Featured
Portul Rotterdam este cel mai mare din Europa, cu mai bine de 12% din mărfurile care tranzitează toate porturile Europei
În anul 2002, România se îndrepta cu pași rapizi spre integrarea în Uniunea Europeană. Mai aveam doi ani și trebuia să finalizăm cele 31 de capitole de negociere cu Comisia Europeană. Pe neașteptate, a apărut un oponent îndârjit al tuturor progreselor pe care țara noastră le făcea în timpul negocierilor: Olanda. Ba, mai mult, Olanda urma să dețină președinția Consiliului Uniunii exact în ultimul semestru al perioadei de negocieri, semestrul secund al anului 2004.
Guvernul olandez era condus, la vremea aceea, de către Jan Peter Balkenende, liderul partidului Christen-Democratisch Appèl, adică exact partidul cu cea mai îndărătnică politică împotriva lărgirii Uniunii și partidul care se opune și acum integrării României în spațiul Schengen. Era perioada în care mulți prin Europa se întrebau de ce să nu decupleze merituoasa Bulgarie de România, pe care toți o blamau. Situație grea, complicată, pe care, însă, România a gestionat-o cu succes.
Guvernanții de atunci au avut, inițial, o izbucnire teribilă de frustrare, convinși fiind că guvernul de la Haga avea un plan secret de a sărăci și așa-săraca Românie. Nivelul de frustrare era atât de mare încât în timpul unei ședințe de guvern s-a discutat serios ca guvernul să îl pună pe ambasadorul de atunci de la Haga (Iulian Buga) să trimită un drept la replică unui ziar olandez, De Telegraaf, în care apăruse un articol „defăimător ” despre corupția din țara noastră.
Marele noroc al guvernului de atunci de la București s-a numit Eugen Dijmărescu, un om de un bun simț colosal, dublat de o pricepere unică în aprecierea situației internaționale și de o cultură diplomatică și economică cu adevărat impresionante. Dijmărescu era, din fericire, unul dintre puținii oameni de părerea căruia ținea cont Adrian Năstase, atunci premier al României. Pe scurt, Dijmărescu, fin cunoscător al uzanțelor internaționale, l-a sfătuit pe Năstase să-l lase să gestioneze situația așa cum se face în orice stat din lumea democratică. Adică să accepte poziția olandeză și să înființeze un punct unic de contact pentru olandezi, unde să își poată discuta problemele. Plus un mecanism prin care guvernanții să răspundă problemelor enunțate de olandezi.
Sub bagheta lui Eugen Dijmărescu, am avut onoarea de a fi punctul de contact pentru Olanda în perioada 2002-2004 și de a-mi sluji astfel națiunea într-un moment decisiv pentru evoluția noastră din ultimele decenii. Concret, lucrurile se desfășurau astfel: în fiecare săptămână, mă întâlneam cu ambasadorul olandez de la București (împreună cu echipa sa) și revedeam toate cazurile care generaseră neîncrederea guvernului de la Haga. În aceeași săptămână, premierul Năstase avea pe masă o notă privind situația la zi și propunerile de soluționare, propuneri care se transformau în sarcini transmise miniștrilor în fiecare joi, la ședințele de guvern. Și ce să vezi, minune mare, abordarea lui Dijmărescu a funcționat. Vizita prim-ministrului Adrian Năstase în Olanda, în vara anului 2004, imediat după preluarea de către Olanda a președinției Consiliului Uniunii, a debutat cu un mic dejun de lucru între premieri, la care Jan Peter Balkenende ne-a anunțat oficial că una dintre prioritățile președinției olandeze era finalizarea negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană. Și olandezii s-au ținut de cuvânt.
Câteva cuvinte poate ar merita și „problemele” pe care olandezii le aveau, pe atunci, cu „corupția” din țara noastră, pentru a lăsa cititorului libertatea de a judeca singur cât de întemeiate erau acestea. În capul listei se găsea cazul Glencore, cea mai mare firmă privată din lume de atunci. Această firmă avea o hotărâre definitivă și executorie, pronunțată de cea mai înaltă instanță din România (Curtea Supremă de Justiție, pe atunci), hotărâre pe care guvernul nostru nu dorea s-o execute, sub pretextul că prejudiciul firmei respective fusese provocat de un alt guvern (guvernul Văcăroiu). Regret că nu pot să descriu în cuvinte expresia de stinghereală de pe chipul avocatului lui Glencore, reputatul profesor de drept internațional privat, Dragoș Sitaru, atunci când era nevoit să explice speța respectivă.
A doua „problemă” pe lista era cea a unei firme din Oltenița, Stentor pe nume, în care un olandez bătrân și priceput producea iahturi de lux, printre beneficiari numărându-se inclusiv regele spaniol de atunci, Juan Carlos. Ei bine, olandezul producea iahturile într-o hală a fostei fabrici de nave dunărene de la Oltenița, Navol. Proprietarul Navol, SIF Muntenia, care nu se mai obosea să producă nimic acolo, pregătind firma de insolvența care a și venit curând, îi cerea olandezului un fel de „taxă de protecție” pentru a putea să intre cu iahturile venite la reparații din Dunăre în lacul din curtea șantierului naval. Căci, țineți-vă bine, statul român îi acordase SIF Muntenia proprietatea luciului de apă (o bucată de Dunăre, practic) din dreptul șantierului naval de la Oltenița. Iar administratorul de la Navol îi cerea olandezului de fiecare dată o altă sumă ca „taxă de tranzit”, uneori 100 de dolari, alteori 500 000 de dolari. După bunul său plac.
