„Faţă de America, Europa trebuie să fie mereu foarte atentă şi să nu furnizeze nici un pretext de acuze sau de represalii. America creşte în fiecare zi. Ea va deveni o putere colosală şi va veni un moment în care, având cu Europa comunicaţii mai uşoare graţie unor noi descoperiri, ea va dori să-şi spună cuvântul în treburile noastre şi să se amestece în ele” (Talleyrand).

Prognoza vizionară a marelui diplomat francez, poate cel mai mare din toate timpurile, este cu adevărat stupefiantă, pentru că ea a fost scrisă cu 100 de ani înainte de producerea faptelor. Talleyrand a scris aceste rânduri la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Francezul a stat doi ani şi în America, la Philadelphia, New York şi Boston, începând din martie 1794 şi a cunoscut această imensă ţară nemijlocit. I-a vorbit şi limba – locuise şi în Anglia, unde se autoexilase fugind de Teroare, între 1792 şi 1794.

Europa i-a dat Americii prilejul de două ori să se amestece în treburile sale. E vorba, bineînţeles, de cele două războaie mondiale. Aceste războaie îi sunt imputate, în general, în primul rând Germaniei, împăratului Wilhelm al II-lea şi lui Hitler. Astăzi, America controlează prin NATO, prin UE şi prin alte organisme şi organizaţii internaţionale aproape întreaga Europă, face excepţie majoră doar Rusia. După mulţi observatori, războiul din Ucraina – Ucraina e deja membru de facto al NATO şi UE – e, de fapt, un război al Americii cu Rusia.

Incompatibilitatea dintre Imperiul Britanic şi pe urmă cel American, şi Imperiul Ţarist, URSS şi Imperiul Rus actual e documentată de biblioteci întregi. Rusofobia anglo-americană nu a încetat în ultimii 200 de ani decât temporar, de pildă, în momentul alianţei cu Stalin pentru a-l învinge pe Hitler. Geopolitica, geoeconomia au fost inventate de Mackinder chiar pe baza acestei ireconciliabilităţi. Puteri de apă, puteri de uscat, Heartland etc.

În afară de Ucraina, principala victimă a războiului în curs, prin sancţiunile economice extinse aplicate Rusiei, este chiar Germania, cea care, prin nesăbuinţa şi aventurismul ei catastrofal, a deschis larg porţile Europei unei Americi devenită „colosală” şi pe spinarea Europei.

În ultimii 50 de ani, Germania a crezut că poate coabita cu bazele şi armata americană pe teritoriul său şi cu importuri gigantice de energie ieftină din Rusia. Întreaga economie germană, industria mai întâi, s-a bazat pe gazul ieftin rus, pe petrolul rus ieftin şi pe alte importuri de materii prime, metale absolut necesare industriei. Nici Helmut Kohl şi nici Angela Merkel, şi cu atât mai puţin social-democratul Gerhard Schröder nu au încercat să rezolve acest paradox fatal.

Germania trebuia ori să scape de armata şi de capitalurile americane, ori să renunţe la importurile enorme şi foarte ieftine de materii prime (mai ales energie) din Rusia. De fapt, de armata americană nu putea scăpa singură, putea încerca doar cu ajutorul Europei, al Franţei în primul rând, independentă militar de SUA (până în 2008) graţie lui Charles de Gaulle. Dar Germania putea să-şi diversifice importurile de energie chiar dacă la preţuri mai ridicate, inclusiv din Statele Unite. Nu a făcut-o deloc şi azi plăteşte preţul maxim.

Profesorul german de economie la Universitatea Aalen, Christian Kreiss, cu experienţă de profesorat în SUA, vorbeşte despre distrugerea industriei şi a clasei medii germane: „Lucrez în domeniul economic de 40 de ani, iar ceea ce văd acum n-am mai văzut niciodată. Nori negri plutesc deasupra Germaniei. După principalii analişti ai Asociaţiei Camerelor de Comerţ şi Industrie germane, asistăm la o contracţie economică de 20 până la 30 %. Şi nu e părerea oricui, ci chiar cea a preşedintelui asociaţiei. Iar preşedintele Federaţiei industriei germane spune că industria noastră e ameninţată. N-am mai văzut niciodată aşa ceva – o inflaţie de 10 %. Am tipărit mulţi bani în ultimii ani. Guvernul a făcut cecuri care ne-au îndemnat să credem că totul va fi bine, că am putea, într-un fel sau altul, să scăpăm de toate problemele cu banii guvernului. Dar nu e cazul câtuşi de puţin. Şi, mai ales, e vorba de un atac la clasa noastră mijlocie. Închiderea în case a minat deja grav întreprinderile mici şi mijlocii, la fel ca şi politica actuală de sancţiuni a guvernului, mai ales cea aparţinând duoului de politicieni verzi de vârf care vor să suscite cât mai multă antipatie pentru poporul rus şi împing, de fapt, războiul mai departe. E păgubos şi pe scară mare. Această politică a sancţiunilor – fără petrol din Rusia, fără gaz din Rusia – e complet absurdă. Acest gaz face apoi turul lumii şi reajunge aici sub formă de gaz fracturat, murdar şi mult mai scump […]. Povestea cu Ucraina e o absurditate totală” („Christian Kreiss, allemand, professeur d’économie…”, brunobertez.com, 13.11.2022)

America încearcă să-şi salveze economia ultrafinanciarizată (şi hegemonia!) înghiţind industria germană. Au început sau se prefigurează delocalizări ale industriei germane (industria chimică, a sticlei, a oţelului, a hârtiei) şi construcţiei de automobile în America, unde energia este mult mai ieftină. SUA, care nu prea mai are industrie (a fost delocalizată de mult timp în Asia, mai ales în China), se va reindustrializa german. Odată cu industriile vor pleca în SUA şi capitalurile germane, după cum se estimează azi.

Dar odată cu economia Germaniei se poate prăbuşi şi toată construcţia UE, începând cu moneda sa, euro, care şi-a început devalorizarea. Odată cu prăbuşirea probabilă a UE, avantajele pe care le deţine SUA în Europa, în special în Europa de Vest, se vor transforma în pietre de moară de gâtul economiei americane. Piaţa pentru interesele americane în Europa se va restrânge dramatic.

Intrarea din ce în ce mai des evocată a României şi Poloniei în conflictul cu Rusia va transforma războiul din Ucraina într-un război din Europa de Est. Asta pentru început. Trupele româneşti (plus instructori, mercenari occidentali şi înzestrare militară americană + sateliţi) ar trebui să apere Republica Moldova şi sud-vestul Ucrainei, regiunea Odesa. Trupele poloneze (instructori, mercenari, armament occidental) ar asigura protecţia Ucrainei de Vest, Lvov, Ivano-Frankovsk. Şi iată cum se proiectează, pe teren, împărţirea Ucrainei. Nipru va fi o graniţă pentru înaintarea Rusiei – asta ne spune retragerea din Herson. Şi ce va mai rămâne din Ucraina ? O Ucraină foarte mică şi demilitarizată.

Proiectul mare care se deduce din marile manevre actuale este apariţia unei noi mari puteri europene total conectată la SUA: este vorba de Polonia. Astfel, ruptura dintre Germania şi Rusia, o apropiere percepută ca atât de periculoasă de puterile de apă SUA şi Marea Britanie, va fi asigurată de ţările din intermarium, printre care şi România.

Petru Romoşan