Celebrul Wall Street Journal a publicat un articol fluviu. Este un audit post mortem al scandului Huawei. În istoria economiei mondiale, puține evenimente au avut magnitutdinea loviturii subterane pe care un bureaucrat american, nu mai puțin cunoscutul ambasador John R. Bolton, a dat-o întregului sistem de relații dintre primele puteri economice și militare ale lumii, anume SUA și China.

Pentru a produce un salt calitativ care să ducă la victoria totală a globaliștilor de tip Soroș și Swab în procesul de construcție a unui mecanism dictatorial la scară planetară, fiind bine infiltrat în mecanica fină a puterii de la Casa Albă, din funcția de consilier de securitate națională a lui Donald Trump, John Bolton va uza de minciună, de fals, va exploata naivitatea, slugărnicia sau simpla lipsă de educație a leaderilor lumii pentru a provoca prima criză fondatoare a viitorului ultim război mondial. În viziunea lui John Bolton, viitorul ultim război mondial, reprezintă singura șansă a SUA de a își menține hegemonia și dominația lor asupra planetei. Dacă prin acest proces distructiv dispar națiuni, state, civilizații, superiorul rasial Bolton nu are nici o problemă. SUA trebuie să învingă.

Ca atare, pentru o șapcă roșie sau pentru o conferință de presă plină de platitudini, pentru o poză cu magnatul ajuns președinte al SUA și pentru o plecăciune adâncă care să creeze înapoi acasă, micii dictatori ai democrației pro americane din zecile de țări emergente de pe glob, mulți conducători de state (printre care și România) vor devenii masa critică de manipulare care va sta la baza atacului anti chinez devastator gândit de către Bolton și aparatul de forță american.

Cum globaliștii de toate culorile nu reușiseră să găsească și să dezvolte tipul de trădător ideologic chinez, precum îl găsiseră pe Gorbatchev în URSS, ținta lui Bolton a fost să distrugă (a și reușit de altfel) echilibru fin dintre cele două supra puteri economice ale lumii. Pentru Bolton și globaliștii săi albi, rasiali superiori și plini de ambiții dominatoare, succesul economic al Chinei reprezintă un pericol fundamental la continuarea dominației militare și economice a lumii de către SUA. China de astăzi nu putea să reprezinte un model de urmat pentru țările mici și sufocate de dictatul american, aflate într-un echilibru național precar pe toate continentele.

Capitalismul identitar, neoprotestant și cunoscut pentru lăcomia sa eternă, nu putea să fie înfrânt de un regim comunist, care și-a deschis piața metodelor private de producție, dar a refuzat cu obstinație să își trădeze principiile ideologice și fondatoare ale republicii sale. Acesta a fost și rămâne motivul principal al planului imaginat de către Bolton, conceput politic și co-ordonat la nivelul aparatului ascuns american, utilizând imensul sistem de represiune internațională pe care SUA l-au construit migălos de-a lungul ultimului secol. Forțând la limită principiul independenței justiției în fața presiunilor politice, încălcând masiv orice literă din dreptul internațional și anulând efectiv drepturile omului, distorsionând până la a minții pe față întreaga comunitate internațională, Bolton a reușit imposibilul. Să transforme aparatul politic american în instrument de represiune globală, subordând democrația seculară și secularistă americană unui grup privat de neo-conservatori capabili de a bombarda nuclear orice națiune care nu i se supune.

Prin cazul Huawei, Bolton a reușit subordonarea democrației americane sănătoase și vibrante, a statului american și a complexului militaro-industrial unei ideologii care întrece prin virulența sa veninoasă orice formă de imperialism britanic. John Bolton a reușit să dovedească lumii existența în interiorul SUA a unui întreg aparat statal subteran, care nu se mai află sub controlul esențial al poporului american și al constituției americane.

Analizând dovezile aduse în articolul WSJ, vom putea observa minciuna și falsul folosit pentru a aresta, sub acuzații niciodată dovedite, pe fiica fondatorului Huawei, care se va afla, involuntar, în mijlocul unui tsunami global, cu consecințe civilizaționale incredibile. Imperialul Bolton a folosit SUA pentru a provoca militar, diplomatic și economic civilizația chineză. Iată, până și pentru un profiler cinic ca mine, o revelație a cancerului care astăzi macină, încet dar permanent, conductele, altă dată sănătoase, ale democrației americane.