A treia, dar nu și ultima speță era un producător de scaune pentru vasele făcute de către Damen la Galați, căruia fiscul nostru îi cerea să plătească TVA pentru scaunele pe care acesta le exporta.
Paradoxul tensiunii diplomatice dintre guvernele de la Haga și București consta în faptul că nu exista nicio miză majoră. Numai că multe cazuri, de genul celor deja prezentate, minore la nivelul unei țări, însumate dădeau o rezultantă neplăcută, pe care guvernul Țărilor de Jos nu o putea ignora.
Iar executivul nostru de atunci a avut tactul, răbdarea și înțelepciunea să facă o muncă detaliată și dificilă. Și răbdarea și rigoarea au fost încununate de succes, căci România a intrat în Uniunea Europeană, la timp, în 2007, fără nicio zi de întârziere. Și cu toate că mulți discută astăzi critic modul în care a evoluat țara noastră de atunci și deși eu însumi am o mare neîncredere în politicile energetice ale Uniunii Europene, cred că merită repetat mereu rezultatul intrării noastre în Uniune: 50 de miliarde de euro intrări nete de fonduri europene, cu care am reușit să facem vreo 900 de km de autostradă, alimentarea cu apă pentru o treime din țară și multe alte obiective de investiții.
Așa că, pentru mine, este un mare șoc să văd cum se raportează actuala clasă politică la opoziția Olandei privind aderarea României la spațiul Schengen. Nimeni nu pare a înțelege mare lucru, iar spațiul public se umple zilnic de personalități care anunță că vor boicota marile companii olandeze care operează aici. Ba chiar politicienii și canalele media se laudă că au găsit și marea strategie din spatele poziției olandeze: frica guvernului de la Haga de concurența porturilor românești sau chiar dorința ascunsă a unei nenumite firme olandeze de a „pune mâna” pe portul Constanța.
În Uniunea Europeană avem 22 de națiuni maritime, căci Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria și Luxemburg nu au ieșire la mare. Dintre aceste 22 de state, Polonia are, în porturile sale, cea mai mică intensitate navală, cu un volum de mărfuri de doar 2,3 tone/locuitor în 2020. A doua din coadă este România cu 2,5 tone/locuitor. La polul opus al clasamentului găsim națiunea europeană cu cea mai mare intensitate navală de pe continent, Olanda, în ale cărei porturi se manipulau 32 de tone/locuitor. Cam de 13 ori mai mult decât la noi!
Dintre toate cele 22 de națiuni maritime din UE, cel mai mare volum de mărfuri tranzita prin porturile olandeze (în jur de 600 de milioane de tone, adică o cincime din totalul mărfurilor manipulate în întreaga Uniune). Olanda este urmată de două țări mult mai mari, cu linii de coastă infinit mai lungi, Italia și Spania, fiecare cu câte aproximativ 500 de milioane de tone. Cu aproximativ 50 de milioane de tone manipulate în porturi, țara noastră ocupă o poziție modestă, locul 14-15 în UE, poziție împărțită cu micuța Letonie.
Olanda este, așadar, prima putere navală a continentului, depășind cu mult chiar și tradiționala „regină a mărilor”, Marea Britanie. Porturile olandeze manipulează de 12 ori mai multe mărfuri decât porturile românești.
Ei bine, în aceste condiții, oameni respectabili din elita noastră politică se întrec în a perora public cum că Olanda se opune intrării României în spațiul Schengen din cauza fricii olandezilor de competiția cu porturile românești. Nici nu știu dacă să râd de această situație hilară sau să deplâng țara cu asemenea politicieni…
Dar asta nu e totul. Unii politicieni, chiar de la vârful puterii, ne anunță că motivul cel mai puternic al opoziției olandeze la europenizarea țărișoarei noastre este, de fapt, frica concurenței pe care portul Constanța ar face-o portului olandez Rotterdam.
Ei bine, oameni buni, portul Rotterdam este cel mai mare din Europa, cu mai bine de 12% din mărfurile care tranzitează toate porturile Europei, adică cu aproape 450 de milioane de tone pe an.
Portul Constanța se situează pe locul 16 în UE, cu mai puțin de 50 de milioane de tone manipulate anual (până la conflictul din Ucraina, atunci când volumul de mărfuri a crescut, probabil, spre 60 de milioane de tone). Cam de 10 ori mai puține mărfuri se manipulează în Constanța decât la Rotterdam! Nu pare, privind, aceste cifre, puțin ridicolă pretenția politicienilor noștri privind competiția „neloială” dintre cel mai mare port european și Constanța?
Iar dacă vreți să aveți imaginea și mai completă a disproporției uriașe dintre Rotterdam și Constanța, vă invit să priviți clasamentul porturilor europene după numărul de containere manipulate. Căci este mult mai sugestiv să vedem cum ne comparăm și în domeniul portuar modern, nu doar în manipularea mărfurilor vrac, ieftine și mai puțin prețioase.
