Featured
Roata se învârteşte şi istoria nu se opreşte niciodată
„Faţă de America, Europa trebuie să fie mereu foarte atentă şi să nu furnizeze nici un pretext de acuze sau de represalii. America creşte în fiecare zi. Ea va deveni o putere colosală şi va veni un moment în care, având cu Europa comunicaţii mai uşoare graţie unor noi descoperiri, ea va dori să-şi spună cuvântul în treburile noastre şi să se amestece în ele” (Talleyrand).
Prognoza vizionară a marelui diplomat francez, poate cel mai mare din toate timpurile, este cu adevărat stupefiantă, pentru că ea a fost scrisă cu 100 de ani înainte de producerea faptelor. Talleyrand a scris aceste rânduri la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Francezul a stat doi ani şi în America, la Philadelphia, New York şi Boston, începând din martie 1794 şi a cunoscut această imensă ţară nemijlocit. I-a vorbit şi limba – locuise şi în Anglia, unde se autoexilase fugind de Teroare, între 1792 şi 1794.
Europa i-a dat Americii prilejul de două ori să se amestece în treburile sale. E vorba, bineînţeles, de cele două războaie mondiale. Aceste războaie îi sunt imputate, în general, în primul rând Germaniei, împăratului Wilhelm al II-lea şi lui Hitler. Astăzi, America controlează prin NATO, prin UE şi prin alte organisme şi organizaţii internaţionale aproape întreaga Europă, face excepţie majoră doar Rusia. După mulţi observatori, războiul din Ucraina – Ucraina e deja membru de facto al NATO şi UE – e, de fapt, un război al Americii cu Rusia.
Incompatibilitatea dintre Imperiul Britanic şi pe urmă cel American, şi Imperiul Ţarist, URSS şi Imperiul Rus actual e documentată de biblioteci întregi. Rusofobia anglo-americană nu a încetat în ultimii 200 de ani decât temporar, de pildă, în momentul alianţei cu Stalin pentru a-l învinge pe Hitler. Geopolitica, geoeconomia au fost inventate de Mackinder chiar pe baza acestei ireconciliabilităţi. Puteri de apă, puteri de uscat, Heartland etc.
În afară de Ucraina, principala victimă a războiului în curs, prin sancţiunile economice extinse aplicate Rusiei, este chiar Germania, cea care, prin nesăbuinţa şi aventurismul ei catastrofal, a deschis larg porţile Europei unei Americi devenită „colosală” şi pe spinarea Europei.
În ultimii 50 de ani, Germania a crezut că poate coabita cu bazele şi armata americană pe teritoriul său şi cu importuri gigantice de energie ieftină din Rusia. Întreaga economie germană, industria mai întâi, s-a bazat pe gazul ieftin rus, pe petrolul rus ieftin şi pe alte importuri de materii prime, metale absolut necesare industriei. Nici Helmut Kohl şi nici Angela Merkel, şi cu atât mai puţin social-democratul Gerhard Schröder nu au încercat să rezolve acest paradox fatal.
Germania trebuia ori să scape de armata şi de capitalurile americane, ori să renunţe la importurile enorme şi foarte ieftine de materii prime (mai ales energie) din Rusia. De fapt, de armata americană nu putea scăpa singură, putea încerca doar cu ajutorul Europei, al Franţei în primul rând, independentă militar de SUA (până în 2008) graţie lui Charles de Gaulle. Dar Germania putea să-şi diversifice importurile de energie chiar dacă la preţuri mai ridicate, inclusiv din Statele Unite. Nu a făcut-o deloc şi azi plăteşte preţul maxim.
