Featured
De ce nu pot avea loc negocieri de pace în războiul din Ucraina?
De ce pacea pare imposibilă, irealizabilă? Lumea, mai ales cea europeană, a obosit, s-a săturat de această nouă mare criză provocată, care duce la frig, sărăcie, foamete, falimente, penurii de tot felul, lume care a trecut printr-o altă mare criză inventată şi ea, cea a Covidului şi a obligativităţii unui vaccin netestat şi, după mulţi, foarte periculos.
Dintr-un război bazat pe argumente pseudoreligioase, cvasireligioase sau chiar religioase (dar un religios financiar, religia dolarului universal) nu se poate ieşi prin mijloace raţionale, consacrate de istorie. Rusia e somată cotidian să se explice, să explice de ce a „invadat” Ucraina rusofonă, în vreme ce SUA nu trebuie să explice nimănui ce caută ea însăşi în Ucraina. Împreună cu aliaţii săi vasalizaţi din imperriul american occidental. Şi la fel cum SUA nu trebuie să explice nimănui de ce a integrat, a „anexat” în NATO foşti aliaţi vasali ai URSS din fostul Pact de la Varşovia, aflaţi în „vecinătatea apropiată” a Rusiei (eliberată din URSS).
Crede şi nu cerceta! Propaganda civilizaţiei occidentale, civilizaţie aflată în mod evident pe o pantă descendentă, mai ales în ceea ce priveşte credinţa şi morala, e doar o variantă degradată a credinţei medievale în Papa de la Roma, conducător universal autoproclamat şi în Dumnezeul său de tip Ev Mediu occidental. Şi asta în special după Marea Schismă de Orient din 1054.
Noul Papă de la Washington, numit azi Joe Biden şi ales, după mulţi, după „trumpişti”, în mod fraudulos, luptă azi deopotrivă cu regii ostili germanici (patronatele germane) şi cu creştinătatea ortodoxă, condusă altădată de la Constantinopol, astăzi turcitul Istanbul. Principala victimă a sancţiunilor impuse Rusiei de SUA (şi de vasalii săi din UE) pare a fi azi tot aceeaşi Germanie. Rusia joacă rolul său tradiţional de 1.000 de ani, reprezintă Orientul ortodox, Noua Romă, Noul Constantinopol.
Papa de la Washington îi are în vizor şi pe chinezi, ca şi pe oricine, mai ales din Asia, nu se supune dictatelor papale, cu multiplele lor „clauze”. Dolarul şi hegemonia unipolară americană trebuie să mai trăiască cel puţin 100 de ani – proiectul neoconservator New American Century (atribuit lui Robert Kagan, soţul Victoriei Nuland). Conflictul în curs nu e decât o etapă din războiul de 20 de ani deja programat.
Dar, pe lângă strania dimensiune religioasă, conflictul din Ucraina are şi o dimensiune psihologică, de fapt, psihiatrică. Rusofobia, boala de care suferă, paradoxal, mai mult Occidentul decât unele ţări din imediata apropiere a Rusiei, printre care şi România, a acumulat biblioteci întregi, cu autori francezi, englezi, americani şi germani, dintre care cel mai celebru e Marchizul de Custine (1790-1857), reeditat în toate limbile, dar mai ales în SUA, de sute de ori.
Marele economist american Michael Hudson demonstrează câteva dintre aceste idei şi destule altele, în primul rând economice, într-o conferinţă atinsă de aripa geniului, anume făcută pentru Germania: „Paralela cea mai apropiată pe care o pot găsi este lupta din Evul Mediu european între papalitatea romană şi regii germani – ai Sfântului Imperiu Romano-German – în secolul al XIII-lea. Acest conflict a împărţit Europa după nişte linii asemănătoare celor de azi. Mai mulţi Papi l-au excomunicat pe Frederic al II-lea (împăratul Sfântului Imperiu) dar şi pe alţi regi germani, şi şi-au moblizat aliaţii la luptă împotriva Germaniei şi a controlului pe care îl exercita ea în Italia de Sud şi în Sicilia.