Poate a sosit vremea trezirii la realitate, dragii mei : Constanța nici măcar nu se numără printre primele 20 de porturi europene după numărul de containere prelucrate, neatingând nici măcar 1 milion de containere, în vreme ce Rotterdam este tot în vârful clasamentului european cu 14 milioane de TEU (twenty foot equivalent unit- containere echivalente de 20 de picioare)!
Cât privește dorințele perverse ale olandezilor de a prelua portul Constanța, vreau doar să vă informez că cel mai valoros activ din acel port, terminalul de containere, Constanța South Container Terminal (CTST), cel mai mare terminal de containere de la Marea Neagră, cu o capacitate de 1,5 milioane containere, este concesionat, încă din 2004 și până în 2049, unei firme din Emiratele Arabe Unite, Dubai Port World (DP World). În plus, chiar anul acesta, guvernul român a semnat un acord cu Dubai’s Ports, Customs and Free Zone Corporation (PCFC) și DP World pentru dezvoltarea unei noi infrastructuri în Portul Constanța (sursa: AICI). Dubai Port World va mai construi și va opera desigur, încă un nou terminal roll-on/roll-off (RO-RO) pentru a stimula traficul de marfă în Portul Constanța, așa încât mai bine de jumătate din banii încasați în portul nostru strămoșesc vor trece prin conturile arabilor din Dubai. Stau și mă întreb atunci ce se întâmplă, totuși, în mintea unor naționaliști de pe la noi: sunt deranjați de ipoteza de a vedea o firmă olandeză în portul maritim Constanța, dar nu zic nici pâs atunci când cele mai bune active ale aceluiași port ajung pe mâinile unei firme arăbești? Naționalismul ăsta mie mi se pare mai degrabă indus de unele televiziuni decât bazat pe realități…
Un lucru important ar mai fi și poziția Olandei în economia românească. Din Olanda vin 22 de miliarde de dolari din totalul de 100 de miliarde de euro investiți de străini în România. Așadar, din fiecare sută de euro investită din străinătate la noi, 22 de euro au trecut prin Olanda. Spun doar „au trecut” pentru că nu toți aparțin unor firme olandeze ci doar aproape 4 miliarde de euro.
Poate nu ar fi lipsit de interes să vedem și de ce aleg multe firme americane, britanice sau vest-europene să își treacă investițiile în străinătate prin Olanda: datorită gradului mare de internaționalizare a economiei olandeze, o economie deschisă și liberă de restricții naționale. Regatul olandez este, oameni buni, țara cu cel mai mare grad de globalizare de pe glob. Într-un clasament care așază Marea Britanie pe locul 6 în lume, Franța pe 18, Germania pe 19, America pe locul 25 și România noastră pe locul 31.
Și ajungem, abia acum, la miezul problemei: atunci când liderul mondial în clasamentul internaționalizării se opune cu atâta înverșunare și de atâția ani aderării României la spațiul Schengen, aderare care nu are alt efect decât reducerea cu jumătate de zi a așteptării camioanelor la graniță, nu ar trebui să credem că avem o problemă de percepție? Nu vi se pare ciudat că, în loc să facă ceea ce s-a mai făcut în perioada 2002-2004, politicienii și elitele noastre ne induc ideea că olandezii se tem de concurența portului Constanța ? Nu vi se pare la fel de periculos să sărim în sus de teamă (altminteri nejustificată) că o firmă olandeză ar prelua managementul portului constănțean, în vreme ce miezul activității portuare de la noi aparține deja unei firme arăbești?
Vă dați seama pe ce lume trăiesc politicienii noștri? Oare ministrul de externe Aurescu, discipol al lui Adrian Năstase, nu ar putea să învețe din experiența premierului Năstase din perioada 2002-2004? Iar aceia care cred că îndărătnicii olandezi vor ceda în fața amenințărilor cu boicotul ING și Mega Image chiar trăiesc într-o realitate paralelă. Mai degrabă s-ar uita cât rău au făcut țării pedepsele samavolnice și aberante la care haiducii șefului ANPC, Horia Miron Constantinescu, nepotul liderului comunist Miron Constantinescu, fruntaș al burgheziei coloniale sovietice, au supus firmele olandeze. Dacă liderii noștri vor să defileze cu stafiile staliniste în față, nu au decât, dar să nu se mai plângă de blocada olandeză.
În concluzie, eu cred că puțină inteligență nu ar strica niciunui naționalist, nici măcar celor de bună credință. Apoi, mai cred că recunoașterea unor realități neplăcute ne-ar elibera de niște complexe nemeritate. Și ne-ar permite să ne integrăm în puținele formate occidentale unde încă nu suntem integrați cu adevărat cu capul sus.
Petrișor Peiu
Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’ protejează doar generația nouă, iar bătrânii sistemului plătesc nota de plată
Impozitul progresiv – hoțul prins de CCR
În 2024, statul s-a trezit brusc cu idei „moderne”:
„De ce să mai furăm simplu, cu 10% pentru toți, când putem complica treaba cu 15% și 20%, doar pentru pensiile de serviciu, inclusiv militare? Să fie frumos, ‘european’, progresiv!”
Așa a apărut, prin Legea 282/2023, minunăția numită „impozit progresiv pe pensiile de serviciu”. Traducere din birocrată în română:
- Se ia pensia militară.
- Se taie frumușel în două:
- partea „contributivă” (adică ce ai plătit o viață),
- partea „necontributivă” (adică ce te enervează pe politicieni).
