Connect with us

Featured

Garantarea unui cont bancar fără comisioane financiare pentru fiecare român – o iniţiativă legislativă a PNL

Publicat

pe

Parlamentarii PNL au depus o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în scopul creşterii incluziunii financiare, a cărei adoptare va simplifica în mod fundamental viaţa românilor.

Incluziunea financiară are menirea de a-i ajuta pe oameni să îşi maximizeze oportunităţile în toate domeniile de activitate, să îşi găsească mai uşor locurile de muncă visate, şi, nu în ultimul rând, să crească gradul de predictibilitate şi bunăstare, atât pentru ei, cât şi al familiilor.Iniţiativa se înscrie în demersurile concludente ale PNL de reformă a digitalizării în România şi de creare a unui cadru legislativ propice şi prietenos între cetăţeni şi conceptul de digitalizare.Concret, demersul liberal prevede ca fiecare român să aibă garantat un cont bancar, fără a plăti comisioane financiare în schimbul acestuia. Prin realizarea acestui obiectiv, un număr din ce în ce mai mare de români vor avea, pe lângă cont, şi un card bancar ataşat, astfel încât comunitatea va deveni parte activă a circuitului economic integrat.Înlesnirea deţinerii conturilor şi cardurilor aferente acestora de către un număr cât mai mare de oameni înseamnă un acces mai facil al populaţiei la servicii mai bune din punct de vedere calitativ şi, implicit, la produse mai ieftine, care pot fi achiziţionate în regim online.Nu în ultimul rând, propunerea legislativă conferă posibilitatea fiecărui cetăţean de a avea o relaţie predictibilă şi unitară cu instituţiile statului, îndeosebi prin oportunitatea de a efectua plăţile cu cardul. Consecinţa acestui demers este renunţarea treptată la cozile de la ghişee, precum şi la birocraţia instituită de-a lungul vremii în relaţiile instituţiilor statului cu publicul.Avantajele acestui raport de colaborare vor fi duble, atât pentru contribuabili, cât şi pentru funcţionarii publici, efectele fiind extrem de pozitive şi benefice pentru toată lumea, fapt ce va contribui la simplificarea mecanismului relaţional dintre stat şi cetăţean.Din nefericire, există încă mulţi români care fac parte din categorii sociale vulnerabile şi au acces redus la informaţie şi educaţie financiară, adoptarea legii urmând să îmbunătăţească esenţial această situaţie.Apreciez realismul şi pragmatismul acestei propuneri legislative a PNL, care va introduce un procent însemnat de români în circuitul economic digitalizat, fapt ce va reprezenta, implicit, creşterea evoluţiei bunăstării generale a ţării şi a fiecărui cetăţean, comunica doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL).

Exclusiv

Cetățeanul afgan care a atacat pe cei doi polițiști de frontieră din cadrul ITPF Timișoara a fost capturat împreună cu cealaltă călăuză

Publicat

pe

De

Misiunile desfășurate de polițiști implică un grad ridicat de risc și nu poate fi comparat cu niciun alt simplu job, iar pentru colegii noștri, Alex și Toni din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ din cadrul STPF Timișoara putea fi ultima misiune după atacul  traficanților de migranți asupra lor, în timp ce executau o misiune operativă într-o parcare pe autostrada Timișoara-Arad, dezvaluie cei de la sindicatul Europol.

Această zonă e cunoscută ca fiind des utilizată de traficanții de migranți pentru călăuzirea acestora către frontiera de vest, de cele mai multe ori acești intrând legal în România, ceea ce denotă că avem o legislație permisivă și neîndestulătoare  în ceea ce privește condițiile de intrare în România a celor care vin sub pretextul angajării.

Când au fost observați  cei 8 migranti și cele 3 călăuze care incercau sa se urce într-un automarfar aflat în parcarea de pe autostradă, colegii noștri i-au somat să se oprească si au încercat să-i rețină. Atunci, una dintre călăuze, de origine afgană,  înarmată cu un cuțit l-a înjunghiat pe unul dintre politisti în umăr, iar celuilalt i-a aplicat 4 lovituri, in gamba, in pulpa, in zona fesiera si la nivelul genunchiului. Colegii noștri au folosit armamentul din dotare, trăgând 13 focuri de arma in plan vertical pentru a opri atacul, însă agresorul si o  altă călăuză au reușit să fugă, cei 8 migranți fiind capturați împreună cu o călăuză.