Antagonismul Occidentului împotriva Orientului a fost suscitat de Cruciade (1095-1291), tot aşa cum războiul rece actual este o cruciadă împotriva economiilor care ameninţă dominaţia Statelor Unite asupra lumii. Războiul medieval împotriva Germaniei urmărea să decidă cine trebuia să controleze Europa creştină: papalitatea, Papii devenind împăraţi mundani, sau conducători laici ai unor regate individuale care revendicau puterea de a le legitima şi accepta moral. Pandantul Europei medievale la noul război rece al SUA împotriva Chinei şi Rusiei a fost separarea Bisericilor din Orient şi Occident în 1054. Cerând un control unipolar asupra creştinătăţii, Leon al IX-lea a excomunicat Biserica Ortodoxă de la Constantinopol şi toată populaţia creştină care o compunea. […]
Această ruptură i-a creat o problemă politică diplomaţiei romane: cum putea menţine toate regatele Europei occidentale sub controlul său şi revendica dreptul la subvenţii financiare din partea lor ? Acest obiectiv implica subordonarea regilor profani autorităţii religioase papale. În 1074, Papa Grigore al VII-lea, Hildebrand, a anunţat 27 de Dictate Papale care cuprindeau strategia administrativă ce-i permitea Romei să-şi asigure puterea asupra Europei. Aceste exigenţe papale [sancţiunile economice de astăzi – n.n.] prezintă o paralelă frapantă cu diplomaţia americană de azi” („Germany’s position in America’s New World Order”, michael-hudson.com, 2.11.2022).
SUA nu-şi mai respectă nici măcar propria Constituţie. Războiul din Ucraina împotriva Rusiei nu e un război declarat cu acte în regulă, e doar un război prin proxy, şi nici nu e purtat ca un război în interesul clar al SUA. Doar al Marii Finanţe, al Wall Street-ului, al marilor averi (care au cumpărat mult pământ în Ucraina), al FMI-ului, Băncii Moncdiale, UE, OMC etc. Într-un cult pe faţă al Davos-ului. E doar un război împotriva „necredincioşilor”.
Cel mai mare „necredincios” e chiar Vladimir Putin, care trebuie imperios înlăturat de la putere şi înlocuit cu un nou Boris Elţîn subaltern. Va urma, probabil, într-o nouă etapă, Xi Jinping al Chinei, pe care Statul Profund american nu a reuşit să-l împiedice să obţină un al treilea mandat de cinci ani prin sprijinul acordat „bandei” lui Hu Jintao. Hu Jintao a fost scos ostentativ din sală manu militari în ultima zi a Congresului Partidului Comunist Chinez, în văzul întregii lumi.
Michael Hudson crede că războiul Occidentului, războiul SUA cu cealaltă lume în reorganizare, lumea B, poate dura între 10 şi 20 de ani: „Această fractură mondială promite să fie o luptă de 10 sau 20 de ani pentru a se decide dacă economia mondială va fi o economie unipolară dolarizată, centrată pe Statele Unite, sau o lume multipolară şi multidevize, centrată pe inima Eurasiei, cu economii mixte public-privat. Preşedintele Biden a caracterizat această împărţire ca fiind aceea între democraţii şi autocraţii. Această terminologie e un tipic dublu limbaj orwellian. Prin „democraţii”, el înţelege Statele Unite şi oligarhiile financiare occidentale aliate. […] Prin „autocraţii”, Biden înţelege ţările care rezistă acestei preluări a controlului prin financiarizare şi privatizare. În practică, retorica americană semnifică promovarea propriei sale creşteri economice şi a propriului nivel de trai, menţinând Finanţa şi banca în chip de servicii publice” (Idem).
Printre cei mai mari contributori la războiul din Ucraina sunt SUA (3,6 % din bugetul de Apărare propriu transferat în Ucraina), Marea Britanie (6,7 %), Polonia (15 %), Letonia (41 %), Estonia (37 %), Lituania (16,7 %). Aceste ţări reprezintă linia întâi a efortului militar din Ucraina împotriva Rusiei. Dar mai sunt şi alţi contributori : Canada (4,1 %), Germania (2,4 %), Luxemburg (11,9 % din bugetul de Apărare propriu transferat în Ucraina), Slovacia (9,9 %), Republica Cehă (9,4 %), Suedia (4,3 %), Norvegia (4,4 %), Slovenia (8,5 %), Danemarca (6,2 %), Grecia (3,3 %). Aceste contribuţii cumulate înseamnă 41 de miliarde de dolari, adică de 7,6 ori mai mult decât bugetul de Apărare al Ucrainei pe 2022 şi 86 % din bugetul de Apărare al Rusiei. România şi Austria nu contribuie decât cu 0,1 % din bugetul lor de Apărare, iar Ungaria nu apare deloc în acest tablou.