- Pe bucata „necontributivă” se pun trepte de impozit: 10%, 15%, 20%, legate de tot felul de indicatori care se mișcă anual, ca să nu înțeleagă nimeni nimic, nici măcar autorii.
Evident, plafon „de milă”:
- 2.000 lei neimpozabili (3.000 pentru militari, dar abia din octombrie 2024, ca să nu vi se pară prea devreme bunătatea statului).
Problema? Curtea Constituțională s-a uitat la bricolajul fiscal și a zis, elegant, dar clar:
„Ce ați făcut aici nu e lege, e sudoku cu indicatori. Nu e clar, nu e previzibil, și mai și tot scormoniți în pensia aflată în plată, în fiecare an, după cum bate vântul la buget.”
Rezultatul:
- Decizia CCR 724/2024 dărâmă tot artificiul.
- Codul fiscal e pus înapoi pe 10% impozit unic.
- Perioada de „magie neagră” fiscală: 1 ianuarie 2024 – 31 ianuarie 2025.
Adică un an în care statul a făcut un experiment pe nervii și banii pensionarilor militari, apoi a fost prins copiind la testul de constituționalitate.
Concluzia juridico-pamfletară:
Impozitul progresiv pe pensii de serviciu a fost declarat neconstituțional.
Nu e „părere”, nu e „articol pe Facebook”, e decizie CCR publicată în Monitorul Oficial.
Tot ce s‑a luat peste 10% în perioada 01.01.2024 – 31.01.2025:
- se restituie,
- se actualizează cu inflația,
- poartă dobândă legală penalizatoare (frumos cuvânt: penalizatoare – sună exact ca ce merită ideea în sine).
Dar atenție:
- Pentru fiecare lună, curge un termen de 3 ani.
- Ce s‑a tăiat în ianuarie 2024 se prescrie în ianuarie 2027.
Cine stă și așteaptă „că ne dă statul el singur, când o avea timp”, riscă să rămână cu dreptatea în mână și cu banii pierduți.
„Surpriză!” – după impozitul progresiv vine CASS-ul
După ce CCR a dat cu impozitul progresiv de pereți, statul s-a uitat la pensii și a zis:
„Bine, progresiv n-avem voie. Atunci luăm altfel. Nu-i impozit, e contribuție socială. Sună aproape caritabil.”
Și a apărut Legea 141/2025, care face următoarea scamatorie:
- De la veniturile din AUGUST 2025:
- toate pensiile peste 3.000 lei (militare, civile, private, de stat, nu contează) plătesc CASS 10%
- dar numai pe ce depășește 3.000 lei, pentru fiecare pensie în parte.
- Contribuția se oprește la sursă, că statul e eficient doar când ia bani, nu și când îi dă înapoi.
Exemplu pe românește, nu în limbaj de ordonanță:
La o pensie brută de 8.000 lei:
- CASS = (8.000 – 3.000) × 10% = 500 lei
- Impozit 10% = (8.000 – 3.000 – 500) × 10% = 450 lei
- Total luat de stat: 950 lei
- Dumneata, după o viață de muncă, rămâi cu ce mai scapă printre degetele fiscale.
Și ca ironia să fie completă, măsura e „temporară” până la 31 decembrie 2027.
În august 2026 deja se discută… prelungirea.
La noi nu există nimic mai permanent decât o taxă temporară.
Cine simte pe bune lovitura: veteranii vs „generația plafonată”
Aici e punctul în care manipularea în spațiul public prinde aripi:
„Toți pensionarii militari sunt jupuiți la fel!” Fals. E mai fină șmecheria.
- Pentru cei pensionați PÂNĂ la 14 septembrie 2017 (inclusiv):
- Nu li se aplică plafonarea art. 60 din Legea 223/2015.
- Tot ce se ia ca CASS e scădere reală în pensia netă.
- Adică, da, luna de lună, vedeți în fluturaș mai puțin.
- Pentru cei pensionați ÎNCEPÂND cu 15 septembrie 2017 (după OUG 59/2017):
- Intervine plafonarea: pensia netă nu poate depăși media soldelor/salariilor nete.
- CASS-ul de 10% este „înghițit” de plafonare: se joacă cifrele, dar NET-ul rămâne la fel.
- Tradus: vi se ia pe hârtie, dar nu mai jos de plafon – efectul real în mână este zero.
Deci:
- Diminuarea REALĂ a pensiei nete o simt doar cei pensionați înainte de 15.09.2017.
- Ceilalți sunt doar „culeși statistic” – statul își face scheme contabile, dar lor nu le scade efectiv în buzunar.
De ce NU e CASS-ul „impozit progresiv relansat pe șest”
Aici intră în scenă eterna confuzie piromană din spațiul public:
„CCR a zis că e neconstituțional, cum își permit să ia iar bani din pensii?!”
Răspuns, fără floricele, dar cu sarcasm controlat:
- Temei legal diferit:
- Impozitul progresiv era în Codul fiscal, art. 101 – capitolul impozit pe venit.
- CASS-ul e în titlul V – contribuții sociale, prin Legea 141/2025.
Adică, dacă n-ai voie să intri pe ușă cu o taxă, vii pe geam cu „o contribuție socială”.
- Natura juridică diferită:
- Impozitul progresiv avea cote diferite, în trepte, doar pentru o categorie (pensiile de serviciu).