Cartagina trebuie sa moară, a fost ordinul dat de imperiul roman împotriva unei civilizatii concurente. China trebuie să dispară economic, a decretat Bolton și aparatul subteran american. Ca atare Bolton și cei din spatele lui, mizând pe naivitatea surprinzătoare a lui Donald Trump, care nu a văzut sau nu a reușit să înțeleagă manipulările statului subteran american, au ales ca țintă una din cele mai mari companii de telecomunicații din lume și anume Huawei.

Atunci când fiica fondatorului conglomeratului chinez de telecomuncații, Meng Wanzhou, urca în avionul care o va duce la Vancouver, cei doi mari ai lumii, Donald Trump al SUA și Xi Ji Ping al Chinei se pregăteau de prima lor rundă de convorbiri oficiale. Cei trei eroi ai unei saga mondiale, se duceau fiecare la treburile lor, fără să bănuiască o secundă că sub privirile lor, va fi declanșată opțiunea nucleară a statului adânc american. Meng Wanshou va fi arestată pe aeroportul Vancouver, exact în timpul unui dineu oficial oferit de către Donald Trump invitatului său de marcă, președintele Xi Ji Ping al Chinei.

Donald Trump dorea să demonstreze lumii că poate fi un foarte bun președinte utilizând instrumente de om de afaceri. Pentru el totul se reducea la negocieri dure, sincere și directe cu adversarii economici ai SUA. Nici prin minte nu îi trecea că sub el, decizia de a declanșa un conflict mai grav și mai devastator de căt dosarul nuclear cu Koreea de Nord, fusese luată.

Cei doi leaderi se studiau în tăcere de cel puțin șase luni, sovietologii din timpul războiului rece fiind înlocuiți cu sinologii lumii moderne. Specialiștii de origine chineză din interiorul aparatului de securitate american încercau disperați să înțeleagă orice gest al conducerii chineze. Foloseau identic aceleași metode ca și sovietologii vechi, studiind filme, fotografii, biografii și preluând cele mai mici zvonuri care apăreau despre evoluția puterii de la Beijing. Donald Trump avea impresia că știe mai mult despre China decât chinezii înșisi, iar Bolton nu făcea decăt să îi intărească această senzație. Zilnic, cîteva ore erau destinate întâlnirii dintre cei doi, Trump fiind bombardat efectiv cu scenarii apocaliptice cu privire la hegemonia chineză asupra globului pământesc. Cu toate acestea, așa cum o va recunoaște Bolton în memoriile sale, instinctul de om de afaceri al lui Donald Trump reușea, în ultima secundă, să oprească fluviul de manipulări. Donald Trump avea un simț aparte și un sistem de alarmă atunci când era mințit. Decenii de lupte subterane, de războaie economice precum și contactul său permanent cu lumea exterioară pe care bula de oțel și sticlă din Casa Albă nu reușise să îl rupă, făcea misiunea lui Bolton extrem de grea.

Președintele chinez, aflat la vîrful unui aparat birocratic și ideologic perfect etanș nu considera SUA ca pe un adversar. Incidentele de securitate, de spionaj economic sau de lăcomie a noilor îmbogățiți chinezi, nu îi schimbaseră absolut de loc credința că cele două supra puteri economie se puteau înțelege și puteau fundamental coopera. Pentru Xi, modelul de conviențuire sino-american putea reprezenta un ecosistem cu care atât comunistul cât si conducătorul statal din el puteau să trăiască. Din punctul de vedere al lui Xi, victima inocentă a maoismului dezlănțuit printr-o revoluție culturală genocidară și sinucigașă în același timp, SUA nu puteau devenii elementul distrugător al civilizației chineze. Pentru China acelor ani, dușmanul Chinei nu se afla în Washington.
Funciar, Xi Ji Ping este un anti maoist, acesta neuitând/neiertând umilința tatălui său și a familiei sale, ordonte de către Mao și executate de către tinerii rebeli din universitățile fanatizate ale comunismului chinez. Pentru cine aude corect, președintele Xi nu este un maoist. Iată prima greșeală de profil făcută de sinologii regimului subteran american. Nefiind maoist, el nu va răspunde simetric provocărilor maoiste ale aparatului de hegemonie american, lucru care se va vedea în jocul violent pe care Bolton îl va declanșa contra Chinei.