Volodimir Zelenski e dispus să negocieze pacea numai în condiţiile sale: să recupereze toate teritoriile anexate de Rusia, inclusiv Crimeea, Rusia să plătească integral reconstrucţia Ucrainei şi, eventual, Vladimir Putin să fie purtat şi arătat într-o cuşcă prin Kiev (şi Washington ?) ca altădată Baiazid învins de Timur Lenk. Crede vreun om raţional că aşa ceva e posibil? Desigur, Zelenski e doar o marionetă care vorbeşte ce îi dictează patronii săi, cei care, de altfel, finanţează războiul.
România se găseşte la marginea lumii A, lumea americană. Ca să scape de istoria anterioară, cea dintre 1947 şi 1989, ocupaţia sovietică, românii au ţinut atât de mult să se integreze în NATO şi în UE. Dar interesele SUA erau diferite de cele ale României. Românii credeau şi încă mai cred în Punctul 5 al Tratatului NATO. SUA avea nevoie de o ţară în coasta Rusiei şi cu acces la Marea Neagră. SUA nu a fost niciodată Moş Crăciun pentru nimeni. Nici măcar pentru Marea Britanie. Cu excepţia Statului Profund din România, a oligarhilor, a serviciilor secrete, a înalţilor funcţionari, a presei miluite şi a jalnicilor politicieni din toate partidele, mari şi mici, la putere sau în opoziţie, România are însă mai toate caracteristicile lumii B.
Petru Romoşan
Featured
Consultanță gratis, ca la supermarket: ia și fugi! De ce Sindicatul Diamantul nu mai dă dreptate la kilogram
„Nu sunt membru, dar am o problemă…” – sportul național al tastaturii curajoase
Aproape zilnic, Sindicatul Diamantul se lovește de același refren lacrimogen: „Nu sunt membru de sindicat, dar am o problemă și aș vrea punctul dumneavoastră de vedere.”
Răspunsul politicos există. Doar că politicos nu mai înseamnă și „gratuit, nelimitat și pe loc”. A venit vremea să fie spus apăsat: nu e rea-voință, nu e aroganță, nu e orgoliu de sindicat. E simplu: așa funcționează lumea reală, nu lumea în care consultanța juridică e ca aerul – invizibilă și, aparent, fără costuri.
Sindicatul nu e birou de informații, nici ONG de dat sfaturi „din milă”
Mulți colegi își imaginează sindicatul ca pe un fel de ghișeu non-stop de „păreri juridice gratuite” sau ca pe un ONG cu suflet mare, plătit cu like-uri și mulțumiri în privat. Greșit.
Un sindicat este o asociere de oameni care își pun banii și forța la comun ca să obțină ceva ce, individual, n-ar obține în veci: procese câștigate, ordine declasificate, excepții de neconstituționalitate admise, transparență, reguli schimbate.
Imaginea corectă e asta: plătești un abonament lunar mic, nu pentru că ai azi o problemă, ci pentru ca, în ziua în care îți crapă cerul în cap, să existe deja o structură juridică pregătită să te apere. Nu cumperi „răspuns la e-mail”, cumperi faptul că există cineva, la zi, pe domeniul tău.
Diferența față de abonamentele obișnuite e brutal de simplă: aici nu ești client. Ești parte din organizație. Banii tăi nu devin profitul cuiva, ci intră într-un fond comun. Din fondul ăsta sunt apărați și alți colegi – poate mai norocoși ca tine azi, poate mai ghinioniști mâine.
Când un polițist câștigă un proces prin intermediul Sindicatului Diamantul, nu l-a câștigat pentru că a trimis un e-mail emoționant. L-a câștigat pentru că alte câteva mii de polițiști au plătit lună de lună, ani de zile, ca acea mașinărie juridică să existe. Asta nu e poezie, se numește mecanism financiar al solidarității. Nu sună la fel de romantic, dar funcționează.
Cât costă, de fapt, un „punct de vedere”? Spoiler: nu o cafea
Mulți nu știu. Așa că merită să punem cifrele pe masă, cu sursa clară: Uniunea Națională a Barourilor din România, ghidul orientativ al onorariilor minimale, actualizat ultima dată în iunie 2026. Sunt sumele sub care Uniunea recomandă avocaților să NU coboare. Nu „prețul pieței”, ci linia roșie de jos.
Câteva exemple, așa, ca să nu mai pară „e doar o părere, ce mare lucru”:
- Consultație juridică și redactare de acte: 360 lei pe oră, dar nu mai puțin de 710 lei.
