În urmă cu mai mult de un an de zile, am cerut Agenției Române a Medicamentului să îmi prezinte dovezi că vaccinurile pentru „imunizarea” contra agentului patogen al pandemiei planificate din anii 2020-2022 au fost în mod legal și legitim puse pe piață în România.

Într-o prima fază, atât Agenția, cât și Ministerul Sănătății, mi-au răspuns în dispreț și derâdere, trimitându-mă la o sumedenie de acte, decizii, linkuri și povești obscure și prolixe în „bruxeleză”, adică nu mi-au răspuns.

Am făcut acțiune în instanță, care a fost admisă astă vară, în august, și care a conținut obligarea Agenției la a-mi oferi răspunsuri clare la întrebările justificate și precise puse de mine.

Agenția mi-a răspuns cam în același stil, tot cu trimiteri la nenumărate linkuri ale UE (mă întreb ce ar face baba Veta sau moș Vasile în astfel de cazuri, că n-au internet și nici nu vorbesc „bruxeleza”…).

De data asta, scrisoarea conține niște adevăruri neintenționat spuse… Ori lăsate să se scurgă cu pipeta către public, așa cum stă bine unei „autorități” care ține de nu se poate la credibilitatea sa.

Aveți mai jos aceste segmente de adevăr, așa cum le văd eu.

1. Agenția a fost obligată să accepte că există un art. 704 alin.1 din Legea reformei în domeniul sănătății nr.95/2006 potrivit căreia un medicament nu poate fi pus pe piață în lipsa unei autorizații emise de Agenție (procedura națională) sau conform procedurii „centralizate” (la nivel UE).

Așadar, vaccinul este un medicament.

De asemenea, este nevoie de o autorizație prealabilă, obținută potrivit legii/regulamentelor europene.
Procedura națională NU a fost urmată. Scrie foarte clar în scrisoare.

Potrivit Agenției, totuși, a fost urmată procedura centralizată (europeană). Această afirmație a Agenției este un fals în acte publice – veți vedea imediat de ce.

2. În primul rând, chiar dacă procedura „centralizată” s-ar fi desfășurat complet, corect și în conformitate cu legea europeană la nivel european (și NU s-a desfășurat), ea nu s-a derulat complet și nici corect la nivel national, de stat membru.

Este adevărat că, în genere, regulamentele europene au efecte directe în dreptul intern, dar unele dintre aceste efecte sunt amânate sau conditionate de unele proceduri legale sau administrative interne.

Potrivit art. 1, paragraful 2 din Regulamentul (CE) nr.726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (regulament care privește stabilirea procedurilor comunitare de autorizare și supraveghere a medicamentelor de uz uman și veterinar și instituirea Agenției Europene pentru Medicamente):

„dispozițiile prezentului regulament nu afectează competențele autorităților statelor membre de stabilire a prețurilor medicamentelor sau de includere a acestora în domeniul de aplicare al sistemului național de sănătate sau în sistemele de asigurări sociale pe baza condițiilor sanitare, economice și sociale. Statele membre au în special libertatea de a alege, din datele care figurează în autorizația de introducere pe piață, acele indicații terapeutice și dimensiuni ale ambalajelor care vor fi acoperite de organismele lor de asigurări sociale”.

Din acest text rezultă că România avea dreptul să decidă modul în care se stabilesc prețul, operațiunile de etichetare și indicațiile terapeutice ale medicamentelor autorizate „centralizat”.

De fapt, e mai mult decât atât: din perspectiva sistemului de asigurări publice de sănătate și a programelor naționale de sănătate, niciun medicament nu poate intra în circulație fără a fi introdus în aceste sisteme naționale. În lipsa unor astfel de proceduri trebuie decis că circulația economică și juridică a acelor medicamente este total în afara cadrului financiar și de asigurare socială. Pur și simplu, acele medicamente nu puteau fi finanțate, compensate sau administrate gratuit populației, că nu era legal.

Cu toate acestea, s-au cheltuit ilegal miliarde de euro pe aceste medicamente presupus eficiente în lupta contra plandemiei.

Curtea de Conturi a României ar trebui să intervină de urgență și să constate această ilegalitate! Mai mult chiar, ar trebui ca această instituție (sau o instanță, sau Parchetul general) să dispună de urgență suspendarea executării contractelor „centralizate” prin intermediul cărora Comisia Europeană ne-a burdușit cu zeci de milioane de doze inutile/expirate de vakseen, pe prețuri care frizează miliardul de euro!

3. Potrivit art. 4 alin. 1-2 din Regulamentul precitat, „cererile de autorizație de introducere pe piață menționate la articolul 3 sunt înaintate Agenției; Comunitatea acordă și supraveghează autorizațiile de introducere pe piață a medicamentelor de uz uman în conformitate cu titlul II”.

Nicăieri în Regulament nu ne este oferită o definiție a acestei „Comunități”.

Ce/cine este Comunitatea? Vreo comunitate științifică obscură, non-identificabilă? Comunitatea Europeană însăși?

Se confundă, oare, această „comunitate” cu Comisia Europeană?

