În arena politică românească, unde promisiunile de transparență se evaporă mai repede decât apa de pe asfaltul încins al verii, ministrul Mediului, Diana Buzoianu (USR), a decis să ne ofere un spectacol de zile mari. Nu vorbim despre un act de curaj administrativ, ci, așa cum dezvăluie Cotidianul Național, într-un articol semnat de intransigenta jurnalistă Claudia Marcu, despre o farsă jenantă: „transparența” la șefia Apelor Române, un nonsens strigător la cer!

„Transparența”: Un cuplet ieftin cu voci de cor

Doamna ministru Buzoianu, într-o frenezie de zel democratic, ne servește zilnic un număr de circ ieftin, sub eticheta pompoasă a „transparenței”. Realitatea? Un ecran de fum, un truc de PR menit să ne aburească ochii și să ne distragă atenția de la un adevăr jenant: postul de director general al Apelor Române este, de fapt, blocat! Nu de vreo calamitate naturală sau de vreo reformă structurală, ci de… fantoma administrativă a fostului șef, Ervin Molnar. Procedura de selecție, pe lângă faptul că dansează periculos pe marginea legalității, este pur și simplu praf în ochi. Adică, o comedie amară pentru contribuabili și o palmă dată profesionalismului.

De la „ingineri” fără inginerie la numiri transparente, dar blocate

Să ne amintim de gafa monumentală a doamnei ministru, care, în exces de zel (sau de necunoștință?), a numit inițial un „inginer” care, surpriză!, nu era inginer de profesie. O mică „eroare” care ar fi trebuit să o facă mai circumspectă. Dar nu! Acum, ne-am trezit în fața unui nou episod din „Filmările Ministrului Buzoianu”, unde selecția de dosare se face „pe repede înainte”, iar interviurile, chipurile, „filmate și puse pe YouTube”, ar trebui să ne convingă de puritatea intențiilor. O iluzie optică, un spectacol de divertisment administrativ, pentru că, indiferent de cât de sclipitor ar fi candidatul, postul este, și rămâne, REZERVAT.

Modelul „Iohannis”: Un brevet pentru posturi eterne

Da, ați citit bine. Funcția publică de director general la Apele Române este blocată, „pe modelul Iohannis”, de Ervin Molnar. Asta înseamnă că orice nou venit este, de fapt, un bieț interimar, o rotiță temporară într-un angrenaj cu un proprietar „de drept” absent, dar omniprezent în birocrație. Ministrul Buzoianu ne vinde gogoși despre „principii de profesionalism, transparență și responsabilitate publică” și despre „identificarea celui mai bun specialist”. Ei bine, aceste declarații, venite dintr-un birou unde realitatea e suspendată alături de un contract de muncă, sună mai degrabă a un stand-up comedy de proastă calitate.

Fantoma lui Ervin Molnar: O prezență incomodă (și scumpă!)

Culmea absurdului este dezvăluită de Cornel Brișcaru, președintele Sindicatului Mureșul Apele Române (SMAR): „Ministrul nu poate numi definitiv un director general pentru că funcția definitivă anterioară este deținută de celebrul Ervin Molnar”. Da, același Molnar implicat în scandaluri și demiteri, ale cărui raporturi de serviciu ca director general au fost suspendate printr-un ordin al fostului ministru Barna Tánczos, după ce Molnar devenise parlamentar.

Practic, există un contract individual de muncă suspendat pe numele lui Ervin Molnar. Atâta timp cât niciun ministru nu are curajul (sau nu dorește) să-l repună în funcție pentru un minut, pentru a-i putea înceta apoi contractul, toți „urmașii” lui Molnar sunt condamnati să fie doar interimari. „Tocmai de aceea noi spunem că tot ce face doamna ministru este doar de fațadă. Este un post rezervat, pe modelul lui Iohannis”, tună Brișcaru. Iată cum se transformă o instituție vitală într-o carieră pe viață, pe bani publici, pentru cineva care nici măcar nu mai ocupă fizic funcția!

O selecție „voluntară” de minciuni obligatorii

Procedura ministrului, cu selecție personală de dosare și interviuri cu o comisie aleasă de același ministru, nu doar că nu există în legislație, dar vizează o funcție care, repetăm, nu poate fi decât interimară! Ne jucăm de-a democrația, în timp ce instituția e ținută în șah de un statut kafkian.

Lista „secretă”: Mai rapidă decât vântul (și decât transparența)

Iar ca spectacolul să fie complet, după ce pe 13 ianuarie s-a anunțat o listă „misterioasă” cu 15 candidați, doamna Buzoianu a avut parte de un „șoc”. Lista „răsuflase” deja! Nume sonore precum Eduard Marian Popescu, Cristina Perșinaru sau Mircea Cristian Stana, cu susțineri din toate colțurile coaliției, zburau deja prin presă. Adică, transparența promovată de ministru e atât de „transparentă” încât ajunge publică înainte chiar ca ministrul să o dorească! O mică bâlbâială, o demonstrație că „securitatea” informațiilor e la fel de „beton” ca și numirile permanente la Apele Române.