Unul dintre polițiști încă este internat în spital fiind supus unor intervenții chirurgicale, celălalt a fost  externat, ambii fiind în afara oricărui pericol, însă acest atac putea fi fatal pentru cei doi colegi, în urma atacului, anumite  zone vitale ale corpului putând fi afectate. Chiar luna trecută, tot în această zonă a avut loc o altă operațiune de prindere a migranților și călăuzelor, zona fiind un adevărat rai al traficanților care fac sume exorbitante de pe urma  acestor ”îndeletniciri”.

Ce putem spune e că nu avem suficienți polițiști pentru desfășurarea misiunilor, deficitul de personal fiind destul de mare la nivelul MAI, de peste 25%, iar ștatele de organizare nu reflectă nici pe departe realitatea din teren, există încă o temere a polițiștilor în folosirea armamentului din dotare din cauza consecințelor pe care le-ar putea suporta, având o situație similară în care o polițistă de frontieră din cadrul ITPF Oradea este cercetată disciplinar pe motiv că  a folosit armamentul din dotare în prinderea unui grup de migranți,  ceea ce nu face decât să descurajeze polițiștii de frontieră să folosească mijloacele din dotare în exercitarea atribuțiilor de serviciu, mai dezvaluie sursa citata. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Featured

Consiliul Județean Prahova dorește să clarifice informațiile incorecte care au circulat în spațiul public cu privire la problemele din orașul Slănic.

Publicat

pe

De

Aceste declarații sugerau că proiectul de instalare a rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale a fost implementat fără studiile geotehnice necesare și că construcția rețelei de gaze ar fi cauza evenimentelor recente.
 În realitate, Consiliul Județean Prahova a implementat acest proiect pe baza studiilor geotehnice incluse în studiul de fezabilitate elaborat în mai 2020, depus pentru obținerea finanțării europene, și completat în faza Proiect Tehnic în iulie 2023.
 Aceste studii au fost efectuate de specialiști acreditați și verificate de verificatori de proiect atestați, după cum urmează:
 Studiu geotehnic pentru elaborarea documentației tehnico-economice a Studiului de Fezabilitate pentru „Înființarea rețelei de distribuție gaze în comunele Cocorăștii Mislii, Cosminele, Dumbrăvești, Aluniș, Bertea, Stefești, Vărbilău, Vâlcănești și în orașul Slănic”, datat din mai 2020.
 Studiu geotehnic pentru „Înființarea rețelei inteligente de distribuție gaze naturale în județul Prahova – comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Stefești, Bertea și orașul Slănic” – Faza: PT + DE, din iulie 2023.
 Cele două studii au avut ca scop asigurarea siguranței și stabilității solului pe durata proiectului și după finalizarea acestuia. De asemenea, lucrările de infrastructură sunt monitorizate și evaluate periodic pentru a preveni orice impact negativ asupra mediului și comunităților locale.
 Consiliul Județean Prahova este angajat să mențină transparența și integritatea în toate proiectele sale și este deschis să ofere orice informații suplimentare pentru a clarifica neînțelegerile și a asigura cetățenii de angajamentul său față de dezvoltarea responsabilă și durabilă a județului.
 Atașăm documente în sprijinul afirmațiilor noastre, mai transmikte sursa citata. (Cerasela N.).
Citeste in continuare

Anchete

Dragoste cu forța nu se face. Dar alianțe – da!/Stelian Ion trebuie să își ducă în spinare propria cruce, și propria alianță imorală – cea cu Claudiu Palaz

Publicat

pe

De

Traseist cu ștate vechi, îmbogățit în Epoca de Aur Mazăre-Constantinescu și actualmente reprezentant al partidului „anti-Binom” al lui Băsescu și Udrea, Palaz este probabil ultima persoană cu care Stelian Ion ar fi vrut să facă pereche. Dar soarta (și conducerea partidului) au vrut altfel…

(Preluare Dezvaluiri.ro):

Ai grijă ce critici, că s-ar putea să ți se întâmple chiar ție

Cam o dată pe săptămână, când Stelian Ion rămâne în pană de idei și teme de campanie, el scoate la defilare povestea despre cum el se bate cu balaurul cu două capete PSD-PNL, zis și „alianța imorală”.
Dacă ascultați cu atenție mesajul candidatului USR, o să auziți un ecou: În spatele vocii lui Stelian Ion se aude și vocea lui Claudiu Palaz – colegul lui Ion, în propria lor „alianță imorală”.
Stelian Ion e conștient de ridicolul situației și, cel mai probabil, dacă ar fi putut opta, ar fi ales să nu facă alianță cu Palaz. Dar, la fel cum i-a dat servit sloganul „lupt împotriva alianței imorale”, conducerea partidului i-a dat servită și alianța cu Palaz.