- CASS-ul are cotă unică (10%), aplicată doar pe ce depășește 3.000 lei.
Nu e progresiv, e plat – doar că doare la fel.
- Sfera de aplicare:
- Impozitul progresiv lovea țintit: pensii de serviciu, inclusiv militare.
- CASS-ul lovește „democratic”: toate pensiile (publice, private) peste 3.000 lei.
Statul a înțeles lecția de la CCR: dacă lovești toți, nu mai pare discriminare.
- Control de constituționalitate:
- Impozitul progresiv: declarat neconstituțional, oficial, prin Decizia CCR 724/2024.
- CASS-ul: în momentul de față, nu există nicio decizie CCR care să-l fi anulat.
Până atunci, el există. Legal. Abuziv moral, poate. Dar juridic – în picioare.
Concluzie pe scurt:
Neconstituționalitatea impozitului progresiv NU șterge și CASS-ul. Sunt două instrumente diferite.
Unul a fost făcut praf de CCR, celălalt funcționează și acum.
Esența, pentru rezervați la buzunar și răbdare
- Impozitul progresiv (01.01.2024 – 31.01.2025):
- A fost o schemă gândită prost și declarată neconstituțională.
- Sumele luate peste 10%:
- trebuie RESTITUITE,
- cu actualizare la inflație,
- cu dobândă legală penalizatoare.
- Aveți 3 ani de la fiecare reținere să cereți banii. Pentru ianuarie 2024 – termen până în ianuarie 2027.
- CASS-ul din august 2025:
- Este alt mecanism, alt temei legal, alt capitol de lege.
- Afectează TOATE pensiile peste 3.000 lei, nu doar pe militari.
- Dintre militari, doar cei pensionați înainte de 15.09.2017 simt real scăderea în net.
- Cei pensionați după 15.09.2017 sunt prinși în plafonarea art. 60: netul rămâne același, chiar dacă pe hârtie se joacă sumele.
- Cele două nu se amestecă:
- Nu poți invoca Decizia CCR 724/2024 (despre impozitul progresiv) ca să oprești CASS-ul.
- Sunt două fronturi diferite:
- unul unde ai câștigat (impozitul progresiv)
- și unul unde încă te ia statul la bani (CASS-ul). (Cristina T.).
Dacă te uiți la conferințele de presă ale MAI, ai zice că Poliția Rutieră trăiește deja în viitor: „digitalizare”, „aplicații moderne”, „tabletă în teren”, „fluxuri integrate”.
Dacă te uiți pe teren… vezi un polițist cu tableta în mână și cu procesul-verbal scris cu pixul pe capota Loganului.
Digitalizare made in România: ai tabletă, n-ai aplicație
Scenă clasică:
Polițist de ordine publică, cu atribuții rutiere, trimis în teren, tabletă la el, calitate de polițist rutier dobândită prin act semnat de inspectorul general.
Întrebare simplă: poate să dea amendă electronic?
Răspuns: desigur că nu.
Aplicația-minune de constatare a abaterilor rutiere, „Abateri mobile”, e ca o mașină cu trei roți: există, dar nu te baza pe ea să ajungi prea departe. Nu toți polițiștii care au voie legal să dea sancțiuni rutiere au și voie informatică să le dea. Pe hârtie sunt rutieri, în tabletă sunt invizibili.
Abateri mobile, competențe imobile
Aplicația rutieră e atât de „performantă” încât:
- Nu poți aplica sancțiuni persoanelor juridice – dacă firma încalcă legea, legea se uită în altă parte.
- Nu poți sancționa șoferi cu permise emise de alte state – dacă vii cu permis străin, ești aproape premium user.
- Nu poți sancționa abateri care țin de alte acte normative decât OUG 195/2002 – dacă încălcarea e „mai creativă”, aplicația intră în pauză.
Dar nu-i nimic, există soluția clasică: scoți pixul de la naftalină, deschizi formularul tipizat și scrii ca în 1998.
Tableta? Stă frumos pe bord, face umbră de soare.
Digital cu ora, dar raportarea cu pixul
Cireașa de pe tort: în timp ce se umflă în pene la televizor cu „digitalizarea Poliției Române”, Direcția Rutieră cere de la servicii:
- câte procese-verbale au fost făcute digital;
- câte au fost făcute pe hârtie.
Și, atenție, acest procent de „digitalizare” nu e scos elegant din sistem. Nu. Se raportează „manual”.
Digitalizarea la Poliția Română se măsoară cu… raportări trimise de structurile teritoriale.
Adică:
- Aplicația generează PV electronic.
- Baza de date știe că există.
- Dar în loc să întrebi baza de date, întrebi județul: „Câte ați făcut, mă, digital?”
- Județul întreabă omul.
- Omul se uită în tabelele lui și raportează.
- Direcția Rutieră verifică… cu altă raportare.
Epoca de piatră cu tabletă la purtător.
Întrebări simple, răspunsuri complicate
Sindicatul Europol întreabă, logic:
- Ce garanție e că procentul raportat e real?
- Dacă tot ai baze de date electronice, de ce nu scoți datele direct din ele?
- Cum verifici exactitatea datelor? Cu alte hârtii? Alte tabele? Alte mailuri?
- Ce relevanță are procentul de „digital” când polițistul nu poate folosi tableta pentru toate faptele, oricât ar vrea?