Din acest moment al profilingului lui Xi se declanșează o reală problemă pentru SUA. Neo-conservatorii americani, perfect îndoctrinați cu perceptele maoiste ale revoluției culturale permanent distrugătore de națiuni și state, cu obiectivul de a menține hegemonia americană asupra lumii, nu au înțeles că Xi dorea reducerea fundamentală a dinamicii maoist-imperialiste a propriilor lui miliardari, care în numai două decenii deveniseră identici, cultural și mercantil, cu cei americani.

Violența transformărilor capitaliste, lăcomia miliardarilor chinezi identică cu cea americană, dorința lor expresă de a crea permanent crize sociale și manipulări politice, tocmai pentru a acapara căt mai multe funcții pe care statul centralist comunist chinez le deținea, erau amenințări extreme la adresa politicii lui Xi.

Faptul că aceeași formă de maoism, de data aceasta economic, se manifesta în toate corporațiile chineze, era o surpriză pentru leaderul Xi. Detestând revoluțiile permanente, fiind adeptul unei dezvoltări armonioase, viguroase, dar aflate sub control, a societății chineze, Xi va ordona prima sa mare campanie anti corupție. Exact ca în lupta anti corupție din Europa de Est co-ordonată de către SUA, oamenii de afaceri locali recalcitranți vor fi decimați. Încetinind astfel viteza de expansiune a burgheziei chineze în interiorul statului chinez, în același timp cu reducerea permanentă a accesului burgheziei internaționale la enorma piață de consum chineză, președintele Xi a reușit și un alt lucru. Fără să o știe, a dezmembat viitoarele rețele care trebuiau să fie folosite de către SUA și aliații săi în pregătirea asaltului final asupra civilizației statale chineze. Practic delocalizarea puterii locale crescînde a marilor burghezi chinezi nu a permis înlocuirea acestora cu corporații americane sau occidentale, fenomen care ar fi destrămat centralismului statului chinez (așa cum s-a întâmplat matematic și coerent în celălalte țări europene post comuniste care au cunoscut fenomenul cultural maoist denumit „lupta anti corupție”). Președintele Xi, fără a înțelege la început dimensiunile gesturilor sale, a încetinit maoismul intern lovind astfel indirect în planurile maoismului american și occidental.

Înțelegând perfect ceea ce se întâmplă, Bolton și deep state american au declașat revoluția culturală permanentă anti chineză. Iar primul glonte a fost arestarea fiicei fondatorului Huawei. Cortegiul de minciuni care a urmat, întins pe ani de zile, preluate și amplificate imoral de micii dicatori instalați de către hegemonia americană în diverse țări ale lumii, nu a făcut decăt să întăreasca convingerea statului chinez, ca maoismul occidental dorește efectiv să distrugă civilizația chineză. În momentul realizării acestui fapt, războiul practic a început.

Coborând liniștită din avionul care aterizase in Vancouver, Meng nu știa de cursa care i s-a întins. În cele 9 ore de zbor, John Bolton va definitiva acțiunea de arestare. În baza unui denunț devenit celebru pentru faptul că a avut ca dovadă declarația „am văzut cu ochii mei documentul”, SUA vor cere autorităților canadiene arestarea, în vederea extradării lui Meng.

Aparatul polițienesc de la granița canadiană va primii inclusiv indicatorii de identificare, persoana poartă o haină neagră, lungimea parului este putțin peste umeri, are ochelari de soare și a plecat din Hong Kong. Spionajul american va implanta în avionul spre Vancouver doi agenți pentru a fi siguri ca celebra persoana, Meng, de 50 de ani, se află la clasa întîi a avionului. Sistemul de spionaj american va face tot posibilul ca de la Hong Kong până la Vancouver nici unul dintre cele șapte bagaje de mână ale lui Meng să nu dispară. Paranoia americană spera ca acele bagaje să conțină secretele unei înțelegeri dintre Iran și Huawei. Meng urma să fie acuzată că a organizat o relație secrtă dintre Huawei și Iran, transferând tehnologie de ultimă generație unui stat aflat sub severe sancțiuni internaționale. Căci invenția lui Bolton a fost genială. Canada nu are relații diplomatice cu Iran, deci spionajul american presupunea corect că orice mențiune a numelui mult hulitei țări ar fi provocat frisoane la Otawa, iar China nu vede cu ochi buni apropierea dintre Rusia și Iran. În cazul Chinei, Bolton conta exact pe o reacție întârziată a celor de la Beijing, având în vedere acuzele grave aduse fiicei fondatorului Huawei.