Eu și rechinul ne luptăm cu… rechinii!

Pentru cei care au deschis televizoarele mai târziu, trebuie menționat că Palaz este unul din cei mai străluciți traseiști politici și unul din îmbogățiți epocii Mazăre-Constantinescu.
Propulsat în politica mare în timpul unei guvernări PSD, el a fost promovat subprefect, apoi prefect de PNL și PD-L. Când toată lumea se aștepta să facă tandem cu Gigi Chiru pentru primărie-consiliu județean, Palaz a intrat în schimb în cursa pentru primărie, împotriva lui Chiru, din postura de candidat al partidului UNPR (vă mai aduceți aminte de partidul generalului Oprea?).
Cu Palaz atacându-l pe Chiru pentru a distruge orice șansă a Opoziției, Radu Mazăre a obținut fluierând al treilea mandat ca primar al Constanței.

Să scoatem corupții din funcțiile publice. Și să-i băgăm la noi în alianță!

Ulterior, Palaz a sărit la timona organizației constănțene a PMP – partid în care în mod surprinzător se mai află și acum. Practic, Stelian Ion ar trebui să se uite cu atenție în retrovizoare – pentru că USR este singurul partid important pe care Palaz nu a reușit (deocamdată) să și-l treacă în colecție…
În paralel cu cariera politică spectaculoasă a lui Palaz, familia sa a reușit să acumuleze și o avere frumușică. Cu concursul lui Radu Mazăre, Palaz și-a construit o vilă somptuoasă pe malul mării, în acest scop Mazăre desființând o stradă a orașului.
Iar Guvernul Adrian Năstase a dat pe nimic o halcă din port, ajunsă în proprietatea tatălui lui Palaz printr-un șir de licitații cu cântec – apoi revândută guvernului Tăriceanu – pentru un profit de 2,5 milioane de euro în familia Palaz! După 20 de ani de îmbogățire prin administrație și un traseu prin toate partidele posibile și imposibile, Palaz a devenit un personaj atât de toxic, încât și propriul său șef de partid (Traian Băsescu) trebuia să se chinuie să găsească ceva pozitiv de spus despre el…

Dragoste cu forța nu se face. Dar alianțe – da!

Aflat în evidentă pierdere de turație față de alegerile precedente, USR joacă la evitarea retrogradării și are nevoie disperată de voturi. Așa s-a născut alianța Dreapta Unită, iar Stelian Ion s-a procopsit cu Palaz în echipă.
Pentru Ion, e o situație cel puțin inconfortabilă: Cum naiba să te lauzi că te lupți cu PSD și PNL, când colegul tău de luptă e cel mai longeviv profitor al tuturor administrațiilor PSD și PNL – la nivel central sau local?
Este conștient Stelian Ion de această incompatibilitate? Răspunsul simplu este – da, așa cum se vede în fotografia următoare…

La ceea ce e prezentată ca fiind o reuniune a Alianței Dreapta Unită (USR+PMP+FD) sunt prezenți trei lideri: Stelian Ion (USR), Ludovic Orban (FD) și.. Bogdan Bola (FD)…
Iar dacă vreți să aflați cum a înghițit Stelian Ion propria alianță imorală și cât de mult îl apreciază pe Claudiu Palaz, încercați să găsiți o poză cu acesta pe pagina de Facebook a lui Stelian Ion…

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

ARTEHNIS

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România.
Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național?
Garantăm confidențialitatea!

Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503
Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com
Departament Investigații - Secția Anticorupție

TOP KINETO MEDICAL Ploiesti

Știri calde

Exclusiv10 ore ago

Cetățeanul afgan care a atacat pe cei doi polițiști de frontieră din cadrul ITPF Timișoara a fost capturat împreună cu cealaltă călăuză

Misiunile desfășurate de polițiști implică un grad ridicat de risc și nu poate fi comparat cu niciun alt simplu job,...

Exclusiv12 ore ago

Odată cu căderea PSD-iștilor, Jandarmeria s-a ales și cu disprețul victorioșilor, mai ales a USR-Plus-iștilor, principalilii profitori, proletcultiști cu zel dar plini de teorii fără aplicații practice

Într-o ședință comună de lucru, in șef al unui inspectorat de poliție îl întreabă pe reprezentantul jandarmilor dacă au personal...