- O simplă notificare sau adresă: 360 lei pe oră, dar nu mai puțin de 550 lei.
- Acțiune în contencios administrativ: 3.550 lei.
- Contestație privind raportul de serviciu: 3.550 lei.
- Litigiu privind pensia: 2.490 lei.
Cu alte cuvinte, o consultație de o oră NU costă 360 de lei, ci 710 lei, pentru că se aplică pragul minim, nu visul frumos al clientului. Tariful orar începe să conteze abia de la două ore în sus.
Și, atenție, toate sumele de mai sus sunt minimale, nu „tariful generos al avocatului bun la suflet”. Ghidul le numește clar: „onorarii minimale”. În realitate, un avocat cu experiență serioasă în contencios administrativ cere, de regulă, MAI mult. Iar ghidul însuși explică: pentru clienți persoane juridice onorariile se pot dubla, iar în apel sau recurs se pot majora din nou cu până la 100%.
Dacă faci un calcul cinstit pentru un dosar de drepturi salariale dus până la instanța supremă, doar la minim ajungi undeva între 7.000 și 15.000 de lei. Pentru un singur dosar. Pentru un singur om.
Sindicatul Diamantul are sute de dosare pe rol în același timp, la curțile de apel din toată țara. Când ceri „doar un punct de vedere”, întreabă-te sincer cât din sistemul ăsta crezi că se ține în viață cu „mulțumesc frumos, sunteți de aur”.
Cine plătește orchestra: nu statul, nu Europa, nu sponsorul invizibil
Banii vin de unde trebuie să vină: din cotizația membrilor. Atât. Fără bani de la stat, fără sponsori, fără proiecte europene. Niciun Moș Crăciun instituțional care să subvenționeze „părerile gratis” pentru toată lumea.
Din cotizația asta se plătesc:
- onorariile de avocat
- taxele de timbru
- expertizele contabile
- copiile de pe dosare
- deplasările la instanțe din alte județe
- corespondența
- platforma
- sediul
- personalul și contabilitatea
Un dosar de declasificare a unui ordin secret NU se scrie într-o după-amiază plictisită. Vorbim de luni de muncă, memorii, recursuri, uneori excepții de neconstituționalitate.
Un litigiu pe transparență – pentru obținerea de informații – durează doi-trei ani.
O sesizare la Curtea Constituțională înseamnă sute de ore de documentare.
Litigiile pe drepturi de muncă sunt un labirint, din cauza metodologiei secrete.
Toate astea costă. Iar nota de plată o achită membrii – nu comentatorii de pe margine, nu cei care „n-au fost niciodată membri, dar au o problemă urgentă”.
Ce nu poți cumpăra la kilogram: cunoașterea sistemului opac
Aici încep lucrurile care nu încap într-o factură și nici într-un „răspuns scurt pe Messenger”.
Statutul juridic al polițistului nu e un domeniu de drept obișnuit, transparent, civilizat. E un domeniu opac. Multe dintre normele care decid cariera, salariul, pensia și răspunderea polițistului NU sunt în Monitorul Oficial.
În schimb, se găsesc:
- ordine interne nepublicate
- regulamente ținute la sertar
- acte clasificate fără vreun motiv real
- aplicații de calcul salarial cu algoritmi pe care polițistul, beneficiar „fericit”, nu i-a văzut niciodată
Un avocat poate fi foarte bun, riguros, cu ani buni de contencios administrativ. Și tot pornește cu un handicap masiv într-un proces al unui polițist: nu poate ataca ceea ce nu poate vedea. Nu e vina lui. Sistemul a fost construit exact ca să NU fie cunoscut din afară.
Dovada? Vine săptămânal:
Foarte mulți dintre cei care scriu Sindicatului Diamantul au DEJA avocat plătit, cu dosar pe rol. Și tot cer lămuriri sindicatului. Mai mult, scriu chiar avocații, direct: întreabă cum funcționează o procedură internă, ce înseamnă un anumit ordin, cum se citește o anumită anexă la statul de plată.
Nu pentru că n-ar ști drept. Ci pentru că domeniul ăsta are propria lui întunecime, un hățiș care NU se străbate cu „pregătire generală”. Cere:
- ani de specializare pe exact această felie
- obsesie pentru detaliu
- memorie instituțională
Iar aici intră în scenă Sindicatul Diamantul și omul lui-cheie: Emil Păscuț – considerat cel mai bun jurist pe nișa asta, cu o activitate juridică de specialitate de 20 de ani. Asta nu se înlocuiește peste noapte, nici cu bune intenții, nici cu un onorariu ocazional. E o infrastructură de cunoaștere construită cu răbdare și bani de cotizație.