Profesorul german de economie la Universitatea Aalen, Christian Kreiss, cu experienţă de profesorat în SUA, vorbeşte despre distrugerea industriei şi a clasei medii germane: „Lucrez în domeniul economic de 40 de ani, iar ceea ce văd acum n-am mai văzut niciodată. Nori negri plutesc deasupra Germaniei. După principalii analişti ai Asociaţiei Camerelor de Comerţ şi Industrie germane, asistăm la o contracţie economică de 20 până la 30 %. Şi nu e părerea oricui, ci chiar cea a preşedintelui asociaţiei. Iar preşedintele Federaţiei industriei germane spune că industria noastră e ameninţată. N-am mai văzut niciodată aşa ceva – o inflaţie de 10 %. Am tipărit mulţi bani în ultimii ani. Guvernul a făcut cecuri care ne-au îndemnat să credem că totul va fi bine, că am putea, într-un fel sau altul, să scăpăm de toate problemele cu banii guvernului. Dar nu e cazul câtuşi de puţin. Şi, mai ales, e vorba de un atac la clasa noastră mijlocie. Închiderea în case a minat deja grav întreprinderile mici şi mijlocii, la fel ca şi politica actuală de sancţiuni a guvernului, mai ales cea aparţinând duoului de politicieni verzi de vârf care vor să suscite cât mai multă antipatie pentru poporul rus şi împing, de fapt, războiul mai departe. E păgubos şi pe scară mare. Această politică a sancţiunilor – fără petrol din Rusia, fără gaz din Rusia – e complet absurdă. Acest gaz face apoi turul lumii şi reajunge aici sub formă de gaz fracturat, murdar şi mult mai scump […]. Povestea cu Ucraina e o absurditate totală” („Christian Kreiss, allemand, professeur d’économie…”, brunobertez.com, 13.11.2022)
America încearcă să-şi salveze economia ultrafinanciarizată (şi hegemonia!) înghiţind industria germană. Au început sau se prefigurează delocalizări ale industriei germane (industria chimică, a sticlei, a oţelului, a hârtiei) şi construcţiei de automobile în America, unde energia este mult mai ieftină. SUA, care nu prea mai are industrie (a fost delocalizată de mult timp în Asia, mai ales în China), se va reindustrializa german. Odată cu industriile vor pleca în SUA şi capitalurile germane, după cum se estimează azi.
Dar odată cu economia Germaniei se poate prăbuşi şi toată construcţia UE, începând cu moneda sa, euro, care şi-a început devalorizarea. Odată cu prăbuşirea probabilă a UE, avantajele pe care le deţine SUA în Europa, în special în Europa de Vest, se vor transforma în pietre de moară de gâtul economiei americane. Piaţa pentru interesele americane în Europa se va restrânge dramatic.
Intrarea din ce în ce mai des evocată a României şi Poloniei în conflictul cu Rusia va transforma războiul din Ucraina într-un război din Europa de Est. Asta pentru început. Trupele româneşti (plus instructori, mercenari occidentali şi înzestrare militară americană + sateliţi) ar trebui să apere Republica Moldova şi sud-vestul Ucrainei, regiunea Odesa. Trupele poloneze (instructori, mercenari, armament occidental) ar asigura protecţia Ucrainei de Vest, Lvov, Ivano-Frankovsk. Şi iată cum se proiectează, pe teren, împărţirea Ucrainei. Nipru va fi o graniţă pentru înaintarea Rusiei – asta ne spune retragerea din Herson. Şi ce va mai rămâne din Ucraina ? O Ucraină foarte mică şi demilitarizată.
Proiectul mare care se deduce din marile manevre actuale este apariţia unei noi mari puteri europene total conectată la SUA: este vorba de Polonia. Astfel, ruptura dintre Germania şi Rusia, o apropiere percepută ca atât de periculoasă de puterile de apă SUA şi Marea Britanie, va fi asigurată de ţările din intermarium, printre care şi România.
Petru Romoşan
Featured
Facturi de lux pentru Inteligență Artificială: Omenirea, „sacrificată” pe altarul centrelor de date
Într-o eră în care algoritmii promit eficientizarea vieții, realitatea din teren arată o imagine mult mai sumbră pentru consumatorul de rând. Conform unei analize publicate de Cotidianul Național sub semnătura jurnalistei Claudia Marcu, dezvoltarea fulminantă a Inteligenței Artificiale (IA) a declanșat o „vânătoare” globală de energie care amenință să arunce populația într-o criză a prețurilor fără precedent. Mesajul transmis de Agenția Internațională pentru Energie (IEA) este unul fără echivoc: securitatea aprovizionării cu energie a cetățenilor este acum în competiție directă cu foamea de date a noilor giganți tehnologici.
Dezechilibrul fatal: Tehnologia galopantă vs. infrastructura energetică inertă
Miezul problemei rezidă într-o neconcordanță structurală între dinamica sectorului tech și rigiditatea sistemelor energetice. Potrivit raportului IEA citat de Claudia Marcu, în timp ce centrele de date apar și se extind într-un ritm amețitor, investițiile în rețelele electrice și în noi unități de generare sunt, prin natura lor, procese lente. Această „nealiniere” forțează piețele să crească prețurile pentru a acoperi cererea uriașă și concentrată, punând presiune pe buzunarele populației care riscă să devină o victimă colaterală a progresului digital.