Din momentul în care chinezoaica va fi pășit în aeroportul din Vancouver, o notificare urgentă criptată va pleca spre hotelul Palacio Duhau din Buenos Aires. În acele zile, hotelul era locul de întâlnire al cunoscutului summit G20, unde participau (alături de alți șefi de stat) atât președintele Trump cât și președintele Xi. Amândoi aveau programate negocieri directe precum și participarea la dineul oferit de țara gazdă. În cortul american (da este un cort din material special) instalat la etajul patru, perfect securizat și insonorizat, unul din oamenii lui Bolton va primii raportul despre îmbarcarea lui Meng. Se duce imediat să îl trezească pe acesta. Bolton așezat pe o parte a patului ordonă declanșarea operațiunii de arestare a fiicei fondatorului Huawei.

În același timp nici președintele SUA, nici cel al Chinei, nici măcar băgăciosul prim ministru canadian Trudeau nu știau de mișcările subterane oragnizate de Bolton și ai lui.

Arestarea lui Meng este anunțată pe toate canalele de televiziune ale lumii. Are loc exact când președintele chinez Xi se afla în discuții cu președintele american Trump. În timpul întâlnirii, nimeni nu i-a informat, iar Bolton, impasibil, urmărea la doar două scaune distanță dialogul dintre cei doi leaderi.

Președintele Xi tocmai acceptase ca țara lui să cumpere mai multe produse agricole din SUA (oricum în cantități mai mari decât din Rusia, offul lui Trump) și să rescrie programul spațial chinez, pentru a permite instalarea permanentă a unui observator militar american în interiorul acestuia. Diplomația părea să recâștige teren, Trump declarând după întălnire ca a găsit multe puncte comune cu președintele chinez. Toate acestea vor fi aruncate în aer de arestarea ordonată de către Bolton.

Aflat în avionul care îl aducea innapoi în China, Xi va fi informat în detaliu asupra acțiunii americane. I se vor prezenta numele spionilor ameride orcani igine chineză care o monitorizaseră pe Meng timp de trei luni de zile înaintea arestării (care vor fi arestați/condamnați și despre a căror situație personală SUA nu a întrebat niciodată), i se va explica clar că nu Trump a aprobat o asemenea acțiune, ci un grup intern, secret și fără legitimitate din interiorul statului american. Pentru prima dată Xi va descoperi ceea el auzise și nu crezuse, din diversele briefinguri ale sistemului de securitate chinez, despre existența unor poli de putere ilegitimi în chiar interiorul nuclear al puterii americane, care acționează independent de președintele ales al SUA, de Congresul american sau de conducerea constituțională a armatei SUA.

Sursele directe din avion indică surpriza totală pe care președintele Xi o va avea atunci când i se va comunica, că omul care zâmbea cel mai mult la întâlnirile oficiale dintre el și Trump, care fusese de acord cu toate propunerile chineze, era comandantul acțiunii, adica John R. Bolton. Pentru leaderul Xi, toate aceste informații vor fi un șoc. Pentru prima dată în viața lui de conducător chinez se vede confruntat cu acțiunile ilegale și ilegitime ale unui grup de putere bine ascuns al statului american.