- Pentru cine e important acest procent și ce măsoară el, de fapt? Nivelul de digitalizare sau nivelul de imaginație în excel-uri?
Dar probabil că la aceste întrebări se răspunde cu cel mai modern instrument disponibil la Direcția Rutieră: tăcerea birocratică și un nou formular.
Digitalizare de vitrină, muncă de grotă
Pe scenă: discursuri despre „Poliție modernă, aliniată la standarde europene”.
În culise:
- scheme de personal subdimensionate,
- aplicații șchioape,
- rapoarte făcute cu pixul despre cât de „digitali” suntem,
- polițiști care fac muncă de teren și muncă de „secretariat” pentru a demonstra că folosesc o aplicație care oricum nu-i lasă să-și facă toată treaba.
Așa arată digitalizarea când e făcută pentru prezentări PowerPoint, nu pentru oamenii care chiar lucrează în stradă.
Concluzie pamfletară: România, țara în care digitalul se scrie cu pixul
Polițistul rutier din 2026:
- Tabletă în mână,
- Pix în buzunar,
- Tabel Excel în așteptare,
- Șeful care îl întreabă câte procese-verbale electronice a făcut,
- Aplicația care nu știe de firme, de permise străine și de alte acte normative.
Digitalizarea Poliției Române, varianta scurtă: „Aplicația nu poate, dar nu contează – important e să raportați că o folosiți.” (Cerasela N.).
La nr. 19, pe strada Constantin Dimitrescu din Blejoi, o sticlărie ilegală topește sticla și, odată cu ea, și încrederea oamenilor în instituțiile statului. Flabor Licsprod SRL, punct de lucru Blejoi, funcționează ca un incinerator de bun-simț: fum negru, zgomot continuu, vibrații, sunete de joasă frecvență, risc de incendiu – și, foarte probabil, mult mai important decât toate: profit uriaș, estimat la peste 15.000 lei pe zi.
Iar în timp ce zeci de vecini își numără nopțile nedormite și apelurile la 112, statul român numără… nimic. Pentru că acolo unde legea spune „interzis fără autorizație de mediu”, realitatea spune: „Stați liniștiți, a fost cândva șef al Gărzii de Mediu.”
Fabrica de damigene ilegale: de la atelier liniștit la monstru industrial
Ani la rând, în același punct de lucru a funcționat un atelier de prelucrat sticlă care nu deranja pe nimeni. Nimic spectaculos, nimic exploziv.
Apoi, noii proprietari au instalat:
- cuptor de mare capacitate pentru topirea sticlei
- matriță automată
- ventilatoare, compresoare
- bandă de transport automatizată
Rezultatul:
- zgomot puternic, continuu
- vibrații și sunete de frecvență joasă care intră în pereți, în case și în oameni
- un disconfort constant dublat de frica reală de incendiu sau explozie
Activitatea începe în februarie 2026. În doar câteva săptămâni, vecinii trec de la mirare la revoltă: nopți nedormite, tensiune psihică, zgomot industrial într-o zonă rezidențială. Și, peste toate, suspiciunea legitimă că cineva „tare” îi ține în spate.
Cronologia unui abuz cu acte… de neputință
Între sfârșitul lui martie și începutul lui mai 2026, vecinii fac tot ce scrie în manualul „Cetățean responsabil”:
- trimit sesizări în nume propriu și colectiv către:
- DSP Prahova
- ITM Prahova
- Garda de Mediu Prahova
- ISU Prahova
- IJP Prahova
- ANMAP Prahova
- ISC Prahova
- depun o petiție colectivă la 7 mai 2026, semnată de locatarii a 12 case aflate în imediata vecinătate
- sună de nenumărate ori la Dispeceratul IJP Prahova și la 112, sesizând deranjarea liniștii publice și riscurile de incendiu
Și ce primă reacție primesc?
ITM Prahova
- „A efectuat un control.”
- Atât. Fără precizări, fără concluzii, fără urmări vizibile. Control de decor.
ISU Prahova
- inițial: își „declină răspunderea”
- apoi, la insistențele vecinilor: control inopinat
- concluzia oficială: „toate neregulile constatate au fost sancționate”
Neregulile există, dar atelierul – cu același risc de incendiu – continuă să funcționeze. Focul e prost, dar banii sunt buni.
ANMAP Prahova
- răspunde prompt: „nu are activitate de verificare, inspecție și control în teren”
- dar oferă date de contact pentru alte instituții „care pot ajuta”
Birocrația perfectă: n-ai competență, dar ai numere de telefon. MULȚUMIM!
ISC Prahova
- răspunde în 2 zile
- redirecționează sesizarea mai departe
MULȚUMIM, încă o ștampilă pe drumul hârtiilor, niciun pas pe teren.
DSP Prahova
- participă la controlul mixt din 15.04.2026
- recomandă „întocmirea unui studiu pentru evaluarea impactului asupra sănătății populației”
- termen: două luni și jumătate
În timp ce vecinii își pierd nopțile și sănătatea, DSP recomandă STUDII. Nu oprirea sursei de poluare, nu decizii ferme, ci hârtii și evaluări. Ca și cum oamenii ar fi cobai într-un experiment sociologic cu zgomot industrial și fum negru.