„Omenirea este sacrificată de două ori”, avertizează analiza din Cotidianul Național. Pe de o parte, IA amenință stabilitatea locurilor de muncă, iar pe de altă parte, același progres tehnologic generează facturi enorme la utilități, pe fondul deficitului de energie creat artificial prin redirecționarea resurselor către marii serveri.
O cerere explozivă: Consumul centrelor de date se va dubla până în 2030
Cifrele prezentate sunt de-a dreptul alarmante și arată o evoluție aproape imposibil de gestionat fără măsuri drastice. În 2025, cererea globală de electricitate pentru infrastructura critică a IA a crescut cu un procent record de 50%. Proiecțiile IEA indică faptul că acest consum se va dubla în următorii ani, sărind de la 485 TWh în 2025 la un colosal 950 TWh până la finalul acestui deceniu.
Această explozie a cererii reprezintă aproximativ 3% din consumul total de electricitate al planetei, o cotă care, deși pare mică la prima vedere, este suficientă pentru a destabiliza complet rețelele naționale și a provoca șocuri inflaționiste similare celor din timpul crizei energetice din 2022.
Reîntoarcerea la gaz: Soluția de avarie care alimentează noii giganți digitali
Un alt efect pervers al goanei după IA este compromiterea obiectivelor ecologice. Constrânși de rețelele electrice prea lente sau supraîncărcate, dezvoltatorii de centre de date, în special în Statele Unite, au început să își construiască propriile centrale pe gaze naturale chiar la fața locului. Această strategie de „generare la domiciliu” necesită o infrastructură supradimensionată cu până la 70% peste cererea reală pentru a asigura stabilitatea operării.
În consecință, emisiile de carbon asociate acestui sector sunt estimate să ajungă la 350 de milioane de tone până în 2035. Astfel, în timp ce guvernele impun populației tranziții costisitoare către energia regenerabilă, centrele de date forțează o revenire la combustibilii fosili pentru a susține procesarea de date, lăsând cetățeanul de rând să suporte atât costul mediului, cât și pe cel al facturilor tot mai piperate.
Anchete
Eșec procedural la vârful Parchetului General: Înalta Curte respinge demersul lui Alex Florența privind onorariile de succes ale avocaților
Procurorul General al României, Alex Florența, a suferit o înfrângere juridică majoră chiar pe terenul procedurii legale. Potrivit unei dezvăluiri recente a publicației Lumea Justiției, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au decis ieri, 20 aprilie 2026, respingerea unei inițiative cheie promovate de șeful Ministerului Public, considerând demersul ca fiind inadmisibil.
RIL-ul privind cheltuielile de judecată, blocat la instanța supremă
Instanța supremă a analizat Recursul în Interesul Legii (RIL) formulat de Alex Florența în perioada în care acesta se afla la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ). Demersul viza o problemă sensibilă pentru sistemul judiciar și pentru buzunarele justițiabililor: clarificarea modului în care pot fi recuperate cheltuielile de judecată, mai exact onorariile de succes ale avocaților.
Deși Procurorul General a încercat să obțină o interpretare unitară a legii, judecătorii ICCJ au considerat că sesizarea nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, respingând-o înainte de a intra în dezbaterea fondului problemei.
Disputa pe onorariile de succes: Poate pierzătorul să fie obligat la plata „bonusului” de avocat?
Întrebarea de drept care a stat la baza acestui dosar viza interpretarea și aplicarea articolelor 451-453 din Codul de procedură civilă. Concret, Alex Florența dorea ca instanța supremă să stabilească dacă partea care a pierdut un proces poate fi obligată, printr-o acțiune separată, să plătească onorariul de succes cuvenit avocatului părții care a câștigat.
Această speță este de un interes major pentru piața avocaturii și pentru justițiabili, deoarece onorariile de succes pot atinge sume considerabile, iar practica instanțelor de judecată era, în viziunea șefului PICCJ, neuniformă.
Minuta ICCJ: „Respinge, ca inadmisibil, recursul în interesul legii”
În decizia nr. 7/2026, pronunțată în dosarul nr. 2541/1/2025, completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a tranșat situația rapid. Minuta ședinței publice de ieri, 20 aprilie 2026, confirmă eșecul argumentației Parchetului General:
„Respinge, ca inadmisibil, recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind următoarea problemă de drept: ‘În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 451 – 453 din Codul de procedură civilă, partea care a pierdut procesul poate să fie obligată, pe cale separată, la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de succes cuvenit avocatului părţii care a câştigat procesul?’”
