POARTA SCHENGEN, PAZITĂ LA MICĂ ÎNȚELEGERE: 3 ANI ȘI 4 LUNI FĂRĂ CONCURS
La Garda de Coastă, adică la cea mai strategică poartă de acces în România și în Spațiul Schengen, concursul pentru postul de Director a devenit specie pe cale de dispariție. De 3 ani și 4 luni, ca într-un experiment de laborator pe stat de drept, n-a mai văzut nimeni așa ceva.
Postul de Director este tratat ca un fotoliu de birou „open space”: cine se nimerește, se așază. Legal, ar trebui să fie concurs. Practic, e „musai, dar nu neapărat”.
DE LA „TITULARUL DNA” LA DIRECTORII DE UNICĂ FOLOSINȚĂ
Iată filmul complet, cu date și nume, așa cum rezultă din informațiile prezentate:
- februarie 2023 – Laurențiu Cristian Cicu, Director titular al Gărzii de Coastă, este pus la dispoziția Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, după ce apare într-un dosar instrumentat de DNA. Postul rămâne vacant.
Concurs? Nici vorbă. Doar tăcere instituțională.
- 03.03.2023 – 03.09.2023 – Colea Antip este desemnat la conducerea Gărzii de Coastă.
Mențiune clară: nu s-a organizat concurs.
- 03.09.2023 – 08.03.2024 – Adrian-Bogdan Guiu este desemnat la conducerea Gărzii de Coastă.
Din nou: nu s-a organizat concurs.
- 09.03.2024 – 08.03.2025 – Alexandru Oae este împuternicit la conducerea Gărzii de Coastă.
Iarăși: nu s-a organizat concurs, deși perioada de împuternicire este, prin lege, exact intervalul în care concursul este obligatoriu.
- 09.03.2025 – prezent – Alexandru Oae trece de la „împuternicit” la „desemnat” la conducerea Gărzii de Coastă. Statut schimbat, reflexele aceleași: nu s-a organizat concurs.
Pe scurt: directori se schimbă, provizoratul rămâne. Garda de Coastă – instituție strategică; modul de numire – ca la asociația de locatari: „Lasă, bă, că vedem noi…”.
DESEMNAREA, INVENTATĂ CA SĂ NU PLĂTEȘTI ȘI SĂ NU CONTORIZEZI CONDUCEREA
“Desemnarea” e prezentată ca o soluție de avarie, dar funcționează, în practică, ca un instrument de control și de abuz instituțional:
– polițistul face munca de șef,
– nu e plătit ca șef,
– nu i se contabilizează vechime în funcție de conducere,
– dar răspunde ca și cum ar fi titular.
Adică exact rețeta perfectă de „conducere toxică”: îl pui să tragă vagonul, îl ții agățat de funcție și, la final, îi spui că oricum „ai fost doar desemnat, să nu-ți faci planuri”.
CE ZICE LEGEA? CLAR. CE FACE CONDUCEREA? FIX INVERS.
Conform art. 27^16 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului (citat textual):
„Polițistul poate fi împuternicit, cu acordul acestuia, pe o perioadă de maximum 6 luni.
Prelungirea împuternicirii poate fi dispusă, cu acordul polițistului, pentru maximum 6 luni, perioadă în care sunt obligatorii organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea postului.”
Traducere din „limba legii” în „limba realității”:
– împuternicirea este temporară,
– maxim 12 luni (6 + 6),
– timp în care este obligatoriu să organizezi și să desfășori concursul pentru ocuparea funcției.
Obligatoriu, nu „recomandat”. Obligatoriu, nu „când o fi context politic favorabil”.
Cu toate acestea, așa cum rezultă din datele de mai sus, în loc să respecte legea, conducerea Poliției de Frontieră Române a transformat Garda de Coastă într-o instituție aflată în provizorat cronic, cu numiri succesive, temporare, prin:
– împuterniciri,
– desemnări,
– și niciun concurs în toată această perioadă.
Legea spune „OBLIGATORIU concurs”. Practica spune „OBLIGATORIU să NU facem concurs”.
CUM SE NUMEȘTE CÂND UN FUNCȚIONAR NU-ȘI FACE TREABA PREVĂZUTĂ CLAR DE LEGE?
Întrebarea de final, perfect legitimă:
Cum se numește fapta unui funcționar public care nu își îndeplinește o atribuție de serviciu și cine răspunde pentru neîndeplinirea unei obligații stabilite expres prin lege?
În limbaj juridic, refuzul sau neîndeplinirea, cu știință, a unei atribuții de serviciu prevăzute de lege se încadrează, în funcție de context și gravitate, la forme de abateri disciplinare și/sau la infracțiuni precum:
– abuz în serviciu, atunci când funcționarul nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește defectuos, încălcând o dispoziție legală, provocând o pagubă sau o vătămare a drepturilor/intereselor legitime ale persoanelor ori ale statului;
Răspunderea pentru neorganizarea concursului, deși legea prevede clar obligația, revine:
– conducerii Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, care avea obligația legală să organizeze și să desfășoare concursul pentru funcția de Director al Gărzii de Coastă în termenele impuse de lege;
– eventual, altor factori decizionali din MAI, în măsura în care ei au avut competențe directe sau au blocat procedurile.
Cu alte cuvinte, nu „Sistemul” răspunde în abstract, ci persoanele cu funcții de conducere care, având obligația legală de a organiza concursul, au decis să mențină, prin voință proprie, provizoratul ca mod de guvernare.
CONCLUZIE: LA GARDĂ, TOTUL E PROVIZORIU. DOAR SFIDAREA LEGII E PERMANENTĂ
În timp ce frontierele României și ale Spațiului Schengen sunt vândute publicului drept „prioritate strategică”, la Garda de Coastă avem:
– un director trimis pe tușă pe fundal de dosar DNA,
– trei succesiuni de „desemnări” și o „împuternicire”,
– zero concursuri în 3 ani și 4 luni, deși legea le cere obligatoriu,
– polițiști puși să conducă fără să fie recunoscuți, plătiți și creditați ca atare,
– o întrebare care atârnă deasupra tuturor:
Când unii încalcă legea prin refuzul de a o aplica, cine are curajul să-i tragă la răspundere?
Până atunci, marea și frontiera sunt păzite… cu directori provizorii și cu legea în pilot automat pe „ignore”. (Cerasela N.).