Featured
Întrevederea dintre prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă și delegația Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu delegația Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR), din care au făcut parte reprezentanți ai societăților comerciale membre ANEIR și structurilor asociative membre ale Consiliului de Export al României.
Principala temă abordată în cadrul întrevederii a fost problematica reducerii deficitului balanței comerciale, în contextul în care deficitul comercial pe primele 8 luni din 2022 a crescut cu 7,381 miliarde euro, la 22 miliarde de euro, pe fondul unei majorări puternice a costului cu resursele energetice și a sancțiunilor impuse Federației Ruse.
În cadrul discuțiilor, premierul a subliniat preocuparea Executivului de a susține producătorii români și categoriile vulnerabile de cetățeni și a amintit că România va fi a șasea beneficiară din UE a fondurilor alocate prin REPowerEU, planul Comisiei Europene menit să asigure independența Europei față de combustibilii fosili din Rusia și să accelereze tranziția verde.
Principalele aspecte semnalate de mediul privat au vizat nevoia de sprijin pentru promovarea exportatorilor români, derularea unor mecanisme care să le permită păstrarea și creșterea competitivității pe piețele europene, precum și reziliența economică, prin asigurarea lanțurilor locale de aprovizionare cu materie primă.
“Prioritatea Guvernului în toată această perioadă a fost protejarea cetățenilor și economiei de efectele crizelor pe care le traversăm. Pachetele guvernamentale ”Sprijin pentru România” vor continua să fie implementate, dar și îmbunătățite, în urma întâlnirilor pe care le avem cu mediul de afaceri. Sunt convins că noua Agenție Română pentru Investiții și Comerț Exterior va reuși să ofere suportul necesar companiilor românești exportatoare pentru a-și dezvolta afacerile pe piețele europene și internaționale. Totodată, perspectivele oferite de aderarea noastră la Schengen și OCDE vor deschide noi oportunități pentru întreprinzătorii noștri, pe care suntem pregătiți să-i susținem în continuare”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
Alături de premierul Nicolae Ionel-Ciucă, la întâlnire au participat șeful Cancelariei Prim–Ministrului, Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, ministrul Economiei, Florin Spătaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Cadariu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, precum și secretarul de stat Dan Drăgan, din cadrul Ministerului Energiei.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Administratie
Centura Bușteni-Azuga, sub lupă: Pericol iminent detectat, investigație de urgență ordonată de CJ Prahova
Exclusiv
Guvernul bipolar: Oamenii în uniformă, carne de tun pentru miniștrii cu dileme existentiale! (Sau cum se sinucide predictibilitatea la comandă)
Exclusiv
Prahova, sanatoriul de lux al infractorilor cu epoleți: De la spagă în trafic, direct pe canapeaua justiției! (Cu girofaruri și lumini albastre de la „Miliția” rezidențială!)
-
Exclusivacum 5 zileEXCLUSIV/Cutremur la Externe: Curtea de Conturi confirma haosul! Milioane de lei sifonate, conturi fantomă și o diplomație la limita absurdului
-
Exclusivacum 4 zileRomânia, paradis fiscal pentru pușcăriași: Marmeladă, prezervative cu arome de banane și piepteni de 20.000 de euro, pe banii tăi!
-
Exclusivacum 3 zilePrimaria Vărbilău, SRL-ul familiei Cărbunaru: Curtea de Conturi descoperă haos, realitatea depășește orice ficțiune!
-
Exclusivacum 2 zileMinistrul USR al Apărării, Radu Miruță: De la „reforma” pensiilor la trupe românești… pe sania lui Moș Crăciun în Groenlanda!
-
Exclusivacum 5 zileGIURGIU, MORMÂNTUL JUSTIȚIEI: DE PATRU ORI REVOCAT, DE PATRU ORI ÎNAPOI, SUB BAGHETA (PENALĂ) A LUI FULGA!
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL „S.R.I. & Co”: Când Președintele joacă „de-a vrăjeala” cu partidele, iar „bătrânul marinar” rânjește malefic
-
Exclusivacum 3 zileFabrica Coca-Cola HBC – Sucursala Ploiesti, bancomatul personal al lui Dragoș Nan: Un an nou, aceeași veche ciumă!
-
Exclusivacum 22 de oreIPJ Prahova: De la agresori sexuali la polițiști „cu mâna intinsă” – Un sistem corupt care refuză să moară