Conform reglementărilor în vigoare, această decizie este obligatorie pentru instanțele din România, însă efectul ei este unul de menținere a statu-quo-ului, lăsând nerezolvată divergența de interpretare sesizată de Procurorul General. (Irinel I.).
Administratie
Ruta Istanbul – Vestul Europei, blocată în Teleorman: Acțiune de amploare a Poliției de Frontieră pentru stoparea migrației clandestine
O operațiune fulger, desfășurată prin cooperarea strategică a mai multor structuri de forță, a dus la capturarea a cinci cetățeni străini care încercau să tranziteze ilegal România cu scopul de a ajunge în vestul Europei. Intervenția subliniază vigilența autorităților române în securizarea frontierelor, într-un moment în care presiunea migraționistă rămâne o provocare constantă la granițele țării.
Intervenție coordonată: Poliția și Grănicerii, scut în fața fluxurilor ilegale
Succesul acestei acțiuni operative se datorează unei colaborări strânse între Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu — prin structurile din Giurgiu și Teleorman — și efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, alături de Poliția orașului Videle. Potrivit datelor furnizate de ITPF Giurgiu, intervenția a fost declanșată în urma unor informații operative precise referitoare la prezența unor persoane care corespundeau profilului de risc migraționist.
Echipele de intervenție au acționat sincronizat pe raza județului Teleorman, reușind identificarea și interceptarea grupului înainte ca acesta să își poată continua drumul către inima spațiului Schengen.
Călătorie clandestină în vagoane de marfă: Odiseea periculoasă a migranților din Pakistan și Egipt
În urma verificărilor preliminare efectuate de autorități, s-a stabilit că grupul era format din trei cetățeni din Pakistan și doi din Egipt. Aceștia nu dețineau documente de identitate valabile care să le permită tranzitul legal. Declarațiile acestora au scos la iveală o metodă de operare frecventă, dar extrem de periculoasă: migranții au fost îmbarcați ilegal într-un vagon de tren încă din Istanbul, având ca destinație finală state din vestul Europei.
Cazul a fost preluat pentru cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, faptă prevăzută de articolul 262 din Codul Penal. Dosarul urmează să fie înaintat unității de parchet competente pentru dispunerea măsurilor legale necesare.
Cooperare transfrontalieră activă: Migranții, predați autorităților bulgare
Eficiența gestionării acestui caz a fost completată de mecanismele de cooperare internațională dintre Poliția de Frontieră Română și omologii din Republica Bulgaria. În baza planurilor de acțiune comune, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu a fost organizată o întrevedere de urgență. În cadrul acestei întâlniri, cele cinci persoane au fost predate oficial autorităților bulgare pentru continuarea procedurilor specifice.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu a reafirmat, cu această ocazie, angajamentul ferm de a continua acțiunile de prevenire și combatere a criminalității transfrontaliere, asigurând un management eficient și sigur al granițelor României. (Sava N.).
-
Exclusivacum 4 zileJUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)
-
Exclusivacum 2 zilePrahova, raiul imposturii: „Morții” penali din instituții și festivalul diplomelor scoase din joben (I)
-
Exclusivacum 3 zileBuna Vestire a tablelor indoite: Cum a „sfințit” miliția prahoveană paharul de Ziua Poliției
-
Exclusivacum 3 zile„Mafia Antigrindină”: Radiografia unui ospiciu atmosferic. Marea „pârjoleală” de 5.000% și rachetele-ruletă care vânează conducte de gaz sub nasul Prefectului
-
Exclusivacum 4 zilePloieștiul, între ghenă și tribunal: Cum a ajuns „Republica lui Caragiale” un „Bingo” penal pe 10 milioane de euro, sub bagheta Magicianului-Fanfară!
-
Exclusivacum o ziBINGO PE 10 MILIOANE DE EURO: Ploieștiul se îneacă în gunoi, dar dansează la fanfară sub bagheta „Independentului” mut și a Magicianului de la Hale!
-
Exclusivacum o ziGENERALUL „VRAJA-MĂRII” ȘI ALCHIMIȘTII NORILOR: FERMIERII CER PROBA CU NEURONUL PENTRU „PLOILE DE 20%” FABRICATE LA RADIO!
-
Exclusivacum 5 zilePoliția, transformată în agent de asigurări: Proiectul legislativ care pune în pericol siguranța publică pentru a proteja interesele electorale ale primarilor