Cert este că, așa cum rezultă atât din scrisoarea oficială a Agenției Române a Medicamentului, cât și din autorizațiile oficiale de care beneficiază producătorii de vaccinuri, emitentul acestora este chiar Comisia Europeană, iar nu Autoritatea Europeană Medicamentelor (care are personalitate juridică)…

Personal nu am reușit să descopăr acea dispoziție care să confere o asemenea competență Comisiei Europene, în detrimentul Autorității (care are și un Comitet științific responsabil cu întocmirea avizului prealabil autorizației).
În afară de uzurparea de către Comisia Europeană a unor competențe exclusive ale statelor membreu UE, cu încălcarea evidentă a principiului subsidiarității (chestiune despre care am mai scris anul acesta), este evident că nimic din ceea ce ni s-a spus referitor la „știință”, la informații oficiale, credibile, la monitorizări, testări minuțioase și alte bla bla – uri de feisbuc, bune de prostit populația și de încurajat idioții utili ai plandemiei, nu a fost adevărat.
Nu a fost știință, a fost politică, a fost ideologie, a fost goană cinică după bani.

De alttfel, acest aspect a fost relatat acum 3 săptămâni de Curtea Europeană de Conturi – confor raportului oficial, comitetul științific al Autorității Europene a Medicamentelor nu a deliberat în condiții legale de cvorum și majoritate (au participat la „discuții” doar trei șefi, foarte ideologizați și aflați în conflicte de interese cu producătorii de medicamente), „deliberările” fiind făcute pe … oațap. Nicio precauție, nicio garanție, doar frica de boala mileniului, alimentată febril de lacomia cinică a producătorilor solicitanți ai autorizației.

Ce s-a întâmplat cu acest raport dens, de peste 60 de pagini? A fost omis cu desăvârșire, iar acum a fost deja uitat, pentru că onor Comisia Europeană e ocupată cu finanțarea războaielor și cu sărăcirea și înfometarea populației și nu se cade să fie deranjată cu asemenea amănunte …

4. Potrivit art. 2 paragr 2 din sus-amintitul regulament,

„titularul unei autorizații de introducere pe piață a medicamentelor care intră sub incidența prezentului regulament trebuie să fie stabilit în Comunitate (notă – trebuie să aibă sediul real în UE). Titularul răspunde de introducerea pe piață a respectivelor medicamente, indiferent dacă acționează el însuși sau prin intermediul uneia sau mai multor persoane desemnate în acest scop”.

Probabil de aceea autorizația condiționată din 21 decembrie 2020, emisă de Comisia Europeană sub nr. (2020) 9598 a fost acordată BionTech, companie germană, deși vakseenul este produs și comercializat de Pfizer.

Reamintesc încă un lucru grav întâmplat vara asta, dar uitat sub efectul panicii cauzate de „amenințarea nulceară” – Moderna a declanșat un litigiu în care pretinde că Pfizer i-a încălcat proprietatea intelectuală referitoare la formula și componentele vakseenului …

Or, potrivit art. 82 alin.1 din același regulament, „unul și același medicament nu poate face decât obiectul unei singure autorizații acordate unui solicitant”.

Deci, dacă cele două vaccinuri sunt unul copiat după altul, înseamnă că o autorizație este în plus și că este acordată în baza unui fals. Acordată în urma unei „ședințe” pe oațap, restrânsă la trei „inițiați”, bine unși cu bani din sponsorizări de la producătorii vaccinului…

5. Potrivit art. 6 alin.3 din regulament, avizul științific se emite în maxim 210 zile de la data depunerii cererii de autorizare, dar nu mai devreme de 80 de zile. Această perioada minimală de verificare dpdv științific a cererii de autorizare poate fi doar prelungită, iar nu prescurtată.

Autorizația este condiționată în cazul vakseenurilor plandemice – la fiecare un an trebuie cerută prelungirea, care nu se acordă (legal) doar în baza testelor pe 8 șoareci (în fapt, așa s-a întâmplat recent, în august).

6. Potrivit art. 15 din regulament, „acordarea autorizației nu afectează răspunderea civilă sau penală a producătorului sau a titularului autorizației de introducere pe piață în temeiul dreptului intern aplicabil în statele membre”.

De aici, caracterul total nefondat al „argumentului” că producătorii vaccinului și-ar fi negociat imunitatea. Un contract nu poate încălca normele imperative din lege și nici nu le poate modifica sau înlătura de la aplicare. Doar nu suntem în junglă…

7. Doar cu titlu de curiozitate științifică…

Principiul (33) din Preambulul Regulamentului spune că așteptările legitime ale pacienților și progresul științific și terapeutic ar putea necesita proceduri rapide de evaluare rezervate medicamentelor de interes terapeutic major, precum și proceduri de obținere a autorizațiilor temporare, dar acestea se emit sub rezerva unor condiții care se revizuiesc anual.

Principiul (36), la rândul său, spune că medicamentele care conțin sau constau în organisme modificate genetic pot conduce la apariția unor riscuri ecologice, motiv pentru care trebuie ținut cont și de reglementările referitoare la diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic…

Oare s-o fi ținut cont de aceste reglementări în cazul celor doua vaccinuri cu manipulare genetică? Văzând cam cum s-a derulat pe oațap a „ședinței” comitetului științific de aviz, mă îndoiesc …

Gheorghe Piperea