Ajuns înapoi la Casa Albă, donald Trump nu este informat de către aparatul său oficial despre arestare, deși presa lumii vuia deja de peste 24 de ore, ci de către către fiica sa, Ivanka. Cum evenimentul se întâmplase cu pușine zile înainte de sărbătorile de Crăciun, trump îi va comenta lui Bolton că Meng este o Ivanka Trump a Chinei, semnalizând astfel inapentența lui pentru a fi implicat în acest episod sordid. Mai mult, Trump va ordona producerea unui briefing, pe care va nota cu mâna sa faptul că el nu a aprobat niciodată această arestare. Și fără a mai face ceea ce devenise coșmarul consilierilor săi, adică distrugerea documenteleor care îl iritau, va cere expres ca brifingul să fie inregistrat oficial în registrul documentar zilnic al NSA (National Security Agency). Instinctul său a acționat ireproșabil. Atunci când China va solicita dovezile care au stat la baza arestarii lui Meng, administrația Biden a încercat cunoscutul joc mincinos: noi nu știm, ci administrația precedentă! Dar, pe briefingul oficial, rămăsese scris cu cerneală neagră si cu tușa groasă (de aceea Trump scria sau semna documente cu un marker de culoare neagră, ca să nu poată fi șters de alții) exact mențiunea că nu el a autorizat acțiunea.

În fața comisiei secrete de anchetă a congresului american, Bolton nu a putut demonstra că l-a informat pe președintele american despre o asemenea acțiune, mențiunea lui Trump fiind ceea care a rămas în istorie. Ironic sau nu, tocmai această mențiune a salvat SUA de replicile mult mai contondente pe care puterea de la Beijing le pregătise, după arestarea lui Meng.

Unde Bolton și grupul său au greșit în evaluarea profilului lui Xi a fost calitatea reacției chineze. Bolton și ai lui au mizat pe o reacție furioasă, de tip maoistă, mai ales că o astfel de indignare chineză s-ar fi înscris perfect în logica profilului scris de către specialiștii americani. În mintea lui Bolton și a grupului de putere ilegitimă americană pe care el o reprezenta, Huawei era o companie tehnologică a armatei chineze, special creată să promoveze spionajul anti occidental. Ideologia acestui concern era pur comunistă și perfect anti americană. Cu toate argumentele ideologice aduse, profilul corporatist pe care îl folosea Bolton era un fals patent și care fusese scris, tocmai pentru a fi folosit de grupul ilegitim de putere din spatele acestuia. Profilul real al Huawei este cu totul altul, iar subordonarea politică a profilorilor americani factorului decizional a produse exact greșala pe care China o va exploata.

Fondatorul Huawei și mai ales angajații acestui colos comercial, dovediseră în interiorul Chinei, apoi în întreaga lume, că profitul era zeul lor și că ideologia comunistă sau națională nu reprezentau factori de decizie comercială. Autorul acestui articol poate depune mărturie despre lungile zile și ore pierdute în ultimul deceniu, în discuții cu diverse linii de autoritate Huawei, unde a putut observa uluit promovarea unui capitalism de secol XVIII, de exploatare fără milă a resursei umane, de acumulare primitivă a profitului, de inducere imagologică a unui capitalism absolut anti social și antiuman, unde angajații prctic erau obligați să doarmă în birorurile unde lucrau. Replicile nătângi, corporatiste de ev mediu, ale Huawei la atacurile americane, perpetuate în diverse țări unde se aflau investiții Huawei, puteau demonstra oricărui profilor onest, lipsa totală de civism social, de atașament ideologic comunist al angajaților și șefilor din Huawei. Dacă această coporație ar fi fost creată în oricare altă țară capitalistă a secolului XXI, ar fi fost desfințată pe loc de către chiar legile capitalismului, atât de grave îi erau încălcările etice și sociale. Huawei nu avea nimic de a face cu comunismul sau cu statalitatea chineză, ci doar cu exploatarea inumană, cu minciuna tipica capitalismului britanic victorian și cu o ambiție absolut necivilizată de a face cât mai mult profit. Toate aceste caracteristici venite din pre-capitalismul secolului XVIII erau exhibate de cultura corporatistă Huawei.Fără reținere sau regret.

Ca atare, atacul la adresa Chinei, prin arestarea fiicei fondatorului Huawei, gândit de către Bolton și ai lui, a obținut de fapt efectul invers. Nici guvernul central de la Beijing nu avea o părere bună despre etica corporatistă a Huawei. Mai mult, aceasta arestare a trimis Huawei înnapoi în brațele statului centralizat chinez, obligând corporația să preia integral reproșurile conducerii de partid și de stat chinez cu privire la pretinsele acuzații în legătură cu Iran, guvernul central de la Beijing interzicându companiei Huawei formal/tăios (fenomen întâmplat și cu celebru proprietar al lui Ali Baba) de a mai promova independent forma primitivă a capitalismului adorat de către fondatorul său. Fără a lua în calcul, antimaoismul legendar al lui Xi, modelul de dezvoltare social impus de către acesta și ireductibila teorie comunistă care susține existența unui stat central ca factor unic al salvgardării civiliației unei națiuni, Bolton a făcut o greșeală strategică care va costa enorm SUA și pe aliații săi.