Garda Națională de Mediu Prahova (GNM)
- participă la același control mixt din 15.04.2026
- după 37 de zile (da, 37):
- constată că Flabor Licsprod NU ARE autorizație de mediu
- aplică amendă de 60.000 lei
- dispune „SISTAREA ACTIVITĂȚII” începând cu 07.05.2026
Pe hârtie, totul perfect. În realitate, rotițele cuptorului continuă să se învârtă, iar profitul curge.
IJP Prahova
După controlul din 15.04.2026:
- concluzie scrisă: „NU AU FOST CONSTATATE FAPTE DE NATURĂ PENALĂ SAU CONTRAVENȚIONALĂ”
Funcționarea fără autorizație de mediu, cu risc de incendiu, cu poluare și zgomot insuportabil într-o zonă de case, NU este faptă? Atunci ce este? Hobby industrial?
Profitul care bate amenda: 15.000 lei/zi vs. 60.000 lei o dată
Vecinii estimează un profit de peste 15.000 lei pe zi pentru sticlăria ilegală.
Dacă înmulțim cu o lună de funcționare, depășim 450.000 lei.
Comparativ, amenda de 60.000 lei a Gărzii de Mediu arată ca o taxă de protecție legalizată: plătești și mergi mai departe. O zi pierdută de producție, câteva semnături, și gata – sistemul e mulțumit.
Paranteza esențială: DJM Prahova confirmă negru pe alb ilegalitatea
Adresa ref solicitare acord de functionare Flabor Licsprod
La 21.08.2026, Direcția Județeană de Mediu Prahova transmite oficial firmei Flabor Licsprod:
- că NU are autorizație de mediu
- că, în baza art. 14 alin. (2) din OUG 195/2005, „funcționarea fără autorizație de mediu este interzisă”
- și, în consecință, REFUZĂ solicitarea firmei de a primi un „acord de funcționare” temporar pentru perioada 24.08.2026–10.09.2026
Pe românește: sticlăria nu are voie să funcționeze. Punct.
Pe teren, însă, fumul e tot acolo. Iar zgomotul nu citește OUG 195/2005.
17–19 august 2026: reînceperea activității și flăcări la orizont
După ce, în 7 mai 2026, activitatea este, teoretic, oprită, vecinii trăiesc câteva luni de liniște în așteptarea „rezolvării”.
Apoi vine august:
- 17 august: activitatea reîncepe. Cuptoarele pornesc, banda se mișcă, zgomotul revine.
- 19 august: pană de curent, flăcări mari în exteriorul atelierului, pericol evident de incendiu pentru vecini; intervine ISU.
Se poate mai clar de atât că locul acestei sticlării NU este într-o zonă de locuințe?
În paralel, vecinii:
- trimit solicitări și informări către:
- GNM Prahova
- DSP Prahova
- IJP Prahova
- ISU Prahova
- justifică totul cu:
- filmări audio-video cu zgomotul și fumul
- liste de semnături (32 de semnatari în august 2026)
- copii ale tuturor răspunsurilor și petițiilor
DSP răspunde la 31 august 2026: transmite mai departe, către GNM Prahova, solicitarea de soluționare. Cerc închis: vecinii trimit la instituții, instituțiile trimit la alte instituții, iar cuptorul topește în continuare sticla și nervii oamenilor.
Spanu: trecutul de la Garda de Mediu, prezentul imunității practice
Din informațiile disponibile reiese un element-cheie:
Spanu este fost șef al Gărzii de Mediu.
Într-un stat normal, asta ar însemna cunoașterea legii și a procedurilor.
În România practică, pare să însemne ceva mult mai „util”: imunitate de facto.
Când o societate:
- funcționează fără autorizație de mediu
- produce zgomot și poluare într-o zonă rezidențială
- este sancționată formal, dar își reia activitatea
- sfidează, în fapt, toate avertismentele și interdicțiile…
…iar în spate găsim nume cu istoric la Garda de Mediu, întrebarea devine legitimă:
Mai avem un stat de drept sau un stat de „drept de relație”?
Piesa lipsă: legătura Raican Romică – familia Spinu
Din perspectiva ziarului de investigații „Incisiv de Prahova”, o direcție majoră este următoarea:
- Identificarea legăturii (de afaceri, de rudenie, de interese) dintre:
- Raican Romică
- familia Spinu
Ipoteza rezonabilă pentru un demers jurnalistic de investigație:
- Dacă sticlăria ilegală funcționează în pofida:
- interdicțiilor legale
- amenzilor
- refuzului oficial al DJM Prahova de a acorda vreo formă de funcționare
- petițiilor multiple ale vecinilor (inițial 12 case, apoi 32 de semnatari)
- Atunci este extrem de probabil să existe:
- conexiuni de putere
- protecție informală
- interese economice comune
Până la probarea strictă a faptelor, întrebările jurnalistice rămân:
- Ce legături directe sau indirecte există între Raican Romică și familia Spinu?
- Există firme, contracte, asocieri sau interpuși comuni?
- Cum se explică „orbirea selectivă” a unor instituții exact acolo unde foști șefi ai Gărzii de Mediu au interese?
Vocile sufocate ale vecinilor
Câteva realități reci:
- 32 de vecini semnează, în august 2026, o listă prin care reclamă disconfortul grav creat de atelier.