Sindicatul nu e un birou de avocatură clasic. E memoria vie a acestui sistem întunecat.
Ani de dat cu capul în zidul ministerului: ce a însemnat, concret
Ani la rând, Sindicatul Diamantul a:
- cerut, contestat și dat în judecată ministerul pentru publicarea sau declasificarea unor acte ținute la secret fără motiv
- obținut excepții de neconstituționalitate admise pe ideea simplă, dar revoluționară, că un act normativ nesecret nepublicat NU produce efecte juridice
- reconstituit, bucată cu bucată, mecanisme de calcul salarial pe care nimeni nu voia să le explice
Fiecare astfel de dosar a lăsat în urmă ceva esențial: cunoaștere. Iar cunoașterea asta trebuie întreținută permanent, pentru că normele se schimbă lună de lună, adesea chiar ca reacție la ce a câștigat sindicatul în instanță.
Asta nu se cumpără „la oră” și nu se „rezolvă” într-o consultație de 40 de minute. Se construiește în ani și se hrănește lunar din cotizația membrilor.
Când un membru vine cu o problemă, el nu primește doar un jurist care citește legea. Primește acces la douăzeci de ani de hărți ale unui teren pe care toți ceilalți bâjbâie pe întuneric.
Resursa principală a unui sindicat real nu sunt banii, ci știința: cunoașterea acumulată, ținută în viață și actualizată de câțiva oameni în beneficiul tuturor membrilor. Banii nu sunt scop. Banii sunt combustibilul infrastructurii care:
- obține această cunoaștere prin procese
- o actualizează pe măsură ce normele se schimbă
- o pune la dispoziție membrilor prin analize, consultanță și apărare efectivă când e nevoie
Sindicate de carton, sindicate de Facebook și sindicate de oameni
Sub eticheta „sindicat” încap de toate:
- Sindicate-fantomă
Au ștampilă, cont, denumire și cam atât. Nu deranjează pe nimeni, nu mișcă nimic. N-au pierdut niciodată un proces pentru simplul motiv că n-au deschis niciodată unul. - Sindicate-tabloid
Trăiesc din reacții pe rețele sociale: like-uri, share-uri, indignare instant. Publică orice, cât mai repede, fără să se întrebe ce se întâmplă cu omul din interior care le-a dat informația. Acesta rămâne descoperit, dar bannerul e frumos, iar comentariile curg. Vizibilitatea e a organizației, consecințele sunt ale sursei. - Sindicate-ego
Sunt, în fapt, nevoia personală de validare a unui singur om. Un coleg vrea să conteze, să aibă o funcție, o audiență, o „tribună” – și își face sindicat. Organizația nu apără pe nimeni, e doar oglinda fondatorului. - Sindicate-tampon pentru conducere
Construcții comode, previzibile, create nu ca să obțină ceva pentru oameni, ci ca să existe un partener „ușor de gestionat” pentru șefi. Semnează ce trebuie, când trebuie, nu deranjează niciodată la moment nepotrivit. Un sindicat care n-a supărat niciodată conducerea nu e cuminte. E inutil. - Sindicate care apără efectiv oameni
Organisme profesionale în sensul serios al cuvântului:- produc știință juridică
- documentează
- explică
- consiliază
- merg în instanță până la capăt, chiar când costă bani, timp și capital de imagine, chiar când pierd
Sindicatul Diamantul a ales de la început ultima variantă: lentă, scumpă, puțin spectaculoasă. Singura care lasă ceva real în urmă.
De ce contează dacă ești sau nu membru: nu e „fiță”, e matematică și lege
Nu e vorba de orgoliu. Sunt două aspecte clare: unul juridic, unul de bun-simț.
- Juridic:
Asistența și reprezentarea se acordă membrilor, în condițiile statutului.
Consultanța juridică individualizată, contra cost, pentru terți, este activitate rezervată prin lege avocaților.
Sindicatul nu este și nu se poate transforma într-un cabinet de avocatură travestit. - Bun-simț:
Un coleg care plătește cotizația de opt ani și un coleg care intră în sindicat fix în ziua în care a primit raportul de cercetare disciplinară NU pot fi tratați la fel. Ar fi o bătaie de joc față de primul.