Aflat în biroul său privat, președintele Xi primește raportul secretarului său pe probleme de securitate națională. În China se află sute de resortisanțiamericani și canadieni. Xi decide ca răspunsul său să se îndrepte spre Canada, țară cu care China are de mai mulți un dialog fără punți comune.

Primul ministru candian, fiul unei familii de politicieni, tatăl său fiind și el prim ministru la Otawa, are o parte întunecată, contrastând cu figura lui de puști trotinetist, care fumeaza marijauna și iubește cutura woke. La începutul primului său mandat, doi cetățeni canadieni au fost răpiți de către organizația teroristă ISIS. Teroriștii cer o sumă exorbitantă pentru a elibera ostatecilor, iar guvernul său refuză. Rezultatul este evident, cei doi cetățeni canadieni, soț și soție, sunt decapitați iar filmarea execuției este transmisă pe internet.

Supraviețuind acestei crize majore, Trudeau va declara la o beție de adolescent răzvrătit (fiind înregistrat de către unul dintre participanți), că a făcut bine că nu a plătit eliberarea celor doi cetățeni ai săi. La auzul unei asemenea elucubrații, Canada este toată indignată de cinismul întunecat al acestui trotinetist plin de bani și produs al elitei progresiste canadiene, adeptul ecologiei extremiste, care nu realiza, nici măcar beat, că datorită unei decizii politice a lui (corecte din punct de vedere strategic), doi cetățeni canadieni fuseseră uciși cu cruzime.

Pe fondul acestui profil, președintele Xi decide să replice la arestarea lui Meng. Cu doar două zile înainte de punerea în aplicare a replicii chineze, chemat la sediul Ministerului de Externe chinez, ambasadorul canadian este informat că dacă nu are loc eliberarea imediată a lui Meng, RP Chineză va replica autoritar la arestarea acesteia. Canadianul nu pare a își face prea multe probleme. În mentalul lui imperial principiul conform căruia China nu va îndrăznii să acționeze împotriva celui mai apropiat aliat al SUA care este Canada, este fundamental în a desena o strategie canadiană care a produs colapsul imediat al imaginii acestei țări oriunde în lume. Primul răspuns canadian este arogant, de tip Caragiale: stat de drept, independența justiției, SUA partenerul Canadei, China marele demon anti democrat. Atât de independentă fusese justiția canadiană că la un ordin american, arestase un cetățean străin, în baza unor acuzații nefondate. Limbajul de lemn al lui Trudeau nu face decît să înfurie și mai rău China.

În aceeași zi, unul dimineața și altul seară, doi cetățeni canadieni sunt arestați de către autoritățile chineze. Cei doi Michael (Kovrig și Spavor) cum li se spune tandru în presa mondială, amîndoi având în trecut relații mai mult sau mai puțin confirmate cu serviciile de spionaj canadiene, vor ajunge în sistemul concentraționar chinez.

China nu replică direct la atacul american, arestând cetățeni americani (cum o va face Rusia de exemplu), ci introduce în ecuație Canada. Otawa se vede obligată să joace între doi coloși. De data aceasta cei doi canadieni arestați în baza unor acuzații de calitatea indoielnică a acuzațiilor americane împotriva lui Meng riscă să stea decenii în pușcăriile chineze, iar Trudeau nu mai poate juca pe trotinetsitul moral, care luptă cu dragonul rău, sacrificându-și cetățenii.
O scrisoare, nici imperialistă, dar nici diplomatică este trimisă Chinei, prin care is se cere eliberarea celor doi cetățeni canadieni. Demnitarul chinez care a primit vizita ambasadorului canadian cu scrisoarea in mapă, a povestit deseori, că atunci când i-a fost prezentat mesajul, a început să râdă. Ambasadorului canadian plin de aroganță, care se afla în fața sa, i-a replicat doar atât: cine a înodat șiretul, să îl deznoade.

H.D. Hartmann