- Sesizările vin la pachet cu:
- înregistrări audio-video
- copii după petiții, răspunsuri, somații
- Oamenii trăiesc:
- cu zgomot industrial în casă
- cu teama că un nou incident de tipul celui din 19 august (flăcări în exterior) poate deveni tragedie
- cu senzația că legea se aplică doar „fraierilor”, nu și celor cu prieteni și trecut „strategic”
Concluzie: stat de (ne)drept fabricat la cuptor
Avem, în Blejoi:
- o sticlărie care:
- funcționează fără autorizație de mediu
- produce poluare și zgomot
- a fost, teoretic, oprită și, practic, repornită
- vecini exasperați, documentați, organizați, care cer:
- SISTAREA DE URGENȚĂ a activității ilegale
- respectarea unui drept elementar: la viață decentă, fără fum toxic și zgomot industrial
- instituții care:
- constată, amendează, recomandă studii, pasează responsabilitatea
- dar nu reușesc să oprească efectiv o activitate care, din actele proprii, este ILEGALĂ
- și un nume cu greutate:
- Spanu, fost șef al Gărzii de Mediu, menționat ca element-cheie pentru lipsa de măsuri reale
Pe fundal, o întrebare pe care Incisiv de Prahova are datoria să o ducă până la capăt:
Cum se leagă Raican Romică de familia Spinu, iar această rețea de relații de „invincibilitatea” unei firme fără autorizație de mediu, care sfidează, în plină zi, atât vecinii, cât și legea?
Până când răspunsul va fi clar, rămâne doar imaginea unei Românii în care:
- fum negru iese din horn
- bani mulți ies din cuptor
- iar din instituții iese, mai mereu, doar aer cald. (Cerasela N.).
Veteranii de dinainte de 2017 – sponsorii oficiali ai bugetului prin CASS
Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’...
„Poliția Rutieră 4.0” – tableta la șosea, pixul în epoca de piatră
Dacă te uiți la conferințele de presă ale MAI, ai zice că Poliția Rutieră trăiește deja în viitor: „digitalizare”, „aplicații...
Sticlărie fantomă în Blejoi: când fumul e negru, dar protecția e… verde Spanu (II)
La nr. 19, pe strada Constantin Dimitrescu din Blejoi, o sticlărie ilegală topește sticla și, odată cu ea, și încrederea...
Cum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof
Există cazuri în care abuzul este atât de grosolan încât nu mai poate fi mascat nici cu munți de hârtii...
„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova
Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episoadele în care am arătat cum „Inspectoratul de...
De la „J’Accuse…!” la „Noi n-am văzut nimic”: Afacerea Dreyfus, manualul secret al MAI-ului românesc
Un evreu alsacian, o scrisoare dubioasă și o justiție oarbă „la comandă” În 1894, Franța își dădea examenul de morală...
IGPR, instituția cu două oglinzi: una pentru hârtie, alta pentru instanță
Cazul semnalat de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” arată o performanță administrativă rară: aceeași instituție reușește să susțină, în documente...
MEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” – Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul
De la strategie națională la șmecherie organizată Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a fost vândut românilor drept „motor...
Harta dragostei penale din Brașov: cum se fură cu sentiment și se delapidează cu sufletul la gură
În județul Brașov, după toate aparențele și după cum susțin sursele și reclamațiile, nu mai vorbim doar de afaceri dubioase,...
TCE Ploiești – Feuda lui Nae, cu organigramă în chiloți și bețivi la butoane
În orașul în care autobuzele abia se târăsc, iar datoriile sar în aer, la TCE Ploiești nu curge motorină. Curge...
Ministrul Darău, lovit în față cu propriul proiect – Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”
Ministrul Ambrozie-Irineu Darău a vrut să reorganizeze MEDAT. Ministerul Justiției i-a răspuns, în esență: „Reorganizează-ți întâi temeiurile legale, apoi mai...
„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex
Un nou “cadou” marca MAI pentru polițiștii care au îndrăznit să gândească singuri și să muncească în lumea civilizată: de...
Industria groazei lângă casă: cum se topește sticla, nervii și legea, toate la un loc – Fabrica de coșmar de la Blejoi: „reciclare” pe nervii și plămânii vecinilor
În comuna Blejoi, județul Prahova, nu mai e nevoie de filme horror. E suficient să locuiești lângă punctul de lucru...
TCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)
Ploieștiul, oraș cu transport public… privat de rușine La suprafață, TCE Ploiești e „societate publică de transport”. În realitate, ultimii...
IPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 56: Pensia nu prescrie păcatele și nu spală urmele „dispecerilor de lux”
Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episodul 55, în care am prezentat traseul spectaculos...
-
Exclusivacum 5 zile
IPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 56: Pensia nu prescrie păcatele și nu spală urmele „dispecerilor de lux”
-
Exclusivacum 2 zile
„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova
-
Exclusivacum 4 zile
Ministrul Darău, lovit în față cu propriul proiect – Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”
-
Exclusivacum 3 zile
MEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” – Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul
-
Exclusivacum 4 zile
„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex
-
Exclusivacum 4 zile
Industria groazei lângă casă: cum se topește sticla, nervii și legea, toate la un loc – Fabrica de coșmar de la Blejoi: „reciclare” pe nervii și plămânii vecinilor
-
Exclusivacum 5 zileTriada care vrea să-și facă minister la purtător: Darău, Vișoianu, Miron și operațiunea „Jaf la MEDAT”
-
Exclusivacum 4 zile
TCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)