinate siguranței navigației, iar OHI a emis o rezoluție destinată oficiilor hidrografice naționale prin care solicită implementarea cel puțin a unui produs ce are la bază acest standard până în anul 2026.

DHM a făcut pași concreți în această direcție, în sensul că s-a decis la nivelul instituției ca primul produs realizat să fie S-101(noua hartă electronică de navigație). În plus au fost achiziționate programe software dedicate pentru realizarea acestui tip de produs.

 Concomitent, specialiștii au urmat programe de pregătire teoretică în vederea dezvoltării acestei capabilități de producție în cadrul DHM. Provocările sunt foarte utile atât pentru noi ca indivizi, cât și pentru instituție. Viziunea mea este ca toate proiectele de cercetare să vină în sprijinul domeniilor de responsabilitate organizaţională cu finalitate în capabilităţi.

Numai cu o atitudine inovatoare vom realiza progrese și schimbări și doar așa vom putea duce mai departe efortul ilustrului înaintaș, comandorul Alexandru Cătuneanu, al cărui nume îl purtăm, a afirmat comandorul Lucian Grigorescu.

Așadar, cercetarea, inovarea și pregătirea continuă sunt cuvinte des întâlnite la DHM, iar din această perspectivă, principalele direcții ale Centrului de Cercetare, Dezvoltare și Inovare (CCDI) din DHM prevăd dezvoltarea cercetării ştiinţifice multidisciplinare a zonei maritime naţionale de competenţă atât în apele naţionale, cât şi internaţionale.

Cu o experiență de peste 20 de ani în achiziția, prelucrarea, modelarea și interpretarea proceselor marine și costiere, Maria-Emanuela Mihailov este cercetător științific II în cadrul CCDI. Absolventă a Facultății de Fizică, Universitatea din București în specializarea Fizica Pământului și Protecția Mediului, are un doctorat în fizică la Universitatea din București din 2013, cu teza intitulată Dinamica maselor de apă în Nord-Vestul Mării Negre.

Experiența sa acoperă o gamă largă de domenii, inclusiv oceanografie operațională, fizica oceanelor și mărilor, analiza și evaluarea principalilor parametri fizici a apei de mare, a dinamicii maselor de apă, acustică subacvatică și schimbări climatice.

Aceasta și-a început cariera ca asistent de cercetare la Institutul Național de Cercetare–Dezvoltare Marină Grigore Antipa din Constanța (2003-2019), unde a lucrat alături de specialiști de renume național și internațional și a participat la expediții oceanografice naționale și internaționale.

 

În cadrul echipei DHM, suntem persoane cu abilități și perspective diferite, dar și cu multe obiective comune, ceea ce aduce la crearea unei atmosfere dinamice, interesante, de colaborare. Fiecare membru este încurajat să-și exprime ideile și să contribuie la obiectivele comune ale echipei. Ca cercetători ai Centrului de Cercetare, Dezvoltare și Inovare, lucrăm pentru și în folosul celorlalte structuri specializate, iar din acest punct de vedere considerăm că suntem perfect integrați în marea familie a DHM.

Maria-Emanuela Mihailov

Mihailov are numeroase specializări internaționale în domenii precum impactul schimbărilor climatice asupra ecosistemelor marine, epidemiologia radiațiilor și radio-ecologie, predicția sonarului și prognoza numerică marină. Este autor și coautor a peste 20 de lucrări, cărți și capitole și evaluator de proiecte naționale și internaționale, precum și referent în reviste de specialitate.

Ceea ce regăsim cel mai captivant în activitatea noastră, este posibilitatea de a înțelege dinamica complexă a oceanelor și a mărilor și de a explora noi teme de cercetare. Fie că este vorba despre cercetarea unei noi tehnologii sau dezvoltarea unor soluții inovatoare, fiecare zi aduce în sine, noi provocări și oportunități de învățare.

De asemenea, colaborarea cu colegii din secțiile specializate ale DHM, în diverse domenii, și împărtășirea ideilor pentru a găsi cele mai bune soluții, reprezintă un alt aspect captivant al activității noastre. Toate acestea, se regăsesc în posibilitățile ce ni se oferă, de a contribui la progresul și inovația din domeniul științelor legate de cunoașterea mării.

În mod particular, în ceea ce privește oceanografia aplicată în domeniul militar, cel mai interesante aspecte se regăsesc în capacitatea de a contribui la dezvoltarea tehnologiilor și strategiilor care pot îmbunătăți operațiunile militare pe mare, în special predicția condițiilor oceanografice, planificarea și gestionarea resurselor și a riscurilor de mediu, de dezvoltare de tehnologii inovatoare, a declarat Maria-Emanuela Mihailov.

Direcția Hidrografică Maritimă, prin Maria-Emanuela Mihailov, se implică activ și în proiecte privind schimbările climatice și securitatea. Astfel, din 2021, este membru contributor la proiectele Campaniei de Dezvoltare a Capabilităților Multinaționale (Joint Staff J-7 – MCDC).

Tematica proiectelor vizează implicațiile schimbărilor climatice asupra securității și efectele lor potențiale asupra operațiunilor militare. Seria MCDC este o inițiativă de dezvoltare a forțelor multinaționale care se concentrează pe dezvoltarea și accesarea în colaborare a conceptelor și capabilităților pentru a aborda provocările asociate cu desfășurarea de coaliții și operațiuni multinaționale.

Dezvoltarea și accesarea în colaborare a conceptelor și capabilităților pentru a aborda provocările asociate cu desfășurarea de coaliții și operațiuni multinaționale. Participarea DHM la proiectele MCDC demonstrează implicarea activă a României în eforturile NATO de a se adapta la noile provocări de securitate generate de schimbările climatice. (L. Irimia).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

ARTEHNIS

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România.
Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național?
Garantăm confidențialitatea!

Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503
Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com
Departament Investigații - Secția Anticorupție

TOP KINETO MEDICAL Ploiesti

Știri calde

Exclusivo zi ago

WHITE TOWER (XXXI)/Modalitatea cum pseudo-ziarisul narcoman, santajist si spagar, Catalin Stavri, locotenenul procurorului „Portocala” a incercat sa il pacaleasca pe procurorul de caz, dupa ce primise MITA mai multe apartamente, prin sotia si mama sa

Scandalul WHITE TOWER este departe de a se termina prea curând. Procurorii fac audieri pe bandă rulantă, iar surse judiciare...

Exclusivo zi ago

Avem și noi Mafie?/Fostul politist Frangulea Alexandru – alias „Capitan la 15 ani” a protejat afacerile murdare ale sefilor SRI Prahova

Realitatea este insa ca in nici o tara din lume lupta impotriva infractorilor nu se poate duce cu politisti si...

Exclusivo zi ago

Garda de Mediu Prahova si IPJ Prahova nu sunt interesate de sănătatea populației!?/Este o problema de siguranta nationala, de SRI!

In parcarea de la Kaufland Comarnic stationeaza autoturisme cu deseuri periculoase în ele, mai exact cu deseuri medicale? Ce rețele...

Exclusivo zi ago

Administrația Națională a Penitenciarelor contabilizează, controlează, sancționează și pe alocuri delirează !

ANP are  un  director al Direcției de Siguranță și Regim Penitenciar capabil să gestioneze situațiile de criză? https://youtu.be/MuYmQpRkw6Q?t=3 Din câte...

Exclusivo zi ago

Conform DGF, excelenta a crescut in ianuarie 2024 prin magie, fara sa fie implicat programul de salarizare MAISAL. Asta probabil ca au auzit ei prin targ ca niste fosti sefi BCCO ii ameninta cu plangeri penale pentru modificarea ilegala a programului informatic

Daca nu poti sa-i convingi, zapaceste-i! Un fost sef de financiar mi-a explicat magistral, in cateva cuvinte, tehnica lui Grecu,...

Exclusivo zi ago

„Șefii din poliție au imunitate/Îi sfătuim pe agenții de siguranță să refuze să mai semneze procesele-verbale de instruire! Și așa spun procurorii și judecătorii că n-au nicio valoare juridică”

Un procuror și un judecător au „legiferat” falsul intelectual la Poliția Roman! S-a creat un precedent extrem de grav, dezvaluie...

Exclusivo zi ago

USR-iștii și toți confrații lor au pentru polițiști și militari o ”vitrină” goală, din care străbate un miros urât de medicamente netestate suficient și înghițite odinioară

USR-iștii au fost cei mai nerăbdători să se arunce în cursa euro-parlamentarelor, de departe un soi de pizdulicea măcelarului (pentru...

Exclusiv3 zile ago

Breaking News/Dupa ce a fost bătut cu simț de răspundere, coruptul putinist „Capitan la 15 ani”,  a stabilit un nou record mondial la…fuga

Politist corupt pensionar, fost sef al SERVICIULUI ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASE si fost sef al Serviciul Județean Anticorupție Prahova a...

Exclusiv4 zile ago

Capii rautatilor sunt in aparatul central iar DOP si comisiile de la IPJ, doar pionii dirijati sa va faca paguba!

Din greseala in greseala, spre victoria ( paguba) finala, dezvaluie Emil Pascut de la sindicatul Diamantul. Sau cum s-au transformat...

Exclusiv5 zile ago

In 2018 și 2019 numărul pensionărilor în Poliție, Jandarmerie, ISU este vădit insignifiant în raport cu creșterile bruște din anii următori, 2020, 2021, 2022, 2023!

Am extins investigațiile vizând dinamica pensionărilor de la Poliția Română, la Jandarmeria Română și Pompieri. Trebuie să mărturisesc întâi că...

Exclusiv5 zile ago

De ce le este rușine unor șefi din Poliția Română să poarte uniforma?

O simplă poză la prima vedere cu o oarecare activitate a Carabinierilor italieni la care sunt prezenți la fața locului...

Exclusiv6 zile ago

WHITE TOWER 30/Primele „victime” din IPJ Prahova incep sa apara in urma dezvaluirilor ziarului Incisiv de Prahova

Țeapa imobiliară de la WHITE TOWER nu înseamnă doar cea mai mare fraudă din istoria Ploieștiului, acoperita de politisti corupti...

Exclusiv6 zile ago

Ipocrizia lui Ciolacu sau cum trecutul urmareste pe oricine

In 27.11.2023, Marcel Ciolacu declara la o conferinta ca el, ca prim-ministru, nu are informatiile atat de repede, ca sa...

Exclusivo săptămână ago

Unele  perle sunt generate la mari adancimi, in cazul de fata „in putul gandirii”/Viceprimarul Mihai Savu – fost Presedinte PSD Comarnic -raspunde presiunilor la care este supus

Va dezvaluiam cum primarul și viceprimarul din Comarnic au anunțat intenția de a renunța la PSD și de a candida...

Exclusivo săptămână ago

B.A.O.L.P./Poliția Română a rămas de peste 25 de ani singura instituție de poliție din Europa căreia i-a fost „amputat cel mai puternic braț” în lupta cu infracționalitatea și fenomenul violenței urbane

Brigada de Asigurare a Ordinii și Liniștii Publice a fost unitatea specializată din cadrul D.G.P.M.B. responsabila cu asigurarea și restabilirea...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!