Dacă toți ar fi „egali” în acest mod, în doi ani n-ar mai exista niciun sindicat funcțional. De ce ar plăti cineva ani de zile pentru ceva ce se oferă gratis tuturor, oricând, oricum?
De aceea statutul Sindicatului Diamantul prevede clar: asistența juridică nu acoperă situațiile născute înainte de dobândirea calității de membru. Nu e răutate, nu e formalism rece. E singurul mod prin care sistemul de solidaritate rămâne în picioare.
Modelul „ideal” pentru profitor ar arăta așa:
- nu cotizezi niciodată
- te înscrii în ziua în care ți se taie un spor sau primești cercetarea disciplinară
- obții reprezentare
- apoi te retragi liniștit
Este echivalentul juridic al asigurării RCA încheiate după ce ai făcut accidentul. Nicio asigurare nu funcționează așa. Niciun sindicat nu poate funcționa așa.
Cine se afiliază astăzi e acoperit de astăzi înainte. Pentru problemele de ieri, varianta corectă este avocatul, pe cheltuială proprie.
Ce face Sindicatul Diamantul gratuit pentru toți – inclusiv pentru cei care „n-au fost niciodată membri”
Tot ce se publică pe pagina sindicatului și pe sprd.ro este:
- public
- gratuit
- accesibil tuturor: membri, nemembri, pensionari, cadre militare, trecători
Aici intră:
- analize
- hotărâri judecătorești
- explicații pe texte de lege
- semnalări de nelegalități
- informații despre drepturi salariale și de pensie
Dar adevărata forță nu se vede doar în articole. Se vede în efecte:
- Un proces câștigat pentru un singur om schimbă regula pentru toți.
Instanța stabilește o interpretare a legii. Următorul coleg în aceeași situație nu mai pornește de la zero, ci de la o soluție deja pronunțată. Așa se construiește jurisprudența: dosar cu dosar. - Când o nelegalitate e scoasă la lumină, urmează – mai repede sau mai târziu – și reparația.
De obicei fără recunoașterea greșelii, uneori după ani. Se modifică un ordin, se abandonează discret o practică, „dintr-o dată” o plată începe să se facă. Nimeni nu explică de ce, dar efectul există. - Există și efectul de prevenire:
O instituție care știe că actele ei sunt analizate, contestate și duse în instanță se poartă altfel decât una convinsă că nu verifică nimeni nimic.
Paradoxal, unele procese pierdute public aduc mai multă disciplină administrativă decât cele câștigate.
Excepțiile de neconstituționalitate – când cade legea pentru toată lumea, nu doar pentru membri
Cea mai departe ajung excepțiile de neconstituționalitate.
Când Curtea Constituțională admite o excepție, textul de lege cade pentru toți, nu doar pentru cel care a ridicat-o.
Sindicatul Diamantul a obținut patru astfel de excepții admise, trei redactate în sindicat și una câștigată printr-un avocat:
- Decizia CCR nr. 392/2014
- Au căzut: art. 59 alin. (2), art. 60 alin. (1) și art. 62 alin. (3) din Legea 360/2002.
- Este decizia „cap de serie”, care a stabilit că procedura disciplinară a polițistului trebuie reglementată prin lege, nu prin acte administrative interne.
- Decizia CCR nr. 258/2017
- A căzut sintagma: „precum şi în situaţii temeinic justificate, menţionate în actele administrative emise în acest scop” din art. 22 alin. (8) teza întâi din Legea 360/2002.
- Cu ea s-a dus și posibilitatea ca un șef să pună un polițist la dispoziția unității după criterii „temeinic justificate” doar în mintea lui.
- Decizia CCR nr. 833/2020
- A căzut art. 58¹ din Legea 360/2002.
- Decizia CCR nr. 88/2023
- A căzut sintagma „nu este cercetat disciplinar” din art. 27⁴⁵ lit. b).
Nu există alt sindicat în România care să fi obținut atâtea excepții de neconstituționalitate cu un asemenea impact asupra polițiștilor.
Fiecare dintre textele dispărute a dispărut din legislație pentru TOȚI polițiștii, nu doar pentru membrii Sindicatului Diamantul.
La fel se întâmplă cu un ordin declasificat: devine public pentru toți.
La fel cu un spor recunoscut în instanță: ajunge, în timp, în statele de plată ale tuturor.