Exclusiv2 zile ago

Ce spune Curtea de Conturi despre hoțiile gestionate de Ștefăniță Munteanu, săgeata lui Miță Ciolacu și finul premierului Marcel Ciolacu

Transelectrica este condusă de Ștefăniță Munteanu, finul lui Marcel Ciolacu și apropiat al nepotului său, Miță Ciolacu. Miță Ciolacu este...

Exclusiv2 zile ago

SGR RETURO încalcă flagrant legea/ SGR nu livrează ce a promis (I)

RetuRO, administratorul SGR, funcționează cu finanțare exclusiv privată și are rolul de a asigura transparența asupra cantităților de ambalaje pentru...

Exclusiv2 zile ago

Un caz halucinant/În ce țară UE mai vezi șeful de secție să îi fie șofer subalternului, adică șefului de birou?

Chestorul principal Bogdan Berechet, a dispus cercetarea disciplinară a unui agent de ordine publică de la Secția 5 care a...

Exclusiv2 zile ago

Primarul Volosevici ar urma să fie reținut de DNA/Virgiliu Nanu, fost șef la OCPI, fost prefect de Prahova din partea PSD și candidat la postul de șef al Consiliului Județean Prahova este implicat în tot felul de escrocherii care mai de care mai colorate

Virgiliu Nanu, implicat direct în intabularea Fermei Dacilor și escrocheria White Tower/Primarul Volosevici ar urma să fie reținut de DNA....

Exclusiv3 zile ago

WHITE TOWER (XXXI – b)/Sub protectia politistilor corupti, gruparea de criminalitate economico-financiar organizata (din dosarul WHITE TOWER) a pus „laba” si pe Termo Ploiesti!

Muresan Catalin de la Recop Recycling SRL (cel cu Bomba ecologica de la Pleasa) – forțează obținerea de lucrari (aici)...

Exclusiv3 zile ago

SECURITATEA PENITENCIARELOR ROMANESTI,  ESTE  GESTIONATĂ DE UN DIRECTOR CU O VECHIME DE DOAR TREI LUNI, INTR- O FUNCȚIE DE CONDUCERE, IN CADRUL UNUI PENITENCIAR !

Doar 3 luni a ocupat funcția de Director Adjunct Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar, domnul cms șef Ilie Marian, la...

Exclusiv3 zile ago

Lanțul slabiciunilor între poliție, parchet și instanță, breșa creată în sistemul polițienesc prin neresponsabilizarea celor aflați în funcții de conducere

Vă spuneam cum procurorul Vieriu Tudor Ionuț și judecătorul Apetri Robert Valerian au dat și menținut soluția de renunțare la...

Exclusiv5 zile ago

Avem multe locuri libere și la ISU, pline de ”salarii nesimțite”, ”privilegiați”, ”necontributivi”, locuri ce abia așteaptă să fie umplută cu cetele asmuțate odinioară de USR si PLUS (REPER)

Încă de la finele anului trecut am întreprins demersuri pentru a obține cifrele exacte privind dinamica pensionărilor în Poliția Română...

Exclusiv5 zile ago

Prim-Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman a dat fix doi bani pe solicitarea polițistului Cănărău Ioan

Zilele trecute vă dezvaluiam cum procurorul Vieriu Tudor Ionuț și judecătorul Apetri Robert Valerian au dat și menținut soluția de...

Actualitate6 zile ago

PSD Prahova nici nu știi, cât de mic începi să fii! Candidatura lui Nicolae Drăgan la Primăria Târgsoru Vechi respinsă de Judecătorie! Se caută un nou candidat!

Lovitură usturătoare pentru PSD-ul condus de Virgiliu Nanu! După ce au anunțat cu surle si trâmbițe și au mers cu...

Exclusiv6 zile ago

Un eşec anunţat: ancheta „Mineriada“/Motivele pentru care dosarul Mineriadei s-a întors la Parchetul General pentru refacerea de la zero a anchetei/ANALIZA

Procurorii au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990, la 34 de ani distanță de la violentul incident. Ion Iliescu,...

Exclusiv6 zile ago

Europa, zguduită de cazuri de spionaj rusesc/România este ținta unor încercări de penetrare informativă

Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru 2023, aflat în dezbaterea parlamentarilor, evidențiază că România este ținta unor acțiuni...

Exclusiv7 zile ago

Descoperă Excelența în Servicii pentru Acoperișuri și Renovări cu AcoperisuriLaCheie.eu

Când vine vorba de acoperișuri, renovări și îmbunătățiri pentru locuința ta, nu există compromisuri. Ai nevoie de o echipă de...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!