În concluzie, sub umbrela „transparenței” USR-iste, asistăm la o mascaradă administrativă, un teatru absurd în care ministrul Diana Buzoianu joacă rolul principal, cel al iluzionistului. Scena este Apele Române, iar publicul, adică noi, poporul, este invitat să aplaude cu sârg un act de „profesionalism” care, în realitate, este o batjocură la adresa bunului simț și a legii. Când se va termina această farsă? Doar fantoma lui Ervin Molnar știe.

România, țara în care frauda fiscală devine o artă, iar instituțiile statului, niște artiști desăvârșiți ai… mușamalizării! Un scandal de proporții, dezvăluit de Cotidianul Național prin penița tăioasă a jurnalistei Claudia Marcu, arată, încă o dată, că interesele „greilor” par să cântărească mult mai mult decât binele public. Aflăm, cu stupefacție, că Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF a descoperit „sifonări” de sute de milioane de lei din impozit pe profit, pe veniturile nerezidenților și pe redevențe, iar răspunsul instituției-mamă a fost… să îngroape dosarele! Cine protejează multinaționalele? O întrebare retorică, se pare.

Fuga de impozite: O artă perfecționată sub aripa ANAF?

Imaginea este una demnă de o comedie neagră, dacă nu ar fi atât de tragică: inspectorii DGAF, acei „vânători” de evaziune fiscală, identifică sume colosale sustrase bugetului de stat de către multinaționale. Vorbim aici de peste 300 de milioane de lei, adică echivalentul a zeci de școli, spitale sau kilometri de autostradă! Numai că, de îndată ce aceste descoperiri „incomode” ajung pe masa ANAF, ele dispar ca prin minune, sub preșul birocrației și al… eternelor inspecții fiscale „nefinalizate”. Oare sistemul fiscal românesc este, de fapt, un teren de joacă pentru corporațiile străine, unde regulile sunt flexibile, iar „amenzile” se transformă în „îndrumări”?

Curtea de Conturi: Mesagerul incomod sau complice la farsă?

Culmea ironiei, sau poate a disprețului, vine din partea Curții de Conturi. Aceasta, în loc să felicite inspectorii Antifraudă pentru zelul și priceperea de a descoperi sume atât de mari, îi acuză că… nu au fost la cursuri de pregătire profesională privind prețurile de transfer și că și-ar fi depășit atribuțiile! Pe bune? Așa ajungem să pedepsim detectivii pentru că au găsit hoții, pe motiv că nu aveau certificatul potrivit la șiretul bocancului? Este o glumă proastă, sau un semnal că sistemul, în loc să vâneze evazioniștii, vânează… pe cei care îndrăznesc să-i vâneze? Logică de tip „unde dai și unde iese cuiul”, cum ar spune o vorbă veche.

Cazul „XXX S.R.L.”: De la sifonări de 118 milioane la „inspecții fără finalitate”

Exemplele concrete sunt edificatoare pentru tabloul dezastrului. La o anume XXX S.R.L., inspectorii DRAF Oradea au estimat obligații fiscale suplimentare de 118.920.250 lei, provenind din redevențe. Altă multinațională, aceeași poveste: alte 118.922.031 lei, tot din redevențe și transfer de know-how. Și o a treia, cu „doar” 33 de milioane de lei. Ce se întâmplă cu aceste dosare fierbinți? Sunt transmise spre „valorificare” la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC), adică exact acolo unde ar trebui să fie bătute în cuie! Însă, surpriză! „Inspecțiile fiscale nu au fost finalizate”, nici măcar după doi ani, până la controlul Curții de Conturi, din decembrie 2025. Un fel de „șterge pe jos cu ele”, elegant. Ba mai mult, DGAMC chiar omite deliberat anul 2021, în care Antifrauda a descoperit nereguli majore, preferând să verifice perioade mai vechi. O strategie de „îngropare activă”, dacă vreți.

Cine dicta agenda: ANAF sau juriștii multinaționalelor?

Situația devine și mai revoltătoare. Raportul Curții de Conturi subliniază că inspectorii Antifraudă au fost criticați pentru că au verificat tranzacțiile cu entități afiliate și transferurile de profit, aspecte considerate „depășire de atribuții”. De ce? Pentru că „aceste competențe revin activității de inspecție fiscală”. Perfect! Dar dacă inspecția fiscală nu se finalizează niciodată, cui îi revine competența de a recupera acele sute de milioane? Răspuns: nimănui!

Mai mult, se pare că multinaționalele au și curajul (sau certitudinea impunității?) de a da în judecată DRAF pentru a stopa controalele. Și, colac peste pupăză, „procesul verbal nu a fost valorificat în cadrul unei inspecții fiscale”, chiar și când societatea respectivă a acționat în instanță!

Așadar, dragi contribuabili români, nu vă mirați când banii de autostrăzi se duc pe apa sâmbetei, când spitalele nu au medicamente și școlile cad pe ele. Sute de milioane de lei dispar anual, nu prin magia economiei de piață, ci prin „magia” unei instituții de stat care, sub pretextul „competențelor depășite” și al „cursurilor neparcurse”, pare să orchestreze o operațiune de proporții de protejare a celor care golesc bugetul. Întrebarea nu mai este „cine protejează multinaționalele?”, ci „cât timp vor mai permite românii această farsă pe banii lor?”. Trezirea, popor roman, înainte de a rămâne complet fără resurse!

Imagine creată cu AI