Când cel mai bun jurist îți explică gratis, dar nu-ți datorează viața juridică
Mulți colegi știu deja că Emil Păscuț oferă frecvent explicații publice, de mare valoare juridică. De ele beneficiază gratuit:
- polițiști activi
- pensionari
- cadre militare
- oameni fără nicio legătură cu Sindicatul Diamantul
Nu se cere nimic în schimb. Nu se ține socoteala. E o alegere personală și profesională, nu o obligație a sindicatului. Și nu, nu înlocuiește calitatea de membru.
O lămurire publică NU este același lucru cu un dosar construit, apărat, susținut în instanță până la capăt.
Dosarele acelea – alea de care se bucură toată lumea când sunt câștigate – au fost plătite de cineva. De membri.
„Eu n-am beneficiat niciodată de sindicat” – mitul spectatorului inocent
Replica asta se aude periodic. Uneori de la membri. Alteori de la oameni care n-au fost niciodată membri și comentează cu curaj de pe margine. De cele mai multe ori, e falsă. Beneficiul nu a avut doar forma unui dosar cu numele lor pe copertă.
Când nu ai nevoie de sindicat ca apărător, el funcționează ca o publicație de specialitate pe cea mai îngustă nișă posibilă: statutul juridic al polițistului.
Cine altcineva scrie despre asta?
Presa generalistă? Nu. Nu din rea-credință, ci pentru că n-are public pentru subiecte fără sânge și scandal.
Ziarele vând:
- emoție
- senzațional
- cătușe
- „polițist corupt”
Nu vând:
- „indemnizație de concediu calculată greșit patru ani”
- „majorare care nu e spor și ce înseamnă asta”
- „ce se întâmplă cu pensia ta după plafonare”
- „cum dovedești în instanță caracterul clasificat al unui document”
Despre cum se aplică art. 37 din O.G. 38/2003, despre diferențele între sistemele de salarizare din MAI, MApN și ANP, despre tehnicalitățile obscure care îți mănâncă ani de muncă și bani din salariu – nu scrie nimeni. N-are cine și n-are pentru cine.
Sindicatul Diamantul scrie. De ani de zile, săptămână de săptămână:
- analize
- hotărâri comentate
- explicații pe legi
- comparații între sisteme
Ca să punem cifrele în context:
- un abonament la HotNews Premium costă 35 de lei pe lună. Merită banii, dar nu va scrie niciodată o linie despre cum ți se calculează ție salariul.
- cotizația la Sindicatul Diamantul e 32 de lei pe lună, fixă, indiferent de grad, funcție sau salariu.
Pentru MAI PUȚIN decât un abonament la un ziar generalist, primești:
- o publicație scrisă exclusiv pe domeniul tău
- de oameni care cunosc sistemul din interior
- plus apărare juridică atunci când ai nevoie
Un coleg care a citit un singur articol și a înțeles că are dreptul la o recalculare, sau a aflat la timp că urmează un termen crucial, a beneficiat deja de sindicat. Doar că n-a semnat nimic pentru asta.
Cotizația pe care speri să n-o folosești niciodată: exact ca asigurarea auto
Un coleg care a cotizat opt ani și n-a avut niciodată un dosar NU a pierdut banii.
Este, de fapt, scenariul ideal: să plătești ani și ani fără să ajungi vreodată în situația să ai nevoie de avocat, contestație, proces.
E exact ca la polița de asigurare auto:
- o plătești în fiecare an
- nu-ți dorești niciodată să „beneficiezi” de ea
- te bucuri nu când o folosești, ci că există și că îți permite să mergi liniștit
Nimeni nu-și dorește:
- să fie cercetat disciplinar
- să i se taie un spor
- să i se refuze o mutare
- să fie mutat din funcție peste noapte
- să stea în fața unei comisii care a decis deja înainte să intre el pe ușă
Și totuși, toate astea se întâmplă, lunar, unor colegi care erau siguri că „lor nu li se poate întâmpla așa ceva”.
Cotizația nu cumpără un proces. Cumpără certitudinea că, în ziua în care se întâmplă ceva, nu ești singur și nu începi de la zero, bâjbâind în întuneric.
Iar cei care n-au avut NICIODATĂ nevoie de sindicat sunt exact cei care au făcut posibil ca ceilalți să aibă UNDE veni.
Concluzia usturătoare: sindicatul nu trăiește din simpatie, ci din cotizație
Dacă ai o problemă și ești membru, scrie Sindicatului Diamantul. Este dreptul tău, este obligația lor să răspundă și să te apere.
Dacă ai o problemă și NU ești membru, ai două variante oneste:
- Te afiliezi și intri în sistemul de solidaritate, cu drepturi și obligații.
- Te adresezi unui avocat și plătești onorariul pieței, știind că el, oricât de bun ar fi, pornește de cele mai multe ori fără acces la partea nescrisă și nepublicată a regimului tău juridic.
Ce NU merge – și aici tonul devine ferm, chiar dacă rămâne civilizat – este a treia variantă:
- să te aștepți ca munca plătită de alții să-ți fie pusă la dispoziție gratis, la cerere
- iar după ce trece furtuna, să dispari ca și cum n-ai existat vreodată
Un sindicat nu se ține din „aprecieri” și simpatie la comentarii. Se ține din cotizație.
Iar cotizația nu cumpără un „serviciu la nevoie”, ci ține în viață singura resursă care contează cu adevărat: știința despre statutul polițistului – o știință pe care nimeni altcineva nu are nici interesul, nici răbdarea, nici curajul să o producă sistematic, în instanțe, în folosul tuturor. (Cerasela N.).
Anchete
Cererea de pensionare a unei procuroare de la Tecuci, amânată de Secția pentru procurori a CSM
Alina Topală nu a respectat termenul de notificare de 90 de zile
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a amânat, marți, 8 septembrie 2026, analizarea cererii de eliberare din funcție prin pensionare formulată de procuroarea Alina Topală, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci, potrivit publicației Lumea Justiției.
Motivul amânării îl reprezintă nerespectarea termenului legal de notificare. Conform art. 218 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, solicitarea trebuie transmisă CSM cu cel puțin 90 de zile înainte de data la care magistratul dorește să înceteze activitatea prin pensionare.
CSM: Cererea poate fi analizată după împlinirea termenului legal
În minuta ședinței, Secția pentru procurori a CSM a precizat că analiza cererii formulate de Alina Topală a fost amânată până la împlinirea termenului de 90 de zile prevăzut de lege.
Decizia a fost adoptată în unanimitate.
Prevederea legală stabilește că magistratul care intenționează să solicite eliberarea din funcție prin pensionare trebuie să notifice în scris președintele instanței, conducătorul parchetului sau al instituției și, după caz, CSM. Totodată, conducerea unității trebuie să ia măsuri pentru finalizarea lucrărilor aflate în curs până la data eliberării din funcție.
O singură pensionare aprobată în ședința din 8 septembrie
În aceeași ședință, Secția pentru procurori a aprobat înaintarea către președintele României a propunerii de eliberare din funcție prin pensionare a Elisabetei-Cristina Irimia.
Aceasta este delegată în funcția de prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București și are gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pensionarea ar urma să producă efecte începând cu 1 octombrie 2026. Și această hotărâre a fost adoptată în unanimitate. (Irinel I.).
Administratie
Proiectul privind reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, lansat în dezbatere publică
MADR a publicat proiectul de modificare a schemei de ajutor de stat
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.174/2014, act normativ prin care a fost instituită schema de ajutor de stat destinată reducerii accizei la motorina utilizată în agricultură.
Schema are ca obiectiv diminuarea costurilor suportate de fermieri pentru combustibilul folosit în desfășurarea lucrărilor agricole.
Propunerile pot fi transmise în termen de 10 zile
Cetățenii, organizațiile și instituțiile interesate pot transmite în scris opinii, propuneri sau sugestii cu privire la proiect, în termen de 10 zile de la data publicării acestuia.
Observațiile pot fi trimise la adresa de e-mail:
Pentru a fi luate în considerare, propunerile trebuie să indice articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă.
Cerințe pentru transmiterea observațiilor
Persoanele sau organizațiile care formulează observații trebuie să menționeze:
- articolul sau articolele vizate;
- data transmiterii;
- numele expeditorului sau al organizației;
- datele de contact.
Proiectul și documentele aferente sunt disponibile pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în secțiunea dedicată transparenței decizionale.
-
Exclusivacum 3 zile„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova
-
Exclusivacum 4 zileMEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” – Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul
-
Exclusivacum o zi„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi
-
Exclusivacum 4 zileTCE Ploiești – Feuda lui Nae, cu organigramă în chiloți și bețivi la butoane
-
Exclusivacum 2 zileCum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof
-
Exclusivacum o ziBâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională
-
Featuredacum o ziCând sindicatul tace și muncește: de ce au apărut ‘misterios’ cursurile de cercetare disciplinară în MAI
-
Administratieacum 4 zileInvestițiile prioritare pentru comuna Olari, analizate pe teren de conducerea Consiliului Județean Prahova



